attachmentparenting.ro/forum

Parca mi-ar fi citit gandurile! Intr-adevar, cum pot fi oamenii atat de orbi, incat sa nu vada ca tot firescul a pierit din educatie? Si ce sanse au sa se trezeasca, din moment ce continua sa fie manipulati de stat?

Uneori ma gandesc la mine ca eleva si constat ca nu-mi aduc aminte prea multe. Am fost mereu printre primii si am facut asta usor, dar acum imi dau seama ca n-am facut-o decat ca sa obtin aprecierea adultilor (parinti, profesori pe care-i apreciam) si nu pentru ca ma interesa ce memoram. Abia acum imi dau seama ca prea mult din ceea ce stiu sunt cunostinte ”declarative” pe care nu le pot aplica pentru a intelege lumea. Si-mi mai dau seama ca nu stiu lucrurile de care-as avea nevoie.
Mi-e clar ca nu m-am dezvoltat pe masura potentialului meu si in directiile in care as fi vrut. De exemplu, n-am mai desenat de ani de zile, desi m-a pasionat cativa ani la rand. Partea asta din mine s-a pierdut pe drum, printre regulile de gramatica si elementele din tabelul lui Mendeleev. Imi doresc altceva pentru copiii mei: libertate, autonomie, implinire, autenticitate, prietenii cu oameni de varste diverse, nu numai cu cei de-o seama, experiente interesante, o educatie care sa le implineasca nevoile, o educatie care sa le apartina. Asa mi-as implini nevoia care, cred eu, ii motiveaza pe parinti sa-si duca prichindeii la scoala: siguranta de a sti ca se vor descurca in viata. Doar ca eu m-as simti in siguranta daca ei nu ar fi controlati, evaluati, notati, indopati cu informatii etc.
Imi doresc altceva si pentru mine: nu vreau sa fiu profesor, daca asta inseamna sa-i controlez, sa-i verific, sa-i evaluez, sa-i notez și sa-i indop cu informatii pe elevi.