attachmentparenting.ro/forum

Forumul romanesc de attachment parenting

Site Logo

Acum este Sâm Aug 15, 2020 4:56 am

Ora este UTC+02:00 UTC+2




Scrie un subiect nou  Răspunde la subiect  [ 1 mesaj ] 
Autor Mesaj
 MesajScris: Mar Noi 25, 2008 9:00 am        Subiectul mesajului: Inteligenta emotionala - partea a doua 
Neconectat

Membru din: Dum Ian 27, 2008 9:47 am
Mesaje: 315
Site web: http://ralucicamamica.com
Localitate: Constanta
Coeficientul de inteligenţă (IQ) - Doar o faţă a monedei:
Cultivă inteligenţa emoţională a copilului tău - Partea a II-a

de Robin Grille

Următorul articol constituie partea a doua dintr-o serie de trei, privind etapele de dezvoltare a inteligenţei emoţionale a copilului. Se bazează pe o serie îndelungată de cercetări şi observaţii clinice făcute de psihologi şi psihiatri (din discipline psihoanalitice şi psihoterapie centrată pe corp) cum ar fi Wilhelm Reich, Alexander Lowen, Chris Campbell, Stanley Keleman, Margaret Mahler, Louise Kaplan şi alţii.

Al doilea rit de trecere: Dreptul de a avea nevoi


Ce se întâmplă: Imediat după naştere până la aproximativ 18 luni, atenţia copilului se dirijează în direcţia satisfacerii nevoilor şi conştientizării de sine şi este concentrată în jurul şi în interiorul gurii. Braţele şi mâinile copilului, pielea lui şi, în special, gura lui, sunt centre fine de conştiinţă, care îl leagă într-un mod plăcut de o lume hrănitoare. Multe culturi pledează pentru alăptarea la cerere şi co-sleeping, cât timp copilul este atât de vulnerabil şi dependent. Bebeluşul este arareori lăsat jos şi rămâne aproape permanent în contact fizic cu un părinte iubitor sau cu un frate mai mare, cel puţin până în momentul în care semnalează dorinţa de a se târî sau de a merge.

Mai importante decât avantajele nutriţionale şi fizice ale alăptării sunt beneficiile psihologice şi emoţionale, precum şi hrana spirituală ce vine dintr-o atingere caldă, iubitoare, dintre sân şi gura copilului. Din păcate, biberonul nu poate reproduce liniştea, atenuarea graniţei fizice mamă-copil, ce vine din atingerea directă, intimă a pielii.

În condiţii normale, alăptarea inundă copilaşul cu un extraordinar sentiment de plenitudine şi suficienţă. Un izvor de senzaţii plăcute îi străbate corpul atunci când i se oferă ce îşi doreşte natural, stimulat de reflexul puternic de a suge. Un depozit de serenitate şi mulţumire se întipăreşte astfel adânc în mintea şi corpul copilului, disponibil ulterior în viaţă. Dacă această legătură unică mamă-copil se stabileşte conform nevoilor semnalate de copil şi nu de exigenţele robotice ale programelor moderne, o pătură de securitate emoţională şi mulţumire se aşează, creând copilului convingerea că lumea este un loc prietenos, iubitor.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii raportează că, la nivel mondial, vârsta medie a înţărcării totale (definită ca încetarea completă a alăptării) depăşeşte 4 ani! În cartea sa "Alăptarea, un ghid pentru cadrele medicale" (1985), Ruth A. Lawrence situează această cifră la 4.2 ani. Este evident faptul că alăptarea favorizează un suport psihologic vital, care se continuă mult după ce nu mai este esenţial din punct de vedere nutriţional. Practica standard de înţărcare, surprinzător de precoce în cultura noastră necesită, cu siguranţă, revizuire. Predilecţia în culturile occidentale pentru o rupere prematură a legăturii orale mamă-copil a introdus un element ne-necesar şi adesea traumatic în procesul de înţărcare. Din fericire, am început, măcar, să ne mişcăm în direcţia bună. Constatăm că este acceptată din ce în ce mai mult ideea de alăptare la cerere, înţărcare târzie (OMS, experţi în alăptare şi pediatri recomandă acum înţărcarea la doi ani sau chiar, preferabil, mai târziu. Nevoile în schimbare ale copilului reprezintă cel mai de încredere ghidaj) şi un suport sporit din partea consultanţilor în lactaţie şi a consilierilor.

Dezvoltarea optimă: În acest moment, părinţii (în special mama) care simt, în general, că au pe cine se baza în viaţă şi care au fost crescuţi adecvat ei înşişi, vor fi capabili să răspundă empatic şi spontan nevoilor fizice, emoţionale şi spirituale ale copilului lor. Ideal, copilul este alăptat la cerere, cu atenţia concentrată atât pe legătura spirituală şi emoţională mamă-copil, cât şi pe hrana fizică. Aceasta include şi tandreţea emanată din ţinerea la piept a copilului şi contactul vizual ce comunică plăcerea maternităţii. Contrar tendinţelor accelerate ale îngrijirii moderne a copilului din Occident, acesta nu este un moment potrivit de a învăţa copilul să fie independent. În această etapă copilul ar trebui să doarmă foarte aproape de părinţi sau chiar în pat cu aceştia, rămânând legat de ei prin miros, sunet şi atingere.

Dacă sunt ascultaţi, copiii transmit foarte clar semnale atunci când sunt gata să experimenteze independenţa. Ei se întind spre sol pentru a se putea simţi pe ei în raport cu acesta. Îşi mută privirea dinspre chipul mamei spre misterul şi fascinaţia obiectelor din depărtare. Îşi mişcă membrele, în încercări timpurii de a se auto-deplasa şi, apoi, de a se târî şi merge. Însă, în cea mai mare parte a timpului, doresc să se afle, încă, în apropierea mamei. Sarcina noastră, ca şi părinţi, este de a da libertate copiilor, în funcţie de necesităţile lor, în loc să îi forţăm să crească după ale noastre. Între timp, atingerile, ţinutul în braţe şi contactul corporal sunt necesare, frecvent şi constant, copiii beneficiind de pe urma purtatului în sling sau în alt fel, în contact direct. De obicei, copiii cărora li se oferă un astfel de mediu tind să fie mai calmi şi mulţumiţi, cât timp părinţii sunt relativ împăcaţi în a se dărui.

Dacă bebeluşului aflat în etapa orală a dezvoltării i se permite suptul ocazional de liniştire, până se autoînţarcă (de obicei mult mai târziu decât o cer obiceiurile occidentale), următorul nivel de independenţă psihologică se dezvoltă natural, dintr-o bază puternică de echilibru emoţional.

Sarcina de dezvoltare:
În această etapă, copilul încearcă să înveţe că este OK să aibă nevoi, să se îndrepte spre ceilalţi şi să ceară ceea ce vrea. La un nivel de bază, el învaţă că este îndreptăţit să ceară şi învaţă despre bucuria de a primi. Ceea ce se memorează în acest fel este că satisfacţia şi împlinirea sunt drepturi din naştere, pe care merită să le urmăreşti viguros şi asertiv. Capacitatea noastră de a ne păsa de ceilalţi, de a dărui, generozitatea, sunt autentice în măsura în care noi am beneficiat de o eperienţă favorabilă în această etapă. Independenţa reală, în opoziţie cu atitudinea defensivă de a te baza doar pe tine, poate răsări doar din saturarea nevoilor de dependenţă.

Principalele experienţe dureroase: A lăsa singur un copil la această vârstă, plângând pentru perioade lungi şi refuzându-i atenţia şi contactul pe care el le solicită au un impact profund şi consecinţe pe termen lung asupra dezvoltării lui emoţionale. El absoarbe profund mesajul că nu trebuie să îşi manifeste dorinţele sau nevoile; instinctele lui de a se exterioriza se prăbuşesc şi se resemnează. Încă nu este înzestrat să se descurce cu gratificările ulterioare, de aceea programul de masă rigid, înţărcarea precoce şi "plânsul controlat" sunt percepute ca abandon şi neglijare. La cealaltă extremă, părinţii exagerat de anxioşi şi indulgenţi îl fac să tresară şi îi tulbură liniştea naturală, întrerupându-i necesitatea de a-şi exprima stresul emoţional acumulat. Calea de mijoc constă în a urma semnalele copilului, lăsându-l pe el să preia controlul.

Funcţionarea emoţională şi convingerile fundamentale: Printre convingerile întipărite în urma unor experienţe dureroase suferite în această perioadă se includ: Trebuie să fac lucrul acesta singur. Trebuie să demonstrez că nu am nevoie de nimeni şi de nimic. Nu merit dragostea. Nu pot fi iubit. Pot fi iubit numai dacă nu am nevoi emoţionale. Pot fi iubit numai atunci când ofer. Necesităţile altora sunt mai importante decât ale mele. Fericirea mea depinde de a fi plăcut de alţii.

Printre convingerile intime care apar în urma unor experienţe pozitive din această perioadă se includ: Am dreptul să am şi să îmi verbalizez necesităţile şi dorinţele. Viaţa mă hrăneşte. Viaţa oferă din abundenţă şi eu merit generozitatea acesteia. Sunt liber şi împlinit suficient cât să îmi pese de alţii. Alţii au dreptul, de asemenea, să aibă nevoi. Acestea sunt temelia emoţională care stă la baza capacităţii de a-şi susţine corespunzător convingerile şi de a fi o persoană directă, nu manipulativă sau vicleană.

Împlinirea acestor necesităţi esenţiale în dezvoltare reprezintă fântâna din care mai târziu vom putea scoate o generozitate naturală a spiritului. Satisfacerea deplină a necesităţilor din copilărie este, de asemenea, ceea ce ne oferă capacitatea de a respecta în mod sincer nevoile şi limitările celorlalţi, de a renunţa cu graţie atunci când suntem refuzaţi. Forţa organică ce ne permite să facem faţă dezamăgirilor şi să acceptăm faptul că nu obţinem întotdeauna ceea ce vrem, izvorăşte din satisfacţiile din prima copilărie şi nu din "independenţa" prematură, obţinută forţat.

Iniţiativa, auto-motivaţia, robusteţea emoţională, răbdarea - toate aceste calităţi sunt cultivate atunci când se întrunesc condiţiile optime în această a doua etapă de dezvoltare. Adevărata independenţă, în contradicţie cu defensivul "mă bazez doar pe mine" ("nu am nevoie de nimeni"), este, paradoxal, produsul acceptării dependenţei. Independenţa emoţională ne permite să ne pese cu adevărat de noi înşine, ne dă puterea de a ne deschide către ceilalţi pentru o legătură intimă, însă şi puterea de a le da drumul.

Potenţiale manifestări ulterioare ale traumelor: Când necesităţilor noastre nu li se răspunde în această etapă orală de dezvoltare, rămânem ancoraţi într-o stare de dependenţă, trăind ca şi când încă am aştepta-o pe mama să apară, dorind în subconştient fericirea de a fi unul, la sân. "Sugem" şi ne agăţăm de relaţii, mâncare, alcool, droguri, tutun, jocuri de noroc sau bunuri materiale. Avem impresia că viaţa ne este datoare, aşteptând pasiv ca lucrurile să se schimbe sau acaparând nerăbdători viaţa. Neîmpliniţi în profunzime, rămânem la stadiul de "sugari", uşor de înşelat de către maşinaţiunile PR, campaniile de marketing şi indivizi "carismatici". Un individ sănătos, la ale cărui necesităţi emoţionale li s-a răspuns în esenţă, este mai puţin predispus mai târziu în viaţă la relaţii co-dependente, idolatrie şi dependenţe. O traversare sănătoasă a acestei etape contribuie la dezvoltarea unui scepticism sănătos mai târziu. O asemenea persoană nu este uşor de păcălit, va fi mai perspicace în cadrul relaţiilor sale.

A ne agăţa de astfel de relaţii co-dependente nu aduce mulţumire, aşa că dăm vina unii pe ceilalţi pentru insatisfacţiile personale. Ne imaginăm poveşti romantice despre "dragostea adevărată" care durează o veşnicie, o uniune ireală şi simbiotică ce va împlini toate nevoile noastre de dragoste şi înţelegere; şi astfel nutrim aşteptări nerealiste unul de la celălalt. Într-o altă variantă, ne convingem singuri că nu avem nevoie de nimeni, dar ne prăbuşim de epuizare şi amărăciune. Cel nesatisfăcut creşte pentru a deveni de nesăturat. Lăcomia acaparantă ce ne afectează civilizaţia nu este altceva decât strigătul copilului subnutrit emoţional, deghizat într-un veşmânt de adult .



Al treilea rit de trecere: Dreptul de a fi susţinut


Ce se întâmplă: Această etapă se întinde de la 6 luni până la 2 ani. Această etapă este cea în care copilul începe să facă primi paşi, fragili şi nesiguri, de la simbioză către autonomie. Până către aproximativ 18 luni, copilul nu a învăţat complet să facă distincţia între mamă şi el însuşi şi se percepe pe sine şi pe mama ca parte dintr-un continuum. Mişcarea incipientă către diferenţiere este, de nevoie, fragilă şi experimentală la început. Apar frecvente regrese către mamă (şi, tot mai des, către tată). Diferenţele încep să devină reale copilului pe măsură ce el îşi descoperă treptat şi îşi stăpâneşte puterea motrice de a-şi stabili singur obiectivul, prin mersul de-a buşilea, ridicarea în picioare şi mers. Tipare primitive ale vorbirii erup acum şi toate aceste schimbări încep să îi dea copilului, pentru prima oară, sentimentul că el are ceva putere asupra lui însuşi, asupra mediului său, poate începe să îşi exprime alegerile. Poate articula anumite nevoi de bază, cu tot mai multă precizie, poate să se exteriorizeze şi să exploreze independent lumea, dincolo de mama. Are loc o veritabilă revoluţie, o schimbare radicală şi memorabilă în felul în care copilaşul se percepe pe sine în relaţie cu lumea. Această transformare este, în acelaşi timp, îmbucurătoare şi înfricoşătoare.

Această a treia etapă constituie o linie fină de demarcaţie în procesul de tranziţie de la bebeluş la copil, de la starea neajutorată de culcat pe spate la curajul de a sta în picioare. Dezvoltarea dramatică ce se desfăşoară în această perioda se referă la puterea personală, puterea de a exercita control asupra mediului, pe măsură ce copilul învaţă să stea în picioare, să facă primii paşi şi să rostească primele sale cuvinte.

Experienţa dezvoltării optime: este nevoie de foarte mult sprijin oferit în această perioadă. Acesta este oferit cu adevărat numai dacă îndeplineşte nevoile copilului, pe măsură ce acestea apar. Cu alte cuvinte, suport de dragul copilului, pe măsură ce copilul are nevoie de el, nu "încurajări" să progreseze în ritmul aşteptat de părinţi sau de alte persoane. Copilul are nevoie de părinţi alături de el, în încercările lui de a explora. El vrea ca noi să îi împărtăşim uimirea, pe măsură ce devine tot mai agil, să îl îmbrăţişăm când se împiedică, să fim plasa lui de siguranţă când i se face teamă. Nu îşi doreşte ca noi să îl linguşim sau să îl presăm să "progreseze". Ritmul înnăscut al copilului stabileşte măsura; dacă i se permite, va ajunge să meargă şi să vorbească fără a fi grăbit sau forţat. Suportul adecvat este, deci, cel care îl acceptă şi atunci când este puternic dar şi când este fragil.

Acum când copilul a devenit mobil, trasarea limitelor devine un aspect important. Pot fi definite limite realiste pentru siguranţă, într-o manieră plină de compasiune, respect şi claritate, fără a recurge la pedepse sau ruşine.

Sarcina de dezvoltare: În această etapă, copilul învaţă dacă poate să aibă încredere în sprijinul celorlalţi. El trebuie să afle că este OK să ceară şi să primească suport, la fel de mult ca şi să se bazeze pe forţele proprii; că este omeneşte şi să fie vulnerabil dar şi puternic. Acest lucru include încrederea că propria vulnerabilitate va genera grijă, nu manipulare, seducţie sau ruşinare. De asemenea, include convingea din experienţă că forţa lui va fi respectată, nu exploatată de alţii. El trebuie să distingă între ajutorul adevărat şi ajutorul care este manipulativ sau momeala într-un cârlig. Autonomia şi puterea personală sunt acolo să-i servească dezvoltării proprii şi nu aşteptării altora. Să sperăm că el va învăţa, prin exemplu, că adevărata putere personală vine din onestitate, nu prin dominare. În sfârşit, copilul trebuie să înveţe că dragostea reală este aceea în care este iubit pentru că este el însuşi, nu pentru că este ceea ce îşi doresc alţii.

Principala experienţă traumatică: creşterea puterii personale este o temă centrală a acestei perioade. Există o serie de moduri în care un sprijin greşit poate denatura puterea personală, astfel încât, în loc să se bazeze pe onestitate, se bazează pe manipulare, seducţie sau uz de forţă. Iată câteva variante în care acest lucru poate să se întâmple:

Părinţii neîmpliniţi sau care se simt singuri caută adesea confort în copilul lor, exploatând dorinţa acestuia de a fi acolo pentru nevoile părintelui. Părintele poate să nu fie conştient că îşi încarcă copilul cu propriile lui nevoi emoţionale neîmplinite, agăţându-se neadecvat de copil, care este nevoit să se maturizeze prea repede. Răsplata pentru copil este faptul de a se simţi special.

Este foarte tentant în această etapă să manipulezi copilul, în sensul de a-şi depăşi propria nevoie pentru creştere susţinută. Capcana constă în tentaţia de a face copilul special pentru a fi "un campion'' sau presându-l pentru a-i face pe mama şi pe tata mândri de el. Această atitudine orientează copilul către prefăcătorie sau actorie: adulţii devin audienţa lor încântată, iar copilul se îndepărtează de adevăratul "eu" pentru a proiecta o imagine, un rol, pregătit pentru a primi aplauze. În încercarea de a avea "copilul minunat" cu care se pot lăuda, "suportul" devine manipulativ şi exploatativ. Încurajarea copilului de a performa mai competent (de a merge, a vorbi, de a fi "drăguţ") riscă să fie seducătoare pentru copil, care încearcă de bună voie să satisfacă aşteptările părinţilor. El schimbă plăcerea intrinsecă de a realiza ceva cu putera de a distra, de a face pe plac şi, astfel, de a-i controla pe ceilalţi. Ca atare, încurajarea seductivă se află în contrast cu împărtăşirea şi sărbătorirea plăcerii copilului, câştigata din realizările sale.

Unii copii sunt determinaţi de unul dintre părinţi să umple golul unui partener absent, care nu se comportă adecvat sau este alcoolic. Răspunzând la semnalele părintelui şi simţind durerea acestuia, copilul se maturizează prematur şi devine "bărbăţelul mamei" sau "fetiţa tatei". Pentru a împlini nevoile emoţionale ale adultului, copilul trebuie să înveţe să îşi nege propria fragilitate, propria nevoie pentru suport. El învaţă rapid să îşi abandoneze "eul" propriu, copilăresc şi să prezinte o imagine falsă, proiectată să îşi încânte părinţii. În sinea sa, el se simte profund trădat şi devine suspicios şi neîncrezător; totuşi se adaptează: câştiga controlul asupra părinţilor prin satisfacerea acestora, prin ascunderea vulnerabilităţii sale şi prin a deveni indispensabil. Este alarmant cum un copil mic poate să se muleze pentru rolul de protector, vindecător sau confident. Acest copil, prematur dezvoltat, devine abil în a detecta nevoile nespuse ale altora şi câştigă control prin promisiunea de a împlini aceste nevoi. Abuzul, de data aceasta, constă în a oferi prea multă putere copilului, căruia i se transmite mesajul (sau îl prinde, intuitiv) că părintele depinde de el.

Pe măsură ce stabilirea limitelor devine din ce în ce mai importantă, pedeapsa, umilirea, ruşinarea îşi scot la iveală capetele în familiile autoritare. Buimăciţi de noua şi exuberanta mobilitate a copilaşului, părinţii încearcă să câştige control prin dominarea sau oferirea de prea multă putere copilului. Copiii răspund părinţilor dominatori prin alternarea de "comportamente bune" cu acte de rebeliune. Curând, vor avea impresia că relaţiile se bazează pe control, manipulare, "cel mai mare are întotdeauna dreptate" şi se comportă ca atare. În special băieţii, pe măsură ce cresc, sunt umiliţi dacă îşi arată vulnerabilitatea, cu mesaje precum "băieţii nu plâng", "fii bărbat" etc. Curând băiatul învaţă să tragă aer în piept şi să fie "dur" pentru tăticul lui.

Cu cât se străduieşte mai mult să mimeze calităţile care sunt aşteptate de la el, cu atât mai mult copilul pierde legătura cu natura sa reală. Copilul se metamorfozează în valorosul mic adult deştept, care are grijă de părinţii lui sau care îi impresionează pe prietenii acestora. Este copilul rezistent, actorul sau seducătorul care, prin depăşirea inocenţei şi vulnerabilităţii copilăriei, câştigă mândria părinteasca şi mângâierile recompensatoare.


Funcţionarea emoţională şi convingerile fundamentale: suportul optim oferit în această perioadă duce la convingeri intime precum: Am dreptul de a fi sprijinit. Pot cere sprijinul celorlalţi fără ruşine şi fără teama de a fi folosit, exploatat, manipulat. Am dreptul să îmi fie frică, să fiu vulnerabil, să mă simt slab. Este ok şi nu este ruşinos să cer ajutorul. A fi cinstit şi direct funcţionează mai bine decât manipularea, uneltirea sau prefăcătoria. Sunt demn de iubire pentru cine sunt eu, nu pentru imaginea pe care o afişez.

Convingeri fundamentale care apar din experienţe dăunătoare în această perioadă: niciodată să nu ai încredere în nimeni. Întotdeauna să fii circumspect la motivele celorlalţi. Întotdeauna să ai controlul, să fii primul, de preferat să ai autoritate. Nu sunt o persoană valoroasă decât dacă sunt "un câştigător". Dacă pierd, nu am nici o valoare, sunt un "ratat". Dacă permit oamenilor să se apropie de mine, o să îmi vadă slăbiciunile şi se vor folosi de mine. Vulnerabilitatea este ruşinoasă. Dacă sunt cu adevărat cinstit, voi fi manipulat. Oamenii mă iubesc numai pentru ceea ce le pot oferi. Sunt în siguranţă cât timp îi pot manipula pe ceilalţi. Oamenii pot fi cu uşurinţă manipulaţi dacă le cunoşti nevoile.

Potenţiale manifestări ulterioare ale traumelor: odată ce copilul realizează, în prima copilărie, că are puterea de a-şi gratifica părinţii, el va suferi de o creştere a egoului. Introducerea "disciplinei" aspre sau a controlului în această perioadă aduce o înăsprire a personalităţii. Rezultatele sunt fie o personalitate exagerat de dominantă, fie un individ care a învăţat să controleze prin promisiuni, pretexte sau seducţie. Puterea personală este distorsionată în semnificaţie şi este exercitată prin dominare, ameninţare sau promisiune amăgitoare. O înclinaţie de a nu avea încredere în ceilalţi inhibă orice manifestare de slăbiciune, de aceea el îşi menţine controlul prin negarea propriei vulnerabilităţi umane şi a neajunsurilor. Personajul afişat lumii poate fi fermecător, carismatic, intimidant, chiar extraordinar. Totuşi va părea fals, neautentic acelora care vor căuta la el umanitatea şi concretul. Tipologiile personalităţii variază de la tipul dur la cuceritor, de la actor, vedetă rock, vânzătorul viclean, la dictator.

Sistemul nostru comercial se bazează pe întrepătrunderea dintre tentaţie şi naivitate, o potrivire a disfuncţiilor ce decurg din al doilea şi al treilea rit de trecere. Atitudinea credulă faţă de "imagine" şi PR derivă din neîmplinirile din etapa a doua şi furnizează un teren fertil pentru munca amăgitorilor agenţi de publicitate, marketing şi a iluzioniştilor de PR. Modelul nostru de autoritate "solidă", implacabilă, creează supunere şi un cult al eroului şi se datorează unor situaţii nerezolvate din a treia etapă al acestui rit de trecere al primei copilării. Acum se stabilesc mentalităţile de "câştigători şi învinşi" şi o atitudine de dominare exploatatoare faţă de lume şi resursele ei.

<http://www.naturalchild.org/robin_grille/eq_2.html>


Sus
   
 
Afişează mesajele din ultimele:  Sortează după  
Scrie un subiect nou  Răspunde la subiect  [ 1 mesaj ] 

Ora este UTC+02:00 UTC+2


Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 0 vizitatori


Nu puteţi scrie subiecte noi în acest forum
Nu puteţi răspunde subiectelor din acest forum
Nu puteţi modifica mesajele dumneavoastră în acest forum
Nu puteţi şterge mesajele dumneavoastră în acest forum

Căutare după:
Mergi la:  
cron
Powered by phpBB © 2000, 2002, 2005, 2007 phpBB Group
Translation/Traducere: phpBB România