attachmentparenting.ro/forum

Forumul romanesc de attachment parenting

Site Logo

Acum este Joi Mar 28, 2024 11:54 am

Ora este UTC+02:00 UTC+2




Scrie un subiect nou  Răspunde la subiect  [ 51 mesaje ] 
Autor Mesaj
 MesajScris: Mie Ian 23, 2008 10:14 pm        Subiectul mesajului: Aletha Solter 
Neconectat
Sefa=Christa
Avatar utilizator

Membru din: Vin Ian 18, 2008 11:16 am
Mesaje: 1439
Aici se poate discuta despre cartile scrise de Aletha Solter


Sus
   
 
 MesajScris: Vin Ian 25, 2008 2:09 am        Subiectul mesajului:  
Neconectat

Membru din: Joi Ian 24, 2008 3:50 pm
Mesaje: 424
Localitate: Cluj-Napoca
Gazella, cand ai timp, te rog sa detaliezi ce ziceai pe undeva pe la alaptat, ca trebuie atentie la capitolul legat de plans al cartii The aware baby.


Sus
   
 
 MesajScris: Mie Ian 30, 2008 1:16 am        Subiectul mesajului:  
Neconectat

Membru din: Vin Ian 18, 2008 4:45 pm
Mesaje: 1169
Yahoo Messenger: neacsu_ac
Localitate: Cluj Napoca
Am citit
The aware baby, tradusa "Bebelusul tau intelege tot"
si "Copii nostri frumosi si sanatosi" - nu stiu titlul in engleza
Va scriu din memorie, cu propriile mele cuvine.
Daca trebuie, te rog, Mariana, sa ma corectezi.
Poneste de la patru premise:
- copii stiu ce vor
- experienta din prima copilarie afecteaza semnificativ intraga viata
- copii se pot vindeca de anumite traume si stresuri, daca sunt lasati (sa se vindece)
- in conditii normale, copii ajung buni, iubitori, empatici si pozitivi.

Zice autoarea asa:
- bebelusii au un mecanism de eliminare a stresului: plansul, altul decat cel de foame, durere, disconfort...
- acesta nu e bine sa fie oprit cu orice pret, daca s-a inteles ca e plans de eliminare a stresului
- oprirea acestui plans cu: suzeta, sanul, distragerea atentiei, mancare..determina adoptarea acestora de mai sus drept comportamente de control, cu scopul de a inabusi stresul respectiv sau sentimentele negative
- se va accepta acest plans, tinand copilul in brate, considerandu-l (plansul) curativ, eliberator
- copii mai mari ai si plansul si crizele de furie (se detaliaza in cea de-a doua carte), iar crizele se vor trata de asemenea cu intelegere si aacceptare, tocmai pentru a nu refula frustrarile si sentimentele negative sub alte forme (boli..)
- comportamentele de control tind sa se transforme mai tarziu in altele (dependenta de bautura, mancare, rosul unghiilor, fumat...)

Ce stres au bebelusii?
- nasterea poate fi traumatizanta. Bebelusii isi pot aminti multe saptamani aceasta trauma..plangand.
- frustrarile de zi cu zi..ca vor, dar nu pot inca face ceea ce vor.

Cum recunoastem plansul de eliminare a stresului?
- cu experienta. cu timpul. "ar lua sanul si nu l-ar lua" = nu-i trebuie tocmai sanul, altule baiul
Cand imi mai amintesc, mai scriu ;)

_________________
Claudia,
mamica pentru
Imagine
si
Imagine


Sus
   
 
 MesajScris: Mie Ian 30, 2008 1:29 am        Subiectul mesajului:  
Neconectat

Membru din: Joi Ian 24, 2008 3:50 pm
Mesaje: 424
Localitate: Cluj-Napoca
Zicea autoarea ca daca copii mai mari de 6 luni parca (am tot dat cartea imprumut, nici acum n-o am, am citit-o de mult, poate mai gresesc si eu) daca cer noaptea san e comportament de control. Dar noi (cele de pe forum) cam ii alaptam si noaptea, indiferent cat de "mari" sunt, din cate am citit mesajele voaste. La noi e asa: se scoala in medi e de 2 ori noaptea. Dupa cateva nopti, (uneori 3, alteori 8,9) incepe si se scoala mai des. Adica de 4,5,8,9 nu mai stiu de cate ori. Atunci fac ce-a zis Aleta, nu-i dau in disperare, o las sa planga, dar sunt langa ea, o tin de mana si-i spun: plange daca trebuie. Sunt asa convinsa ca e ok, ca nu ma deranjeaza. Si dupa ce plange iar e liniste si pace pane se aduna din nou frustrarile in ea. De plans, poate plange o data si bine , sau si a 2-a zi, sau 2-3 zile, nu numai noaptea dar si ziua, si apoi e iar linistita. Sunt deci cicluri dinastea. Voi ce ziceti? A , sa nu uit, dar cand plange ii ofer apa din cana, sticluta, sa fiu linistita ca nu de sete plange.


Sus
   
 
 MesajScris: Mie Ian 30, 2008 12:31 pm        Subiectul mesajului:  
Neconectat
moderatoare
Avatar utilizator

Membru din: Vin Ian 18, 2008 4:33 pm
Mesaje: 2362
Site web: http://www.sling.ro, www.poarta-ma.blogspot.com
Localitate: bucuresti
in primul rand tre' sa spun ca nu am citit cartea.

si al doilea: d se trezeste noaptea, dar nu tot timpul. si de fiecare data cand se trezeste e din cauza dintisorilor. daca se tot foieste si se foieste si nu poate sa doarma ii dau tzi fara nici o retinere. mi se pare absolut normal. pe mine cand ma sacaie cate o masea de nu pot sa dorm ma alina numai un algocalmin :D. daca el poate rezolva fara medicamente, respectiv cu tzi...ce sa zic..bravo lui! dupa ce ii iese cate un dinte are 2 nopti in care doarme neintors, de ma trezesc cu sanii ca explodeaza. apoi..usor usor..incep iar durerile...de la 5luni jumate de cand i-a iesit primul dinte si pana acum (are 8dinti, 4 masele si 1 canin iesiti de tot) a avut un total de vreo 2 saptamani in care a dormit toata noaptea. eu il inteleg ca e nervos si frustrat ca nu poate sa adoarma, dar ce rost are sa il tin in brate sa-mi planga (si sa mi se planga) cand pot face ceva concret pt el, sa il ajut sa uite de durere cu tzi. si sa se odihneasca. luru care mi se pare de departe cel mai important. (mariana, nu e un apropo, spuneam doar cum e la noi :) )

apoi, eu nu cred ca sunt momente in care numai plansul rezolva ceva. ala de refulare. cred ca totul, totul se poate rezolva discutand. da, la cateva luni e mai greu sa discuti, dar eu prefer sa ii ofer alinare decat sa il las sa isi faca plansul acela 'eliberator'. pt ca daca la adulti acel plans poate fi curativ, insotit obligatoriu de un dialog, poate doar cu tine insuti. la copii nu cred ca se aplica

cred ca e o varsta pt orice. si pt fumat, si pt baut, si pt pierdut nopti, si pt toate lucrurile'rele'. si daca nu sunt facute la varsta la care trebuie de-abia atunci devin problematice. iar pt un copil mi se pare normal sa se refugieze la san. daca totul e in regula, daca parintii nu abuzeaza in nici unfel, daca exista comunicare, atunci acest 'obicei' va disparea de la sine.

_________________
Poarta-ma!

Imagine


Sus
   
 
 MesajScris: Mie Ian 30, 2008 1:00 pm        Subiectul mesajului:  
Neconectat
moderatoare
Avatar utilizator

Membru din: Vin Ian 18, 2008 11:25 am
Mesaje: 8177
Diana, te strang drag, drag, drag

Citat:
apoi, eu nu cred ca sunt momente in care numai plansul rezolva ceva. ala de refulare. cred ca totul, totul se poate rezolva discutand. da, la cateva luni e mai greu sa discuti, dar eu prefer sa ii ofer alinare decat sa il las sa isi faca plansul acela 'eliberator'. pt ca daca la adulti acel plans poate fi curativ, insotit obligatoriu de un dialog, poate doar cu tine insuti. la copii nu cred ca se aplica


nici eu nu cred in plansul eliberator la copii, nu la copii atta de mici

Citat:
iar pt un copil mi se pare normal sa se refugieze la san. daca totul e in regula, daca parintii nu abuzeaza in nici unfel, daca exista comunicare, atunci acest 'obicei' va disparea de la sine.


eh, si acum ca m-ati provocat musai traduc zilele astea o interventie foarte articulata a unei psiholog
tare mi-a placut

asta nu inseamna ca nu-mi place Solter, doar ca unele pasaje le-as parcurge cu circumspectie.....


Sus
   
 
 MesajScris: Mie Ian 30, 2008 11:26 pm        Subiectul mesajului:  
Neconectat

Membru din: Vin Ian 18, 2008 4:45 pm
Mesaje: 1169
Yahoo Messenger: neacsu_ac
Localitate: Cluj Napoca
Asa o fi.
Dar daca n-a vrut nici sanul si dupa cateva suspine cu fata lipita de fata mea, s-a linistit cu incca un pic de plans melodios, eu ii spuneam dragul mami, iar el parca-mi raspundea maaaami.. si ma gandeam ca-i chiar stresul cauzat de vaccin, atunci de ce sa nu privim si aceasta dimensiune a problemei...
Sau tot incercand sa-i astup gura cu sanul, am inteles ca el isi anunta prin plans ca-l trece kk (pe care deja nu-i place sa-l mai faca in scutec)... n-as fi gresit, incercand sa-i opresc plansul cu sanul?
povestim...

_________________
Claudia,

mamica pentru

Imagine

si

Imagine


Sus
   
 
 MesajScris: Mie Ian 30, 2008 11:38 pm        Subiectul mesajului:  
Neconectat
moderatoare
Avatar utilizator

Membru din: Vin Ian 18, 2008 11:25 am
Mesaje: 8177
Claudia scrie:
Asa o fi.
Dar daca n-a vrut nici sanul si dupa cateva suspine cu fata lipita de fata mea, s-a linistit cu incca un pic de plans melodios, eu ii spuneam dragul mami, iar el parca-mi raspundea maaaami.. si ma gandeam ca-i chiar stresul cauzat de vaccin, atunci de ce sa nu privim si aceasta dimensiune a problemei......



deci tu totusi ii ofereai comfortul, erai langa el cu fata lui lipita de fata ta, erai orientata (interior ma refer) inspre el, inspre durerea lui, ii erai empatica

Citat:
Sau tot incercand sa-i astup gura cu sanul, am inteles ca el isi anunta prin plans ca-l trece kk (pe care deja nu-i place sa-l mai faca in scutec)... n-as fi gresit, incercand sa-i opresc plansul cu sanul?
povestim...


uite, aici e confuzia, atunci cand se incearca a acoperi, a inabusi cu sanul sau cu o imbratisare o emotie fie ea si negativa
e emotie daca se simte nevoie sa fie exprimata se va lasa cale libera exprimarii acesteia, iar raspunsul potrivit ar fi ca mama, parintele in general, s-o accepte, sa accepte copilul incercand sa-l consoleze


Sus
   
 
 MesajScris: Joi Ian 31, 2008 4:39 pm        Subiectul mesajului:  
Neconectat

Membru din: Vin Ian 18, 2008 4:45 pm
Mesaje: 1169
Yahoo Messenger: neacsu_ac
Localitate: Cluj Napoca
Citat:
e emotie daca se simte nevoie sa fie exprimata se va lasa cale libera exprimarii acesteia, iar raspunsul potrivit ar fi ca mama, parintele in general, s-o accepte, sa accepte copilul incercand sa-l consoleze

este tot ce voiam sa zic :)

_________________
Claudia,

mamica pentru

Imagine

si

Imagine


Sus
   
 
 MesajScris: Sâm Feb 02, 2008 11:57 pm        Subiectul mesajului:  
Neconectat

Membru din: Joi Ian 24, 2008 3:50 pm
Mesaje: 424
Localitate: Cluj-Napoca
Si totusi, cand fetita mea de 1,9 ani are acele plansuri elibertaorii de tensiuni, ca sa zic asa, isi cauta motiv de plans ea. Cere plangand "Aca" (traduc alba ca zapada, papusa), cand i-o dau n-o vrea si cere pe un ton plangaret "bebe", pe care i-l dau si nu-l vrea si apoi cere altceva si in final plange una buna. Si apoi eu on intreb "Trebuie sa plnagi putin?" si ea zice da si-i iau in brate, si stau langa ea si-i spun: plange daca trebuie si aopi totul e ok. plange numai cu mine, deci n-o las de izbeliste ci sunt langa ea , inclusiv daca e noaptea, caci dormim impreuna / Eu sunt foarte linistita si increzataore ca e bine asa. Asa simt eu. dar astept sa citesc si traducerea Gazzellei.


Sus
   
 
 MesajScris: Dum Feb 03, 2008 12:37 pm        Subiectul mesajului:  
Neconectat
moderatoare
Avatar utilizator

Membru din: Vin Ian 18, 2008 11:25 am
Mesaje: 8177
"Lasă-l să plângă, ai să vezi că-i trece!"

"Lasă-l să plângă, ai să vezi că-i trece!" Acest sfat este repetat părinţilor constant cu mesajul implicit că a răspunde plânsului copilului înseamnă a-l răsfăţa, înseamnă a-l învaţa să plângă ori de câte ori vrea să obţină ceva...Dar cine a spus-o?


"Nu cedaţi plânsului copilului vostru deoarece acesta e doar un şantaj afectiv." Prin această replică se încearcă dezorientarea părinţilor care, instinctiv, atunci când copilul plânge, simt că acesta are nevoie de ei orientându-se către copil şi încercând să înţeleagă de ce plânge. Sau, potrivit unora, plânsul unui copil e acceptabil doar în anumite momente şi doar dacă acesta are anumite cauze. Unele teorii "psihologice" golite de sentimente afirmă că plânsul nu ar fi altceva decât un şantaj afectiv pe care copilul îl foloseşte pentru a-şi manipula părintele şi a obţine de la el ceea ce doreşte şi, de aici, a răspunde plânsului unui copil este greşit deoarece s-ar încuraja copilul să plângă din nou pentru a-şi atinge scopul. "Lasă-l să plângă că-şi întăraşte plămânii" e unul din îndemnurile pe care nu rareori încă le mai auzim. Iar acestui îndemn i s-ar putea răspunde: "dacă plânsul e benefic plămânilor, atunci şi sângerarea e benefică venelor".
Alte teorii reuşesc să afirme într-o manieră inextricabilă că plânsul e o nevoie care se cere a fi respectată lansând şi îndemnul să nu se intervină în scopul de a linişti plânsul copilului deoarece totul s-ar constitui într-o violenţă la adresa copilului care are "nevoie" să se descarce emotiv. Dar cum s-a ajuns aici? Ideea ca există plâns fără motiv sau ca a plânge poate să fie o exigenţă sunt în realitate două construcţii artificiale create cu scopul de a nega evidenţa, aceea că plânsul exprimă o nevoie, o suferinţă la care trebuie să se răspundă. Într-un articol deosebit aparţinând lui Jan Hunt sunt expuse 10 motivepentru care e bine să se răspundă plânsului unui copil. Citez una din frazele sale: " În orice circumstanţă, cu cât o persoană are mai mult nevoie de ajutor, cu atât are nevoie mai mult de compasiunea, atenţia şi asistenţa noastră"
Toţi cei trei factori sunt necesari pentru un răspuns adecvat: a răspunde doar la cauza fizică declanşatoare a plânsului e doar o soluţie tehnică, lipsită de iubire, pe care o poate oferi chiar şi un robot. E posibil să fii atent şi empatic fără ca în acelaşi timp să oferi o asistenţă concretă (de ex alăptându-l, ţinându-l în braţe sau ajutându-l să adoarmă) ? A fi prezent fără a te lasa implicat, a-i spune copilului "sunt aici", dar fără a-l mângâia, aşa cum anumiţi teoreticieni le sugerează părinţilor, e o contradicţie, e ca şi cum ai spune "fiţi afectuoşi într-o manieră detaşată", care se constituie într-un paradox periculos care riscă să dezorienteze, să-i introducă pe parinţi în confuzie.


Există plâns ilegitim?

Ideea că a răspunde plânsului poate să încurajeze copilul să plângă din nou se naşte din convingerea că plânsul este unul din comportamentele care deranjează şi deranjează fără motiv, comportament care se cere descurajat evitând "premierea" copilului cu un răspuns. Dar, în definitiv, întrebarea e: copilul are sau nu are dreptul să plângă pentru a-şi manifesta un disconfort şi a cere ajutorul? Dacă ar fi să ne ghidăm după unii experţi s-ar putea spune că plânsul este nelegitim doar dacă nu discutăm despre acel plâns specific orariilor mesei. Şi, în definitiv, chiar dacă a răspunde plânsului unui copil înseamnă a-l premia, a-l încuraja să recurgă la plâns din nou şi din nou atunci când are nevoie de noi nu poate să fie decât benefic, plânsul fiind un instrument eficient menit să atragă atenţia şi e corect ca un copil să se poată baza pe acest semnal atunci când toate celelalte metode de atragere a atenţiei au fost sortite eşecului.

Un alt element de reflectie e ca plânsul deseori e un semnal tardiv de cerere a ajutorului la care copilul recurge atunci când toate celelalte tentative de a comunica au eşuat. Iată că o metodă menită să nu încurajeze plânsul copilului este aceea de a răspunde copilului la primele manifestări de disconfort pe care acesta le lansează, astfel copilul va fi încurajat să caute să folosească metode mult mai subtile, rafinate într-un mod mult mai articulat, în loc să recurgă la semnalul neplăcut pe care-l constituie plânsul şi cu care în mod natural copilul este dotat. Şi totusi, acest răspuns competent al parinţilor, acela de a răspunde semnalelor lansate de copil, este, în mod sistematic, descurajat, "specialiştii" propunând persperctive dintre cele mai descurajante pentru viitoarea personalitate a copilului.

Cu toate avertismentele pe care părinţii le primesc, adesea, aceştia nu se conformează indicaţiilor luând în braţe copilul pentru a-l încuraja, dar după aceasta se simt vinovaţi deoarece li s-a spus că micuţul riscă să crească răsfăţat. Sau în alte situaţii, când copilul lansează nevoia de a fi auzit, parinţii au reţineri în a răspunde copilului rămânând blocaţi în faţa acestuia pentru ca în timp să se înregistreze o anulare a sentimentelor şi instinctelor părinţilor. Instinctul dictează fiecaruia în mod clar. Un copil care plânge comunică tempestiv o urgenţă provocând în părinte o nevoie stringentă de a răspunde plânsului acestuia. Parinţii care au fost intimidaţi, alarmaţi de previziunile sumbre ale unora în ipoteza răspunderii la plânsul copilului încearcă sentimente terifiante de angoasă, uneori ajungând să plângă şi ei simţind acest comportament ca fiind unul profund lipsit de naturaleţe.


Dar aceşti "experţi" care vorbesc despre ceea ce un părinte trebuie să facă atunci când copilul plânge rar se ocupă şi de sentimentele care se nasc la auzul plânsului unui copil. Mai rău, uneori vorbesc doar pentru a-l acuza de slăbiciune, pentru a-l critica, deoarece a încalcat una dintre liniile educative sau intervin pentru a-i impune impermeabilitate la emoţiile care se nasc în el în momentul în care îşi vede copilul lăsat pradă disperării. E posibil ca natura să fi greşit într-atât încât să doteze copilul cu un comportament specific atât de greşit, deranjant pentru el şi pentru cei care-i sunt aproape? Ce-i împinge pe aceşti "experţi" să descalifice acest mecanism atât de eficient pus la punct de milioane de ani de evoluţie?

Nu autarhiei emotive!

Plânsul copilului e un argument puternic care ne sensibilizează în profunzimea noastră deoarece şi noi am fost copii şi noi am plâns şi adeseori încă plângem. Plânsul e unul din semnalele cele mai dramatice cu care o fiinţă umană a fost dotat pentru a semnala un stadiu de necesitate. Deoarece suntem o specie socială, posedăm un instrument care naşte în mod imediat şi intens o reacţie empatică faţă de cei similari nouă în căutarea unui ajutor. Foarte probabil, în condiţii naturale, fiinţele umane, adulţii şi copiii, au puţine motive pentru a plânge deoarece trăiesc în strâns contact unii cu alţii, iar dacă se naşte o problemă aceasta se observă cu mult înainte ca o persoană să ajungă la o asemenea disperare care să-i provoace plânsul.
Dar ce se întamplă în societatea noastră? Societăţii noastre îi e frică de un adevăr simplu, acela că suntem dependenţi emotiv unul de celălalt. În societatea noastră s-ar vrea ca fiecare să trăiască autonom din punct de vedere emotiv, fără a acuza nevoia de sprijin şi refugiu în braţele confortante ale celui de lângă noi. Este vorba despre un delir al omnipotenţei, dar această autarhie emotivă ne este propusă şi deseori impusă încă din primele momente de viaţă. Cererea de ajutor, confort şi atenţii a copilului este percepută ca o încercare a acestuia de a ne scoate din izolarea emoţională pe care am învaţat fiecare dintre noi s-o căutam, s-o apăram. Astfel sunt educaţi copiii să nu plângă, astfel copiii sunt învăţaţi să înghită nodul pe care-l au în gât, astfel sunt învăţaţi să se descurce singuri. Se induce copilului ruşinea de propria sa "slăbiciune" (şi de ce ar trebui să fie o ruşine?), şi astfel copilul învaţă să ascundă plânsul cu toate nevoile ce stau la baza acestuia. Şi totuşi plânsul rămâne neascultat până când copilul renunţă să utilizeze acest instrument puternic înnăscut deoarece a devenit inutil. Atunci într-adevăr plânsul devine doar o descărcare fizică, un factor de stres în plus care e bine să fie evitat.

Să încercăm să reflectăm şi asupra faptului că noi suntem crescuţi într-o astfel de societate, într-o astfel de ideologie pentru ca pe urmă să ne întrebăm de ce plânsul unui copil naşte în noi o asemenea conturbare emotivă.

Într-un anumit plan este un fapt cu totul natural: noi răspundem simplu la un semnal de alarmă recurgând rapid la calmarea plânsului. Şi nu pentru a înabuşi plânsul, ci pentru a îndeparta cât mai curând posibil motivul disconfortului, angoasa pe care plânsul îl semnalează. Atât doar ca societatea în care trăim consideră plânsul un comportament negativ şi deci plânsul copilului nostru în ochii societăţii e un semn care indică faptul că am greşit ca părinţi în a obţine un individ "matur" şi "autonom". Sau ne-a convins că între părinţi şi copii e totul o chestiune legată de putere şi atunci copilul care plânge nu mai e o fiinţă care cere ajutorul nostru în virtutea slăbiciunii şi dependenţei sale faţă de noi, ci micul despot care vrea să "comande" sau "manipuleze". Aceste prejudecăţi se repetă constant încât am încetat de multe ori să le mai vedem absurditatea.

Şi ce se întamplă pe urmă dacă noi înşine atunci când am fost la rândul nostru copii am fost condiţionaţi în a nu da credit plânsului nostru? Am îngropat totul şi iată că plânsul copilului nostru readuce în noi dureri înăbuşite, exploziile noastre de ură reprimate. Ne simţim angoasaţi, nervoşi peste masură, dar cineva sau ceva ne-a învăţat că a plânge nu funcţionează, ne-a convins că a plânge e lipsit de orice bun simţ, ne-a făcut să uităm că în spatele oricărui plâns e un motiv, o nevoie. Şi atunci iată de ce simţim că mai întâi şi mai întâi să facem să înceteze acel plâns. Şi astfel ne angajăm în găsirea diferitelor strategii pentru a-i distrage atenţia în orice manieră copilului. Pe urmă există un alt nivel, care nu se vrea egoist, dar care poată să devină dat fiindcă tot ceea ce ne-a fost indus în credinţele noastre e că trebuie să se descurce singur şi că ajutorul reciproc e periculos, putând să creeze dependenţe. Şi tocmai pentru că la nivel inconştient recunoaştem plânsul pentru ceea ce este, ca fiind o cerere de ajutor a celui care are nevoie de noi, plâns care ne induce o stare de anxietate şi pe care am dori să nu-l mai auzim niciodată. Ideea că cineva depinde atât de mult de noi pentru satisfacerea bunăstării sale e angosantă, e o imensă responsabilitate şi apare percepută în societatea noastră ca o imensă piedică în loc de a fi percepută ca element de forţă la nivel de grup.


În fine, e un bine sau nu să permiţi plânsul eliberator?

Pentru a răspunde acestei întrebări e necesar să ne interogăm atunci când intervenim răspunzând plânsului copilului de ce răspundem acestui plâns, care fiind obiectivele noastre. Adică, e cel de a merge în întâmpinarea satisfacerii nevoii pe care plânsul o exprimă sau a merge în întâmpinarea nevoii noastre de a nu ne simţi distruşi de efectul devastator şi ameninţător pe care plânsul copilului îl are în noi? Copiii, în general, semnalizează destul de clar nevoile lor. A-i alăpta sau a-i lua în braţe de foarte multe ori e suficient pentru a-i mulţumi şi atunci de ce sa le spui parinţilor să n-o facă, de ce să-i induci pe părinţi într-o confuzie spunându-le că mai întâi e necesar să înţeleagă motivul plânsului copilului pentru ca ulterior să răspundă? Dacă mama oferă sânul copilului sau braţele sale şi copilul nu le vrea atunci e foarte probabil că pruncul are nevoie să se descarce şi o face într-o manieră cât se poate de transparentă. Ca de obicei, indicaţiile sunt complicate doar atunci când devin reguli abstracte, dar în concretul cotidianului nostru mamele, în general, ştiu foarte bine să se adapteze alăptând copilul, îmbrăţisându-l sau respectând pur şi simplu furia sa stându-i simplu alături, iar acesta este mult diferit de a vrea să se înceteze plânsul distrăgând copilului atenţia. A distrage atenţia (propunând ceva complet străin situaţiei) înseamnă a nega, dar a oferi sânul, braţele, inima nu este negare, ci consolare şi nu e nimic greşit în această abordare.
Cred că descărcările emotive prin plâns sunt un mod sănătos de restabilire a echilibrului creat de o precedentă situaţie patologică. Noi, adulţi care am reprimat plânsul, avem uneori nevoia să ne descărcăm, exteriorizând ce a fost blocat pentru foarte mult timp. Iar în procesul deblocării o persoană poate chiar să se exprime prin plâns (dar acesta nefiind unicul mod). Dacă copilul a avut o naştere traumatică, o mare frustrare sau este suferind în timp ce noi nu putem să facem nimic (se întamplă, trebuie să ne resemnăm realizând că nu suntem omnipotenţi!) şi trebuie să se descarce o va face de bunăvoie plângand în braţele mamei şi e natural că noi simţim în cazul acestor episoade de plâns inconsolabile că lucrurile merg înspre bine, că ceea ce se întamplă nu este indicatorul că ar fi ceva greşit în noi sau în copilul nostru. Deci să nu raţionalizăm aceste situaţii proiectând diferite consecinţe consacrate ca mituri ale "pervertirii" copilului ale acestui gest simplu, firesc, ci să facem ceea ce instinctul şi inima ne-o cer, să îl luăm în braţe, să îl punem la sân, iar el se va abandona fericit în braţele noastre. Iar fericirea, poate e necesar să aducem aminte, nu a facut rău nimănui niciodată.

Artiocol apartinand Antonellei Sagone (psiholog, consulent in alaptareIBCLC, docent cursuri UNICEF, co-redactor a revistei stiintifica medicala"L'Allattamento Moderno"), tradus si publicat cu acordul acesteia.

_________________
Imagine

Imagine

Imagine


Sus
   
 
 MesajScris: Lun Feb 04, 2008 4:18 pm        Subiectul mesajului:  
Neconectat

Membru din: Joi Ian 24, 2008 3:50 pm
Mesaje: 424
Localitate: Cluj-Napoca
Gazzella, am citit ieri relativ in viteza articolul. Nu am tras nici o concluzie, poate era din cauza vitezei. L-am recitit azi si mi-am pus ceva semne de intrebare: dar daca nu e bine ce fac? Cred ca trebuie sa-l mai citesc de cateva ori. Oricum multumim pt.el.


Sus
   
 
 MesajScris: Lun Feb 04, 2008 6:51 pm        Subiectul mesajului:  
Neconectat
moderatoare
Avatar utilizator

Membru din: Vin Ian 18, 2008 4:33 pm
Mesaje: 2362
Site web: http://www.sling.ro, www.poarta-ma.blogspot.com
Localitate: bucuresti
mariana pai ideea e ca daca intr-adevar exista acele plansuri de eliminare a tensiunii nu-i un lucru tocmai ok pt un copil. pt ca asta inseamna multe frustrari adunate. pe care, in mod normal, copilul ti le semnalizeaza cumva la momentul la care apar. daca ele nu sunt bagate in seama, nu sunt rezolvate in mom in care apar, atunci se acumuleaza si explodeaza la un mom dat. mai important decat sa ii acorzi posibilitatea sa planga alaturi de tine este sa receptionezi semnalele initiale si sa nu lasi sa se ajunga la acest plans de descarcare

_________________
Poarta-ma!

Imagine


Sus
   
 
 MesajScris: Mar Feb 05, 2008 2:26 pm        Subiectul mesajului:  
Neconectat

Membru din: Joi Ian 24, 2008 3:50 pm
Mesaje: 424
Localitate: Cluj-Napoca
Diana, bine ca m-ai "luminat". O sa ma stradui sa lucrez in acest sens. Dar daca uneori e greu? Uite un exemplu de frustrare provocata chiar de mine, zilele trecute: dupa 45 de min in care se da pe leagan eu toata-s numai apa ca sta acolo demult si tare as mai vrea sa umble, sa se miste. Asta deoarece e tare, tare sensibila si se raceste des si ma gandeam ca ce reci ii sunt piciorusele, caci si mie imi erau de cand stateam pe loc . Si ma gandesc ca daca sta asa mult pe loc, o ia frigul. Deci dupa 45 de min(pe ceas) am luat-o jos cu forta. Si a plans. Mult, vreo 1-2 min, mie mi s-a parut mult. Dar in prealabil ii spusesem ca mai stam putin, ne plimbam, apoi ne mai dam iarasi. Zicea da, dar cand o intrebam vii jos? zicea nu, mai vreau. Si-am tot stat, si i-ar i-am spus ca mai stam putin , deci am tot pregatit-o pt coborat. Voi ce-ati fi facut? Stiu ca nu din cauza leaganului ci a unui virus e acum cu febra, racita cobza. Dar asa e ea , ft sensibila si eu ft stresata pe tema asta. Sau de multe ori vrea s-o ridic la geam sa vada diverse. I-am pus scaunel la bucatarie su urca pe el, la living avem usa cu geam spre balcon si vede si de acolo dar la dormitor e mai sus geamul iar mijlocul meu doare rau de tot de 2 ani. Asa ca-i spun ca nu pot s-o ridic aici (mi-a recomandat medicul ) si-mi pare rau. Sigur si ei. De imbratisat nu e o problema, ma aplec eu la ea, nu duce lipsa. Si-ar mai fi.... mananca sapun si n-o las, toata ziua is cu ochii pe ea si-i tot spun sa nu bage aia in gura si nici aia si nici aia....(aia= aproape tot ce prinde) tot din cauza frecventei imbolnavirilor la noi . Si chiar ca ar mai fi. As vrea sa am rabdarea si seninatatea si bucuria pe care le are kmn si multe altele care scrieti pe aici. Dar va mai citesc si incerc sa ma inspir, sa ma molipsesc sa prind putere de la voi.


Sus
   
 
 MesajScris: Mie Feb 06, 2008 12:18 am        Subiectul mesajului:  
Neconectat
moderatoare
Avatar utilizator

Membru din: Vin Ian 18, 2008 4:33 pm
Mesaje: 2362
Site web: http://www.sling.ro, www.poarta-ma.blogspot.com
Localitate: bucuresti
mariana, ia incearca un pic sa te pui in locul ei. cand faci ceva ce iti place f mult, mult mult, nu uiti parca de tot? nu te trezesti ca esti prinsa intr-o discutie interesanta si cand se termina zici...mama,,,nici nu mi-am dat seama ca e asa frig/cald afara..pur si simplu te simti bine si..gata! sau cand nici nu iti dai seama cum a trecut timpul? cand faci ceva care 'te prinde' si realizezi ca n-a trecut un sfert de ora ci 3? plus ca tu stai pe loc cu picioarele pe jos, ea e in leagan, fericita, se gandeste la ale ei... din pacate solutii nu iti pot da, inca lucrez si eu la asta, dar te pot ajuta sa o intelegi, sa vezi lucrurile prin prisma ei, si automat iti va fi mai usor.

_________________
Poarta-ma!

Imagine


Sus
   
 
Afişează mesajele din ultimele:  Sortează după  
Scrie un subiect nou  Răspunde la subiect  [ 51 mesaje ] 

Ora este UTC+02:00 UTC+2


Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 12 vizitatori


Nu puteţi scrie subiecte noi în acest forum
Nu puteţi răspunde subiectelor din acest forum
Nu puteţi modifica mesajele dumneavoastră în acest forum
Nu puteţi şterge mesajele dumneavoastră în acest forum

Căutare după:
Mergi la:  
cron
Powered by phpBB © 2000, 2002, 2005, 2007 phpBB Group
Translation/Traducere: phpBB România