De ceva timp ne intalnim in parc cu o dulceata de fata, nicol. are 9 ani. si s-a lipit de noi (adica de mine) instant. eu ma joc cu toti copiii, stau de vorba cu fiecare (dupa cum spuneam la alt subiect, cateodata lasandu-i lui d impresia ca il nejlijez
), iar ea..pur si simplu s-a lipit. si se vede ca ar vrea sa povesteasca, ne cauta zilnic, se joaca numai cu noi cand venim (d are 1,5 ani si ea 9, da? ). intr-o zi am zis ca plecam pana la piata sa luam fructe si ne intoarcem si s-a oferit sa vina cu noi sa ne ajute
. ei, si printre picaturi, pe drum, prin parc, tot imi povesteste. e evident ca are nevoie sa fie ascultata, ca vrea sa vorbeasca, ca vrea sa
i se vorbeasca.
tot ce va voi spune despre ea e ceea ce mi-a povestit ea din proprie initiativa.
treceam odata pe langa o pisica cu ochii verzi. si mi-a spus ca asa are si mama ei ochii, verzi verzi. mama ei naturala, nu mama asta de acum. aia e mama adevarata, asta e mama falsa. a fost, cred, prima incercare. de a imi spune ceva.
parintii sunt divortati, mama plecata in spania, tatal are o prietena de 21 de ani care o pedepseste mereu si o bate.
cred ca prima oara cand m-a remarcat (dupa cateva ture facute de d cu trotineta ei ) era cand eram in parc si pusesem pe o banca o cutie de pepsi desfacuta. in 2 min d a vazut-o, s-a dus la ea, a studiat-o un pic si a varsat-o. eu am luat-o, am dus-o la gunoi, am sters banca, si gata. si ea s-a uitat uimita la mine si a zis ceva de genul ca multi parinti isi bat copiii pt asa ceva. dar nu a parut deloc uimita de reactia mea, adica nu a zis ca de ce nu l-am certat sau ceva... (am observat la multi copii bruscati ca adopta acelasi comportament. multi il corecteaza pe d, sau tipa la el ca nu e bine, sau sterg desenul daca e prost..
)
cand desenam cu creta vinesi ea cu noi, mereu imi spune ca desenez frumos, si tatal ei deseneaza frumos, a invatat-o cum sa faca un soare galben cu ochi albastri si buze roz
de cele mai multe ori prefera compania mea, in defavoarea celor de varsta ei. cu care e prietena. si sunt destui.
efectiv se aciueaza pe langa noi de fiecare data si asteapta sa prinda un mom liber (in general copiii sunt ciorchine pe langa noi...)
intr-o zi mancau cipsuri. ea impreuna cu un prieten. d i-a vazut si a vrut si el . nu a fost chip sa renunte (daca erau oricare alticopii nu ar fi vrut, dar si el s-a atasat mult de ea), asa ca, ca sa schimb un pic atmosfera (aka d mancand cipsuri
) le-am zis ca le fac cinste cu pufuleti , sa mergem la piata sa luam. toata lumea a fost incantata, si am plecat spre piata. la dus, mi-a povestit de mama ei. ca tatal i-a spus cate ceva dar a zis ca e prea mica sa inteleaga niste lucruri, asa ca i-a spus doar o parte. am scris initial, apoi mi-am dat seama ca e totusi prea personal si nu o sa redau aici. cert e ca astepta de la mine o interpretare. si sincer, nu am stiut ce sa spun. i-am zis ca mama ei e mama ei, ca daca nu se mai vad mult timp de acum inainte sa incerce sa isi aminteasca partile bune. nici nu stiu daca am facut bine sau nu.
iar cireasa de pe tort a fost la drumul de intors. cand, la un pufulete
, mi-a povestit ceva. ca ea l-a intrebat pe mihai, daca parintii s-ar desparti si el ar avea de ales cu cine sa stea, cu tatal lui, sau cu mama lui david, ce ar alege? si el a zis cu tata. ce prost
si ma uit la fetita asta, pe care efectiv imi vine sa o iau acasa
, cat e de dulce, cat s-a lipit de mine, si cata nevoie are sa vorbim. cat ii lipseste acea prezenta feminia. ca sa nu zic mama. si imi e atat de teama sa nu fac ceva gresit. nu stiu, chiar nu stiu cum ar trebui sa ma comport cu un copil de 9 ani. mi-e teama sa nu spun ceva gresit. nu vreau sa o indepartez de mine dar nici sa ii ofer un fals sentiment de siguranta. nici nu stiu ce vreau de la acest subiect..orice aveti, o idee, o parere...daca va amintit vreo situatie similara din copilarie...nu stiu..orice.
a, pe 3 e ziua ei
.