attachmentparenting.ro/forum

Forumul romanesc de attachment parenting

Site Logo

Acum este Lun Ian 20, 2020 11:58 pm

Ora este UTC+02:00 UTC+2




Scrie un subiect nou  Răspunde la subiect  [ 19 mesaje ] 
Autor Mesaj
 MesajScris: Joi Mar 15, 2012 9:29 pm        Subiectul mesajului: primele zile la gradinita 
Neconectat

Membru din: Lun Mai 16, 2011 10:31 am
Mesaje: 12
Salut

Vreau in primul rand sa va multumesc ca existati. Nu stiu daca sunteti constiente de impactul pozitiv pe care il aveti asupra multor persoane, care - asa cum sunt eu - nu scriu, ci mai mult citesc si se hranesc cu experientele voastre. Baietelul meu are 1 an si 4 luni si am inceput sa iau in considerare varianta de a merge la gradinita. Ieri am vizitat o prima gradinita si am plecat de acolo foarte incarcata de indoieli - nu neaparat in ceea ce priveste metodele din gradinita respectiva, ci mai mult asupra felului in care ne comportam noi ca familie si a impactului acestui stil de viata asupra copilului. Am intrat pe forum si am inceput sa citesc despre experientele voastre la gradinita si simteam cum capat din nou incredere in mine. Stiu ca sunt singura care poate raspunde la intrebarile despre ce e cel mai bine pentru familia mea, dar cred ca m-ar ajuta sa aflu daca si voi ati trait stari asemanatoare sau cum a fost experienta voastra cu inceputul gradinitei.

Eu si sotul meu am fost foarte fermi in hotararea de a ne creste copilul singuri - aceasta inseamna ca am refuzat sa apara bunici la baita, sa doarma la noi, sa ne intimideze cu adevaruri universal valabile despre ce are nevoie un copil (desi toti cei 4 bunici locuiesc in acelasi oras). Fara prea mult elan, au acceptat in mare aceasta situatie, ne mai fac observatii despre diverse (mancare, alaptat, dormit in acelasi pat), se mai stramba, am fost catalogata ca egoista si posesiva. Doar ca eu nu consider copilul ca un "bun" care e frumos sa il "imparti" cu cei dragi. Eu am considerat ca Luca are nevoie de mama si de tata in primele luni din viata lui, si ca prea multe rude galagioase care apar cand au ele chef in casa noastra ar fi un motiv de stres pentru copil si pentru mine. In primele 11 luni Luca a stat doar cu mine si ocazional ci sotul meu in rarele cazuri in care eram nevoita sa ies fara el. - A nu se intelege ca nu intra nimeni in casa noastra, doar ca nu veneau atat de des pe cat si-ar fi dorit ei, si nu veneau neanuntati.

La sfarsitul lunii septembrie, fortata de niste circumstante de moment, am plecat pentru o ora, iar Luca a ramas cu mama mea. Pe tot parcursul verii, ea ne-a vizitat foarte des, Luca era obisnuit cu ea desi pana atunci eram si eu tot timpul in preajma lor, si s-a dovedit ca temerile mele au fost nemotivate. Amandoi s-au simtit foarte bine impreuna si recunosc ca daca nu s-ar fi creat o incurcatura, probabil as mai fi amanat mult momentul in care sa aleg sa il las singur cu mama mea. Intre timp, am apelat din ce in ce mai des la ajutorul ei, nu ne-a refuzat niciodata si nu ne-a lasat niciodata impresia ca o deranjeaza sa stea cu Luca. In acest timp, Luca a stat din ce in ce mai putin cu sotul meu, astfel incat acum Luca refuza sa ramana doar cu tata, plange in continuu pana ma intorc, in timp ce cu bunica sta foarte linistit chiar si 3-4 ore. Bunica a inceput sa se simta din ce in ce mai in largul ei in a emite pareri despre cum ar trebui sa fie Luca crescut, lucru care pe mine ma deranjeaza. Am incercat sa fiu diplomata si sa ma gandesc cat de mult ne ajuta si ca in cea mai mare parte a timpului se straduieste sa nu ne deranjeze si, cel mai important, ca ea si Luca au o relatie extraordinara. Din pacate, ieri am clacat si ne-am certat.

Ajunsa in acest punct, am reevaluat situatia in care ne aflam si consider ca am apelat la varianta cea mai comoda - de a accepta ajutorul bunicii, pentru ca mie mi-a prins bine sa am si preocupari extra-casnice, sotul de asemenea a profitat de faptul ca putea alege sa vina bunica in loc sa isi modifice el programul atunci cand eu as fi avut nevoie de ajutor, ne-a placut si sa iesim de cateva ori in weekend doar noi doi...Dezavantajul la toate acestea este ca Luca s-a dezobisnuit sa stea doar cu tatal lui, bunica a intrat mai mult decat imi place mie in viata noastra, iar eu ma simt ca si cum am fi pierdut controlul, ma simt vinovata fata de Luca si fata de mama mea ca am permis sa se ajunga in aceasta situatie din care trebuie sa ii cer sa se retraga un pic.

Asadar Luca sta doar cu mine sau cu mama mea, foarte putin cu tatal lui, iar pe alti adulti in cel mai fericit caz ii tolereaza daca sunt in aceeasi incapere. Dupa ce se obisnuieste cu ei, incepe sa fie interesat de ce vorbesc/canta/ii arata ei, dar este inca reticent si nu accepta sa fie atins sau luat in brate. Si obligatoriu trebuie sa fiu eu langa el. In schimb este foarte fericit in preajma copiilor. Rade, vorbeste, ii atinge, se vede cat de mult ii place chiar daca inca nu stie cum sa interactioneze cu ei.

Avand in vedere toate acestea, ma gandesc de mult ca probabil i-ar placea la gradinita. Acolo sunt multi copii, ar fi un mod delicat de a-l ajuta sa fie mai deschis catre adulti. Noi locuim intr-un apartament foarte mic asa ca ne este incomod sa avem invitati, in timpul iernii nu prea a interactionat cu multa lume noua. Sper ca acest lucru sa se schimbe o data cu venirea primaverii, desi vara trecuta in parc eu cam evitam socializarea cu alte mamici. Ele aveau mii de sfaturi despre cum ar trebui crescut un copil, care pe mine ma agasau si ma agitau asa ca am ajuns sa fiu mai rezervata in a le cauta compania. Anul acesta, Luca fiind mai mare si probabil mai interesat de relatia cu alti copii, probabil voi fi mai deschisa inspre a stabili legaturi cu mamicile din parc...

Totusi, ieri am fost si am vizitat prima gradinita. Nu aveam un plan clar despre asteptarile mele, aveam recomandari bune despre gradinita respectiva. Ma gandeam sa vad cum reactioneaza Luca in preajma copiilor si a educatoarei si sa vad daca ei ar fi de acord ca eu sa vin impreuna cu copilul meu pana cand el va fi pregatit sa ramana singur. Partea buna este ca Luca era in extaz, fugea de la un copil la altul, era foarte fericit si curios, ceilalti copii l-au acceptat imediat. Partea proasta este sa eu am fost vazut ca o nebuna (pe scurt) pentru ca "nu am incredere" sa imi las copilul in grija lor, pentru ca alaptez, pentru ca le-am spus ca eu ii permit sa faca orice atata timp cat nu se afla in pericol (el sau cei din jur). Le-am explicat ca nu este vorba de neincredere in metodele lor, ci ca mi se pare firesc sa ii dau copilului ocazia sa le cunoasca si sa se ataseze de ele inainte de a il lasa singur.

Imi cer scuze, mesajul este foarte lung, probabil si incoerent, Luca s-a trezit si am tinut sa va scriu totusi acum. Poate ca altadata nu mi-as mai fi facut curajul sa ma confesez. Luca este probabil diferit si datorita mediului pe care i l-am oferit noi. A avut putine ocazii sa interactioneze chiar si cu bunicii, cu prietenii nostri. Noi am considerat la inceput ca ii facem un bine, apoi nu am vrut sa il fortam la socializari care nu ii faceau placere. El a fost lasat tot timpul sa faca absolut orice vrea, asa ca i se pare ciudat cand alte persoane nu ii respecta dorintele sau spatiul personal (si mie la fel...). Ieri, la gradinita, cand tot eram indemnata sa ma indepartez de el, sa ma ascund, mi-am dat seama ca eu nu sunt pregatita sa il las singur undeva. Gresesc eu? Sunt prea posesiva, prea speriata? Eu refuz sa il fortez...

La voi cum au fost primele zile de gradinita?

_________________
Imagine


Sus
   
 
 MesajScris: Vin Mar 16, 2012 7:07 pm        Subiectul mesajului: Re: primele zile la gradinita 
Neconectat
moderatoru'-cu-toporu'
Avatar utilizator

Membru din: Mie Ian 23, 2008 7:45 pm
Mesaje: 1850
Site web: http://jurnal-pe-pinza.blogspot.com/
Localitate: Toronto
Văd că nu-ndrăznește nimeni să răspundă, așa că o să mă risc eu :-)...

După cum prezinți situația, mie unul mi se pare că sunteți, tu și soțul tău, olecuță prea protectivi cu copilul. Nu zic că asta e neapărat rău (e, la urma-urmei, o chestiune de opțiune personală, deci diferă de la familie la familie), doar că pare a fi mai mult decât ce mi se potrivește mie. Și, desigur, motivele pentru care o faceți (ferit de influențele negative ale terților) sunt perfect valide. Da' mai bine las deoparte generalitățile și adresez c'estiunile concrete.

Grădinița. De ce nu lași copilul să decidă dacă merge sau nu, și --dacă alege să meargă-- până când o face? Varianta asta are dezavantajul că nu prea-ți permite ție să-ți faci multe planuri, dat fiind că trebuie să rămâi „rezervă caldă” pentru cazul în care copilul decide că grădinița nu mai e o idee atât de bună cum părea la-nceput. (Ceea ce e posibil să se-ntâmple dacă are parte de experiențe negative acolo.)

Bunicii. Depinde foarte mult de relația dintre voi (părinții copilului) și ei. Dacă vă potriviți principial (i.e. cam aceași ierarhie de valori) atunci ar trebui să găsiți modalități de a menține o relație funcțională între voi. Așa că, probabil, nu-i o idee rea să o inviți pe mama ta la un ceai/cafea „a păcii” și să reînnodați colaborarea. Dpdv al copilului, aceasta pare să fie cea mai bună variantă.

Relația copilului cu tatăl. Aici nu mai depinde decât de voi (și, cel mai mult, de el) să o readuceți la punctul de încredere reciprocă. Răbdare multă, tact și iarăși răbdare.

_________________
Imagine Imagine&Imagine


Sus
   
 
 MesajScris: Vin Mar 16, 2012 9:17 pm        Subiectul mesajului: Re: primele zile la gradinita 
Neconectat

Membru din: Lun Mai 16, 2011 10:31 am
Mesaje: 12
Multumesc pentru raspuns. Ma gandeam ca am speriat toti cititorii cu textul meu lung si haotic.

In ceea ce proveste gradinita probabil ca varianta pe care o sugerezi si tu e cea care ni se potriveste cel mai bine. Atunci cand ne vom hotari si vom alege o gradinita, vom incerca sa mergem impreuna pana se acomodeaza el, si daca nu functioneaza, nu este nici o problema. Principalul motiv pentru care ma gandesc sa il inscriu la o gradinita este contactul lui cu copii si treptat cu adultii. Daca nu ii face placere, vom ajunge doar sa cream o problema (eu sincer nu vad deocamdata o problema din timiditatea lui fata de adulti... poate gresesc)

Relatia cu tatal lui este subiectul cel mai dureros - chiar se iubesc si Luca se bucura cand sotul vine acasa si se joace impreuna, doar ca atunci cand eu plec si trebuie sa ramana ei doi, incepe panica... Am discutat despre asta si am hotarat sa fim mai atenti si ca ei doi sa profite la maxim de timpul pe care il petrec impreuna.

Bunica are foarte multe parti bune, ne ajuta mult si ii sunt recunoscatoare pentru asta. Doar ca nici eu nici ea nu ne prea pricepem la recunoasterea greselilor. Asa ca acum asteptam ca timpul sa ne rezolve conflictul ...

_________________
Imagine


Sus
   
 
 MesajScris: Vin Mar 16, 2012 10:29 pm        Subiectul mesajului: Re: primele zile la gradinita 
Neconectat
moderatoru'-cu-toporu'
Avatar utilizator

Membru din: Mie Ian 23, 2008 7:45 pm
Mesaje: 1850
Site web: http://jurnal-pe-pinza.blogspot.com/
Localitate: Toronto
lorelei scrie:
In ceea ce proveste gradinita probabil ca varianta pe care o sugerezi si tu e cea care ni se potriveste cel mai bine. Atunci cand ne vom hotari si vom alege o gradinita, vom incerca sa mergem impreuna pana se acomodeaza el, si daca nu functioneaza, nu este nici o problema.


Excelent! Dpdv al copilului nu cred că se poate o variantă mai bună.


lorelei scrie:
Principalul motiv pentru care ma gandesc sa il inscriu la o gradinita este contactul lui cu copii si treptat cu adultii.


Yep, mai ales că zici că se bucură enorm de contactul cu alți copii.

Partea la care poate ar trebui să te pregătești tu este să vezi cum alții îl „abuzează” (împins, ignorat, nedreptățit într-un fel sau altul) și totuși el le preferă compania (sau tentativa acesteia). E destul de greu pentru un părinte să-și vadă copilul într-o poziție pe care el, părintele, n-ar accepta-o dar care nu pare să-l deranjeze pe copil. Uneori, în astfel de cazuri, e mai bine să respecți opțiunea copilului și să nu intervii decât în cazurile extreme (bătăi, abuzuri serioase, etc.). Așa că pregătește-te :-)...


lorelei scrie:
Daca nu ii face placere, vom ajunge doar sa cream o problema (eu sincer nu vad deocamdata o problema din timiditatea lui fata de adulti... poate gresesc)


Timiditatea e relativă -- unii nu au deloc, alții pentru puțină vreme, alții pentru multă și încă alții pentru totdeauna. Și cu toate se poate trăi. :-)


lorelei scrie:
Relatia cu tatal lui este subiectul cel mai dureros - chiar se iubesc si Luca se bucura cand sotul vine acasa si se joace impreuna, doar ca atunci cand eu plec si trebuie sa ramana ei doi, incepe panica... Am discutat despre asta si am hotarat sa fim mai atenti si ca ei doi sa profite la maxim de timpul pe care il petrec impreuna.


Calm, fermitate, empatie -- e ce recomand eu pentru cazurile când un copil recurge la lacrimi sau tantrum pentru a influența situații în care nu e nimic de ales (i.e. mama trebuie să plece și doar tata e disponibil).


lorelei scrie:
Bunica are foarte multe parti bune, ne ajuta mult si ii sunt recunoscatoare pentru asta. Doar ca nici eu nici ea nu ne prea pricepem la recunoasterea greselilor. Asa ca acum asteptam ca timpul sa ne rezolve conflictul ...


Uneori, timpul ăsta poate fi ajutat :-)...

_________________
Imagine Imagine&Imagine


Sus
   
 
 MesajScris: Sâm Mar 17, 2012 12:19 am        Subiectul mesajului: Re: primele zile la gradinita 
Neconectat

Membru din: Mar Sep 21, 2010 6:44 pm
Mesaje: 605
Localitate: Tampere - Finlanda
imi dau si eu cu parerea :)
sincer, mi se pare ca sunteti cam sensibili la tot ce nu corespunde cu parerile si principiile voastre. nu ma pot eu pronunta acum daca e bine sau nu, dar pot spune ca eu nu as face asa. pana la urma traim intr-o societate, si intr-un fel sau altul ar trebui sa cunoastem mai toate aspectele ei (ca de, nu totul e lapte si miere, si pe langa asta daca reusesti sa privesti cu amuzament si cu ironie ceea ce nu iti convine, o sa iti fie muuult mai usor).
cu gradinita, da, e greu, ca vreme de 5-6-7-8 ore pe zi, sa vina cineva sa iti "educe" copilul, intr-un mod cu totul diferit.
eu as fi procedat diferit in legatura cu intalnirile in parc, cu iesirile si interactionarea cu alte persoane. cateva minute, jumatate de ora, nu stiu ce efect permanent ar fi avut asupra copilului. in schimb (poate, poate nu) copilul s-ar fi simtit mai in largul lui in prezenta strainilor. (de exemplul pruncul meu nu are nici o problema cu strainii, atata vreme cat este lasat in ritmul lui, merge in brate la ei, dar daca vrea cineva sa il ia in brate, de cele mai multe ori refuza)
la relatia cu tatal, nu as vedea o problema, mi se pare o etapa prin care trec unii copii. acum e asa, dar sigur peste ceva vreme o sa se schimbe situatia. iar vin cu exemplul personal, si noi suntem singuri (cateodata in weekend ne vedem cu bunicii), si Edi sta de putine ori cu tatal fara sa fiu si eu acolo. cateodata, il tin in brate, am ceva de facut, il dau lui, si edi pur si simplu nu vrea la el in brate. noua, intr-un fel, ni se pare normal, cu mine sta 100% din timp (cred ca de 3 ori am fost pana la magazin - deci 30 min, maxim - si el a ramas ori cu tati ori cu bunicii; in rest, am fost cu el mereu) si pe tatal lui il vede de la ora 5, pana cand adoarme seara. este obisnuit cu tine, se va obisnui si cu tati.
daca as fi in locul tau, poate as amana gradi (sau, asa cum zice amoga, l-as duce numai cand e pregatit, si ar cere el) si as cauta mai des compania copiilor prin parcuri, sau cluburi de copii, daca e sa gasesti pe la voi. astfel, tu esti cu el, acolo, poti interveni cand e sa fie ceva serios, si el se poate juca si interactiona cu alti copii si cu adultii prezenti.
... parerea mea :)

_________________
Imagine
Imagine


Sus
   
 
 MesajScris: Sâm Mar 17, 2012 11:25 am        Subiectul mesajului: Re: primele zile la gradinita 
Neconectat

Membru din: Mie Ian 23, 2008 3:06 pm
Mesaje: 847
Localitate: Coburg, Germania
gradinita vine la pachet cu educatoarele, nu-i doar un fel de rai al copiilor. Gradinita nu-i locul ideal pentru socializarea copiilor, e mai degraba un compromis nascut din nevoile (financiare) ale parintilor. Strict pentru socializare la mai putin de 3 ani as recomanda alte feluri de grupuri, nu gradinita clasica.

In rest, nu stiu ce sa zic pentru ca nu am inteles de ce trebuie sa lasi copilul cu bunica sau cu tatal in mod regulat. Daca e vorba de cumparaturi o data pe saptamana sau o iesire in doi in weekend, nu stiu daca trebuie dat copilul la gradinita pentru asta. Daca e regulat, atunci optiunea gradinita sau bunici va apartine, cantariti avantaje si dezavantaje si luati o decizie.

Despre timiditate, parerea mea e ca nu trebuie exersat special cum interactionezi cu adulti sau copii, o sa vina de la sine, o sa fie si frustrari la mijloc, dar toate la timpul lor si in ritm natural. Frustrare artificiala, de dragul exercitiului, ca sa invete copilul cum e cu adultii, sa se obisnuiasca cu alti adulti ... Nu-i vad beneficiile. Decat daca sunteti in situatia in care sunteti nevoiti sa lasati copilul sub ingrijire exterioara pentru ca de pilda, te intorci la lucru.

Asta e problema voastra? Te ingrijoreaza cum va fi cand te intorci la lucru?

_________________
Imagine

Imagine

Imagine


Sus
   
 
 MesajScris: Mar Mar 20, 2012 4:48 pm        Subiectul mesajului: Re: primele zile la gradinita 
Neconectat

Membru din: Lun Mai 16, 2011 10:31 am
Mesaje: 12
amoga scrie:

Partea la care poate ar trebui să te pregătești tu este să vezi cum alții îl „abuzează” (împins, ignorat, nedreptățit într-un fel sau altul) și totuși el le preferă compania (sau tentativa acesteia). E destul de greu pentru un părinte să-și vadă copilul într-o poziție pe care el, părintele, n-ar accepta-o dar care nu pare să-l deranjeze pe copil. Uneori, în astfel de cazuri, e mai bine să respecți opțiunea copilului și să nu intervii decât în cazurile extreme (bătăi, abuzuri serioase, etc.). Așa că pregătește-te :-)...



Multumesc pentru incurajari. Referitor la paragraful de mai sus - pana acum nu au fost situatii de genul acesta - s-au mai certat de la aceeasi jucarie, a fost impins, dar nu cu rautate sau astfel incat sa fie lovit... doar copii care invata sa interactioneze unii cu altii, iar eu nu am simtit nevoia sa intervin, nici el sa apeleze la mine. Intradevar, daca s-ar repeta foarte des sau ar degenera... mi-ar fi mai greu sa raman pasiva. Sper sa pot tine cont de sfatul tau ... sau, si mai bine, sa nu ajungem la acele cazuri extreme.

aleinad scrie:
sincer, mi se pare ca sunteti cam sensibili la tot ce nu corespunde cu parerile si principiile voastre.


Da, ai intuit corect. Dar avem pretentia sa ne fie respectate optiunile si principiile de catre apropiati, de fapt ...doar de catre parintii nostri. Pentru ca ei ne cunosc suficient de bine incat sa poata avea incredere ca luam decizii informate despre cresterea nepotului lor, ca il punem pe el pe primul plan cand luam vreo hotarare si ca nu ne place sa fim cicaliti. Inteleg si accept sa ne dea sfaturi, sa ne spuna despre cum ne-au crescut pe noi, ce au vazut la televizor, ce mai zice vecina... Dar faptul ca de fiecare data cand ne vedem suntem supusi aceluiasi interogatoriu si acelorasi observatii, imi confirma ca noi suntem mai linistiti pe cont propriu, fara a-i lasa pe ei sa ne influenteze nici starea de spirit, nici deciziile. Apoi, aceasta atitudine, chair daca nu este ideala, este rezultatul relatiei pe care o avem de mai multa vreme. Dintre cei 4 bunici, doar mama mea ne respecta deciziile si il vede pe nepotul ei ca pe un omulet mic, cu sentimente si dorinte proprii. De aceea si au ei o relatie extraordinara. Observatiile pe care i le-am facut ei recent, sunt detalii in ansamblul relatiei noastre, dar fiindca interactionam mult mai des cu ea decat cu oricine altcineva, si detaliile conteaza. Incet incet revine la normal relatia noastra, si se mai disipeaza tensiunea provocata de acele observatii.

Cu toti ceilalti, nu ma deranjeaza sa vad ca ei au alte optiuni, dar cred ca face diferenta atitudinea pe care o au si fata de copii si toleranta pe care o au ei la randul lor fata de alegerile mele. Pentru ca nu reusesc sa fiu concisa, voi da un exemplu de conversatie pe care am avut-o acum 2 saptamani cu 2 mamici. Aveam putine tangente cu fiecare din ele inainte sa devenim parinti, ne-am apropiat doar pentru ca aveam copii de aceasi varsta.

Prima mamica imi spune ca se gandeste sa intarce copilul, din diverse motive. Ii spun ca eu inca nu mi-am pus problema, deci nu am prea multe informatii cu care sa o ajut, dar ca ii respect optiunea si ca, cu toate ca noi nu suntem inca pregatiti - eu sau copilul - nu contest ca aceasta este decizia cea mai buna pentru familia ei. Avem o discutie perfect normala, in care ea imi marturiseste ca ii este frica sa nu fie vazuta ca o "mama rea", imi spune motivele ei si ca pana acum copilul a reactionat foarte bine la incercarile ei de a renunta la alaptat.
A doua mamica imi spune ca tocmai si-a intarcat copilul. Eu ii spun acelasi lucru ca in discutia de mai sus. Urmeaza o poveste despre o intarcare violenta si pentru copil si pentru mama. Apoi intrebari - dar eu cat mai am de gand sa alaptez? Dar cat de des? si noaptea? Dar eu stiu ca il fac dependent de mine? Stiu ca laptele matern nu mai are nici o valoare nutritiva la varsta aceasta? Sa am grija ca inca un pic si se transforma in incest (ha-ha). Ei sunt mici teroristi si santajisti si eu trebuie sa fiu tare si sa pun piciorul in prag si altele de genul... Oricum, sa o sun cand ma hotarasc, sa imi spuna ea ce sa fac (mustar, ardei iute, leucoplast, medicamente pentru oprirea lactatiei, trebuie ca mama si tata sa ignore rugamintile copilului). La toate acestea eu raspund ca noua ne e bine asa, ca mie imi face placere sa alaptez si nu cred ca ii afectez negativ dezvoltarea psihica. Dar eu abia apuc sa vorbesc, si nu prea conteaza ce spun oricum.

Desi ne-a apropiat in ambele cazuri faptul ca avem copii de aceeasi varsta, prima mamica a ajuns sa imi fie o prietena foarte draga. Sunt multe lucruri pe care le facem diferit, dar cred ca avem un sistem de valori si principii apropiat. Cea de-a doua mamica e un exemplu de atitudine pe care eu incerc sa o evit. Contactul prea des cu povesti de genul acesta ma incarca negativ. Poate altii ar gasi cuvintele potrivite sa ajute mamicile sa fie mai senine, copiii mai bine intelesi. Din pacate, mie mi-e frica sa incerc pentru ca simt ca as putea jigni. Asa ca, limitez interactiunile cu ele la strictul necesar.
Pe de alta parte, anul trecut L nu era interesat in mod deosebit de compania altor copii sau chiar dormea cand ne plimbam afara. Astfel incat, imi alegeam interlocutorii strict in functie de nevoile mele. Anul acesta va depinde cel mai mult de alegerile lui -cu cine ii place sa se joace si unde si programul caror copii se sincronizeazacu al nostru :)

_________________
Imagine


Sus
   
 
 MesajScris: Mar Mar 27, 2012 8:12 am        Subiectul mesajului: Re: primele zile la gradinita 
Neconectat

Membru din: Mar Mar 04, 2008 7:59 am
Mesaje: 1621
Site web: http://babystuff.ro
Localitate: Over the Rainbow
Draga lorelei, in afara de s-a discutat deja, sa stii ca sunt foarte putine gradinite care ti-ar respecta copilul asa cum iti doresti, care l-ar trata asa cum e normal si care sa nu aiba si colegi mai agresivi sau violenti. In plus, copiii de aceeasi varsta 1an jumate, doi nu se joaca impreuna efectiv.

In al doilea rand, relatia cu bunica este importanta pentru Luca si ceea ce spui imi aminteste foarte bine de mama mea. Chiar daca avem pareri diferite si actionam diferit in anumite circumstante am toata increderea in grija ei, preocuparea fata de Alise in toate domeniile. Te sfatuiesc sa nu impiedici asta, in ciuda faptului ca veti continua sa aveti divergente in diverse situatii si nu iti va convine cum procedeaza uneori. Desi mama si cu mine avem per ansamblu aceleasi principii, sunt anumite chestii pe care am impresia ca nu le va intelege niciodata :), probabil ca si ea la fel. Dar in relatia noastra nu cred ca trebuie sa fie loc de mandrie ci de cum sa facem mai bine pentru Alise. Crede-ma ca imi e atat de cunoscut ce spui de relatia cu bunica.

In al treilea rand, deja il puteti duce la locuri de joaca la care sa intrati si voi -e o activitate care merge foarte bine mai ales pe vreme foarte rece cand nu poti sta prea mult pe-afara. Si ca sa petreaca mai mult timp cu tati, eu nu i-as lasa neaparat in casa pe amandoi singuri ci amandoi in parc, la un loc de joaca, in vizita la altcineva, in medii in care, fiindu-i mai putin familiare, va avea tendinta la inceput sa se apropie mai mult de tati pe care il cunoaste si va vedea ca-l protejeaza sau il ajuta daca are nevoie. Apoi in casa.

Spui ca nu esti pregatita sa il lasi singur undeva. Depinde cu cine ramane "singur". Pentru gradinita da, e mic, niste persoane total necunoscute s-ar ocupa de el, sa-l schimbe, sa-l aline si asa mai departe. Asta nu e prea firesc. Dar il poti lasa cu tatal lui si explica-i ce se va intampla inainte sa pleci. Mergeti la cumparaturi impreuna, sotul tau poate ramane cu Luca printre rafturi si tu sa faci cumparaturi, sa vezi cat timp nu il deranjeaza absenta ta.

Poate nici eu n-am fost prea coerenta, c-am scris pe bucati in timp ce si lucrez dar sper sa se inteleaga ce am vrut sa spun :)


Sus
   
 
 MesajScris: Mar Mar 27, 2012 6:45 pm        Subiectul mesajului: Re: primele zile la gradinita 
Neconectat
moderatoru'-cu-toporu'
Avatar utilizator

Membru din: Mie Ian 23, 2008 7:45 pm
Mesaje: 1850
Site web: http://jurnal-pe-pinza.blogspot.com/
Localitate: Toronto
Jocelyn scrie:
(...) Dar il poti lasa cu tatal lui si explica-i ce se va intampla inainte sa pleci. Mergeti la cumparaturi impreuna, sotul tau poate ramane cu Luca printre rafturi si tu sa faci cumparaturi, sa vezi cat timp nu il deranjeaza absenta ta.


Asta aproximează destul de bine cum făceam noi cumpărăturile-n trei: mândra mare se ocupa de selecția care ajunge-n coș, în timp ce mândra mică și cu mine căutam cele mai bune locuri de ascuns printre haine, rafturi, etc. (Mai puțin în magazinele de pantofi -- acolo mândra mică avea o singură preocupare: să-ncerce cât mai multe perechi de papuci, de preferință cu toc, colorate cât mai țipător, și două'jde numere mai mari :-). Erau cam singurele magazine în care nu transpiram...)

O altă tehnică de „bonding” care poate merită încercată e ca tatăl să se joace singur cu ceva, orice, undeva prin apropierea copilului, și să-l lase pe acesta să-și manifeste interesul față de joaca cu pricina. Nu neapărat funcționează, sau nu imediat (deci răbdare), dar când merge atunci e super fain, pentru că copilul și-a găsit singur motivația de-a interacționa cu părintele-n c'estiune.

_________________
Imagine Imagine&Imagine


Sus
   
 
 MesajScris: Joi Mar 29, 2012 4:29 pm        Subiectul mesajului: Re: primele zile la gradinita 
Neconectat

Membru din: Lun Mai 16, 2011 10:31 am
Mesaje: 12
Fara sa analizez prea mult motivele, asa am procedat si noi. In ultima perioada, Luca nu sta deloc cu tatal lui singur acasa. Dar stau impreuna la locul de joaca. Acum, ca am citit ce ati scris, e foarte logica explicatia - locul este strain si tatal lui este cel care ii ofera protectie. Merci ca m-ati facut sa inteleg principiul.

Cu bunica lucrurile au revenit la normal. Deocamdata a disparut tensiunea dintre noi. Sper ca discutia noastra, desi a fost neplacuta la momentul respectiv, sa ne fi ajutat per ansamblu in relatia noastra. Stiu ca vor exista intotdeauna lucruri care sa ma deranjeze, dar incerc sa nu actionez pe moment, ci sa analizez situatia si sa vad daca sunt chiar atat de importante sau pot fi trecute cu vederea.

In privinta gradinitei... parca mi-a mai trecut si mie elanul si datorita mesajelor voastre, si datorita faptului ca e vreme frumoasa si stam mai mult pe afara. Oricum, am fost raciti, mai intai eu si apoi Luca si nu am mai putut vizita alte gradinite. Imi propun totusi sa merg sa vad si alte gradinite, macar sa stiu la ce sa ma astept si sa nu imi fac iluzii desarte despre ce ofera gradinitele din orasul meu.

Amoga, par foarte distractive sesiunile voastre de cumparaturi :)

Multumesc de raspunsuri.

_________________
Imagine


Sus
   
 
 MesajScris: Joi Mar 29, 2012 7:29 pm        Subiectul mesajului: Re: primele zile la gradinita 
Neconectat

Membru din: Joi Mar 25, 2010 8:38 pm
Mesaje: 442
lorelei, eu sunt intr-o situatie similara. Cris prefera sa stea cu bunicii (parintii mei, in special cu taica-meu) si nu cu tat-su (bine, el STA si cu tat-su, dar cu mai putin entuziasm. Si, sincer, chestiunile sunt reciproce. Adica nici al meu nu e genul care sa se joace cu ENTUZIASM, lasand copilul sa dirijeze etc. Pe cand bunicii se scalambaie - exagerat, enervant, zic eu - dar o fac cu dedicare maxima). Si, la fel ca la tine, nici eu nu sunt incantata ca piciul imi cere sa ma car la ai mei uneori si de 2 ori pe zi, pt ca, din clipa in care intru pe usa, mama incepe cu criticile, tata cu mutrele... tre ei sa judece tot ce fac io ca parinte. Iar eu nu-s tocmai gingasa in raspunsuri si, mai mereu, iese show intre noi (NU cu Cris de fata). De nspe ori am zis ca io nu mai calc pe la ei ca mai rau imi fac, ca mare lucru si asa nu fac - mai stau pe net seara, ca acum - dar, cum a zis cienva mai sus, cantarind avantajele pt copil... merg in continuare :( Pt ca el se simte bine cu ei....

Insa la noi Cris nu e atras de copii. Stiu ca nu e o pb la varsta lui, dar, de unde asta vara, cand zilnic ieseam la nisip, interactiona "normal", acum, dupa o iarna doar cu mine si cu bunicii (si pe afara, da' cati nebuni isi scot copchiii afara iarna ? :)) ), e nitel "speriat de bombe" fata de alti copii. Nu f tare, dar simt ca prefera sa se joace fie singur, in lumea lui imaginara, fie, preferabil, cu un adult care sa-i "cante in struna", din care sa faca el fix ce vrea.... exact cum fac bunicii :(

ref la gradinita, mie una NU mi se pare ca ai fost absurda zicandu-le alora pretentiile tale vis a vis de copilul TAU. Sincer, si io as fi spus la fel. Nu neaparta m-as fi asteptat sa fi respectat aia 100%, dar sigur mi-as fi facut cunoscut punctul de vedere... cu riscul, evident, de a pica de ciudata, nebuna, intransigenta, over-protective samd

Dar la varsta voastra si nefiind voi obligati sa-l dati la gradi, sunt de aceeasi parere cu Flori. Are tot timpul din lume sa socializeze cu copii, nu trer sa o faca "cu japca", asa cum se intampla, din pacate, la majoritatea gradinitelor :(

_________________
Imagine

Imagine


Sus
   
 
 MesajScris: Sâm Mar 31, 2012 6:37 am        Subiectul mesajului: Re: primele zile la gradinita 
Neconectat

Membru din: Mar Oct 19, 2010 11:03 pm
Mesaje: 280
Localitate: Constanta
Traiesc niste vremuri pe care nu credeam ca le voi intalni vreodata. Acum un an, de Paste, mergeam sa ducem pachete oamenilor saraci. Ieri nu am avut bani sa-i cumpar o punga de saleuri (o vazuse pe prietena ei mancand langa ea si mi-a cerut si mie). Ma intrebam daca e bine sa iesim cu alti copii cu riscul sa nu-i pot cumpara ce le cumpara parintii sau sa nu mai iesim cu ei (Diana e o gurmanda si cel mai mare refuz e sa nu-i dai sa manance). Dar nu de-asta scriu aici.
Nu mai avem de munca niciunul si nu avem aproape nicio sursa de venit cu exceptia banilor pusi pt zile negre. Sotul se straduieste de dimineata pana seara sa remedieze situatia. Eu n-am mai dormit de nopti intregi decat cate 3 ore pt ca nu mai pot si sunt la capatul puterilor. N-am cu cine sa vorbesc, au revenit toate angoasele din trecut (pe care credeam ca le-am taiat din radacina cu vizitele la psiholog). Acum nu mai am bani de asa ceva.
Diana e nervoasa pt ca nu mai am lapte. Simt si eu ca sunt goi, ca suge in gol si apoi stiu de ce plange. Se uita la mine mirata si mie imi vine sa plang. Simte ca se petrece ceva cu mine si sta numai la san. Eu simt ca i-as da totul dar ca nu mai am nimic de oferit.
De vreo 2 luni (pe vremea in care sotul inca mai avea firma) mergem la gradinita... eu cu ea. Cate 2 ore in medie. Nu e inscrisa. A fost o intelegere ca noi sa dam ceva gradinitei (acum nu mai avem ce) si ea sa ne ofere aceasta oportunitate. Urma sa o pregatesc pt anul urmator cand, eu , invatatoare, urma sa o duc 4 ore la gradi singura, sa o iau si sa ne intoarcem acasa impreuna. Nu se mai poate. Postul meu va fii dupa-amiaza din toamna. Mai rau... caut cu disperare sa ma angajez de anul acesta undeva, oriunde, ca sa avem ce manca fara sa ne fie teama ca se vor termina proviziile. Ne chinuim de cateva luni sa ne mentinem pe linia de plutire si am rezistat multe vreme. Acum nu mai pot.
Ce sa fac cu Diana? La pranz adormea doar la tzitzi si doar de curand incepuse sa adoarma o zi pe saptamana singura. O sa fie o trauma sa o duc la cresa de stat unde o vor obliga sa se culce singura la pranz (asta daca o vor primi acolo). Pana atunci... cum sa o obisnuiesc? Nu accepta sa-i refuz sanul, mai ales la culcare. Este foarte independenta dar in privinta aceasta nu discuta. Simt ca este tocmai o baza de siguranta care o tine asa de relaxata si independenta. Sta cu copiii, prefera sa lucreze linistita la masuta, sta cu parintii mei o zi pe saptamana pana in 6 ore fara sa ma caute. Nu-i place sa stea cu ei dar cred ca s-a obisnuit. Nu a plans niciodata dar imi spune ca nu vrea, apoi accepta. Trece relativ repede peste frustrari, in orice caz, mai repede decat mine. Mergea la dansuri (zumba). Ii placea foarte mult. Era atenta la doamna si facea toate miscarile pe care le vedea la ea si la copii. Dansa cu ei si doamna spunea ca nu a vazut copil asa de mic care sa se concentreze asa de mult (doamna este si educatoare). O adorau cu totii acolo. Spuneau ca e cea mai mica dar cea mai intelegatoare. Facea totul din placere si ma intreba in fiecare zi daca mergem la zumba. Ultima oara cand m-a intrebat iar de ce nu mergem, i-am spus ca nu mai avem bani. Ce sa-i spun altceva? Sa o mint? Stie ca prietena ei inca mai merge ca se intalnesc si o intreaba: "Diana, tu nu mai vii sa dansam?". Si ea se uita la mine si nu-mi vine in minte altceva. Nu a plans niciodata dar a marait si mi-a spus :"Maaami, tzitzi." Dupa 10 secunde de stat la tzitzi s-a linistit. Dansam zumba acasa. Puneam pe youtube melodii cu copii si dansam. Aum nu mai pot, efectiv, sa dansez. Daca incerc imi vine sa plang.
Ce se va intampla cand o voi lasa la cresa sau la gradinita direct la program de 8 ore? Ce pot sa fac pana atunci? Dati-mi orice sfaturi pt ca am ajuns sa fiu de-a dreptul pasiva la orice stimuli.
Stiu ca trebuie sa ma relaxez dar nu pot. Incerc.
Fara nicio legatura... azi s-au anuntat musafiri ca sa "ne mai vedem". E ziua sotului meu.

_________________
Imagine


Sus
   
 
 MesajScris: Sâm Mar 31, 2012 8:38 am        Subiectul mesajului: Re: primele zile la gradinita 
Neconectat
moderatoru'-cu-toporu'
Avatar utilizator

Membru din: Mie Ian 23, 2008 7:45 pm
Mesaje: 1850
Site web: http://jurnal-pe-pinza.blogspot.com/
Localitate: Toronto
alexxya scrie:
(...)
Ce se va intampla cand o voi lasa la cresa sau la gradinita direct la program de 8 ore?


Va avea un (mic?) șoc, după care se va adapta. S-ar putea să-i dispară unele caracteristici (zici că-i independentă), s-ar putea să deprindă altele (cele la care-i expusă), dar una peste alta va găsi un mod de a se integra în mediul în care va ajunge.


alexxya scrie:
Ce pot sa fac pana atunci?


Poți să treci în revistă cercul restrâns de oameni în care ai încredere (părinți? neamuri sau prieteni apropiați?), să le expui situația ta și să le ceri ajutorul. S-ar putea ca unii să te poată ajuta (nu neapărat cu bani) și să poți, astfel, găsi alternativă la creșă/grădiniță.

Dacă nu apare nimic, atunci îi explici copilului că nu ai altă opțiune și că va trebui să treacă printr-o experiență care s-ar putea să nu-i placă. După care o duci la creșă/grădiniță și te concentrezi 100% pe găsirea unei surse de venit care să vă asigure un stil de viaţă decent.

Psihologii, Dumnezeu şi forumurile poţi să le pui deoparte o vreme, pentru că e puţin probabil să primeşti vreun colac salvator din direcţia asta. Concentrează-te asupra ta, a ceea ce ştii tu să faci şi la cum să valorifici atuurile pe care le ai astfel încât să ieșiți din criza în care sunteți.


alexxya scrie:
Dati-mi orice sfaturi pt ca am ajuns sa fiu de-a dreptul pasiva la orice stimuli.


Well, eu ți le-am dat pe ale mele. Mai adaug unul: ieși din pasivitate și treci la acțiune -- aproape orice faci e mai bine decât să stai s-aștepți să vină altcineva cu o soluție. Nu-ți rezolvă nimeni problemele, tu trebuie s-o faci. Așa că pune-te-n mișcare.


alexxya scrie:
Stiu ca trebuie sa ma relaxez dar nu pot. Incerc.


Nu mai încerca -- mai bine agită-te să găsești o soluție; relaxatu-l poți amâna pentru când va să iasă iarăși soarele pe strada ta. Pe moment e mai important să rămâi alertă și gata de acțiune, decât să fii zen și cu zâmbetul pe buze.


Părere mea, orșicât...

_________________
Imagine Imagine&Imagine


Sus
   
 
 MesajScris: Sâm Mar 31, 2012 12:19 pm        Subiectul mesajului: Re: primele zile la gradinita 
Neconectat

Membru din: Mar Oct 19, 2010 11:03 pm
Mesaje: 280
Localitate: Constanta
Multumesc, Amoga!
Cel mai tare ma ingrijoreaza ca dupa ce am luptat atata sa o las sa se dezvolte liber, fara prea multe restrictii, fara o dorinta de a se raporta la adult, acum se vor narui toate. Sper sa nu fie chiar asa rau. Daca as reusi in orasul asta...
Mi-am propus ca saptamana viitoare sa:
1. imi depun CV-ul la toate gradinitele private din oras pe care le gasesc. Ar fii minunat sa pot gasi un post si sa o iau pe Dia cu mine. 2. A doua varianta ar fii sa gasesc inca un copil sau doi de 2 ani (desi legea spune ca ii pot primi la gradinita, nu se intampla decat in prea putine gradinite constantene acest lucru). Am deja sufrageria amenajata pentru copii de 2-4 ani cu materiale Montessori si toate cele. O sa incerc sa vorbesc la gradinita la fiica-mea sa dea nr meu de telefon unor parinti pe ai caror copii nu-i pot inscrie sa discutam.
3. Saptamana viitoare se depun dosare pt titularizare. O sa ma duc si acolo...mai optimista decat de obicei, sper. Doar ca nu o sa pot obtine post decat de la 1 sept. 2012.
Ma bazez si pe sotul meu sa redreseze firma. Ma apuc de treaba. Nu cred ca o sa mai intru curand. Multumesc!

_________________
Imagine


Sus
   
 
 MesajScris: Sâm Mar 31, 2012 2:51 pm        Subiectul mesajului: Re: primele zile la gradinita 
Neconectat

Membru din: Lun Feb 16, 2009 11:32 am
Mesaje: 1750
Site web: http://diatea.blogspot.com/
Localitate: Alba Iulia
Alexxya, gradinitele/scolile de stat chiar nu-s bau-bau. Decat o mama stresata si cu lacrimile abia uscate, cu gandurile in alta parte... mai bine un copil la gradinita care se adapteaza repede (mama are mai multe angoase decat copilul) si o mama care castiga ceva de pus pe masa. Bazele Dianei sunt deja puse, tu vei fi cu ea seara, vei avea alt tonus... in orice caz, nu temerile de acum :( Poate reusesti sa o tii dimineata cu tine. Nu zic cu rautate, insa faptul ca sunt obligati sa doarma nu e chiar asa rau. Adica multi stau acolo in pat, dar nu inseamna ca dorm. Diana e un copil linistit, va fi doar un mod al ei de a sta... Poate chiar va dormi. Si depine mult si de educatoare. pote chiar o va lasa sa nu stea in patut.

Legat de copiii de care sa ai grija, incearca si acum. Vine vacanta de Paste, multi parinti nu stiu ce sa faca cu cei mici (ma refer si copiii de la clasele primare, care erau la "scoala dupa scoala" si acum vor fi pt 3 saptamani acasa. Saptamana viitoare de exemplu chiar nu mai se tine "scoala dupa scoala" la scoala Dianei, alte probleme pentru parintii). Vorbeste cu parintii si educatoarele/invatatoarale din cercul tau, poate vine ceva, chiar si temporar...

Eu sper sa gasiti ceva cat mai repede si sa va reveniti. Sper sa nu deranjez cu remarca asta, macar vine primvara/vara si scapati de stresul costurilor incalzirii pt o perioada... Sunt cu gandul la voi! :imbratisare2:

_________________
Imagine
Imagine


Sus
   
 
Afişează mesajele din ultimele:  Sortează după  
Scrie un subiect nou  Răspunde la subiect  [ 19 mesaje ] 

Ora este UTC+02:00 UTC+2


Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 2 vizitatori


Nu puteţi scrie subiecte noi în acest forum
Nu puteţi răspunde subiectelor din acest forum
Nu puteţi modifica mesajele dumneavoastră în acest forum
Nu puteţi şterge mesajele dumneavoastră în acest forum

Căutare după:
Mergi la:  
Powered by phpBB © 2000, 2002, 2005, 2007 phpBB Group
Translation/Traducere: phpBB România