allamarine, ragadele - de vor fi, de nu vor fi - sunt pentru mine o problema colaterala. Le-am avut si le-am supravietuit.
Ma strange insa in spte teama de furia laptelui si de canalele infundate. Stiu si eu toata teoria si-am si aplicat-o - dusuri calde, masaj, alaptat in enspe pozitii, muls etc. - dar cu toate astea n-am reusit sa scap de tampita aia de mastita. Doua saptamani am tras de san in speranta ca nu voi ajunge la cutit, Una deja refuza sanul respectiv si uite ca n-am resit sa rezolv problema.
inaioana, cred ca la asta ma referam cand am spus ca suntem oarecum in echilibru: eu alaptez cu placere si nu ma stresez din cauza asimetriei dintre sani (nu stiu cum o fi dupa ce se va incheia alaptatul, dar acum e mai mult decat vizibila), Una primeste ce-i place, ca-i o tzatzo-dependenta onvinsa.
cris, dilema mea - sa alaptez sau nu si cu sanul incizat - tine despre ceea ce vorbesti tu, despre nevoia psihologica de a-mi recupera controlul intregului corp. Acum menajez sanul ala de parca ar fi in continuare bolnav si probabil ca undeva, in sinea mea, simt ca nu-i ok chestia asta. Cred ca analogia buna e cea cu un calaret care a cazut de pe cal - daca se urca imediat in sa, e in regula, daca nu, risca sa dezvolte teama de o eventuala cazatura. Ei bine, eu inca n-am urcat in sha si retinerea asta ma sacaie.
In orice caz, fac mereu calcule mai mult sau mai putin...comice: ma gandesc, spre exemplu, ca acum suntem bine asa si nu vreau sa-mi asum niste riscuri aiurea, sa-i umbresc Unei experienta asta a alaptatului, ca la o urmatoare sarcina oricum o voi lua de la capat si as putea sa compensez atunci, solicitand mai mult sanul incizat etc. etc. De asta ma ajuta mult sa va citesc opiniile, ma scot din zona asta uriasa de ezitare.