n-am ce-i face, nu ma pot abtine
cred ca am vazut videoul asta de 20 de ori pana acum
e minunat, Felix dupa cateva vizionari mi-a spus:
"cred ca vreau un pic de tzatzu" ;D
si ma uit la copiii aceia minunati, senini, la jocul acestora
si vad o altfel de alaptare decat cea chinuita a marii majoritati dintre noi
si ma intreb de ce?
si mi-am adus aminte ca eu astfel alaptand in public am facut-o o singura data
era dupa ce s-a nascut Bendis, si aveam in casa niste invitati
o tipa, asistenta sociala care-si alapta si ea baietelul de 2 ani, o alta mama, lucra in contabilitate, cu fetita de vreo trei ani -tot alaptata inca- si un tip extraordinar care practica barefooting
pe toti ii stiam de pe un forum AP, ii cunosteam de mult si bine de pe acel forum
iar Bendis era micuta, Felix se juca cu ei, sarea, povestea, gesticula pentru ca din cand in cand sa vina sa se serveasca
si eu eram senina, relaxata, se simtea un sentiment de aprobare in casa, de acceptare
si ma gandesc la rigiditatea care in mod comun se reintalneste in societatea noastra cand o mama scoate sanul discret, oarecum fastacita, vinovata pentru a-si alapta puiul
si daca acesta mai vrea si sa se joace cu sanul mama se crispeaza, se noteaza tensiunea in modul in care mama se raporteaza copilului si s-a cam dus
seninatatea raportului
si pentru prima oara imi vine in minte intrebarea: daca alaptarea e specifica speciei noastre in masura in care ne e specifica tendinta de socializare, contactul cu altii de ce alaptarea se face in izolare, departe de ochii lumii?