Sabina, cu un oarecare grad de furie m-am confruntat si eu la fetita mea, sau plans de neconsolat. Pentru ca acestea doua sa se intample, am observat ca sunt necesare minim doua conditii:
- ca ea sa fie foarte obosita
- ca eu sa nu reusesc sa ii transmit pe deplin faptul ca ii inteleg si accept motivele de suparare.
Pe vremea cand Roxana mergea la gradinita, am observat ca era extrem de obosita in primul trimestru, pana isi intra putin in ritm. Aparent era Ok, dar adormea saraca pe oriunde avea ocazia sa stea in fund 2-3 minute. Asa ca la intoarcerea acasa o lasam in fata televizorului, doar un pretext pentru a o face sa stea pe canapea, pentru ca dupa 2-3 minute sa adoarma profund. Dar la inceput m-a mirat asta foarte tare, pentru ca nu parea obosita! Era activa, era exuberanta ca de obicei, iar cand o intrebam daca vrea sa doarma refuza mereu.
Chiar si in clasa 1 o aduceam acasa cu masina pe un drum lung, pentru ca intotdeauna adormea, iar apoi ma plimbam cu masina vreo jumatate de ora prin oras ca sa mai apuce sa se odihneasca putin.
Deci ia in considerare si faptul ca si Sofia ar putea sa fie foarte obosita dupa gradi, si poate lectia de pian nu e la o ora tocmai potrivita. Sambata doamna nu tine lectii?
Mai ziceam mai sus ca uneori nu reusesc sa transmit prea bine faptul ca imi pasa cu adevarat de sentimentele ei, si ea are nevoie mare de asta. Cand sunt situatii din astea trebuie sa las totul balta, sa ma concentrez asupra ei 100%, sa am grija deosebita la tonul vocii, la tot ce inseamna comunicare non-verbala. Si cand in fine reusesc sa ii transmit ca empatizez cu ea pe deplin, atunci se linisteste si plansul devine mai... vindecator, sa spun asa. De unde la inceput e vorba de un plans dureros, suparat, frustrat, intens, dupa ce reusesc sa-i arat ca sunt una cu ea si durerea ei, plansul ei se transforma intr-unul mai linistit, care curata, care alina. Si apoi putem sa trecem la discutii, la rationalizari, la strategii, la explicatii, sa vedem cum putem ca pe viitor sa discute cu calm si cu incredere, sa se simta libera sa imi spuna tot ce o deranjeaza, stiind ca eu sunt acolo pentru ea, ca nu ii minimalizez parerile si sentimentele, ca nu rad de ideile ei, ca nu glumesc pe seama ei.
Am observat ca la varsta asta e foarte usor ca din nimic... poate dintr-o gluma in familie sa ajungem la drama... ca daca ieri radeam impreuna de unul sau de altul dintre noi, astazi a devenit mai susceptibila si nu mai accepta unele glume, daca ieri puteam sa ii vorbesc despre un anume subiect in timp ce spalam vasele, azi la celasi tip de discutie trebuie sa ma asez la nivelul ei si sa o privesc in ochi... cresc fetitele noastre!
As vrea sa te intreb...sper sa nu te superi... Stiu ca pianul e important pentru tine, dar esti foarte sigura ca e la fel de important si pentru Sofia? Adica ma intreb daca nu cumva ea iti spune tie ceea ce tu vrei sa auzi, si anume ca ii place pianul, cand de fapt nu e asa, si de aici si conflictul... pentru ca oarecum problema pe care ti-a dat-o pare fara rezolvare, si ma gandesc ca asa a si intentionat Sofia:
"Ea vrea pian cu doamna, dar i se face somn si sa gasesc eu o solutie"... cumva, parca e o mutare la sah...
Tu esti pregatita sa ii spui, cu sinceritate si din adancul inimii:
"Uite, daca nu vrei la pian eu nu ma supar, vreau sa te las pe tine sa alegi..."?