M-am intrebat mult timp la ce subiect s-ar potrivi sa scriu. Cred c-am nimerit-o... Asta arata cat de putin am inteles ce s-a intamplat de fapt cu fata mea. Stiu ca nu chiar toate lucrurile trebuie interpretate...dar cam asta-i defectul meu: sa caut, sa ma intreb, sa aflu de ce a facut asa si nu altfel... vreau s-o inteleg ca daca imi cere ajutorul sa stiu de fapt de ce are nevoie. Este un copil increzator, convins ca eu sunt prezenta atunci cand are nevoie, foarte independent, care de la nici doi ani statea la locul de joaca cu orele fara sa ne caute. Acum sta cu mama si o zi intreaga (cu conditia ca eu sa o culc la pranz la tzitzi), sta la prieteni si nasi si e entuziasmata cand intra in astfel de roluri si isi impune reguli pe care le urmeaza strict-de exemplu daca are 4 bomboane, nu mananca decat una pe zi..pe celelalte la pune in dulapul ei si nu triseaza niciodata.
Ultimele 2 saptamani au fost infernale pt ea. O urcam in masina si ne plimbam peste tot prin oras (imi cautam de munca pt mine, am cautat sediu de firma, acte necesare, cozi interminabile, etc) Nu am avut unde sa o las oricat am cautat. Ieri, prietena mea a intrat in concediu si mi-a spus de cateva zile ca o pot lasa pe Diana la ea pana la pranz cand urma ca ei sa se pregateasca de plecare-au plecat in concediu si au avut de facut multe bagaje. Zis si facut. Prietena mea si sotul ei au o fetita nascuta in aceeasi zi cu Diana, intarcata la 9 luni, cu niste probleme de atasament mai vechi cand a fost despartita de tata-pana atunci zilnic prezent, probleme care s-au transformat in scene violente de razvratire de cate ori se desparte de un copil, chiar intalnit din intamplare pe strada. Fetele se inteleg foarte bine. Diana ii cunoaste si ii face placere sa stea cu ei. A ramas fericita si entuziasmata pt ca i s-a spus si ca se vor plimba cu totii in parc. Nu au stat deloc in casa. Cum am ajuns sa o las, cum au iesit si ei din casa cu fetele.
Dupa cateva ore, pe la pranz, m-am dus sa o iau. Erau intr-un mall din apropiere se jucau cu niste piese de lego la un loc de joaca. M-a vazut dar s-a puratat ca si cand nici nu plecasem. La un moment dat o aud strigand mami si dau sa-i raspund. Cand colo, ea o strigase pe prietena mea. Am constatat ca le spune mami si tati, desi pana in momentul acela le spunea pe nume (probabil o auzea pe fetita lor spunandu-le asa). Nu a vrut sa vina cu mine deci am decis sa mai ramanem la oamenii astia si la masa de pranz, mai ales ca fetita lor nu avea sa mai manance daca era despartita de Diana. Am mancat cu totii. Indiferent ce isi dorea Diana nu-mi spunea mie. Li se adresa numai lor. Deja era tarziu si am zis sa plecam. Mi-a spus sa ma duc eu ca ea va dormi cu fetita cealalta. Asta nu se putea pt ca ei urmau sa-si pregateasca bagajele sa plece in concediu. I-am spus ca nu se poate si asta a fost. S-a incaltat si am plecat acasa.
Acasa si-a luat plapuma din pat, si-a facut un culcus la geam, si-a dus perna sotului (ulterior a schimbat-o cu a mea), si-a dus animalutele de plus si s-a asezat si ea. Mi-a spus "Mami, nani!" I-am urat "Somn usor!" dar eram convinsa ca e doar un joc. Foarte, foarte rar se culca la pranz fara tzitzi. A adormit in cateva minute de foiala...singura, fara tzitzi, fara sa ma simta aproape.
S-a mai petrecut ceva... cat am stat la ei, ea imi zicea: "tzitzi....tzitzi..." (nu-mi spunea si mami)...punea mana pe tzitzi, se retragea si zicea "tzitzi nu". Dupa ce s-a sculat la pranz aceeasi poveste "Mami (de data aceasta)... tzitzi"... iar s-a retras si a zis "tzitzi nu". Seara la fel: s-a culcat intre noi de data aceasta dar nu a cerut tzitzi. S-a asezat cu spatele la mine si s-a culcat direct. Azi a cerut tzitzi, dar foarte putin. Peste noapte s-a trezit din 30 in 30 de minute plangand-ceea ce nu s-a mai intamplat de multa vreme. Ziua s-a jucat singura asa de mult! In alte dati se plictisea si ma chema si pe mine la un moment dat. Azi, de la 9 la 15 nici nu m-a bagat in seama. Ea, care manca foarte mult, nu mi-a cerut deloc de mancare. La 15 m-a chemat in pat la nani dar a stat foarte putin aproape, dupa care s-a intors cu spatele, m-a impins mai departe si, dupa o perioada, a si adormit. E ca si cand, brusc, nu-si mai doreste prezenta mea. A facut pe ea si treaba mare- nu s-a mai intamplat asta de foarte mult timp. E ca si cand renuntarea la tzitzi este o alta regula pe care si-o autoimpune si automat vin cosmarurile de noapte, scaparile in chilotei...
Mi-au spus despre ea ca avea grija de fetita cealalta: o ajuta sa se imbrace, striga dupa ea daca se indeparta etc. iar Diana era "copilul ideal" in viziunea lor: a stat in permanenta in apropierea lor, a raspuns la orice rugaminte, s-a jucat cu copiii foarte frumos dar era gata sa se opreasca din joc oricand trebuiau sa plece, ii tinea de mana!!(pe noi nu ne tine de mana nici cand trecem strada).
Nu e nicio problema. Pur si simplu ma intreb ce s-a intamplat. O fi vrut sa se identifice cu vreun adult? E deja plictisita ca trebuie sa stea numai cu mine? O vad eu mai mica decat este in realitate? O incurajez eu, fara sa realizez, sa se comporte ca un copil mai mic? Ma intreb si daca asta e drumul spre intarcare. Nu mi-e bine si nici rau. E asa cum e. Nu-mi doresc ceva in mod special. Imi place si sa o am la piept dar si daca se intarca poate voi dormi si eu ceva mai relaxata. Ma intereseaza doar ca ea sa se dezvolte normal si eu sa inteleg ce se petrece de fapt.
_________________
|