Vad ca nu a inaugurat nimeni acest forum si indraznesc eu, am scris povestea cand Alise a implinit 3 luni.
Si intrasem in saptamana 40 de sarcina si nici un semn ca printesa Alise ar avea vreun gand de-a ne cunoaste. Am inceput sa stresez pe toata lumea, eu care fusesem convinsa ca va veni mai devreme dupa agitatia din burta… La doctor, colul inchis, lung, ce sa mai, deja ma vedeam la cezariana si ma plangeam in dreapta si stanga ca eu nu vreau sa ajung la taiat (am eu un fix cu taiatul ca nici epiziotomie nu am vrut si am cautat doctorul ideal, adica ala care sa-mi spuna ca se poate si fara si ca nu face decat daca e intr-adevar necesar)…in fine, i-am exasperat pe toti cu fixurile mele. Am facut plimbari lungi prin parc, poate poate s-o misca ceva. Se misca doar ea in burta si eu tot incercam s-o conving. Nu si nu. De pe atunci avea personalitate.
Dr. mi-a zis ca daca pana pe 15 iulie seara nu se intampla nimic, sa beau la 5 dimineata ulei de ricin si pe urma sa ma duc la control sa vedem daca facem inducere (termenul il aveam pe 10iulie) Eu, si mai panicata si ma tot rugam sa nu ajung la ulei de ricin.
In bunatatea Lui, Dumnezeu s-a indurat de mine… (stia El ca nici nu-mi cumparasem ulei de ricin) si la ora 4:35 dimineata pe 15 mi s-au rupt membranele. M-am dus la baie repede, nu a apucat sa curga mult in pat, il trezesc pe sot foarte fericita si ii strig cam tare ca nasc si ma distram nevoie mare. I-am zis sa deschida calculatorul sa scriu pe forum ca ma duc sa nasc. Asta era important acum… Si dupa veselia mea extrema de la inceput, pac, au inceput contractiile. Dureroase, nu gluma. Am zis sa ma grabesc sa ajung la spital ca daca e pe-asa, nu prea mai am chef de distractie. La inceput au fost din 6 in 6 minute. Deja mi se pareau durerile destul de nasoale. Incepeam sa ma ingrijorez… si ma intrebam cum o fi la dilatatie mare daca acum ma doare asa. Ma spal, ma-mbrac, sotul la fel, luam bagajele (pregatite constiincios din sapt 37) si coboram la masina. Numai bine, dupa ce m-am urcat, alt val de lichid, cu tot tamponul always night, am udat tot in jur… i-am zis sa ma duca mai repede ca deja nu-mi mai ardea de ras. Am ajuns foarte repede la spital, la CFR2, normal, duminica la 5 dimineata e si prin Bucuresti liber. Tot timpul imi dorisem sa nasc dimineata, sa ajung la spital repede. Ce frumos, imi zic, toate dorintele mi se implinesc. Mai speram si la o nastere foarte rapida. Ei, era culmea sa se implineasca si asta.
Ajungem la spital, il las pe sotul meu sa rezolve partea administrativa, eu ajung rapid pe masa la control si vestea buna: dilatatie 0, mai e de asteptat… aoleu, contractiile erau deja la 5 minute, din ce in ce mai nasoale si eu care speram sa nasc fara epidurala… . Am sunat-o pe dna. dr. Si am informat-o de toate cele. Pana pe la ora 9 am zis ca-mi dau duhul, desi nu trecusera decat 4 ore. La ora 9, aveam dilatatie 4, ura am zis eu, sa vina anestezistul cu epidurala. Eu nu binevoisem sa-mi cumpar ca ma credeam viteaza asa ca am fost fericita ca aveau ei in dotare, altfel….. Apare anestezista, o doamna foarte draguta, nu stiu nici acum cum o cheama. Ma pozitionez cum mi se spune si asteptam pauza dintre contractii sa-mi monteze cateterul. La 9:30 eram fresh, stateam pe scaunel si ma monitorizau. Asistenta se uita la aparatul ala si deodata se schimba la fata. Mi-am dat seama ca ceva nu e in regula si am intrebat-o ce e, dar nu vroia sa spuna. Am insistat si intre timp a chemat un doctor, bebe intrase in brahicardie. S-au tot foit, au tot monitorizat, vreo 10 minute erau cam palizi la fata, eu ma rugam intre timp, pana la urma si-a revenit la normal. Am rasuflat usurati dar nu am mai scapat de monitorizare continua pana m-am urcat pe masa.
Tot la 9:30 a ajuns si dna doctor care a stat in continuu langa mine si m-a incurajat. Anestezia nu a fost in masura sa-mi anihileze total durerea, dar oricum mi-am mai recapatat puterile. Am vorbit la telefon cu sotul si cu parintii care ajunsesera deja in Bucuresti.
Pe la ora 12:00 ajunsesem aproape la dilatatie 10. Fericire mare ca o s-o vad pe Alise, ma gandeam eu ca in cateva minute se termina, impingi de cate ori si gata, ca asa citisem constiincioasa din alte povesti. Deja anestezicul nu mai avea efect, simteam tot si a zis ca nu-mi mai baga altul, ca sa cooperez. Si uite-asa am inceput sa coo-imping. De 3x pe fiecare contractie mi-a spus doamna doctor. Ea imi facea masaj intre timp. Ma intreaba cand sa vina sotul, eu stabilisem cu el sa intre imediat dupa ce am nascut ca sa faca poze la gargarita. Dar o vad ca dispare putin si apare cu… EL! Nu mai aveam putere sa spun ca de fapt… eu nu tineam (chiar nu prea vroiam) sa participe si el activ la nastere. In fine, ce sa mai zic, si-asa imi era un somn ingrozitor, adormeam de-a binelea cate 1 min intre contractii. M-a luat si sotul de o mana si striga alaturi de lumea dimprejur: "Hai Anca! Inca o data!, impinge" iar asistenta, care ma intrebase cum o cheama pe fetita, striga tot timpul "Hai Alise!" si continua, "vai ce-mi place numele asta". Mi se parea ca a trecut foarte mult timp si bebe nu iesea. O intreb pe doamna doctor (apoi am aflat ca am vorbit intr-una….) daca mai e mult. Si imi spune ca mai e…. Ah, ce incurajare. Eu nu mai vroiam deloc sa stau pe masa aia si am inceput sa spun ca eu vreau sa ma dau jos. Dar doamna doctor nu si nu, ce sa caut eu la plimbare! Copilul trebuie sa iasa si daca n-am de gand sa-mping mai ca lumea, o sa ajungem la cezariana. Aoleu…. cand am auzit acest cuvant de care am fugit cat am putut, da- si-mpinge, Alise nu si nu. Ca sa mai scurtez din poveste, am nascut la 12:45…. dupa trei sferturi de ora de impins epuizant. Alisel a iesit in fuga, de nici n-am simtit. Nu a plans prea tare, sau n-o mai auzeam eu… Si in loc sa intreb daca e sanatoasa, am intrebat ce culoare de ochi are. Au curatat-o si infasat-o repejor si mi-au dat-o la pupat, cel mai dulce moment din viata mea. Apoi doamna doctor mi-a spus ca mai trebuie sa stau putintel pe masa ca sa ma coase, ma rupsesem un picut, nu a fost nici o problema.
Dupa acel moment, mi s-a rupt filmul pentru cateva minute (probabil am intrat intr-un somn foarte profund) dupa care m-am trezit direct pe patul din salon cu scumpul meu sot langa mine, cu ochii in lacrimi, privindu-ma atat de fericit… abia atunci am intrebat cum e si cand mi-o aduce, ardeam de nerabdarea unei analize adevarate. Asistenta a adus gheata si mi-a zis sa ma frec pe burta doua ore si sa nu adorm cu nici un chip. Sotul mi-a facut masaj o ora si pe urma a trecut mama mea la aparat… tot ce-mi doream era sa dorm, o senzatie atat de puternica de abandonare, dar am reusit sa ma controlez. Dupa cele doua ore, mi-au adus-o din nou si nu-mi venea sa cred ca era a mea, ca in sfarsit nascusem, ca e perfecta, o fetisoara asa curata si alba… am pus-o la san si a inceput sa manance lacom de parca asta facuse toata viata.
Apoi a urmat calvarul celor 5 zile de spitalizare in loc de 2, din cauza tratamentului pe care a trebuit sa-l facem amandoua, cu branule, plus caldura infernala de 40 de grade, ma durea sufletul cand o vedeam asa. Dar cele mai grele momente au trecut si astazi, cand Alise implineste 3 luni, ii fac cadou aceasta poveste de dragoste cum numai o mama poate simti pentru puiul ei.
Sa cresti mare, draga mea fetita!
|