Am scris un "articol academic" despre femeile din Mali care alăptează copiii altor persoane, cu titlul "Mai mult decât hrană”. În articol este vorba despre femeile din Mali, care alăptează alţi copii, din familia extinsă. Deci, femeile alăptează copiii soţiilor soţului lor (bărbaţii pot avea mai mult de o soţie), copiii fratelui soţului şi nepoţii din partea fiicelor. Este foarte convenabil. O soţie merge la râu să spele rufe şi îşi lasă copilul cu o altă soţie care îl va alăpta atunci când îi va fi foame. Sau poate lăsa copilul în grija mamei ei, ştiind că aceasta îi va alăpta copilul. Pe de altă parte, o mamă nu va alăpta copilul prietenei sale, pentru că pe viitor e posibil ca cei doi copii să se căsătorească; dacă îl alăptează, copilul e considerat a fi înrudit cu ea şi cu copilul ei, pentru că au împărţit acelaşi sân. Această alăptare, considerată a crea grade de rudenie, este foarte răspândită în lume şi este numită “legătură de lapte”. Copii care nu sunt rude, dar au fost alăptaţi de aceeaşi mamă, sunt numiţi “fraţi de lapte”.
6 august 1995