"Termenul "non-nutritiv" nu este pe placul meu pentru că se juxtapune cu "suptul nutritiv", cu implicaţia că suptul "nutritiv" este un supt REAL, iar celălalt, NU. De asemenea, implică ideea că singurul scop real al alăptării este transferul de nutrienţi. Acesta este mesajul companiilor care produc formula - alăptatul este DOAR un mod de a hrăni bebeluşul, iar formula este mai bună/ la fel de bună/ aproape la fel de bună ca laptele matern.
Eu nu cred că alăptatul este "doar" hrană pentru bebeluş, după cum nici sexul nu este "doar" pentru a face copii. Alăptarea oferă hrană şi apă. De asemenea, oferă factori imunologici de care bebeluşii au nevoie (de aceea cer atât de des să fie alăptaţi atunci când sunt bolnavi, nu doar pentru confort). Alăptatul reglează temperatura bebeluşului, frecvenţa cardiacă, scade tensiunea arterială şi îl ajută să doarmă. Şi apoi, desigur, există acei factori sociali şi emoţionali importanţi care au loc în timpul acestui schimb. Studiile dr. Blackburn despre evoluţia glandelor mamare sugerează că scopul originar al "fluidului lactic" era de a ucide germenii din tractul gastrointestinal şi a proteja de infecţii, componenta nutritivă a laptelui evoluând mai târziu.
Atât timp cât alăptarea va fi văzută ca fiind, în principal, doar un mod de a hrăni bebeluşul, atunci alimentaţia la biberon, cu lapte praf, va fi văzută ca echivalentă sau la fel de bună ca alăptarea. Avem nevoie într-adevăr să scăpăm de această idee, că suptul este "non-nutritiv" şi devine opţional sau poate fi înlocuit de suzetă. Acesta este modul în care mulţi oameni simt: că bebeluşul “nu ar trebui” să vrea să fie alăptat din nou ... cum este posibil să-i fie foame deja? Ei bine, poate că de această dată el vrea să fie alăptat pentru că îi este frig sau se simte singur sau este agitat sau somnolent/morocănos. Toate acestea sunt nevoi la fel de legitime (după umila mea părere!).
Se spunea undeva că mamele trebuie să fie capabile să-şi dea seama dacă transferul de lapte nu are loc, să fie atente la rezultate, să îşi asculte copilul, că poate au nevoie de cineva care să verifice, prin proba suptului, dacă au lapte şi să ţină evidenţa greutăţii bebeluşului. Am criticat colegii antropologi care fac cercetări în care înregistrează, la secundă, cât timp petrece puiul la san, fără să considere: a) cât de mult lapte e transferat, dacă e cazul şi b) dacă mama are sau nu lapte. Eu (n. t. autoarea articolului) încă îl ţin pe Alex la san, dar lapte nu mai am. Deci, este el alăptat sau nu? Prin definiţie, acest alăptat e "non-nutritiv", dar are vreo importanţă?
În acelaşi timp, trebuie să învăţăm oamenii că alăptatul are multe beneficii, că reprezintă o interacţiune complexă între doi oameni; alăptatul este, cu siguranţă, important din punct de vedere nutriţional; dar este la fel de important pentru abilitatea copilului de a lupta cu boala, ori pentru dezvoltarea fiziologică, emoţională şi cognitivă a acestuia. Pentru mine, "non-nutritiv" seamănă cu " nu e important", "ireal", "nesemnificativ", chiar dacă, de fapt, nu se intenţionează acest lucru."
8 februarie 1996