„De ce copilul nu respectă un orar?” – este o întrebare pe care mama aflată la primele experienÅ£e ÅŸi-o pune adeseori, presată de pediatru, de părinÅ£i, de cărÅ£ile ÅŸi revistele pline de reÅ£ete pentru toate situaÅ£iile.
Societatea noastră se aÅŸteaptă ca bebeluÅŸul să nu mai ceară sânul la ore imprevizibile, să doarmă toată noaptea ÅŸi să îÅŸi regleze singur programul. Se crede că mama poate interveni în aÅŸa fel încât să condiÅ£ioneze ÅŸi să obiÅŸnuiască copilul ÅŸi, fără această intervenÅ£ie, normalizarea nu poate avea loc. Dar putem fi siguri că această intervenÅ£ie condiÅ£ionată este eficientă/necesară/utilă/benefică?
Cel mai adesea, bebeluÅŸul continuă să sugă la intervale neregulate, dar îi este dat să sugă altceva decât sânul matern: o suzetă, un biberon cu ceai sau cu lapte artificial. Nu copilul a fost condiÅ£ionat, ci mai degrabă mama.
Toate regulile pe care o mamă le aude încontinuu, le citeÅŸte în revistele “pentru părinÅ£i” (care au ca principală sursă de finanÅ£are, după cum se poate imagina, industria pentru copii) sunt reguli care au fost create pentru alăptatul artificial. Formula care se cumpără în farmacie nu este un substitut echivalent al laptelui matern, ci are multe limite; pentru a depăşi aceste limite, în afară de comoditatea relativă a organizării departamentelor de nou-născuÅ£i din spitale, s-a instaurat o practică, aceea de a distanÅ£a supturile ÅŸi de a da o anumită cantitate fixă de lapte artificial, la ore prestabilite. Formula artificială e mai greu digerabilă ÅŸi se dă în cantităţi probabil mai mari decât ar fi mâncat copilul în mod normal (deoarece curge repede din biberon ÅŸi este mai uÅŸor să forÅ£ezi copilul); iată de ce copiii care sunt hrăniÅ£i cu biberonul au tendinÅ£a de a bea 180 ml sau chiar mai mult la un supt ÅŸi să ia pauze de 3-4 ore (chiar dacă nu mereu!). Acesta însă nu este modul fiziologic de hrănire al speciei umane!
Ar mai fi de amintit că, în timp ce biberonul e DOAR un mod de a hrăni copilul, alăptatul la sân e un instrument biologic mult mai sofisticat, deoarece transmite copilului hormoni, enzime, neurotransmiţători, anticorpi ÅŸi celule vii ale sistemului imunitar. Aceste substanÅ£e folosesc nu doar la fabricarea de Å£esuturi în corpul în continuă creÅŸtere al nou-născutului, dar ÅŸi la punerea la punct ÅŸi stimularea în mod corect a sistemelor sale biologice - nervos, endocrin, imunitar - ÅŸi capacităţilor sale de regularizare internă - pentru zaharuri, colesterol ÅŸ.a. Această “punere la punct” precoce va avea în anumite situaÅ£ii influenÅ£e pentru toată viaÅ£a de adult. Suptul are apoi o funcÅ£ie calmantă pentru nou-născut: repetarea lui de multe, multe ori într-o zi modelează structurile gurii (palatul, mandibula, arcadele dentare) în mod perfect - dacă în gura copilului intră doar Å£esutul moale al sânului, sau în mod imperfect - dacă, din contră, bebeluÅŸul suge orice alt obiect mai rigid, cum ar fi tetina sau suzeta, anatomice sau mai puÅ£in anatomice.
AÅŸadar, atunci când copilul semnalează că vrea să sugă, cererea nu e neapărat legată de nevoia sa de a se hrăni; oricum, orice alăptat, scurt sau lung, asigură copilului în acelaÅŸi timp nutrienÅ£ii ÅŸi confortul contactului cu mama. Nu este corectă din punct de vedere biologic încercarea de a distanÅ£a supturile sau de a impune pauza de noapte, ori oferirea unui înlocuitor al sânului atunci când bebeluÅŸul semnalează că vrea să fie alăptat “în afara orarului”.
Au fost efectuate o multitudine de studii de biologie comparată ( între om ÅŸi speciile cele mai apropiate acestuia pe scara evolutivă) ÅŸi de antropologie (cercetând cum se produce alăptatul în diferite părÅ£i ale lumii). Se poate de asemenea dezbate fiziologia alăptatului ÅŸi digestia laptelui ÅŸi se pot trage concluziile.
Din toate aceste aceste studii reiese că:
- Toate speciile de primate antropomorfe alăptează la cerere cu o frecvenţă crescută (pentru câteva minute de câteva zeci de ori pe zi) ÅŸi puiul e în contact continuu cu mama; asta se întâmplă timp de câÅ£iva ani.
- În cazul speciei umane, alăptatul devine un comportament folosit ÅŸi supus unei mari variabilităţi culturale; oricum, în cea mai mare parte a populaÅ£iei lumii, mama pune copilul la sân când acesta doreÅŸte ÅŸi alăptatul continuă atât ziua cât ÅŸi noaptea; în anumite populaÅ£ii, mai apropiate de originile naturale, unde nou-născutul e purtat de către mamă cu faÅŸe sau alte obiecte asemănătoare, alăptatul e continuu - 2-3 minute de câteva ori într-o oră; chiar ÅŸi în lumea occidentală, femeile care alăptează la cerere văd că, în primele luni de viaţă, copilul vrea la sân de 10-20 ori pe zi, pentru durate care variază de la câteva minute la o jumătate de oră ÅŸi mai mult.
- Prolactina (hormonul care ajută la formarea laptelui în sân) e mai crescută noaptea, ceea ce ne indică probabil că noaptea este momentul ca bebeluÅŸul să profite din plin; de altfel, cu cât nou-născutul suge mai mult, cu atât nivelul prolactinei se menÅ£ine la un nivel ridicat în mod constant.
- Laptele se formează de fiecare dată când sânul este golit de suptul copilului ÅŸi producÅ£ia lui încetineÅŸte pe măsură ce sânul se umple din nou, ceea ce ne face să ne gândim că, în mod optim, alăptatul trebuie să fie atât de des încât să nu lase sânul să se umple prea mult.
- Nu toate femeile au aceeaÅŸi capacitate de înmagazinare a laptelui în mamele (sunt diferenÅ£e ÅŸi de 300%); deci o femeie care are o capacitate mai mică va avea nevoie să alăpteze mai des.
- ConÅ£inutul de grăsimi în lapte creÅŸte odată cu durata suptului; cu cât suptul durează mai mult, cu atât copilul primeÅŸte mai mult din aceste grăsimi, care-i dau senzaÅ£ia de saÅ£ietate, pe lângă faptul că-l fac să crească mai bine; e greÅŸit deci să limitezi durata suptului la un anumit număr de minute, uneori copilul poate avea nevoie doar de partea mai apoasă a laptelui, iar alteori de o cantitate mai mare de grăsimi.
- Dată fiind variabilitatea compoziÅ£iei laptelui pe care copilul îl primeÅŸte la fiecare supt, timpii de digestie sunt la fel de variabili, între un maximum de o oră jumătate ÅŸi un minimum de câteva minute - ÅŸi asta ne face să ne gândim că specia noastră este predispusă la alăptatul foarte frecvent.
Toate informaÅ£iile noastre duc la concluzia că rasa umană este predispusă la a-ÅŸi hrăni copiii la sân, cu o frecvenţă mare, de multe ori pe zi, cu durate ÅŸi cantităţi variabile, pentru multe luni.
Punerea copilului la sân de fiecare dată când acesta dă semne că ar vrea este o idee care poate speria părinÅ£ii ÅŸi de aici izvorăşte îngrijorarea că bebeluÅŸul va avea o alimentaÅ£ie dezorganizată, făcându-l incapabil să se despartă de mama lui. Dar este vorba de frici nefondate, cum poate mărturisi orice mamă care a alăptat la cerere ÅŸi a diversificat copilul urmându-i timpii ÅŸi preferinÅ£ele. ObiÅŸnuinÅ£a de a mânca se capătă tocmai mâncând, adică în faza în care se introduc alimentele solide ÅŸi nu în cea precedentă, când copilul se hrăneÅŸte exclusiv la sân. Alăptatul are propriul ritm, care e fiziologic ÅŸi răspunde perfect nevoilor schimbătoare ale nou-născutului în primele luni. CâÅ£i copii, Å£inuÅ£i la un regim strict în primele luni - 6 supturi la ore fixe, nimic peste noapte, durata de 20 minute maxim - au devenit apoi total haotici în alimentaÅ£ie câÅ£iva ani mai târziu, cu dulciuri, prăjituri, pizza, gumă de mestecat ÅŸi câte ÅŸi mai câte le pune la dispoziÅ£ie industria alimentară?
Alăptatul la cerere are nevoie, din partea mamei, de o mare disponibilitate ÅŸi prezenţă în primele luni, pe lângă faptul că o pune în situaÅ£ia dificilă de a se confrunta zi de zi cu restul societăţii, care îi spune (mai mult sau mai puÅ£in voalat) că ceea ce face nu e “normal”. Poate părea o sarcină grea tot ceea ce societatea cere unei femei, dar trebuie să ne amintim că fiii noÅŸtri rămân mici pentru o perioadă foarte scurtă ÅŸi că avem nevoia ÅŸi dreptul de a ne lăsa implicaÅ£i, cu timpul ÅŸi modul pe care natura le-a rezervat fiinÅ£elor umane.