Ce î┼či va aminti copilul t─âu - Noi descoperiri legate de memoria timpurie - ┼či cum ne afecteaz─â acest lucru

Autor: Robin Grille

Tradus de Noemi Rou─â

Multora dintre noi li s-a spus la un moment dat c─â e ceva normal pentru copii s─â nu î┼či aminteasc─â mai nimic din ceea ce li se întâmpl─â pân─â în jurul vârstei de 2 ani. Experien┼úele emo┼úionale dureroase din copil─âria timpurie nu vor avea, deci, nici un efect pe termen lung. Aceste cuvinte ar fi cumva lini┼čtitoare, dac─â nu ar sugera ┼či faptul c─â micu┼úii no┼čtri nu î┼či vor aminti nici dragostea pe care le-o oferim ... a┼ča c─â nici dragostea aceasta nu are un impact pe termen lung. Pe m─âsur─â ce ┼čtiin┼úa începe s─â dezv─âluie tot mai multe din misterele creierului ┼či memoriei, sfaturi precum cele de mai sus î┼či vor pierde încet relevan┼úa. Fiecare experien┼ú─â emo┼úional─â important─â - fie c─â este plin─â de bucurie sau de durere - este stocat─â în memorie ┼či are un impact durabil asupra sistemului nervos al unui bebelu┼č ori copil. Modul în care sim┼úim lumea ca bebelu┼či ne influen┼úeaz─â, pe termen lung, personalitatea în dezvoltare, stilul emo┼úional ┼či de rela┼úionare. Exist─â mai multe tipuri de “memorie”, pe lâng─â pove┼čtile pe care ni le putem aminti con┼čtient. ┼×i mai trebuie s─â ┼čtim c─â ne “amintim” mult mai multe decât ne d─âm seama.

În cadrul sistemului limbic al creierului - zona asociat─â cu procesarea emo┼úiilor - se afl─â amigdala ┼či hipocampul. Amigdala se ocup─â de procesarea amintirilor emo┼úionale înc─ârcate de teroare, groaz─â ┼či alte sentimente puternice. Hipocampul proceseaz─â memoria narativ─â, cronologic─â. Amigdala este un organ deja matur atunci când are loc na┼čterea, a┼ča c─â bebelu┼čii sunt în stare s─â simt─â o gam─â foarte larg─â de emo┼úii intense, chiar dac─â nu pot în┼úelege con┼úinutul acestora ┼či rela┼úia lor cu ce se întâmpl─â în jur. Pe de alt─â parte, hipocampul se maturizeaz─â abia în jurul vârstei de 2 spre 4 ani. Pân─â atunci, bebelu┼čii sunt relativi inap┼úi în a-┼či organiza memoria în func┼úie de secven┼úialitatea evenimentelor. De foarte pu┼úine ori î┼či poate cineva aminti con┼čtient lucruri din vremea când era bebelu┼č. ┼×i totu┼či, deoarece amigdala se ocup─â de depozitarea con┼úinutului emo┼úional al memoriei, ne putem aminti fiecare emo┼úie ┼či senza┼úie fizic─â înc─â din primele zile; chiar dac─â nu avem o cronologie a evenimentelor care au avut loc, aceste amintiri influen┼úeaz─â modul în care ne vom rela┼úiona ca adul┼úi.

A┼ča cum memoria poate fi împ─âr┼úit─â în dou─â categorii, memoria pe termen scurt ┼či memoria pe termen lung, ea mai are dou─â calit─â┼úi: “explicit─â” ┼či “implicit─â”. Capacitatea memoriei explicite î┼či atinge maturitatea în jurul vârstei de 3 ani. Aceasta este memoria con┼čtient─â, care ne permite s─â spunem o poveste cu sens, care s-a întâmplat. Memoria implicit─â o avem înc─â de la na┼čtere, sau poate de dinainte, este incon┼čtient─â ┼či este codificat─â în “aduceri-aminte” emo┼úionale, senzoriale ┼či viscerale. Cu alte cuvinte, ceea ce nu ne amintim cu mintea, ne amintim cu corpul, cu inima ┼či cu „stomacul”, cu implica┼úii durabile asupra modului de gândire, de sim┼úire ┼či de comportare.

Procesul “uit─ârii” este mai superficial decât credeam odinioar─â: se refer─â numai la amintirile con┼čtiente. Chiar ┼či ca adul┼úi suntem, din fericire, capabili s─â ┼čtergem orice înregistrare a vreunui eveniment traumatic. Dac─â avem ghinionul s─â ne întâlnim cu o situa┼úie de panic─â sau teroare din care sim┼úim c─â nu putem evada, creierul secret─â opioide endogene pentru a ne “amor┼úi” în fa┼úa durerii cople┼čitoare, fie ea fizic─â sau emo┼úional─â. Aceste substan┼úe chimice secretate de creier interfereaz─â cu stocarea memoriei explicite, de┼či memoria implicit─â a traumei va r─âmâne. Experien┼úele care sunt prea cople┼čitoare din punct de vedere emo┼úional pentru a fi procesate sunt stocate automat în memoria corpului. Mai târziu, ele vor fi exprimate ca r─âspunsuri incon┼čtiente la situa┼úii de stres. Reac┼úiile exagerate la situa┼úii mediu-stresante sau chiar inofensive pot fi date tocmai de aceste amintiri traumatice din copil─ârie, care ies la suprafa┼ú─â.

Centrii memoriei care guverneaz─â amintirea narativ─â, memoria emo┼úional─â ┼či memoria corpului pot opera independent unul de altul. Chiar dac─â era în com─â, de exemplu, un om intra într-o stare de anxietate fiziologic─â atunci când era expus la un anumit miros asociat cu o traum─â personal─â. Este posibil s─â avem reac┼úii emo┼úionale puternice f─âr─â s─â avem amintiri con┼čtiente, sau chiar f─âr─â s─â fim con┼čtien┼úi! Un alt caz este al unui b─ârbat al c─ârui creier î┼či pierduse capacitatea memoriei pe termen scurt, îns─â reac┼úiona defensiv la mirosuri specifice cu care se f─âcuser─â teste nepl─âcute pe el- el îns─â nu î┼či amintea aceste teste! O femeie cu creierul afectat, care î┼či pierduse memoria pe termen scurt a refuzat s─â dea mâna cu un doctor care î┼či ascunsese, înainte, o pionez─â ascu┼úit─â în palm─â. Nici ea nu î┼či în┼úelegea reac┼úia deoarece, pentru ea, fiecare întâlnire cu doctorul respectiv era prima. A┼čadar, multe din ceea ce gândim, sim┼úim ┼či facem sunt induse de memoria implicit─â, scris─â în mu┼čchi, tendoane, viscere. Nici una din experien┼úele noastre nu este pierdut─â. Fiecare experien┼ú─â, mai ales cele înc─ârcate cu emo┼úii, se adaug─â la mozaicul complex al personalit─â┼úii noastre.

Creierul nostru are o capacitate incredibil─â de a face leg─âturi. Cineva sau ceva care îi aminte┼čte creierului de o situa┼úie traumatic─â - un miros, un cântec, o persoan─â care arat─â ca cineva din trecut - declan┼čeaz─â r─âspunsurile noastre automate: lupt─â, fugi sau “înghea┼ú─â”. Aceast─â reac┼úie reflexiv─â apare mult prea repede, chiar înainte ca informa┼úia s─â ajung─â la cortex, unde este evaluat─â ra┼úional. Din aceast─â cauz─â reac┼úion─âm uneori exagerat la unele lucruri, persoane sau situa┼úii care se leag─â de vreun eveniment traumatic, chiar dac─â nu avem o amintire con┼čtient─â a acelui eveniment.

Exist─â situa┼úii în care memoria implicit─â poate deveni explicit─â. Din moment ce memoria implicit─â este “depozitat─â” în corp, repetarea anumitor mi┼čc─âri, gesturi, modele de respira┼úie sau asumarea anumitor posturi asociate cu amintiri înc─ârcate de emo┼úie poate transforma aceste amintiri în unele explicite, de care s─â fim con┼čtien┼úi. Este ca ┼či când corpul îi arat─â min┼úii propriile sale secrete. Multe persoane au avut ocazia s─â retr─âiasc─â amintiri traumatice, atât din copil─ârie cât ┼či din via┼úa de adult, atunci când s-au întâlnit cu emo┼úiile puternice asociate experien┼úei ini┼úiale. În anumite stadii de con┼čtien┼ú─â, prin psihoterapie sau medita┼úie, oamenii ┼či-au amintit spontan lucruri prin care au trecut în pruncie. Mul┼úi ┼či-au amintit cum se sim┼úeau ca bebelu┼či, plângând dup─â o mam─â care nu venea. În reconstruirea unei anumite posturi a corpului ori vorbind despre un eveniment înc─ârcat emo┼úional la fel ca originalul, amintirile contextuale de groaz─â, furie sau teroare pot reveni în aten┼úie. Este la fel de posibil ca amintirea p─ârin┼úilor iubitori, veseli ┼či dulci s─â reapar─â la suprafa┼ú─â. Acest fenomen este numit “revenirea amintirilor în func┼úie de stare” ┼či, de┼či acest aspect nu este esen┼úial, el poate aduce vindecarea în anumite condi┼úii.

┼×i totu┼či, chiar dac─â amintirile timpurii nu sunt evocate în mod con┼čtient, se pot ar─âta în mod indirect prin comportament. Este absolut uman s─â re-creezi reac┼úii defensive la traume uitate, de┼či reac┼úiile nu mai sunt relevante. De multe ori, amintirile timpurii devin evidente prin sentimente persistente care par a nu avea leg─âtur─â cu o situa┼úie prezent─â, sau prin senza┼úii ale corpului care nu au sens. În mod obi┼čnuit, aceste amintiri ale durerii ┼či suferin┼úei timpurii sunt expuse indirect în dificult─â┼úile de rela┼úionare, în special în rela┼úionarea intim─â.

Memoria implicit─â - sau memoria corpului - explic─â, de exemplu, de ce o femeie care a fost molestat─â în copil─ârie r─âmâne tem─âtoare în fa┼úa intimit─â┼úii, cel pu┼úin cu b─ârba┼úii care îi “amintesc” de agresor, chiar dac─â memoria sa con┼čtient─â nu are nicio amintire a episodului traumatic. Unui om îi poate fi team─â s─â r─âmân─â singur deoarece acest lucru îi declan┼čeaz─â amintirea emo┼úional─â a terorii cu care plângea în p─âtu┼ú ┼či nimeni nu venea s─â îl lini┼čteasc─â. El nu î┼či poate aminti acele momente ┼či to┼úi din jur îl consider─â pl─âcut ┼či sociabil, îns─â el nu poate în┼úelege teama sa compulsiv─â de a fi singur. De┼či au succes ┼či func┼úioneaz─â în parametri, mul┼úi oameni se comport─â dependent, ezitant sau insensibil în rela┼úii. Acestea sunt numai unele dintre problemele care pot ap─ârea în rela┼úionare ┼či care î┼či au r─âd─âcina în modul în care ne sim┼úeam în copil─âria timpurie. Se poate chiar spune c─â majoritatea dintre noi sufer─â de unele manifest─âri comportamentale ale unor amintiri implicite, dureroase.

Min┼úile noastre “ra┼úionale” nu în┼úeleg uneori de ce r─âspundem gre┼čit la provoc─âri actuale, ca ┼či când acestea ar fi cele care ne-au r─ânit ini┼úial. Aceasta dinamic─â devine adev─ârat─â în rela┼úionarea cu copiii no┼čtri. Exist─â multe motive pentru care, de exemplu, g─âsim expresia copiilor no┼čtri, atunci când au nevoie de noi, cople┼čitoare. Iat─â un scenariu obi┼čnuit: când un bebelu┼č ┼úip─â, corpurile noastre reac┼úioneaz─â în acela┼či mod în care reac┼úionau atunci când p─ârin┼úii no┼čtri ┼úipau la noi când eram copii - suntem deci condi┼úiona┼úi neurologic s─â încerc─âm s─â sc─âp─âm sau s─â respingem, mai degrab─â decât s─â reac┼úion─âm cu compasiune spontan─â. La fel, plânsul copiilor no┼čtri ne poate declan┼ča în corpuri amintirea implicit─â a timpurilor în care plânsul nostru, ca bebelu┼či, nu primea un r─âspuns iubitor. Oricum ar fi, plânsul copilului nostru ne evoc─â ni┼čte amintiri dureroase ┼či putem c─âuta s─â ne ascundem de ele. ┼×i totu┼či, noi suntem în mod biologic capabili s─â r─âspundem cu iubire spontan─â copiilor no┼čtri ┼či celor din jur. Uneori aceast─â iubire este blocat─â de reac┼úii defensive la amintiri implicite, nerezolvate, care dor. Nu suntem insensibili sau neglijen┼úi; suntem r─âni┼úi.

Când un copil este certat, o imagine a privirii dezaprobatoare a celui care ceart─â r─âmâne stocat─â în zona lateral─â a sistemului limbic din creier. Copilul în cre┼čtere ┼či apoi adultul î┼či judec─â propriul comportament prin lentilele acestor reprezent─âri stocate, care sunt imprimate ca imagini înc─ârcate cu sentimentul de ru┼čine. Aceste amintiri vizuale ┼či auditive interioare ale ru┼činii vor opera de obicei, dar nu numai, în afara con┼čtien┼úei. Experien┼úa cu p─ârin┼úii care creeaz─â limite s─ân─âtoase are ca efect dezvoltarea zonei orbito-frontale a creierului copilului, o zon─â al c─ârei scop este con┼úinerea ┼či controlarea emo┼úiilor pure. Dar când p─ârintele impune limite, urmând pentru o vreme timpul simbiotic al copil─âriei timpurii, copilul simte un nivel de suferin┼ú─â ┼či tr─âdare. Aceast─â schimbare în dezvoltare necesar─â în rela┼úia p─ârinte-copil este stresant─â, din punct de vedere emo┼úional. Este important ca p─ârintele s─â consoleze copilul dup─â ce îi impune restric┼úii, pentru a-l ajuta s─â se descurce cu stresul ru┼činii. Reasigurarea iubirii fa┼ú─â de copil îi repar─â acestuia sinele r─ânit ┼či îi red─â încrederea în sine.

Dac─â p─ârintele î┼či asist─â copilul în “repararea” sinelui în ceea ce prive┼čte ru┼činea, acesta va înv─â┼úa curând s─â se foloseasc─â de acest model ┼či s─â î┼či fie sie┼či de folos atunci când va fi nevoie. Reprezent─ârile interne, stocate ca amintiri narative ┼či emo┼úionale, ale unui p─ârinte care alin─â/consoleaz─â ┼či care reasigur─â copilul de dragostea sa sunt folosite mai târziu în via┼ú─â ca model pentru situa┼úiile în care este implicat sentimentul de ru┼čine. De┼či acest proces este de obicei incon┼čtient, el ne ajut─â s─â ne vindec─âm ┼či s─â ne revenim din ru┼čine atunci când este nevoie.

Problemele psihologice ┼či sociale apar atunci când copilul cre┼čte cu prea multe imagini dezaprobatoare stocate în centrii creierului care p─âstreaz─â memoria implicit─â, f─âr─â imaginea secundar─â a unui adult care alin─â ┼či ofer─â sprijin. Un copil c─âruia îi lipsesc aceste imagini pozitive stocate în centrii s─âi emo┼úionali poart─â riscul de a aluneca în depresie, de a deveni foarte inhibat sau ostil.

Din primele momente ale vie┼úii, grija p─ârin┼úilor ajut─â la formarea emo┼úional─â a copilului, influen┼úând modul de dezvoltare a creierului. Unul din elementele cheie ale ata┼čamentului p─ârinte-copil este contactul vizual plin de afec┼úiune. Privirea sus┼úinut─â, plin─â de iubire ┼či zâmbet a unui p─ârinte c─âtre copil îl umple pe acesta de o bucurie incredibil─â. Se creeaz─â în creierul bebelu┼čului o cascad─â de dopamine, opioide endogene, encefaline ┼či endorfine, toate fiind chimicale “bune”, asociate cu rela┼úii de iubire. Aceast─â infuzie de substan┼úe chimice eliberate de bucurie ajut─â la maturizarea unor regiuni din cortex, legate mai târziu în via┼ú─â de reglarea s─ân─âtoas─â a emo┼úiilor. Fiecare bebelu┼č are nevoie de aceast─â experien┼ú─â în mod regulat ┼či frecvent, pentru o dezvoltare s─ân─âtoas─â a creierului.

Pân─â la sfâr┼čitul primului an, bebelu┼čul a stocat o imagine intern─â a figurii iubitoare a mamei în zona care leag─â cortexul temporal anterior ┼či cel orbito-frontal. Aceste imagini îns─â, de┼či arareori amintite con┼čtient, formeaz─â baza unui model intern de rela┼úionare. Este ca ┼či când copilul ar fi salvat un videoclip al mamei în creierul s─âu, ca pe un hard-disk. De aici încolo aceste reprezent─âri interne vor anima r─âspunsurile sale emo┼úionale principale, formând baza stilului s─âu fundamental de rela┼úionare. Când simte c─â nevoile sale emo┼úionale sunt îngrijite consistent, acest lucru formeaz─â în copil a┼čtept─âri durabile ale unei lumi care ofer─â suport. Aceast─â atitudine incon┼čtient─â va determina copilul s─â devin─â prietenos ┼či empatic în comportament.

De┼či nu ne amintim cum am înv─â┼úat s─â mergem, picioarele noastre î┼či joac─â rolul perfect; la fel, unele dintre cele mai importante lec┼úii privind rela┼úiile interumane le-am înv─â┼úat într-un moment în care nu mintea, ci corpul nostru le-a memorat. Cel mai mare dar al acestor descoperiri este realizarea c─â fiecare moment plin de iubire pe care îl împ─âr┼úim cu copiii no┼čtri, înc─â de la început, va r─âmâne cu ei toat─â via┼úa.

Robin Grille este psiholog in Sydney, Australia. Este autorul c─âr┼úilor "Parenting for a Peaceful World" ┼či "Heart to Heart Parenting". Îi pute┼úi citi lucr─ârile pe adresa www.our-emotional-health.com.

Textul in original

Comentarii/discuţii pe marginea subiectului


┬ę attachmentparenting.ro



  1 vizitator este online
  5 afisari ├«n luna aceasta
  20 afisari ├«n luna trecuta
  5172 afisari din 17.01.2008.