Dăm copiilor îngheÅ£ată dacă sunt "cuminÅ£i", ciocolată dacă păstrează liniÅŸtea, steluÅ£e aurii dacă îÅŸi mănâncă verdeÅ£urile, chiar ÅŸi bani, dacă iau note bune la ÅŸcoală. Îi lăudăm cu gratificarea "băiat cuminte" sau "fată cuminte" dacă fac ceva ce ne mulÅ£umeÅŸte pe noi. Pentru părintele modern, conÅŸtient de efectele acÅ£iunilor sale, metodele de disciplinare precum bătaia ÅŸi umilirea sunt învechite. Pedeapsa este uitată, recompensa este de actualitate. De ce să folosim băţul, când, mai bine, putem învăţa copilul folosind un morcov?

Propaganda de ultimă generaÅ£ie în sprijinul recompensei ÅŸi lăudării copiilor pentru ceea ce numim “purtare bună” a câÅŸtigat o popularitate masivă. “GăseÅŸte ceva bun în ceea ce a realizat copilul tău ÅŸi recompenseaza-l!” ne spun cărÅ£ile ÅŸi seminariile despre “cum ar trebui să…”. Psihologii de pretutindeni recomandă tratamente gen “schema steluÅ£ei” pentru a schimba comportamentul copilului. Acest curent aparÅ£ine unei ÅŸcoli particulare a psihologiei - behaviorismul- a cărei gândire domină frecvent marea parte a curentului psihologic principal ÅŸi a teoriei educaÅ£ionale.

Există destule dovezi că, pe termen lung, sistemul recompensator este ineficient. De fapt acest obicei ale recompensării ÅŸi al laudei pentru comportamentul “bun” al copiilor noÅŸtri este atât de obiÅŸnuit, încât aproape nimeni - până de curând - nu a pus la îndoială validitatea sa. A lăuda sau a recompensa copiii este rostul general evident al grijii părinÅ£ilor “buni”, nu-i aÅŸa? Cine s-ar îndoi că este bine să aducem laude copiilor sau să-i recompensăm când aceÅŸtia acÅ£ionează pe placul nostru?

Metoda “laudă ÅŸi recompensează” este, în mod absolut, grozavă, devreme ce este recomandată de către cele mai multe descoperiri metodice ÅŸi ingenioase pe care banii le pot cumpăra. În realitate, ea îÅŸi are originea în munca psihologilor care au descoperit că pot antrena ÅŸoareci să alerge prin labirinturi, porumbei să ciugulească nasturi coloraÅ£i ÅŸi câini să saliveze la auzul sunetului clopoÅ£elului ce anunţă cina - impunându-le un orar controlat al recompenselor. Curând, psihologii au devenit entuziasmaÅ£i de ideea controlării oamenilor, aplicând ÅŸi în cazul nostru aceleaÅŸi principii care funcÅ£ionează în cazul animalelor. ImaginaÅ£i-vă entuziasmul lor când au realizat că recompensa funcÅ£ionează la fel de bine în cazul oamenilor ca ÅŸi în cel al ÅŸoarecilor, porumbeilor sau al câinilor. Tehnicile psihologice moderne, care ne arată cum să acÅ£ionăm, ne-au făcut capabili să manipulăm comportamentul copiilor, gândurile ÅŸi emoÅ£iile lor în acelaÅŸi fel în care putem învăţa o focă, cu câteva sardine ÅŸi puÅ£ină măgulire, să Å£ină în echilibru o minge pe nas.

O singură problemă, totuÅŸi. Nu Å£inem cont în mod deosebit de calitatea relaÅ£iei pe care o dezvoltăm cu un ÅŸoarece de laborator. Nu suntem preocupaÅ£i de dezvoltarea stimei de sine a rozătoarelor, de simÅ£ul lor de autonomie sau independenţă, nici nu Å£ipăm de bucurie dacă ÅŸoarecele va fi interesat să încerce labirinturi mai mari ÅŸi mai bune, din propria sa iniÅ£iativă, cu mult după ce noi am încetat să-l mai răsplătim cu tablete mici de mâncare. Åži aici, aÅŸa cum mulÅ£i dintre experÅ£ii noÅŸtri n-au reuÅŸit să ne spună, este punctul în care întreaga construcÅ£ie fantezistă “recompensează, laudă ÅŸi consolidează” se rupe în bucăţi.

Am fost învăţaÅ£i că ar trebui să ne lăudăm ÅŸi răsplătim copiii tot mai mult. Ce ar putea fi în neregulă cu acest lucru? La suprafaţă, lauda pare minunată - cheia copiilor de succes! SpargeÅ£i această aparenţă ÅŸi rezultatele vor putea fi privite foarte diferit.

Dar recompensele îmbunătăţesc comportamentul ÅŸi performanÅ£a, nu-i aÅŸa?

AÅŸa ne-am gândit ÅŸi noi. Oricum, când steluÅ£ele aurii ori jeleurile încetează a mai veni, comportamentul pe care încercăm să-l întărim tinde să piară încetul cu încetul. Copiii care au crescut aÅŸteptând recompense se pot simÅ£i frustraÅ£i când acestea nu mai vin. Iar acest lucru le scade perseverenÅ£a. Sunt nenumărate dovezi că, pe termen lung, sistemul recompensei este ineficient.

Contrar mitului popular, există multe studii care ne arată că, atunci când copiii aÅŸteaptă sau anticipează recompense, obÅ£in rezultate mult mai slabe. Un studiu a relevat că studenÅ£ii îÅŸi îndeplineau sarcinile nemotivaÅ£i, atunci când li se ofereau bani pentru note mai bune. Un set de studii israelo-americane arată că sistemul recompensei suprimă creativitatea studenÅ£ilor ÅŸi, în general, sărăceÅŸte calitatea muncii lor. Recompensele pot ucide creativitatea, deoarece ele descurajează asumarea riscurilor. Când copiii sunt cramponati să obÅ£ină recompense, tind să evite provocările, pentru a “juca la sigur”. Ei preferă să realizeze minimum-ul solicitat pentru a-ÅŸi primi premiul.

În continuare voi exemplifica greÅŸeala pe care am făcut-o crezând în recompense, bazate pe beneficii ce apar doar la suprafaţă. Când o companie americană de fast-food a oferit copiilor premii în mâncare pentru fiecare carte citită, rata cu care se citea a luat avânt. Acest lucru, în mod sigur, pare încurajator - la prima vedere. La o inspecÅ£ie mai atentă, s-a demonstrat că micii cititori selectau cărÅ£i mai scurte ÅŸi, de aceea, testele care evidenÅ£iau înÅ£elegerea textelor au devenit apăsătoare. Ei citeau pentru mâncarea fast-food, în loc să citească pentru plăcerea proprie, interioară, de a citi. Între timp, cititul în afara ÅŸcolii (situaÅ£ie în care lipseÅŸte recompensa) a scăzut. Există multe alte studii care arată că recompensele pot spori substanÅ£ial activitatea, dar sufocă entuziasmul ÅŸi ucid pasiunea. Indivizii care anticipează recompensele îÅŸi pierd interesul pentru activităţile care ar fi fost, altfel, atractive pentru ei. Se pare că, cu cât ne dorim mai mult o recompensă, cu atât mai mult ajungem să ne displacă ceea ce trebuie să facem pentru a o obÅ£ine. Activitatea care ni se cere stă în calea mult râvnitului premiu. Ar fi fost mai inteligent să dăm copiilor cărÅ£i mult mai interesante, de vreme ce există o mulÅ£ime de probe că activitatea ce oferă plăcere intrinsecă este cea mai bună motivaÅ£ie ÅŸi cel mai bun motor al performanÅ£ei. Folosirea laudei sau a recompensei nu îi face pe copii să se simtă mai bine sprijiniÅ£i. Îi face să se simtă evaluaÅ£i ÅŸi judecati.

Pot recompensele şi laudele prejudicia relaţia dintre noi şi copiii noştri?

Nu te-ai fi gândit că lucrurile pozitive pe care i le spui copilului tău despre el sau ea pot fi la fel de distructive ca ÅŸi etichetările negative. Dar sunt momente când acest lucru este adevărat. MulÅ£umită progreselor moderne în ÅŸtiinÅ£a comportamentală, abilitatea noastră de a seduce sau de a manipula copiii (ÅŸi animalele! ÅŸi adulÅ£ii!) să facă ceea ce vrem noi a ajuns, treptat, tot mai sofisticată. Dar costul manipulării prin recompensă a fost mare. Mai jos sunt listate zece moduri în care recompensele ÅŸi laudele pot prejudicia relaÅ£ia noastră cu micuÅ£ii.

1. Recompensele ÅŸi laudele condiÅ£ionează copiii să caute aprobare; ei sfârÅŸesc făcând lucruri pentru a impresiona, în loc să le facă pentru ei înÅŸiÅŸi. Astfel, dezvoltarea motivaÅ£iei intrinseci poate fi blocată, iar copiii devin dependenÅ£i de opiniile din afară. Când copiii obiÅŸnuiesc să primească ceva bun în schimbul prestării unei activităţi, caută mereu să satisfacă, fiind întreÅ£inuÅ£i de “ÅŸocurile” pozitive. Recompensele ÅŸi laudele pot crea un fel de comportament de dependenţă: copiii pot fi dependenÅ£i de recunoaÅŸtere, pierzând astfel contactul cu simpla bucurie de a face ce le place. La fel, mulÅ£i dintre noi suntem dependenÅ£i de prestigiu: devenim deprimaÅ£i când admiraÅ£ia încetează să mai vină. În loc să facem ceea ce facem de dragul acÅ£iunii, suntem în căutarea aprecierilor linguÅŸitoare sau a încurajărilor ÅŸi, când aplauzele se sting, ne scufundăm în disperare. A da recompense sau laude poate fi un formator de obiceiuri. Aceasta, deoarece, cu cât folosim mai multe recompense, cu atât suntem nevoiÅ£i să le folosim în continuare pentru a menÅ£ine copiii motivaÅ£i. Lauda nu poate crea o asigurare personală pentru comportamentul “bun” sau pentru performanţă. Ea doar creează convingerea “justificată” pentru a căuta un premiu.

2. Unul dintre cele mai rele lucruri pe care le putem face este să premiem potenÅ£ialul unui copil. AclamaÅ£ii precum “Åžtiu că poÅ£i s-o faci!”, “Te descurci tot mai bine!”, “Åžtiu că îl ai în sânge! Vei ajunge acolo!” sună încurajator la suprafaţă. Dar aceste complimente sunt încărcate cu aÅŸteptarea noastră ca micuÅ£ii să-ÅŸi îmbunătăţească într-un fel performanÅ£a. Aceste lucruri spun copilului că există o Å£intă pe care trebuie s-o atingă, cu alte cuvinte, să obÅ£ină un “bravo!” întreg.

3. Recompensarea copiilor “înÅ£elegători” se află în corelaÅ£ie cu pedepsirea nesupunerii lor. SeducÅ£ie în locul tiraniei. Multe studii ne arată că părinÅ£ii care folosesc mai multe recompense folosesc de asemenea mai multe pedepse, ei fiind mai degrabă autocraÅ£i. Lauda este partea dulce a ocrotirii parentale autoritare. Reduce relaÅ£ia copil-părinte la una de tip controlor-controlat. Astfel se explică de ce, tot mai vicleni - sau mai puÅ£in naivi -, copiii simt ceva “lipicios” în laudă; îi face să se simtă binevoitori. Lauda le aminteÅŸte că cel care le-o dă are putere asupra lor. Le diminuează simÅ£ul autonomiei ÅŸi, ca ÅŸi bătaia uÅŸoară pe cap, îi Å£ine mici.

4. Între timp, cel care oferă lauda joacă rolul evaluatorului, judecând ce merită lăudat ÅŸi ce nu. Asta îi face, într-un fel, înspăimântători pentru copil. Folosirea laudei sau a recompensei nu-i face pe copii să se simtă sprijiniÅ£i. Îi face să se simtă evaluaÅ£i sau judecaÅ£i. DeÅŸi “Băiat cuminte!” sau “Fetiţă cuminte!” este o judecată pozitivă, este, totuÅŸi, o judecată făcută de pe o poziÅ£ie superioară ÅŸi, în final, alienează copilul.

5. Tot mai perspicace, copiii pot sesiza corect actul de manipulare. Ei sunt atenÅ£i la noi, consideră că lauda noastră face parte dintr-o maÅŸină de calculat ÅŸi nu sunt uÅŸor de păcălit prin tactici seductive. În particular, când lauda este o tehnică pe care am învăţat-o dintr-o carte sau vreun seminar, este ca ÅŸi cum ar veni de-a curmeziÅŸul, ca falsă ÅŸi premeditată. Lauda ÅŸi recompensa, ca mijloace de a flata, pot fi “mirosite” în eforturile noastre de a controla, ducând astfel la pierderea respectului copilului nostru.

6. Copiii, la fel ca ÅŸi adulÅ£ii, simt repulsie, în mod natural, faţă a fi controlaÅ£i. Noi toÅ£i dorim să creÅŸtem, având scopul auto-definirii ca personalitate complexă. De aceea, lauda poate determina împotrivire, de vreme ce ea încalcă dezvoltarea simÅ£ului de autonomie al copilului.

7. Recompensa pedepseÅŸte, deoarece copilului îi sunt oferite recompensa, lauda sau aprobarea doar dacă el sau ea “face ce este bine”. De altminteri, copilul obiÅŸnuit să fie recompensat începe să se simtă prost dacă “premiul” nu vine. Nimic nu îl face mai mult pe copil să resimtă că este învins decât a pierde o recompensă pe care el este condiÅ£ionat să o aÅŸtepte. Înăuntrul fiecărui morcov se află o nuia.

8. Când copiii sunt mituiÅ£i cu recompense pentru purtarea “bună”, curând ei vor învăţa cum să ne manipuleze, la rândul lor, oferind partea care este aÅŸteptată de la ei. Se prind de ce anume trebuie să facă pentru a primi “bunătăţile” de la noi: aprobare, îngheÅ£ată, orice. Devin în mod superficial supuÅŸi, făcând orice este nevoie pentru a ne flata sau a ne impresiona, în timp ce onestitatea lor are de suferit. În definitiv cine vrea să fie onest sau real cu o persoană care îl evaluează? Odată ce relaÅ£ionarea se reduce la o manipulare mutuală, în loc să rămână autentică, se creează premizele unor relaÅ£ii manipulative ÅŸi incorecte în viitorul de adult. Manipularea erodează funcÅ£iile încrederii mutuale, ale vulnerabilităţii ÅŸi transparenÅ£ei, care sunt vitale sănătăţii relaÅ£iilor intime. Ca rezultat al manipulării timpurii, creÅŸtem încercând din răsputeri să satisfacem sau învăţăm să ne folosim ÅŸiretlicurile pentru a impresiona, pentru a obÅ£ine “bombonica” - plătind pentru asta cu naturaleÅ£ea sinelui. Dezvoltăm un sine inventat sau fals, care ne deformează relaÅ£iile cu alÅ£ii.

9. În rândul fraÅ£ilor sau în clasă, sistemul recompensei creează competiÅ£ie, gelozie, invidie ÅŸi neîncredere. Recompensele sau laudele pentru performanÅ£a “bună” reprezintă o ameninÅ£are a cooperării sau colaborării.

10. Lauda poate face copiii să se simtă furaÅ£i. Dacă jinduim noi înÅŸine după admiraÅ£ie, putem greÅŸi, uneori, obÅ£inând-o prin intermediul realizărilor copiilor noÅŸtri. Îi folosim pentru a ne reabilita mândria sau stima de sine rănită. Ei simt dacă îi recompensăm pentru că ne-au făcut să ne simÅ£im bine în legătură cu persoana noastră. Acest lucru îi deposedează de sentimentele lor pozitive vizavi de persoana lor; recompensa noastră poate acÅ£iona ca o ploaie în timpul picnicului lor. Unii copii refuză să producă ceea ce se pricep foarte bine să facă în mod natural, deoarece le repugnă să fie mâncaÅ£i din ochi de părinÅ£ii lor. Aprecierea este diferită de recompensă, deoarece nu este manipulativă.

De ce sunt lauda ÅŸi recompensele atât de populare?

Recompensele sunt o cale uÅŸoară de scăpare; este mult mai uÅŸor decât a încerca să înÅ£elegi de ce copilul nu este “cuminte”, aÅŸa cum multora le place să spună la repezeală. De exemplu, de ce să ne obosim să căutăm ÅŸi să acceptăm motivul real pentru care un copil refuză să meargă la culcare atunci când ne convine nouă (îi este frică, se simte singur, îi este încă foame? etc.), dacă putem, mai simplu, să-l recompensăm cu un fleac pentru că se culcă la timp? Pare mai simplu să ne eschivăm de la a rezolva problema în cauză folosind mita. Acest lucru transmite copilului mesajul clar că nu suntem interesaÅ£i de ceea ce simte el. Åži mai rău, riscăm să neglijăm o problemă emoÅ£ională serioasă. Recompensele ÅŸi lauda pot fi o păcăleală nimerită pe moment, dar care să ignore copilul ca persoană integră.

Recompensele acÅ£ionează bine în sensul de a-i determina pe copii să facă ceva ce, în mod obiÅŸnuit, n-ar face, pentru un scurt timp doar. Această modificare imediată a comportamentului ne recompensează ÅŸi ne menÅ£ine dependenÅ£i de fi mereu recompensaÅ£i. ConsecinÅ£ele negative ale acestui sistem nu se materializează decât mai târziu, aÅŸa că nu îl socotim drept vinovat pentru multe probleme din viitor.

Dar copiii au nevoie de recunoaÅŸtere ÅŸi feedback pozitiv. Ce putem face în loc să-i lăudăm?

Adesea vrem să ne exprimăm încântarea ÅŸi aprecierea pentru copiii noÅŸtri, pentru ceea ce sunt ei ca individualităţi ÅŸi pentru lucrurile extraordinare pe care le fac. Aprecierea este diferită de laudă pentru că nu este manipulativă. Lauda manipulativă, opusă expresiilor spontane ale aprecierii ÅŸi ale recunoaÅŸterii, este încărcată cu aÅŸteptarea ascunsă ca micuÅ£ul să repete actul recompensat. MulÅ£i copii pot simÅ£i asta; pot simÅ£i diferenÅ£a dintre recunoaÅŸterea veritabilă ÅŸi o strategie deliberată de a le întări comportamentul. Deci, cum le transmitem copiilor feedbackul nostru pozitiv?

A evita lauda ÅŸi recompensa nu înseamnă a ne reÅ£ine dragostea ÅŸi încântarea pe care le simÅ£im pentru copiii noÅŸtri, nici dorinÅ£a noastră instinctuală de a-i încuraja - în nici un caz! Este perfect posibil să ne alăturăm copiilor în a-ÅŸi sărbători fiecare pas al descoperirii, fără a fi manipulativi. Urmează câteva sugestii despre cum am putea aprecia ÅŸi încuraja, spre mulÅ£umirea tuturor, evitând să folosim recompensa.

AjutaÅ£i-vă copilul să se concentreze pe plăcerea sa personală izvorâtă din acÅ£iunea sa.

În loc să vă dezorientaÅ£i copiii cu felicitările, ar fi mai bine dacă ei s-ar concentra pe plăcerea interioară pe care o obÅ£in din realizarea lor. Copiii sunt, în mod natural, însetaÅ£i să realizeze, să înveÅ£e ÅŸi să cucerească. Ei sunt născuÅ£i cu o ardoare insaÅ£iabilă de a realiza ceva ÅŸi fiecare cunoÅŸtinţă ori aptitudine nouă îi umple de încântare. Aceasta este motivaÅ£ia intrinsecă, ce asigură cel mai bun combustibil pentru perseverenţă ÅŸi învăţarea pe termen lung. Când vă vedeÅ£i copilul că face ceva nou, ar fi o încurajare ÅŸi un sprijin extraordinar să spuneÅ£i ceva de genul: “ Mi se pare că îÅ£i place acest lucru!” sau “Cum te-ai simÅ£it făcând asta?”, “Mă bucur că ai făcut acest lucru, arăţi fericit cu tine însuÅ£i!”.

Ajutaţi-i să se auto-evalueze.

De câte ori este posibil, este o idee bună să-l întrebaÅ£i pe copil despre propria lui auto-evaluare. De exemplu: “Cum îÅ£i apreciezi desenul?”, “EÅŸti mulÅ£umit cum se potriveÅŸte această piesă în puzzle?”.

ÎntrebaÅ£i-i despre experienÅ£ele lor interioare.

CereÅ£i copilului, de exemplu, să vă citească o poveste pe care tocmai a compus-o. După ce îi împărtăşiÅ£i ce trăiri v-a provocat povestea, aÅ£i putea să-l întrebaÅ£i: “Ce părere ai despre povestea pe care ai scris-o?”, “Cum te-ai simÅ£it în timp ce o scriai?”, “Å¢i-a plăcut s-o povesteÅŸti?”, “Cum Å£i-au venit ideile pentru poveste?”. Sunt puÅ£ine alte lucruri mai bune pentru stima de sine a copilului ÅŸi mai bogate pentru relaÅ£ia cu el decât interesul tău pentru lumea lui interioară, pentru sentimentele ÅŸi a imaginaÅ£ia sa.

FolosiÅ£i afirmaÅ£iile la persoana I, în loc de a-l eticheta pe copil.

Aprecierea voastră îl atinge pe copil mult mai profund când este exprimată în termenii sentimentelor tale. De exemplu, “Îmi plac culorile pe care le-ai ales” sau “Îmi place cum ai cântat cântecul!” - în loc de: “Ce pictor bun eÅŸti!” sau “Ia uite ce cântăreÅ£ bun eÅŸti!”. Evită afirmaÅ£iile prin care etichetezi, precum: “EÅŸti băiat bun pentru că ai împărÅ£it din jucăriile tale!”. Spune, în schimb: “ÎÅ£i mulÅ£umesc că ai împărÅ£it jucăriile cu prietenul tău, l-ai făcut să se simtă bine, ÅŸi eu, de asemenea.”. ConcentraÅ£i-vă pe propriile sentimente, nu pe o etichetă moralizatoare.

Comentaţi comportamentul, nu persoana.

Feedback-ul ÅŸi recunoaÅŸterea sunt, în mod sigur, importante. Imaginează-Å£i că fiul/fiica ta tocmai Å£i-a interpretat o piesă nouă pe care a învăţat-o la pian. În loc să spui: “Ce pianist bun eÅŸti!”, ai putea să-i comunici cât de mult Å£i-a plăcut piesa. Cel mai bine, fii concret. Spune-i ce anume Å£i-a plăcut în interpretarea sa (pasiunea sau emoÅ£ia, melodia frumoasă, atenÅ£ia cu care a cântat, simÅ£ul ritmului etc).

Cum ÅŸtim când anume sunt manipulative afirmaÅ£iile noastre pozitive?

În sfârÅŸit, problema nu este despre alegerea perfectă a cuvintelor sau cât de mult sau când să facem comentarii pozitive. Când faci un lucru bun având motive greÅŸite, toată acÅ£iunea ta se termină prin a ajunge un lucru greÅŸit. De vreme ce problema este una de intenÅ£ie, nu există altă cale decât să devii un examinator bun al propriilor tale motive. Acest lucru necesită practică, curajul ÅŸi onestitatea de a-Å£i privi interiorul. Când faci un comentariu pozitiv la adresa copilului tău, încerci să-l seduci pentru a-Å£i face pe plac din nou, pentru a-i face pe mama ÅŸi pe tata mândri? Sau eÅŸti, pur ÅŸi simplu, bucuros să-Å£i vezi copilul reuÅŸind ceva ce-i face plăcere, delectându-te cu felul său de a fi? Aici avem un paradox: ceea ce nu este făcut cu intenÅ£ia de a întări, ci doar de a “conecta” în chip fericit, are cea mai mare capacitate de consolidare.

Este lauda întotdeauna bună?

Nu este nevoie să ne punem căluÅŸ la gură, lauda este minunată când nu este folosită pentru a manipula. De exemplu, recompensa nu ar trebui promisă înainte, nici garantată de fiecare dată când copilul tău face ceva ce Å£ie îÅ£i place. Feedback-ul pozitiv este cel mai bun pentru relaÅ£ia ta cu copilul atunci când este oferit spontan, când izvorăşte din suflet, nu ca o miÅŸcare deliberată, cu scopul de a obÅ£ine mai departe ce vrei de la copil.

Concluzii

Recompensa ÅŸi lauda sunt obiceiuri adânc înrădăcinate, cu note particulare, în funcÅ£ie de modul în care cei mai mulÅ£i dintre noi au fost crescuÅ£i ÅŸi educaÅ£i. S-ar putea să necesite mai mult exerciÅ£iu pentru a le înlocui cu aprecierea ÅŸi recunoaÅŸterea, dar ultimele amintite asigură sentimentul împlinirii ÅŸi vă pot apropia mai mult de copil.

Copiii pot fi determinaÅ£i, cu siguranţă, să facă ceea ce nu vor sau nu le place să facă, oferindu-le aprobarea, lauda ori alte recompense. Dar acest lucru nu-i face fericiÅ£i. Fericirea poate fi câÅŸtigată doar realizând acel ceva ce le oferă recompense intrinseci, fără aplauzele celorlalÅ£i. Dorim ca ei să devină dependenÅ£ii de recompense, servilii din mulÅ£ime, avizii de recunoaÅŸtere de mâine, sau ne dorim pentru ei să fie automotivaÅ£i, încrezători în ei înÅŸiÅŸi, urmărindu-ÅŸi propriile interese? Dacă ultima parte este ceea ce vă doriÅ£i, atunci soluÅ£ia nu este să-i recompensaÅ£i, ci să-i apreciaÅ£i. La ÅŸcoală, când sarcina de lucru este ea însăşi interesantă, plăcută, plină de înÅ£eles ÅŸi relevanţă, se obÅ£in rezultate mult mai bune decât le poate obÅ£ine sistemul recompenselor pentru a îmbunătăţi atât calitatea, cât ÅŸi angajamentul copilului faţă de muncă.

Copiii se nasc cu o enormă dorinţă de a învăţa. De asemenea, au capacitatea interioară pentru onestitate, empatie ÅŸi consideraÅ£ie. Aceste calităţi se evidenÅ£iază Å£inând cont de călăuzirea dată de noi, de rolul nostru de model ÅŸi de aprecierea noastră. Recompensele ÅŸi lauda pentru “buna” purtare sau “performanÅ£a bună” le stau pur ÅŸi simplu în cale.

Robin Grille este psiholog in Sydney, Australia. Este autorul cărÅ£ilor "Parenting for a Peaceful World" ÅŸi "Heart to Heart Parenting". Îi puteÅ£i citi lucrările pe adresa www.our-emotional-health.com.

Textul în original

Comentarii/discuţii pe marginea subiectului