Ideea “conceptului continuu” a fost formulată de americana Jean Liedloff în cartea sa “The Continuum Concept” aparută în 1975. Jean Liedloff a trăit doi ani şi jumătate în Venezuela, între indienii Yequana din jungla primitivă. Cartea aseamană cultura şi metodele de creştere a copiilor din civilizaţiile moderne cu cea a indienilor aflaţi în epoca de piatră. Autoarea descoperă că fericirea la aceşti oameni nu este un ţel, ci o stare naturală şi caută cauza “fericirii” acestor oameni primitivi, izvorul echilibrului lor psihic.
De ce lipseşte agresiunea, divorţul, delicvenţa, abandonul, persoanele singure şi nefericite din această comunitate? Jean Liedloff găseşte explicaţia în modul de creştere a sugarilor, care satisface nevoile imediate ale omului formate în cursul evoluţiei: indienii poartă tot timpul copiii cu ei, care văd cum se desfăşoară viaţa zi de zi, nu-i lasă singuri nici când dorm sau mai ales când plâng dar nu-i aşează în centrul atenţiei. Copilul simte că e ocrotit şi iubit, e “bine venit”, şi acest sentiment de siguranţă îl ajută să se dezvolte psihic echilibrat ca adult.
Autoarea consideră că azi predomină intelectul, şi simţul nostru de a percepe ce este bine pentru noi este estompat şi nu mai ştim să diferenţiem impulsurile reale de cele distorsionate. De milioane de ani, în determinarea a cea ce este bine pentru noi, rolul principal l-a avut instinctul, subconştientul. După Liedloff, pentru o dezvoltare fizică, mentală şi sentimentală optimă, omul, începând din perioada de nou-născut şi sugar are nevoie de acele experienţe la care specia umană s-a adaptat de alungul procesului de evoluţie, care au fost stocate în subconştient.
Continuumul uman, spune autoarea, se poate defini ca o secvenţă de experienţe care corespund aşteptărilor şi tendinţelor speciei umane într-un mediu în care aceste aşteptări şi tendinţe s-au dezvoltat. Acesta include şi comportamentul adecvat ai celorlalţi oameni care fac parte din acest mediu.
Conceptul continuu înseamnă de fapt răspunsul instinctual, imediat la nevoile ancestrale ale puiului de om, adică:
- începând de la naştere contact fizic constant cu mama (sau o altă îngrijitoare din familie dacă este nevoie);
- dormitul cu părinţii în acelaş pat, până când din proprie voinţă părăseşte patul (pe la vârsta de 2 ani);
- supt la “cerere”- suge urmărind semnalele corpului său;
- în permanenţă este purtat în braţe sau altfel, încât să fie în
contact fizic cu cineva, de obicei cu mama şi îi este permis să observe
(sau să doarmă sau să sugă) în timp ce persoana care îl poartă îşi vede
de treburile zilnice – până când sugarul începe singur să se târească,
de obicei pe la vârsta de 6 – 8 luni;
- îngrijitorii îi răspund imediat la semnalele lui (agitat,
plâns), fără să se enerveze, să-l judece sau să-i subestimeze nevoile.
Pe de altă parte nu se arată prea îngrijoraţi şi nu fac să se simtă
mereu în centrul atenţiei;
- puiul de om simţind că împlineşte aşteptările celor mai în
vârstă şi fiind o persoană socială şi cooperantă, cu puternice
instincte de conservare, îşi dă seama că e bine venit şi este
respectat;
Dacă aceste nevoi sunt îndeplinite (coform conceptului continuu) exact cum le doreşte sau mai târziu, cum creşte, după posibilităţi, copilul va simţi o stare de siguranţă, de mulţumire şi de bucurie.
În contrast cu cele de mai sus, bebele civilizaţiei moderne, supus obiceiurilor de naştere şi de creştere “artificiale”, de multe ori are următoarele experienţe:
* după naştere, datorită intervenţiei medicale, este separat
brutal de mamă şi este dus pe secţia de nou-născuţi, ca mama să se
odihnească;
* acasă doarme singur, de multe ori după ce a plâns;
* este alăptat după orar, ignorând nevoile lui naturale de supt sau e “liniştit” cu o suzetă;
* este exclus de la activităţile adulţilor, este izolat în camera
copilului, în leagăn sau ţarc unde este stimulat inadecvat de jucării
fără viaţă;
* cei care îl îngrijesc de multe ori nu-l iau în seamă, îl
descurajează sau chiar îl şi pedepsesc dacă plânge sau în alt mod îşi
comunică nevoile sau răspund cu îngrijorare excesivă şi anxietate
făcându-l centrul atenţiei;
* simte că nu poate îndeplini aşteptările îngrijitorilor, că el
este incapabil să se autoîntreţină, este de natură antisocială şi nu
poate învăţa comportamentul corect doar sub control strict, sub
ameninţări şi cu ajutorul unor tehnici variate de educare, care îi
subminează procesul de învăţare perfect format;
Numai că evoluţia nu l-a pregătit pe puiul de om pentru acest fel de experienţe. Nu înţelege de ce nu i se răspunde la plânsul disperat de a-i îndeplinii aşteptările “înnăscute” şi i se dezvoltă sentimentul că el şi dorinţele lui sunt rele şi ruşinoase.
Sugarii ai căror necesităţi sunt îndeplinite conform conceptului “continuu” din perioada timpurie de sugar mic (ţinut în braţe) cresc cu o mai mare stimă de sine şi vor fi mai independenţi ca şi cei a căror plâns rămâne fără răspuns pentru că părinţilor e frică să nu-i răsfeţe sau să nu devină prea dependenţi.