Complexul lui Oedip

Autoare: Antonella Sagone

Tradus de Andreina Balog

Se crede că despre complexul lui Oedip, referitor la mitul acestuia, s-a spus totul, dar pot exista totuÅŸi anumite învăţături ascunse care se pot desprinde din tragicele întâmplări din viaÅ£a lui Oedip.

Cu toÅ£ii ÅŸtim ce este complexul lui Oedip: potrivit lui Freud, ar fi tendinÅ£a naturală a copilului de a se îndrăgosti de mama sa în jurul vârstei de trei ani ÅŸi de a intra în competiÅ£ie cu tatăl pentru a o seduce, visând eliminarea tatălui pentru a i se substitui. Acest complex, pe care Freud îl întâlnea atât de des la pacienÅ£ii săi, l-a condus la convingerea că este vorba de o etapă universală în dezvoltarea afectivă a individului; el l-a denumit „complexul lui Oedip” – (Oedip fiind fiul lui Laios, care, potrivit dramaturgiei greceÅŸti, este ucis de propriul său fiu fără ca acesta să ÅŸtie că îÅŸi ucide tatăl, pentru a se căsători cu soÅ£ia lui Laios, mama sa - Iocasta. Când într-un sfârÅŸit, după mulÅ£i ani ÅŸi după aducerea la viaţă a patru copii, adevărul iese la iveală, Iocasta se sinucide iar Oedip îÅŸi ia vederea, pentru ca pe urmă să se exileze).

Chiar ÅŸi în zilele noastre, fantasma acestei tragice legende se apleacă ameninţătoare ca o profeÅ£ie obscură asupra relaÅ£iei mamă-copil, întunecând intensitatea raportului lor, legătura lor simbiotică; faza rezolutivă sau de identificare esta încă salutată ca fiind o etapă obligatorie în construirea “eu”-lui, care, pentru maturizare, va trebui să se rupă de mamă, să depăşească antagonismul cu tatăl, pentru ca ulterior să se identifice cu acesta.

Ne aflăm din nou în faÅ£a preluării unui concept din lumea psihologiei ÅŸi a psihanalizei într-o manieră improprie, pentru ca ulterior acest concept să fie utilizat în terorismul psihologic exercitat asupra părinÅ£ilor, împingându-i să acÅ£ioneze contrar nevoii instinctive de a rămâne în contact cu copiii, de a-i dezmierda, a-i asculta ÅŸi a-i îngriji empatic.

Observaţi ce spune un exponent al lumii psihanalitice:
“Copilul trebuie să se simtă în afara cuplului genitorial ÅŸi a legăturii celei mai intime, secrete, legătură care preia ca ÅŸi simbol patul matrimonial, altfel se poate crea în interiorul său iluzia că se poate substitui tatălui său pentru mamă, iluzia că poate să-i separe, postându-se între ei, iluzii care ar putea să interfereze negativ asupra dezvoltării sexuale orientată dincolo de familie. (Silvia Vegetti Finzi).

O viziune patriarhală

Consider că această viziune asupra primelor relaÅ£ii copil - părinÅ£i este extrem de reductivă, dar mai ales părtinitoare ÅŸi cu siguranţă nu în favoarea copilului. Probabil, în anumite cazuri, e de partea părinÅ£ilor, foarte probabil a acelora aparÅ£inând unei culturi patriarhale, care caută să se perpetueze din generaÅ£ie în generaÅ£ie. Consider că multe dintre dinamicile care au fost folosite în a descrie copilul mic sunt în realitate proiecÅ£ii ale dinamicilor părinÅ£ilor, care se văd în acesta - copilul - ca într-o oglindă distorsionată. Nu copilul este cel care se introduce agresiv în relaÅ£ia părinÅ£ilor săi; el doreÅŸte doar să stea în contact cu ei ÅŸi caută să aibă cu ei, în particular cu mama, o relaÅ£ie neîntreruptă ÅŸi fericită, construită din duioÅŸie ÅŸi intimitate. Cel care este, în realitate, în competiÅ£ie cu copilul e adeseori adultul, iar relaÅ£ia care se vede într-adevăr ameninÅ£ată în fiecare zi e mai degrabă cea a mamei cu copilul, relaÅ£ie fiziologică, naturală, care se construieÅŸte între mamă ÅŸi copilul său.

Adultul este cel care vrea să considere relaÅ£ia matrimonială a părinÅ£ilor incompatibilă cu relaÅ£ia care se stabileÅŸte între mamă ÅŸi copil.

Åži tocmai mitul lui Oedip, în mod neaÅŸteptat, poate să ne ajute să înÅ£elegem aceste aspecte. Dar trebuie să ÅŸtim încotro să privim. Despre Oedip cunoaÅŸtem totul, dar despre Laios, tatăl său, ce cunoaÅŸtem?

Nu avea cum să fie un tip prea sensibil, prea empatic. A atras asupra sa ÅŸi asupra urmaÅŸilor săi blestemul zeilor, răpindu-l pe Crisip, fiul lui Pelops, pe care l-a violat. Datorită acestei fapte abominabile, în oraÅŸul lui Laios a fost trimis Sfinxul, monstrul cu cap de femeie ÅŸi corp de leu, un monstru care îi ucidea pe toÅ£i cei care nu puteau să răspundă ghicitorilor sale. Dar ceea ce Laios i-a făcut fiului său Oedip depăşeÅŸte orice imaginaÅ£ie. Laios încerca să aibă un fiu, dar Iocasta, soÅ£ia sa, era sterilă, motiv pentru care s-a deplasat la oracolul din Delphi dedicat zeului Apollo. Iar de acolo a înÅ£eles că faptul de a nu avea fii e un bine pentru el, deoarece avându-i, ar fi fost ucis de unul dintre aceÅŸtia. Ca urmare, îÅŸi repudiază soÅ£ia, Iocasta, care rămâne totuÅŸi însărcinată în urma unui ÅŸiretlic, iar din uniunea lor se naÅŸte Oedip.

Åži atunci ce face tatăl? Imediat cum se naÅŸte Oedip, îi găureÅŸte acestuia călcâile (Oedip însemnând picior umflat), după care îl încredinÅ£ează unui păstor pentru a-l înlănÅ£ui pe muntele Citeron. Acesta, în schimb, miÅŸcat de situaÅ£ia copilului, îl încredinÅ£ează unui alt pastor, care îl duce la curtea regelui Polip, unde este adoptat de acesta ÅŸi crescut cu dragoste.

Ce avem până acum? Un fiu care încearcă să se introducă în relaÅ£ia conjugală a părinÅ£ilor? Un fiu care pretinde iubire exclusivă? Care ameninÅ£a să-ÅŸi detroneze tatăl? Nu! Doar un nou-născut lipsit de apărare, care la naÅŸtere este privit cu suspiciune, răceală, violenţă, în loc să fie îngrijit aÅŸa cum este de aÅŸteptat, cu dragoste. Åži avem un tată care se apără în mod activ de fiu, încercând să-l îndepărteze de familia sa ÅŸi să-l ucidă.

Dar să vedem o altă dinamică interesantă în acest mit. Oedip, devenit deja adult ÅŸi crescut la curtea regelui Polip, crede cu tărie că este fiul regelui ÅŸi al reginei până în momentul în care oracolul din Delphi îi prezice că-ÅŸi va ucide tatăl ÅŸi va avea o relaÅ£ie amoroasă cu mama sa. Oripilat de această viziune, , în încercarea de-a ocoli împlinirea profeÅ£iei, Oedip se îndepărtează de cei pe care-i consideră părinÅ£ii săi, plecând înspre cetatea Tebei; în drumul său va întâlni un necunoscut (care în realitate e Laios), care îl va răni încă o dată la picior. Åži iată că se iscă o confruntare în urma căreia Laios moare: Oedip îÅŸi ucide tatăl.

Vedem, din nou, un fiu iubitor ÅŸi un părinte care îÅŸi persecută, agresează fiul. Călătoria înspre cetatea Tebei se face tocmai cu scopul de a se proteja pe el însuÅŸi ÅŸi pe cei pe care îi consideră părinÅ£ii săi. În schimb, i se redeschid răni mai vechi de către însuÅŸi tatăl său. Laios a fost cel care a dat curs confruntării, prin pretenÅ£ia sa arogantă de a i se da prioritate. Iar atunci când Oedip a refuzat să se conformeze, Laios ÅŸi-a îndemnat caii să treacă cu roata carului peste piciorul celui despre care nu ÅŸtia că în realitatea este fiul său. Din nou avem un tată încordat, atent în a-ÅŸi conserva puterea, în a apăra un teritoriu, dominat de frica de a nu fi detronat: o obsesie tipică patriarhatului, amplu reprezentată în mitul zeului Saturn (Saturn e un zeu roman, echivalentul lui grec ar fi Cronos), care îÅŸi devora în mod sistematic fiii pentru ca aceÅŸtia să nu-l detroneze.

Manipulaţi de către o profeţie

Dar aspectul cel mai important al acestui mit nu a fost încă pus în lumină. Toate personajele par să fie împinse înspre un destin tragic, imuabil; dar cine sau ce îi impinge? Tocmai profeÅ£iile oracolului sunt cele care-l determină pe Laios să nu aibă încredere în fiul său, pe care-l percepe ca fiind un inamic, rival, pe care-l îndepărtează din casa sa. SentinÅ£ele oracolului sunt, din nou, cele care-l împing pe Oedip a se considera nedemn de familia sa ÅŸi a se autoexila de aceasta, reuÅŸind, în schimb, să nu facă altceva decât să împlinească profeÅ£ia.

De fapt, suntem în faÅ£a unei profeÅ£ii care se autorealizează. În faÅ£a unei scheme care ne este familiară, dar care pare să fie puÅ£in evidentă, aÅŸa cum era puÅ£in evident aspectul manipulatoriu al oracolului din Delphi.

Cu câtă uÅŸurinţă acceptă Laios profeÅ£ia, încât renunţă fără ezitare la iubirea soÅ£iei sale, mai întâi, ÅŸi la cea a fiului său mai apoi, sfârÅŸind prin a ordona ca acesta să fie ucis! Cu câtă precipitare crede Oedip profeÅ£ia care îl defineÅŸte ca fiind nedemn, patricid, acceptând această descalificare a lui însuÅŸi, fugind de singurele persoane pe care le iubea ÅŸi care-l iubeau!

Åži cu câtă uÅŸurinţă, chiar ÅŸi azi, părinÅ£ii sunt pregătiÅ£i să creadă în acei profeÅ£i care afirmă că natura copilului este una perversă, tocmai bună să fie înfrântă, modelată cu orice mijloc pentru a face din copil un Om.

Chiar ÅŸi în ziua de azi, părinÅ£ilor li se profeÅ£esc dezastre de către oracolele moderne, acei “experÅ£i” care îi avertizează să nu îÅŸi răsfeÅ£e prea mult propriul copil, să-l îndepărteze de la mamă cât mai devreme posibil. Dacă părinÅ£ii nu o vor face, avertizează oracolele, copilul va deveni un mic tiran, care-i va transforma în sclavii lui, iar copilul va dezvolta o sexualitate perversă. Ironia destinului determină, la fel ca în mitul lui Oedip, ca tocmai atitudinea părinÅ£ilor, de detaÅŸare afectivă precoce, separarea forÅ£ată, autonomia prematur impusă, să conducă la construirea unei personalităţi nesigure, lipsite de satisfacÅ£ii, care se va exprima cu uÅŸurinţă prin intermediul unui comportament agresiv, cereri de afecÅ£iune ÅŸi conflicte nesoluÅ£ionate.

În acest mod, o schemă patriarhală, competitivă ÅŸi non-afectivă, este indusă ÅŸi perpetuată în familii din generaÅ£ie în generaÅ£ie. Prin gura acestor profeÅ£i moderni vorbeÅŸte încă vechiul Saturn.

Recuperarea viziunii dionisiace 

Åži ar fi interesant să mai spunem câte ceva referitor la cei care se agaţă de firele mitului, ÅŸi de profeÅ£iile oracolului. Acest oracol era dedicat zeului Apollo, zeu solar ÅŸi patriarhal care se contrapune unei alte imagini, a celei dionisiace, feminine, conectate armonic cu natura ÅŸi sexualitatea. Profeta sa se numea Pythia, iar pitonul sacru era mediumul folosit pentru a interoga zeii ÅŸi a îndepărta valul timpului. Dar îmbinarea ÅŸarpe-ÅŸamană e un binom care se regăseÅŸte în cultul zeiÅ£ei Mama.

Åži iată că se poate întrevedea în acest mit ÅŸi istoria unei alte detronări, aceea a religiei feminine, lunare, a Mamei Terra, religie îndepărtată cu violenţă de către cea patriarhală.
Figura profetei a supravieÅ£uit, dar ÅŸi-a schimbat sursa de inspiraÅ£ie în zeul masculin, solar.

În realitate nu există nici un destin imuabil. FiinÅ£ele umane aleg întotdeauna, chiar ÅŸi atunci când decid să meargă împotriva instinctului lor de iubire, chiar ÅŸi atunci când decid să se adapteze sfaturilor, teoriilor din exterior. Åži se poate într-adevăr acÅ£iona altfel, alegând să nu se urmeze autoritatea, ci propria inimă. Dacă Laios nu ar fi ascultat de profeÅ£ie, dacă ÅŸi-ar fi îmbrăţiÅŸat ÅŸi ÅŸi-ar fi crescut cu dragoste fiul, nu s-ar fi împiedicat în picioarele umflate ale unui străin pentru a ajunge să moară ucis de acesta; încrederea, suportul pe care ar fi putut să le acorde fiului său i-ar fi fost restituite.

În acelaÅŸi mod, părinÅ£ii din ziua de azi trebuie să devină tot mai conÅŸtienÅ£i de cât de manipulatorii sunt vocile care îi îndeamnă în fiecare zi să acÅ£ioneze împotriva instinctului lor, pentru a nu fi, în fapt, materni sau paterni. Dacă vor avea curajul să nu dea credit unei ideologii a morÅ£ii, dacă vor avea forÅ£a de a-ÅŸi urma instinctul lor vital, cercul vicios se va rupe pentru a se naÅŸte un cerc construit din iubire, înÅ£elegere, în interiorul căruia fiecare mică fiinţă umană va putea să se matureze, să înflorească.

Textul in limba originală

Comentarii/discuţii pe marginea articolului


© attachmentparenting.ro



  2 vizitatori sunt online
  10 afisari în luna aceasta
  5 afisari în luna trecuta
  5944 afisari din 17.01.2008.