Ceea ce copiii ┼čtiu

Autoare: Antonella Sagone ┼či Michele Palermo

Tradus de Andreina Balog

S─â ne oprim pentru a ne întoarce în urm─â, la copil─âria noastr─â, aducându-ne aminte c─â a existat un trecut în care nu eram atât de egoi┼čti, aducându-ne aminte de perioada în care eram înc─â vii ┼či nu aveam sim┼úurile adormite, aducându-ne aminte de când, copii fiind, gândeam f─âr─â ajutorul nim─ânui.

Convingerea comun─â în societatea noastr─â e c─â adul┼úii ┼čtiu ceea ce se întâmpl─â ┼či de ce se întâmpl─â, ceea ce trebuie f─âcut ┼či de ce, de ce au nevoie nu doar pentru ei, ci ┼či pentru cei care-i înconjoar─â. În mod particular adultul cunoa┼čte, ┼čtie de ce are nevoie copilul ┼či ce situa┼úii comportamentale îi sunt oportune, benefice acestuia, ┼čtiind în acela┼či timp ┼či ce situa┼úii comportamentale nu ar trebui s─â i se rezerve sau ar trebui s─â i se interzic─â înspre binele lui.

În fine, adultul are func┼úiunea de-a introduce copilul în universul adul┼úilor, explicându-i copilului nu doar ceea ce se întâmpl─â în jurul s─âu, ci ┼či cum acesta - copilul - simte ┼či de ce simte, ajutându-l s─â se modeleze astfel încât s─â-i cultive copilului un comportament menit s─â-l determine s─â perceap─â realitatea care se muleaz─â viziunii adulte ┼či care-i va permite s─â se adapteze societ─â┼úii în care copilul va trebui s─â tr─âiasc─â.

În aceast─â viziune, copilul nu este decât o specie de ingenuu s─âlbatic, care nu cunoa┼čte nimic, care cu u┼čurin┼ú─â se descompune pentru un nimic, care nu e capabil s─â evalueze consecin┼úele ac┼úiunilor sale decât pentru o durat─â scurt─â de timp ┼či într-o manier─â simplista ┼či care, în mod deosebit, nu cunoa┼čte înc─â modul de a se rela┼úiona altora ┼či pentru aceasta îi va fi explicat, predat comportamentul civil.

În realitate, adultul subevalueaza competen┼úele copilului cel pu┼úin în aceea┼či m─âsura în care-┼či supraevalueaza competen┼úele de a-l înv─â┼úa pe copil comportamentul civil, copilul având o profund─â competen┼ú─â social─â, fiind capabil s─â evalueze, aceasta fiind o capacitate înn─âscuta, emo┼úiile sale ┼či ale altora, fiind capabil de a în┼úelege efectele intime reciproce care se nasc în urma interac┼úiunii umane. În acela┼či timp, e con┼čtient de actul gândirii, ┼čtiind c─â ┼či al┼úii gândesc; e ceea ce se cheam─â "capacitate de mentalizare", adic─â acea capacitatea a copilului care atunci când este pus în fa┼úa unui obiect nou, a unei situa┼úii noi, nu prive┼čte obiectul, nu studiaz─â situa┼úia, ci î┼či prive┼čte mama (figur─â de referin┼ú─â), care la rândul ei prive┼čte, studiaz─â acea situa┼úie, copilul reglându-┼či astfel propriile reac┼úii în func┼úie de reac┼úiile mamei cu privire la acel obiect, acea situa┼úie.

Copilul este, în aceea┼či m─âsur─â, competent ┼či în ceea ce prive┼čte nevoile, sentimentele sale, având sim┼úul unei "echit─â┼úi interioare" care-i semnaleaz─â în manier─â imediat─â în fiecare moment cum se simte ┼či la ce-i serve┼čte emo┼úia tr─âit─â. Un sim┼ú deseori necunoscut sau contestat într-atât încât copilul este în permanen┼ú─â for┼úat "înspre binele s─âu" s─â m─ânânce atunci când nu-i este foame, s─â doarm─â atunci când nu-i este somn, s─â se acopere atunci când nu-i este frig, s─â stea nemi┼čcat atunci când simte nevoia s─â alerge, s─â fie fericit atunci când simte nevoia s─â fie trist, s─â se distreze atunci când se plictise┼čte. Astfel, sentimentele copiilor sunt negate, minimalizate, ignorate; exploziile sale de sinceritate sunt judecate ca fiind inoportune, descalificate ┼či ridiculizate de c─âtre o societate a adul┼úilor care nu reu┼česc nici m─âcar s─â observe c─â m─ânânc─â, dorm, se învelesc, alearg─â doar din iner┼úie, fiind într-o profund─â manier─â supu┼či normelor externe ┼či stimulilor externi, nu atât nevoilor lor cele mai profunde, mai intime. E mult mai credibil faptul c─â adultul nu-┼či este competent datorit─â îndep─ârt─ârii, dezorient─ârii pe care la rândul s─âu a înregistrat-o în copil─ârie sub presiunile celor care îi erau adul┼úii meni┼úi s─â-l "educe".

Toate acestea le-am deprins ┼či studiat, citit în diverse c─âr┼úi, le-am în┼úeles de-a lungul unei munci de împ─ârt─â┼čire cu al┼úi p─ârin┼úi. Dar înainte de toate acestea, a┼č vrea s─â aduc în fa┼ú─â, s─â-mi exprim recuno┼čtin┼úa fa┼ú─â de fiul meu, care a reu┼čit în prim─â instan┼ú─â s─â-mi deschid─â ochii asupra acestui adev─âr, citindu-i o lucrare pe care a scris-o imediat intrat în adolescen┼ú─â. V-o redau sintetizat─â:

În ultimii ani Omul nu mai reu┼če┼čte s─â se opreasc─â un moment, nu reu┼če┼čte s─â integreze faptele timpului s─âu; vorbe┼čte, gânde┼čte, m─ânânc─â, înva┼ú─â, se deplaseaz─â cu mare vitez─â ┼či nu reu┼če┼čte s─â se opreasc─â pentru a gândi încet; e ca ┼či cum am viziona o videocaset─â ┼či am derula-o înainte ┼či înapoi cu mare vitez─â. Atunci când îi d─âm drumul, copii fiind, filmul se deruleaz─â încet, l─âsându-ne s─â reflect─âm asupra lucrurilor importante; copiii care se întâlnesc la începutul filmului se distreaz─â, neavând atâtea obliga┼úii, reu┼česc s─â se gândeasc─â la cerul înstelat pentru o lung─â zi de iarn─â sau reu┼česc s─â se gândeasc─â la migra┼úia p─âs─ârilor sau la r─âcoarea unei zile de prim─âvar─â.

O societate care este într-o continu─â mi┼čcare frenetic─â nu mai este o societate, ci doar o mul┼úime frenetic─â, un grup de individualit─â┼úi scufundate în propria solitudine.

Omul este singura ras─â care mai întâi ac┼úioneaz─â, pentru ca ulterior s─â reflecteze, Omul se autodistruge, continu─â s─â p─â┼čeasc─â înspre amurgul existen┼úei sale. Rasele inteligente sunt multe pe aceast─â planet─â, dar noi consider─âm c─â am fi unici; chiar ┼či micul vierme apar┼úine unei rase inteligente, ac┼úioneaz─â gândind în timp ce îngra┼č─â p─âmântul; noi îl folosim pentru a pescui, reu┼čim s─â ucidem dou─â animale în acela┼či timp f─âr─â a face nimic; ucidem alte animale mai inteligente decât noi, considerându-le simple bestii.

S─â ne oprim ┼či s─â medit─âm la aceste lucruri, s─â ne amintim c─â odinioar─â nu eram într-atât de egoi┼čti, s─â ne gândim la timpurile când eram liberi ┼či nu într-atât de adormi┼úi, s─â ne amintim când, copii fiind, gândeam singuri, f─âr─â ajutorul nim─ânui. Într-un anumit punct al vie┼úii noastre ceva din noi se stinge ┼či dificil reu┼čim s─â reg─âsim acea scânteie cândva stins─â pentru a o reaprinde ┼či atunci când se întâmpl─â aceasta devenim poe┼úi, scriitori, c─âutam s─â facem ceva pentru a trezi con┼čtiin┼úe adormite. Atunci când ne trezim, în┼úelegem c─â am dormit pentru ani ┼či ani ┼či c─â nu realiz─âm ceea ce se întâmpl─â în lume.

Când am citit aceast─â lucrare am reflectat îndelung la felul în care mistificarea copil─âriei mi-a întunecat ┼či mie ideile. Eram ┼či eu adormit─â ┼či am fost constrâns─â s─â urmez calea fiului meu, aducându-mi aminte când, copil fiind, ra┼úionaliz─âm cu puritatea ┼či independen┼úa gândului. Amintindu-mi astfel, am realizat c─â ei, copiii, ra┼úionalizeaz─â mult mai bine decât adul┼úii, reu┼čind s─â vad─â cu claritate propria lor natur─â ┼či pe a celor care le sunt aproape. În┼úeleg f─âr─â efort interdependen┼úa tuturor fiin┼úelor vii, cât ┼či fiin┼úelor neanimate de via┼ú─â, adormite în somnul con┼čtiin┼úei. Nu le e fric─â de adev─âr, chiar ┼či de adev─ârul cel mai crunt. Nu le e fric─â de iubire, a┼ča cum nu le e fric─â de furie, nefiindu-le fric─â s─â înoate în sentimente. Nu le e fric─â s─â cear─â ajutor, nu le e fric─â s─â-┼či exprime nevoile ┼či vulnerabilitatea, sunt înc─â în m─âsur─â s─â zic─â da atunci când e da ┼či nu atunci când e nu. Sunt capabili de adev─ârat─â ┼či absolut─â aten┼úie. Percep toate detaliile universului multiform în care sunt introdu┼či, ┼čtiu s─â asculte chiar ┼či zgomotul ierbii care cre┼čte.

┼×i atâta timp cât nu intervenim noi, adul┼úii, pentru a-i confuziona, copiii în┼úeleg foarte bine ceea ce se întâmpl─â în jurul lor ┼či chiar ┼či-n sufletelor celor apropia┼úi. Sunt capabili s─â demonstreze cea mai autentic─â empatie nu doar pentru cei care le sunt asem─ân─âtori, ci ┼či pentru cei mult diferi┼úi. Sunt preg─âti┼úi s─â respecte pân─â ┼či frunza seac─â, piatra. Au sensul frumosului ┼či ┼čtiu s─â-l aduc─â la suprafa┼ú─â chiar ┼či într-o pic─âtur─â de ap─â, într-o umbr─â, o adiere de vânt. Sunt în armonie cu Universul. Sunt, într-adev─âr, poe┼úi, filantropi, în sensul cel mai amplu al cuvintelor.

S─â fim recunosc─âtori înv─â┼ú─âmintelor lor, umili în fata în┼úelepciunii acestora. Dac─â ne-am lasa prin┼či de mân─â, probabil c─â ne-ar conduce în acea lume uitat─â, în care timpul se scurgea încet, ochii no┼čtri erau deschi┼či ┼či eram o societate a sufletelor ┼či nu o hoard─â de solitari.

Textul in limba original─â

Comentarii/discuţii pe marginea articolului


┬ę attachmentparenting.ro



  1 vizitator este online
  9 afisari ├«n luna aceasta
  15 afisari ├«n luna trecuta
  2932 afisari din 17.01.2008.