„Cum trebuie să mă port cu bebeluÅŸul meu? Ce e un bebeluÅŸ, ce aÅŸteaptă de la mine, cum să-l integrez în viaÅ£a mea?” Toate acestea sunt întrebări pe care noii părinÅ£i ÅŸi le pun, încercând să facă ce e mai bine pentru copilul lor. Doar că „ce e bine”-le acesta este uneori prost înÅ£eles, iar părinÅ£ii îÅŸi tratează nou-născutul ÅŸi mai apoi copilul ca pe un bolnav, incapabil să se descurce singur, incapabil să ÅŸtie de ce are nevoie.

Adevărul este însă că bebeluÅŸii îÅŸi cunosc extrem de bine nevoile; dacă sunt ascultaÅ£i aÅŸa cum trebuie, ÅŸtiu să le facă înÅ£elese.

La început, nevoile lor sunt simple: le este foame, le este sete, le este somn, vor să fie curaÅ£i ÅŸi uscaÅ£i ÅŸi, mai presus de toate, vor să se simtă iubiÅ£i. Asta înseamnă că au nevoie să fie Å£inuÅ£i în braÅ£e, legănaÅ£i, sărutaÅ£i, mângâiaÅ£i – ÅŸi nu doar să li se spună că sunt iubiÅ£i, în vreme ce sunt Å£inuÅ£i la distanţă, de teamă să nu devină răsfăţaÅ£i ÅŸi dependenÅ£i.

S-a discutat deja de multe ori despre semnificaÅ£ia plânsului bebeluÅŸilor ÅŸi despre obligaÅ£ia de a le răspunde: la început, aÅŸa ÅŸtiu ei comunica, aÅŸa ÅŸtiu să-ÅŸi facă cunoscute nevoile ÅŸi dorinÅ£ele. Iar răspunsul părinÅ£ilor poate face diferenÅ£a între un individ sigur pe sine, împlinit ÅŸi unul nesigur, complexat.

Odată ce bebeluÅŸul nu mai e bebeluÅŸ, ci creÅŸte, modurile sale de comunicare devin tot mai complexe; nevoile sale, la rândul lor, devin tot mai complexe. Începe să cunoască lumea ÅŸi altfel, nu doar prin intermediul nemijlocit al părinÅ£ilor. Iar rolul lor este, din nou, crucial. A fi părinte ar trebui să însemne a-i fi aproape copilului atunci când el are nevoie, nu când crezi tu că are nevoie. Lucrul acesta e greu de realizat, suntem „bruiaÅ£i” de presiunile sociale, de aÅŸteptările celorlaÅ£i, de imaginea părintelui ideal creată ÅŸi întărită în mod constant în societatea noastră. În ochii celorlalÅ£i, a-i oferi libertate copilului echivalează uneori cu a-l neglija sau cu a-l forÅ£a să-ÅŸi depăşească limitele – când tocmai libertatea aceasta îi permite să se cunoască ÅŸi să-ÅŸi atingă aceste limite.

Åži totuÅŸi, cum tratăm copilul? Cum ne purtăm cu el, astfel încât să crească frumos, neîngrădit, fericit? Suntem totuÅŸi părinÅ£ii lui, avem o responsabilitate...noi trebuie să decidem. Sau nu?

Cred că metoda cea mai simplă ÅŸi mai eficientă de-a decide cum să-Å£i tratezi copilul (sau bebeluÅŸul) este să te întrebi, înainte de a acÅ£iona într-un fel sau altul, cum Å£i-ar plăcea să fii tu tratat într-o situaÅ£ie similară, sau cum Å£i-ai trata un prieten drag.

Ţi-ar plăcea să fii ingnorat atunci cand te doare ceva?
Å¢i-ar plăcea să Å£i se refuze mângâierile atunci când te simÅ£i singur ÅŸi speriat?
Å¢i-ar plăcea să plângi de foame ÅŸi să Å£i se refuze mâncarea pentru că încă nu este ora mesei?
Ţi-ar plăcea să fii forţat să adormi pentru că a sosit ora, chiar dacă nu ţi-e somn?
Å¢i-ar plăcea să fii închis în casă în vreme ce tu vrei să ieÅŸi afară, la soare ÅŸi la aer curat?
Å¢i-ar plăcea să fii luat ÅŸi Å£inut în braÅ£e chiar dacă nu vrei, doar pentru că cineva nu te-a văzut de mult?
Ţi-ar plăcea să fii manevrat ca o păpuşă şi purtat de colo colo, după bunul plac al altei persoane?
Å¢i-ar plăcea să fii „deturnat” de la Å£inta ta, pentru că cel care te conduce are treabă în altă parte sau nu are chef să meargă unde vrei tu?
Å¢i-ar plăcea să Å£i se repete obsesiv „nu e voie” în vreme ce tu nu vrei decât să-Å£i cunoÅŸti mediul?
Å¢i-ar plăcea să fii aÅŸezat între perne, chiar dacă nu vrei, pentru că „trebuie” să stii să stai în ÅŸezut?
Å¢i-ar plăcea să fii învăţat să stai în picioare sau să mergi? (de parcă fără ajutor nici n-ai putea merge vreodată!)
Ţi-ar plăcea să nu ştii niciodată cum să cazi, pentru că mereu e cineva care te prinde?
Ţi-ar plăcea să nu-ţi cunoşti limitele, pentru că cineva nu te lasă să ţi le afli?
Ţi-ar plăcea să fii tratat ca un bolnav care trebuie mereu sprijinit şi ajutat?
Å¢i-ar plăcea să fii etichetat drept „rău” sau „obraznic” când tu eÅŸti de fapt curios de tot ce se petrece în jurul tău?
Å¢i-ar plăcea să Å£i se spună că eÅŸti răsfăţat în vreme ce tu nu faci decât să reclami dreptul tău la iubire?
Å¢i-ar plăcea să Å£i se spună că ar trebui să iei masa în baie ori într-un loc ascuns, că e ruÅŸine să sugi (să mănânci) în public?
Ţi-ar plăcea să fii văzut mereu ca o jucărie drăguţă, numai bună de distracţie?
Ţi-ar plăcea ca cei din jur să se maimuţărească la tine şi să-ţi vorbească ca unui retardat?
Å¢i-ar plăcea să Å£i se răspundă în doi peri când tu nu vrei decât să înÅ£elegi lumea?
Ţi-ar plăcea să fii minţit sau să ţi se facă promisiuni niciodată onorate?
Å¢i-ar plăcea să fii considerat „încă nu tocmai o persoană”?
Ţi-ar plăcea?

Nici bebeluÅŸilor ori copiilor nu le plac aceste lucruri ÅŸi multe altele. BebeluÅŸii ÅŸi copiii sunt persoane la fel ca noi, de ce i-am trata altfel decât am trata o altă fiinţă umană pe care o iubim? Singura diferenÅ£a ar trebui să Å£ină de faptul că, spre deosebire de adulÅ£i, ei au mai multă nevoie de noi. Dar ajutorul ar trebui să le fie oferit, nu impus. Ar trebui să-i secundăm, nu să-i conducem.

Comentarii/discuţii pe marginea subiectului