Termenul “Cry it out”, cu prescurtarea CIO, se referă la metoda de a lăsa copilul să plângă în speranÅ£a că acesta se va liniÅŸti în cele din urmă singur ÅŸi va plânge mai puÅ£in în viitor.
Prescurtarea AP desemnează termenul “Attachment parenting”.
PărinÅ£ii de ieri, părinÅ£ii de azi …
Printre părinÅ£ii zilelor noastre întâlnim constant discuÅ£ia despre cum este bine să răspundem la plânsul unui bebeluÅŸ. Pe de o parte sunt susÅ£inătorii metodei „Cry it out”, conform căreia bebeluÅŸul trebuie lăsat să plângă în speranÅ£a că se va opri în cele din urmă. Pe de cealaltă parte sunt părinÅ£ii AP, care răspund imediat plânsului bebeluÅŸului ÅŸi încearcă să-l liniÅŸtească folosind diverse metode, inclusiv Å£inutul în braÅ£e, îmbrăţişările ÅŸi „pupăcelile”. În timp ce metoda CIO a fost populară în anii precedenÅ£i, AP câÅŸtigă teren printre proaspeÅ£ii părinÅ£i de astăzi. Rezultatele studiilor psihologilor arată că abordarea AP a plânsului bebeluÅŸului corelează cu sănătatea fizică ÅŸi emoÅ£ională a copilului.
RelaÅ£ia mamă-copil – teorie ÅŸi temă de studiu
Teoria ataÅŸamentului a luat naÅŸtere în anii 1960, când psihologul John Bowlby a stabilit că o relaÅ£ie caldă, intimă între mamă (sau altă persoană care îl îngrijeÅŸte) ÅŸi bebeluÅŸ este necesară pentru supravieÅ£uire si pentru o sănătate optimă. De altfel, fiecare individ este născut complet dotat cu reflexe ÅŸi instincte pentru a interacÅ£iona cu persoana care îl îngrijeÅŸte – în cele mai multe cazuri, mama. De exemplu, nou-născuÅ£ii învaţă repede să recunoască atât vocea, cât ÅŸi mirosul mamei ÅŸi le preferă altor voci ÅŸi mirosuri. Pe măsură ce nou-născutul dezvoltă capacitatea de control locomotor, acesta arată dorinÅ£a de a fi aproape de persoana care îl îngrijeÅŸte, deplasându-se sau târându-se spre mamă sau spre tată pentru a fi ridicat în braÅ£e. Din punct de vedere evoluÅ£ionist, aceste comportamente sunt importante pentru supravieÅ£uire. BebeluÅŸii cărora le lipsea acest ataÅŸament se îndepărtau de persoana care îi supraveghea ÅŸi era mai probabil să se rătăcească sau să fie atacaÅ£i. De asemenea, plânsul bebeluÅŸului creÅŸte probabilitatea de supravieÅ£uire, deoarece de obicei instinctul matern îndeamnă mama să se ducă la copil la primul semn de distres.
Mai multă siguranţă = mai multă singurătate ... sau Un bebe sigur = Un bebe SINGUR ...
Trăim într-o epocă în care, oricât de tare ar plânge un bebeluÅŸ, putem fi siguri că el este în siguranţă într-o altă cameră. Dar înseamnă asta că ar trebui să-l lăsăm să plângă în singurătate? SusÅ£inătorii CIO spun adesea că bebeluÅŸii care sunt lăsaÅ£i să plângă se vor opri la un moment dat, iar durata următoarelor accese de plâns va descreÅŸte.
Plânsul în singurătate nu rămâne fără conscecinÅ£e
Care sunt consecinÅ£ele emoÅ£ionale ale plânsului fără alinare? Bowlby ÅŸi colegii săi au iniÅ£iat o serie de studii în care copii cu vârsta cuprinsă între 1 ÅŸi 2 ani, care aveau o relaÅ£ie bună cu mamele lor, erau separaÅ£i de mame ÅŸi lăsaÅ£i să plângă, fără a se interveni. Rezultatele au arătat o secvenţă predictibilă de comportamente:
- prima fază, numită „Protest”, constă în plâns tare ÅŸi neliniÅŸte extremă.
- a doua fază, cea de „Disperare”, constă în plâns monoton, inactivitate ÅŸi retragere fermă.
- a treia fază, numită „DetaÅŸare”, constă într-un interes redus, distant pentru mediul înconjurător.
Astfel, se pare că a lăsa copilul să plângă fără a interveni pentru alinare, poate conduce la o eventuală disipare a crizelor de plâns, datorată creÅŸterii treptate a apatiei. Copilul se opreÅŸte din plâns pentru că învaţă să nu mai spere că îngrijitorul îi va oferi confort, nu pentru că starea de distres a fost depăşită.
Å¢ipă tare, copile, ca să ai plămâni puternici!!!
În trecut se sugera că CIO este sănătos pentru dezvoltarea fizică a sugarului, mai ales pentru plămâni. Un studiu recent, centrat asupra consecinÅ£elor imediate ÅŸi pe termen lung ale plânsului la bebeluÅŸi, a demonstrat însă contrariul. S-au înregistrat următoarele schimbări datorate plânsului prelungit la bebeluÅŸi: ritm cardiac crescut ÅŸi presiune sanguină crescută, legătură mamă-copil întreruptă, daune cerebrale ÅŸi disfuncÅ£ii cardiace. Cercetătorii au sugerat că mama (sau altă persoană care îl îngrijeÅŸte) ar trebui să răspundă imediat, cu răbdare ÅŸi fără grabă, ori de câte ori copilul plânge sau o solicită. Aceste recomandări se suprapun principiilor AP.
Bine, bine ... dar ce facem cu răsfăţul???
BebeluÅŸii plâng mai mult dacă sunt alintaÅ£i? Un studiu din 1986 a arătat exact opusul: cu cât o mamă Å£ine ÅŸi poartă copilul mai mult în braÅ£e, cu atât copilul plânge ÅŸi se agită mai puÅ£in. Studiile efectuate asupra altor culturi au relevat faptul că părinÅ£ii din societăţile non-vestice sunt mai rapizi în a răspunde plânsului bebeluÅŸului decât părinÅ£ii din societăţile vestice, iar bebeluÅŸii din societăţile non-vestice plâng pentru perioade mai scurte de timp. Mamele din 78% din culturile lumii răspund repede la plânsul bebeluÅŸului. De exemplu, mamele Efe din Africa răspund la plânsul copilului în mai puÅ£in de 10 secunde în 85% din cazuri când copilul are între 3 ÅŸi 7 săptămâni, ÅŸi în 75% din cazuri când copilul are 17 săptămâni. 90% din timp mamele !Kung reacÅ£ionează în mai puÅ£in de 10 secunde în primele 3 luni de viaţă ale copilului ÅŸi mai mult de 80% din timp, la vârsta de un an. Spre deosebire de acestea, mamele americane ÅŸi olandeze aleg în mod deliberat să nu răspundă plânsului în aproape 50% din cazuri în primele 3 luni de viaţă. S-a arătat că bebeluÅŸii din societăţile non-vestice se agită la fel de des ca ÅŸi cei din societăţile vestice, dar datorită reacÅ£iei prompte a mamelor, durata cumulată de plâns este mai mică decât în cazul bebeluÅŸilor din societăţile vestice.
Conform teoriei ataÅŸamentului, mulÅ£i bebeluÅŸi se nasc fără abilitatea de a-ÅŸi autoregla emoÅ£iile. Adică lumea li se pare confuză ÅŸi dezorganizată, dar nu dispun de abilităţile necesare pentru a face faţă acestei dezordini ÅŸi pentru a se liniÅŸti, alina, consola singuri. Astfel, în perioadele de distres, ei se îndreaptă spre persoana care îi îngrijeÅŸte pentru că apropierea fizică de aceasta ajută la liniÅŸtirea ÅŸi recâÅŸtigarea echilibrului bebeluÅŸului. Când mama este în mod constant receptivă ÅŸi sensibilă, copilul învaţă treptat (ÅŸi ajunge să creadă cu tărie) că merită să fie iubit ÅŸi că poate avea încredere că alÅ£i oameni îi vor furniza iubirea meritată. Copilul învaţă că mama (sau altă persoană care îl îngrijeÅŸte) este o bază sigură de la care poate pleca mai departe în explorarea lumii, iar în cazul în care lumea se dovedeÅŸte aversivă, înfricoşătoare, periculoasă ... copilul are întotdeauna o bază la care să se întoarcă pentru ajutor, alinare ÅŸi confort. Această încredere în mamă se dezvoltă în ceea ce numim siguranÅ£a de sine.
Copiii care nu beneficiază în mod constant de receptivitatea sensibilă a mamei se dezvoltă deseori în indivizi nesiguri de sine, caracterizaÅ£i de anxietate ÅŸi interacÅ£iuni de tip evitant ÅŸi/sau ambivalent. Studiile realizate pe perioade lungi de timp au arătat că, în comparaÅ£ie cu persoanele nesigure de sine, cele sigure de sine sunt mai îndrăzneÅ£e, populare, bine adaptate ÅŸi integrate în societate, empatice ÅŸi altruiste. Ca adulÅ£i, indivizii siguri de sine se simt confortabil în relaÅ£ie cu alÅ£ii, pregătiÅ£i să se dedice altora ÅŸi să dezvolte relaÅ£ii profunde, să aibă încredere în partener ÅŸi să se ataÅŸeze de el. Indiviziii nesiguri de sine, pe de cealaltă parte, au mai multe relaÅ£ii instabile, manifestă mai des anxietate (evidentă în trăsături ca posesivitatea, gelozia ÅŸi dependenÅ£a de partener) sau comportamente de tip evitant (neîncredere ÅŸi dificultăţi în a se dedica unui partener). Practicile parentale nord-americane, inclusiv CIO, sunt deseori influenÅ£ate de teama că bebeluÅŸii vor fi prea dependenÅ£i când vor creÅŸte. TotuÅŸi, numeroase cercetări arată că asigurările repetate că totul este în ordine, contactul fizic regulat ÅŸi răspunsurile prompte la solicitările ÅŸi distresul copilului în perioada de sugar ÅŸi copil mic conduc la încrederea în sine ÅŸi capacitatea mărită de a lega relaÅ£ii funcÅ£ionale la vârsta adultă.
SusÅ£inătorii CIO văd în plânsul copilului o încercare de a o manipula pe mamă, pentru ca aceasta să-i ofere mai multă atenÅ£ie. Păstrarea acestei convingeri poate fi în detrimentul sănătăţii copilului pe termen scurt ÅŸi lung. În psihologia cognitivă se pleacă de la premiza că gândurile noastre stau la baza comportamentelor noastre ÅŸi le influenÅ£ează. Astfel, dacă gândim pozitiv despre cineva, comportamentele noastre faţă de acea persoană vor fi de asemenea pozitive. Invers, dacă gândim negativ despre cineva, ne vom comporta ca atare. Gânditi-vă la oamenii pe care îi consideraÅ£i manipulativi – cum influenÅ£ează această percepÅ£ie comportamentul dumneavoastră faţă de ei? Este puÅ£in probabil ca, după ce cineva a fost etichetat ca având o personalitate manipulativă, acesta să devină o persoană empatică, iubitoare ÅŸi plină de compasiune. BebeluÅŸul, neajutorat ÅŸi dependent de mamă sau alt îngrijitor, poate suferi atât consecinÅ£ele fizice, cât ÅŸi pe cele psihice ale acestei atitudini.
Bebe, ce să fac cu tine?
Când ne confruntăm cu un bebeluÅŸ care plânge, poate fi de ajutor să ne întrebăm:
De ce aleg să mă comport/să reacÅ£ionez în acest fel?
Vreau ca bebeluÅŸul meu să se oprească din plâns pentru că se simte alinat, confortabil ÅŸi în siguranţă sau vreau ca el să se oprească pur ÅŸi simplu din plâns, indiferent de emoÅ£iile ori nevoile care îl tulbură?
Ce comunic bebeluÅŸului meu despre mine ÅŸi despre lumea înconjurătoare dacă mă comport în această manieră?
Dacă eu aÅŸ fi bebeluÅŸ ÅŸi ceva m-ar deranja, cum mi-aÅŸ dori să reacÅ£ioneze mama mea sau persoana care mă îngrijeÅŸte?
Surse:
Campos, J., et al. (1983). Socioemotional development. In P. Mussen (Ed.), Carmichael’s Manual of Child Psychology: Vol. 2. Infancy and Developmental Psychobiology. New York: Wiley.
Craig, G., Kermis, M., & Digdon, N. (1998). Children Today. Scarborough, ON: Prentice-Hall.
Dacey, J. & Travers, J. (1996). Human Development Across The Lifespan (4th Ed). Boston: McGraw-Hill.
DeCasper, A., & Fifer, W. (1980). Of human bonding: Newborns prefer their mothers’ voices. Science, 208: 1174-76.
Gleitman, H. (1996). Basic Psychology (4th Ed). New York: W.W. Norton.
Hunziker, U. & Barr, R. (1986). Increased carrying reduces infant crying: A randomized controlled trial. Pediatrics, 77(5): 641-8.
Luddington, Hoe, S. Cong, X., & Hashemi, F. (2002). Infant crying: Nature, physiologic consequences, and select interventions. Neonatal Network, 21(2): 29-36.
Macfarlane, A. (1975). Olfaction in the development of social preferences in the human neonate. Parent-Infant Interaction. Amsterdam: CIBA Foundation Symposium.
Mikulincer, M., & Shaver, P. (2001). Attachment theory and intergroup bias: evidence that priming the secure base schema attenuates negative reactions to out-groups. Journal of Personality and Social Psychology, 81(1): 97-115.
Miller, R. (2000). Dysfunctional relationships. In R. Kowalski & M. Leary (Eds.), The Social Psychology of Emotional and Behavioral Problems: Interfaces of Social and Clinical Psychology. Washington, DC: APA.
Waters, E., Wippman, J., & Sroufe, L. (1979). Attachment, positive affect, and competence in the peer group: Two studies in construct validation. Child Development, 50: 821-829.