"Lasă-l să plângă, ai să vezi că-i trece!"

Autoare: Antonella Sagone

Tradus de Andreina Balog

“Las─â-l s─â plâng─â, ai s─â vezi c─â-i trece!” Acest sfat este repetat p─ârin┼úilor constant cu mesajul implicit c─â a r─âspunde plânsului copilului înseamn─â a-l r─âsf─â┼úa, înseamn─â a-l înva┼úa s─â plâng─â ori de câte ori vrea s─â ob┼úin─â ceva...Dar cine a spus-o?

“Nu ceda┼úi plânsului copilului vostru deoarece acesta e doar un ┼čantaj afectiv.” Prin aceast─â replic─â se încearc─â dezorientarea p─ârin┼úilor care, instinctiv, atunci când copilul plânge, simt c─â acesta are nevoie de ei orientându-se c─âtre copil ┼či încercând s─â în┼úeleag─â de ce plânge. Sau, potrivit unora, plânsul unui copil e acceptabil doar în anumite momente ┼či doar dac─â acesta are anumite cauze. Unele teorii “psihologice” golite de sentimente afirm─â c─â plânsul nu ar fi altceva decât un ┼čantaj afectiv pe care copilul îl folose┼čte pentru a-┼či manipula p─ârintele ┼či a ob┼úine de la el ceea ce dore┼čte ┼či, de aici, a r─âspunde plânsului unui copil este gre┼čit deoarece s-ar încuraja copilul s─â plâng─â din nou pentru a-┼či atinge scopul. “Las─â-l s─â plâng─â c─â-┼či înt─âra┼čte pl─âmânii” e unul din îndemnurile pe care nu rareori înc─â le mai auzim. Iar acestui îndemn i s-ar putea r─âspunde: “dac─â plânsul e benefic pl─âmânilor, atunci ┼či sângerarea e benefic─â venelor”.
Alte teorii reu┼česc s─â afirme într-o manier─â inextricabil─â c─â plânsul e o nevoie care se cere a fi respectat─â lansând ┼či îndemnul s─â nu se intervin─â în scopul de a lini┼čti plânsul copilului deoarece totul s-ar constitui într-o violen┼ú─â la adresa copilului care are “nevoie” s─â se descarce emotiv. Dar cum s-a ajuns aici? Ideea ca exist─â plâns f─âr─â motiv sau ca a plânge poate s─â fie o exigen┼ú─â sunt în realitate dou─â construc┼úii artificiale create cu scopul de a nega eviden┼úa, aceea c─â plânsul exprim─â o nevoie, o suferin┼ú─â la care trebuie s─â se r─âspund─â. Într-un articol deosebit apar┼úinând lui Jan Hunt sunt expuse 10 motive pentru care e bine s─â se r─âspund─â plânsului unui copil. Citez una din frazele sale: ” În orice circumstan┼ú─â, cu cât o persoan─â are mai mult nevoie de ajutor, cu atât are nevoie mai mult de compasiunea, aten┼úia ┼či asisten┼úa noastr─â”.

To┼úi cei trei factori sunt necesari pentru un r─âspuns adecvat: a r─âspunde doar la cauza fizic─â declan┼čatoare a plânsului e doar o solu┼úie tehnic─â, lipsit─â de iubire, pe care o poate oferi chiar ┼či un robot. E posibil s─â fii atent ┼či empatic f─âr─â ca în acela┼či timp s─â oferi o asisten┼ú─â concret─â (de ex al─âptându-l, ┼úinându-l în bra┼úe sau ajutându-l s─â adoarm─â) ? A fi prezent f─âr─â a te lasa implicat, a-i spune copilului “sunt aici”, dar f─âr─â a-l mângâia, a┼ča cum anumi┼úi teoreticieni le sugereaz─â p─ârin┼úilor, e o contradic┼úie, e ca ┼či cum ai spune “fi┼úi afectuo┼či într-o manier─â deta┼čat─â”, care se constituie într-un paradox periculos care risc─â s─â dezorienteze, s─â-i introduc─â pe parin┼úi în confuzie.

Exist─â plâns ilegitim?

Ideea c─â a r─âspunde plânsului poate s─â încurajeze copilul s─â plâng─â din nou se na┼čte din convingerea c─â plânsul este unul din comportamentele care deranjeaz─â ┼či deranjeaz─â f─âr─â motiv, comportament care se cere descurajat evitând “premierea” copilului cu un r─âspuns. Dar, în definitiv, întrebarea e: copilul are sau nu are dreptul s─â plâng─â pentru a-┼či manifesta un disconfort ┼či a cere ajutorul? Dac─â ar fi s─â ne ghid─âm dup─â unii exper┼úi s-ar putea spune c─â plânsul este nelegitim doar dac─â nu discut─âm despre acel plâns specific orariilor mesei. ┼×i, în definitiv, chiar dac─â a r─âspunde plânsului unui copil înseamn─â a-l premia, a-l încuraja s─â recurg─â la plâns din nou ┼či din nou atunci când are nevoie de noi nu poate s─â fie decât benefic, plânsul fiind un instrument eficient menit s─â atrag─â aten┼úia ┼či e corect ca un copil s─â se poat─â baza pe acest semnal atunci când toate celelalte metode de atragere a aten┼úiei au fost sortite e┼čecului.

Un alt element de reflec┼úie e ca plânsul deseori e un semnal tardiv de cerere a ajutorului la care copilul recurge atunci când toate celelalte tentative de a comunica au e┼čuat. Iat─â c─â o metod─â menit─â s─â nu încurajeze plânsul copilului este aceea de a r─âspunde copilului la primele manifest─âri de disconfort pe care acesta le lanseaz─â, astfel copilul va fi încurajat s─â caute s─â foloseasc─â metode mult mai subtile, rafinate într-un mod mult mai articulat, în loc s─â recurg─â la semnalul nepl─âcut pe care-l constituie plânsul ┼či cu care în mod natural copilul este dotat. ┼×i totusi, acest r─âspuns competent al parin┼úilor, acela de a r─âspunde semnalelor lansate de copil, este, în mod sistematic, descurajat, “speciali┼čtii” propunând persperctive dintre cele mai descurajante pentru viitoarea personalitate a copilului.

Cu toate avertismentele pe care p─ârin┼úii le primesc, adesea, ace┼čtia nu se conformeaz─â indica┼úiilor luând în bra┼úe copilul pentru a-l încuraja, dar dup─â aceasta se simt vinova┼úi deoarece li s-a spus c─â micu┼úul risc─â s─â creasc─â r─âsf─â┼úat. Sau în alte situa┼úii, când copilul lanseaz─â nevoia de a fi auzit, parin┼úii au re┼úineri în a r─âspunde copilului r─âmânând bloca┼úi în fa┼úa acestuia pentru ca în timp s─â se înregistreze o anulare a sentimentelor ┼či instinctelor p─ârin┼úilor. Instinctul dicteaz─â fiecaruia în mod clar. Un copil care plânge comunic─â tempestiv o urgen┼ú─â provocând în p─ârinte o nevoie stringent─â de a r─âspunde plânsului acestuia. Parin┼úii care au fost intimida┼úi, alarma┼úi de previziunile sumbre ale unora în ipoteza r─âspunderii la plânsul copilului încearc─â sentimente terifiante de angoas─â, uneori ajungând s─â plâng─â ┼či ei sim┼úind acest comportament ca fiind unul profund lipsit de naturale┼úe.

Dar ace┼čti “exper┼úi” care vorbesc despre ceea ce un p─ârinte trebuie s─â fac─â atunci când copilul plânge rar se ocup─â ┼či de sentimentele care se nasc la auzul plânsului unui copil. Mai r─âu, uneori vorbesc doar pentru a-l acuza de sl─âbiciune, pentru a-l critica, deoarece a încalcat una dintre liniile educative sau intervin pentru a-i impune impermeabilitate la emo┼úiile care se nasc în el în momentul în care î┼či vede copilul l─âsat prad─â disper─ârii. E posibil ca natura s─â fi gre┼čit într-atât încât s─â doteze copilul cu un comportament specific atât de gre┼čit, deranjant pentru el ┼či pentru cei care-i sunt aproape? Ce-i împinge pe ace┼čti “exper┼úi” s─â descalifice acest mecanism atât de eficient pus la punct de milioane de ani de evolu┼úie?

Nu autarhiei emotive!

Plânsul copilului e un argument puternic care ne sensibilizeaz─â în profunzimea noastr─â deoarece ┼či noi am fost copii ┼či noi am plâns ┼či adeseori înc─â plângem. Plânsul e unul din semnalele cele mai dramatice cu care o fiin┼ú─â uman─â a fost dotat pentru a semnala un stadiu de necesitate. Deoarece suntem o specie social─â, posed─âm un instrument care na┼čte în mod imediat ┼či intens o reac┼úie empatic─â fa┼ú─â de cei similari nou─â în c─âutarea unui ajutor. Foarte probabil, în condi┼úii naturale, fiin┼úele umane, adul┼úii ┼či copiii, au pu┼úine motive pentru a plânge deoarece tr─âiesc în strâns contact unii cu al┼úii, iar dac─â se na┼čte o problem─â aceasta se observ─â cu mult înainte ca o persoan─â s─â ajung─â la o asemenea disperare care s─â-i provoace plânsul.

Dar ce se întampl─â în societatea noastr─â? Societ─â┼úii noastre îi e fric─â de un adev─âr simplu, acela c─â suntem dependen┼úi emotiv unul de cel─âlalt. În societatea noastr─â s-ar vrea ca fiecare s─â tr─âiasc─â autonom din punct de vedere emotiv, f─âr─â a acuza nevoia de sprijin ┼či refugiu în bra┼úele confortante ale celui de lâng─â noi. Este vorba despre un delir al omnipoten┼úei, dar aceast─â autarhie emotiv─â ne este propus─â ┼či deseori impus─â înc─â din primele momente de via┼ú─â. Cererea de ajutor, confort ┼či aten┼úii a copilului este perceput─â ca o încercare a acestuia de a ne scoate din izolarea emo┼úional─â pe care am înva┼úat fiecare dintre noi s-o c─âutam, s-o ap─âram. Astfel sunt educa┼úi copiii s─â nu plâng─â, astfel copiii sunt înv─â┼úa┼úi s─â înghit─â nodul pe care-l au în gât, astfel sunt înv─â┼úa┼úi s─â se descurce singuri. Se induce copilului ru┼činea de propria sa “sl─âbiciune” (┼či de ce ar trebui s─â fie o ru┼čine?), ┼či astfel copilul înva┼ú─â s─â ascund─â plânsul cu toate nevoile ce stau la baza acestuia. ┼×i totu┼či plânsul r─âmâne neascultat pân─â când copilul renun┼ú─â s─â utilizeze acest instrument puternic înn─âscut deoarece a devenit inutil. Atunci într-adev─âr plânsul devine doar o desc─ârcare fizic─â, un factor de stres în plus care e bine s─â fie evitat.

S─â încerc─âm s─â reflect─âm ┼či asupra faptului c─â noi suntem crescu┼úi într-o astfel de societate, într-o astfel de ideologie pentru ca pe urm─â s─â ne întreb─âm de ce plânsul unui copil na┼čte în noi o asemenea conturbare emotiv─â.

Într-un anumit plan este un fapt cu totul natural: noi r─âspundem simplu la un semnal de alarm─â recurgând rapid la calmarea plânsului. ┼×i nu pentru a înabu┼či plânsul, ci pentru a îndeparta cât mai curând posibil motivul disconfortului, angoasa pe care plânsul îl semnaleaz─â. Atât doar ca societatea în care tr─âim consider─â plânsul un comportament negativ ┼či deci plânsul copilului nostru în ochii societ─â┼úii e un semn care indic─â faptul c─â am gre┼čit ca p─ârin┼úi în a ob┼úine un individ “matur” ┼či “autonom”. Sau ne-a convins c─â între p─ârin┼úi ┼či copii e totul o chestiune legat─â de putere ┼či atunci copilul care plânge nu mai e o fiin┼ú─â care cere ajutorul nostru în virtutea sl─âbiciunii ┼či dependen┼úei sale fa┼ú─â de noi, ci micul despot care vrea s─â “comande” sau “manipuleze”. Aceste prejudec─â┼úi se repet─â constant încât am încetat de multe ori s─â le mai vedem absurditatea.

┼×i ce se întampl─â pe urm─â dac─â noi în┼čine atunci când am fost la rândul nostru copii am fost condi┼úiona┼úi în a nu da credit plânsului nostru? Am îngropat totul ┼či iat─â c─â plânsul copilului nostru readuce în noi dureri în─âbu┼čite, exploziile noastre de ur─â reprimate. Ne sim┼úim angoasa┼úi, nervo┼či peste masur─â, dar cineva sau ceva ne-a înv─â┼úat c─â a plânge nu func┼úioneaz─â, ne-a convins c─â a plânge e lipsit de orice bun sim┼ú, ne-a f─âcut s─â uit─âm c─â în spatele oric─ârui plâns e un motiv, o nevoie. ┼×i atunci iat─â de ce sim┼úim c─â mai întâi ┼či mai întâi s─â facem s─â înceteze acel plâns. ┼×i astfel ne angaj─âm în g─âsirea diferitelor strategii pentru a-i distrage aten┼úia în orice manier─â copilului. Pe urm─â exist─â un alt nivel, care nu se vrea egoist, dar care poat─â s─â devin─â dat fiindc─â tot ceea ce ne-a fost indus în credin┼úele noastre e c─â trebuie s─â se descurce singur ┼či c─â ajutorul reciproc e periculos, putând s─â creeze dependen┼úe. ┼×i tocmai pentru c─â la nivel incon┼čtient recunoa┼čtem plânsul pentru ceea ce este, ca fiind o cerere de ajutor a celui care are nevoie de noi, plâns care ne induce o stare de anxietate ┼či pe care am dori s─â nu-l mai auzim niciodat─â. Ideea c─â cineva depinde atât de mult de noi pentru satisfacerea bun─âst─ârii sale e angosant─â, e o imens─â responsabilitate ┼či apare perceput─â în societatea noastr─â ca o imens─â piedic─â în loc de a fi perceput─â ca element de for┼ú─â la nivel de grup.

În fine, e un bine sau nu s─â permi┼úi plânsul eliberator?

Pentru a r─âspunde acestei întreb─âri e necesar s─â ne interog─âm atunci când intervenim r─âspunzând plânsului copilului de ce r─âspundem acestui plâns, care fiind obiectivele noastre. Adic─â, e cel de a merge în întâmpinarea satisfacerii nevoii pe care plânsul o exprim─â sau a merge în întâmpinarea nevoii noastre de a nu ne sim┼úi distru┼či de efectul devastator ┼či amenin┼ú─âtor pe care plânsul copilului îl are în noi? Copiii, în general, semnalizeaz─â destul de clar nevoile lor. A-i al─âpta sau a-i lua în bra┼úe de foarte multe ori e suficient pentru a-i mul┼úumi ┼či atunci de ce sa le spui parin┼úilor s─â n-o fac─â, de ce s─â-i induci pe p─ârin┼úi într-o confuzie spunându-le c─â mai întâi e necesar s─â în┼úeleag─â motivul plânsului copilului pentru ca ulterior s─â r─âspund─â? Dac─â mama ofer─â sânul copilului sau bra┼úele sale ┼či copilul nu le vrea atunci e foarte probabil c─â pruncul are nevoie s─â se descarce ┼či o face într-o manier─â cât se poate de transparent─â. Ca de obicei, indica┼úiile sunt complicate doar atunci când devin reguli abstracte, dar în concretul cotidianului nostru mamele, în general, ┼čtiu foarte bine s─â se adapteze al─âptând copilul, îmbr─â┼úisându-l sau respectând pur ┼či simplu furia sa stându-i simplu al─âturi, iar acesta este mult diferit de a vrea s─â se înceteze plânsul distr─âgând copilului aten┼úia. A distrage aten┼úia (propunând ceva complet str─âin situa┼úiei) înseamn─â a nega, dar a oferi sânul, bra┼úele, inima nu este negare, ci consolare ┼či nu e nimic gre┼čit în aceast─â abordare.

Cred c─â desc─ârc─ârile emotive prin plâns sunt un mod s─ân─âtos de restabilire a echilibrului creat de o precedent─â situa┼úie patologic─â. Noi, adul┼úi care am reprimat plânsul, avem uneori nevoia s─â ne desc─ârc─âm, exteriorizând ce a fost blocat pentru foarte mult timp. Iar în procesul debloc─ârii o persoan─â poate chiar s─â se exprime prin plâns (dar acesta nefiind unicul mod). Dac─â copilul a avut o na┼čtere traumatic─â, o mare frustrare sau este suferind în timp ce noi nu putem s─â facem nimic (se întampl─â, trebuie s─â ne resemn─âm realizând c─â nu suntem omnipoten┼úi!) ┼či trebuie s─â se descarce o va face de bun─âvoie plângand în bra┼úele mamei ┼či e natural c─â noi sim┼úim în cazul acestor episoade de plâns inconsolabile c─â lucrurile merg înspre bine, c─â ceea ce se întampl─â nu este indicatorul c─â ar fi ceva gre┼čit în noi sau în copilul nostru. Deci s─â nu ra┼úionaliz─âm aceste situa┼úii proiectând diferite consecin┼úe consacrate ca mituri ale "pervertirii" copilului ale acestui gest simplu, firesc, ci s─â facem ceea ce instinctul ┼či inima ne-o cer, s─â îl lu─âm în bra┼úe, s─â îl punem la sân, iar el se va abandona fericit în bra┼úele noastre. Iar fericirea, poate e necesar s─â aducem aminte, nu a facut r─âu nim─ânui niciodat─â.

Textul în original

Comentarii/discuţii pe marginea subiectului


┬ę attachmentparenting.ro



  1 vizitator este online
  4 afisari ├«n luna aceasta
  16 afisari ├«n luna trecuta
  3860 afisari din 17.01.2008.