CântăreÅŸte 3800 grame la naÅŸtere. Doarme liniÅŸtit trezindu-se de numai 6 ori pe zi pentru a suge. Stă la un sân 5 minute, 5 minute la celălalt, luând în greutate exact 10 grame în prima zi, 20 grame în a doua zi ÅŸi aÅŸa mai departe, până când ajunge să sugă fix 180 de mililitri de lapte matern la fiecare masă. Mănâncă cu poftă ÅŸi fără întreruperi, imediat după aceea eructează pentru a adormi instantaneu, fericit. Nu e niciodată bolnav, mucos, nervos, nu are niciodată nici măcar o pată. CreÅŸte exact 200 de grame pe săptămână, în fiecare săptămână, în primul an de viaţă. Trece dezinvolt de la sân la formulă, de la sân la suzetă, de la formulă la ceai, în funcÅ£ie de voinÅ£a părinÅ£ilor ÅŸi a pediatrei.

Face cu regularitate caca (dar nu multă!) ÅŸi urinează în pamperÅŸi, dar niciodată noaptea! Doarme câte 6 ore legate încă de când s-a născut. Râde când este luat în braÅ£e, ca pe urmă să nu protesteze când este pus să stea singur în pătuÅ£ul său. Adoarme singur în pătuÅ£ fără să plângă, fără să se agite, Å£inând duios în braÅ£e ursuleÅ£ul său de pluÅŸ (sau orice alt obiect de tranziÅ£ie recomandat de către expertul de serviciu).
 
În maÅŸină se lasă asigurat de scăunel fără să se zbată, fără să plângă, fericit, ÅŸi adoarme aproape instantaneu.

La patru luni reduce singur mesele la un număr de 5 pe zi. La 5 luni renunţă fără să clipească la o masă la sân în favoarea unei supiÅ£e de legume, ca pe urmă să fie hrănit cu diversele piureuri în timp ce stă fericit în scăunelul lui. La 7 luni ÅŸi-a diversificat total meniul fiind pregătit pentru creÅŸa unde se va integra fără crize de vreun fel.

Îl recunoaÅŸteÅ£i? E Copilul Normal. Acel obscur obiect al dorinÅ£ei cu care fiecare mamă, conÅŸtient sau nu, îÅŸi compara propriul fiu fără a întâlni vreodată corespondenÅ£a. E copilul verbului "(aÅŸa) ar trebui să fie". Organism Generic Modificat, fiul Publicităţii ÅŸi al Statisticilor. Niciodată o creatură atât de străină, lipsită de umanitate nu ne-a fost atât de familiară ca acest Copil.

L-aÅ£i întâlnit vreodată? Mă îndoiesc, pentru că el există doar în imaginarul colectiv: Copilul Normal e întotdeauna copilul altei mame, niciodată propriul copil. Copiii reali în comparaÅ£ie cu acesta par inevitabili ca având defecte. Au întotdeauna câte o sută de grame mai puÅ£in sau mai mult, vor să stea la sân mai mult decât cantitatea ÅŸi timpul stabilit pentru aceasta, în afara orariilor, vor să stea întotdeauna treji, doresc atenÅ£ia mamei în loc să stea cuminÅ£i pentru a privi tavanul camerei lor, plâng mult, cu totul de neînÅ£eles, deÅŸi au devenit obiectul tuturor atenÅ£iilor recomandate de către cele mai bune reviste în domeniul puericulturii.

Nu vor să adoarmă singuri în pătuÅ£, nici să readoarmă singuri liniÅŸtiÅ£i dacă s-au trezit în toiul nopÅ£ii. Scuipă cu îndârjire diferitele piureuri vitaminizate făcute în mod special pentru ei ÅŸi o fac în momentele cele mai nepotrivite pentru că uneori, chiar zile în ÅŸir, refuză cu obstinaÅ£ie orice linguriţă de piure. Åži, mai ales, se încăpăţânează să stea zi ÅŸi noapte cu mama, mamă care se întreabă cu ce a greÅŸit pentru a avea un copil atât de "anormal".

Pentru că în spatele oricărui copil "cu defecte" (copil real de fapt) stă întotdeauna o mamă "cu defecte". Åži cum micuÅ£ul trebuie să se raporteze mereu la Copilul Normal, la fel mama sa trebuie să se descurce cu Mama Perfectă, acea mamă care are veÅŸnic sânii pocnind de lapte, dar în acelaÅŸi timp, în decursul a câteva săptămâni, are din nou linia unei adolescente, acea mamă care îÅŸi îngrijeÅŸte copilul cu aceeaÅŸi uÅŸurinÅ£a cu care bea un pahar de apă ÅŸi se "organizează" astfel încât să nu-ÅŸi neglijeze nici soÅ£ul, nici serviciul, nici viaţă socială.

Corpul matern după naÅŸtere, acest organism misterios, cu hormonii săi galopanÅ£i, cu curbele sale, cu pierderile sale, cu laptele care picură, cu sânii care-ÅŸi schimbă continuu volumul, cu modificările de umor, cu somnul întrerupt, e ceva total diferit faţă de imaginea publicitară a proaspetei mămici sau de ceea ce oferă cărÅ£ile care se adresează mamelor. Niciuna dintre aceste mame reale nu se poate recunoaÅŸte, aÅŸa cum nu poate să-ÅŸi recunoască copilul în imaginea celui propus de Media. Paradoxal, într-o societate omologată în care se notează o anumită realitate specifică acesteia, cotidianul vieÅ£ii mamei ÅŸi al nou-născutului apare ciudat, necunoscut, greÅŸit.

Åži, cu toate acestea, realitatea milioanelor de copii care se nasc în lume ÅŸi care mai apoi cresc ÅŸi trăiesc ca niÅŸte fiinÅ£e autentice, împreună cu nenumăratele lor nevoi, atât de unici, atât de deosebiÅ£i unul de altul sunt binecuvântarea părinÅ£ilor lor. De ce să ne dorim un copil abstract atunci când cel real este în faÅ£a noastră?

Dacă ar există cu adevărat Copilul Normal, dacă s-ar întâmpla să fie în casa noastră, ar fi o prezenţă neliniÅŸtitoare dată fiind irealitatea sa.

Să ne Å£inem aproape copilul nostru real, cel care se sustrage definiÅ£iilor, regulilor, tabelelor, sentinÅ£elor experÅ£ilor, mărcilor de fabricaÅ£ie. Să-i lăsăm lui posibilitatea de-a ne învăţa ce-i este necesar, ce-l face să fie sănătos, să-l lăsăm să ne educe, să ne impună un nou ritm, o nouă poezie a trăirii ... ÅŸi să sperăm că va creÅŸte cât se poate de "anormal" pentru a-ÅŸi conserva în timp unicitatea, noul ÅŸi deosebitul mod de a-ÅŸi face Lumii cunoscută prezenÅ£a.

Textul in original

Comentarii/discuţii pe marginea subiectului