În jurul pătuÅ£ului său se adunaseră ursitoarele bune ÅŸi ursitoarea rea, fiecare cu ursirea sa. Va fi frumoasă, va fi bună, va fi isteaţă, spun primele trei. Se va înÅ£epa ÅŸi va muri, spune a patra.

Pe care dintre ursitoare trebuie părinţii s-o creadă? Care sentinţă vă condiţiona comportamentul lor?
Cea aparÅ£inând ursitoarei rele ÅŸi nu celorlalte. Astfel, în loc să o apropie la pieptul lor, o îndepărtează (spre binele ei, spun părinÅ£ii) pentru a fi crescută de către alÅ£ii, fără a cunoaÅŸte adevărată sa identitate(acest fapt oricum nu o va salva de la destinul rezervat de către ursitoarea cea rea).

O poveste numai? S-ar părea că nu, judecând după tot ceea ce se petrece încă din maternitate. În jurul micilor pătuÅ£uri transparente, proaspetele mame aud de toate:" e prea mică", " prea grasă", "prea leneşă", "prea lacomă", "plânge veÅŸnic", "nu ÅŸtie să sugă", "creÅŸte puÅ£in", "nu doarme", "n-are o bună digestie", "e hipertonică", "hipotonică", "e atopică", "are colici", "e constipată"... În fine, e ceva ce nu funcÅ£ionează, probabil laptele mamei care e "insuficient", "prea apos", "prea gras", "poluat", "infectat" ÅŸi e necesar să se intervină cu urgenţă, adică analizat laptele, cântărit copilul... De câte ori mănâncă? "Prea des", "prea mult", cum se face că "are scaunele prea lichide"? CreÅŸterea sa nu e cea cerută de grafice, deci e necesar la modul imperativ să se facă ceva. Pentru binele său," las-o să plângă", "nu o alăpta pentru mult timp", "nu depăşi 10 minute la un sân" , "nu mai devreme de trei ore jumătate de la ultima masă" ÅŸi, "pentru numele lui D-zeu, nu o luaÅ£i în patul vostru pentru a nu o transforma într-o neputincioasă", dar, ce-i mai important, "nu o Å£ineÅ£i în braÅ£e pentru că vă va transforma în sclavii săi".

"Plânge"? "Nu mai e lapte"? Din fericire e biberonul, atât de practic ÅŸi de sigur, deci copilul nu riscă să moară de foame. Ah, ÅŸtiinÅ£a! Åži, vă rog, nu uitaÅ£i, eructarea! După care la creşă, cu cât mai devreme, cu atât mai bine pentru că "trebuie să crească, să se obiÅŸnuiască". "Poftim? VreÅ£i să o Å£ineÅ£i lângă voi o viaţă întreagă? Are deja un an! E normal ca la început să plângă, cu toÅ£ii plâng, ce-i aÅŸa de neobiÅŸnuit, de preocupant? Nu uitaÅ£i că e în mâini bune, plecaÅ£i liniÅŸtiÅ£i la treburile voastre, nu aveÅ£i motive de îngrijorare."
Pe urmă nu e de mirare că fetiÅ£a are probleme:" Întotdeauna a fost un copil dificil. Noi am zis!"

Într-un final, copilă jignită, neauzită, învinsă, se adaptează, va fi ceea ce norma socială, culturală vrea să fie ÅŸi creÅŸte străină ei înseÅŸi, deseori încredinÅ£ată unor mâini străine, ignorând adevăratul său sine, la fel cum broscuÅ£a ignoră adevărata sa identitate, aceea de a se fi născut prinÅ£esă.

În care ghimpe se va înÅ£epa atunci când va deveni adult? Către ce acte inconÅŸtiente o vor împinge lugubrele traume ale copilăriei?
Cine o va readuce la viaţă? Şi cu ce preţ?

Vreau să rescriu această poveste:

Atunci când ursitoarea cea rea hărăzi că se va înÅ£epa ÅŸi va muri, toÅ£i cei prezenÅ£i au privit-o cu neîncredere ÅŸi după aceea au exclamat: "Săraca!". Iar mica Aurora creÅŸtea învăluită de iubirea, căldura părinÅ£ilor săi, încrezători în frumuseÅ£ea, bunătatea ÅŸi inteligenÅ£a sa. Astfel învăţa să distingă între bine ÅŸi rău, învăţa că în lume există ÅŸi ghimpi ascuÅ£iÅ£i care pot să împungă ÅŸi de care e bine să te fereÅŸti. Învăţa să se încreadă sau nu în alÅ£ii, în funcÅ£ie de circumstanÅ£e, deoarece era capabilă să recunoască iubirea care nu i-a lipsit niciodată. Åži iat-o la împlinirea celor 18 ani, atât de vie în faÅ£a ursitoarei celei rele care-i întinde fusul înveninat. Dar ea ÅŸtie bine despre ce este vorba ÅŸi se îndepărtează cu un surâs, iar bătrâna vrăjitoare cade pulverizându-se.

Textul in original

Comentarii/discuţii pe marginea subiectului