Attachment parenting

Autoare: Andreina Balog

S─â pornim de la educa┼úie, de la etimologia cuvântului educa┼úie, care înseamn─â „a aduce în afar─â”. Nu po┼úi aduce în afar─â decât ceva care exist─â, nu po┼úi aduce în afar─â ceva inexistent fiin┼úei umane.

Înainte de toate, trebuie s─â ne interog─âm noi în┼čine: care este natura fiin┼úei umane ┼či, implicit, a puiului de om?

Am pornit de la premisa c─â fiecare individ e, înainte de toate, un organism care nu poate fi privit în afara psihicului s─âu ┼či însumeaz─â corp, emo┼úii ┼či spirit, având o natur─â pozitiv─â ┼či demn─â de încredere. Fiin┼úa uman─â are în ea îns─â┼či o for┼ú─â, o energie direc┼úionat─â spre dezvoltarea capacit─â┼úilor utile propriei sale între┼úineri, autoregl─ârii ┼či autorealiz─ârii (Rogers). Deci menirea p─ârin┼úilor e aceea de a-i favoriza copilului procesul de aducere în afar─â a poten┼úialului s─âu, pentru a-l ajuta s─â dea sens umanit─â┼úii sale. Din aceast─â perspectiv─â, nu trebuie intervenit în educa┼úia sa pentru a corecta, ci pentru a-l ghida, de-a lungul procesului prin care omul se na┼čte pe sine, s─â p─âstreze o bun─âstare, un echilibru cu el însu┼či ┼či cu mediul, dându-i în permanen┼ú─â posibilitatea de a fi acompaniat de bucuria de a tr─âi ...

Fixarea de scopuri precum îl voi face medic sau va cânta la pian ar trebui eliminate, c─âci scopul este s─â încerc─âm s─â individualiz─âm metodele potrivite pentru a-i favoriza cre┼čterea, maturizarea, ajutându-l s─â devin─â o fiin┼ú─â echilibrat─â, cu respect fa┼ú─â de sine, capabil─â în permanen┼ú─â s─â-┼či actualizeze tendin┼úa; nu trebuie nicidecum s─â-i tras─âm noi parcursul existen┼úial sau profesional. Au îns─â toate astea leg─âtur─â cu educa┼úia înc─â din fa┼č─â, cu somnul, cu ┼úinutul sau ne┼úinutul în bra┼úe, cu alimenta┼úia adecvat─â?

Ce este attachment parenting? Printr-o traducere simplist─â se poate în┼úelege c─â vorbim despre ni┼čte p─ârin┼úi hiperprotectivi, care î┼či sufoc─â pruncii printr-o aten┼úie exagerat─â, nel─âsându-le acestora spa┼úiul, posibilitatea de a înv─â┼úa s─â fie independen┼úi.

În realitate, attachment parenting nu face altceva decât s─â ratifice una dintre legile naturii: puii au nevoie de prezen┼úa constant─â, de iubirea p─ârin┼úilor, iar ace┼čtia simt în mod instinctiv dorin┼úa de a le sta puilor aproape, de a r─âspunde prompt necesit─â┼úilor lor.

Paul Klein sus┼úine c─â, dac─â e adev─ârat c─â descindem din mii de genera┼úii de vân─âtori-culeg─âtori, câteva sute de genera┼úii de agricultori ┼či câteva zeci de genera┼úii în era industrial─â, atunci specia uman─â a evoluat psihic ┼či fizic îndeosebi în perioada epocii de piatr─â. Chiar dac─â o perioad─â de 10.000 de ani pare una îndelungat─â, nu este decât un moment în întregul proces de evolu┼úie uman─â. Ceea ce suntem ast─âzi este rezultatul unei selec┼úii naturale care a avut loc în perioada în care oamenii erau înc─â în stadiul de culeg─âtori, vân─âtori. Fiecare nou-n─âscut vine pe lume preg─âtit pentru contextul epocii de piatr─â; din aceast─â perspectiv─â, e interesant s─â ┼čtim cum este programat s─â se nasc─â puiul de om, de cât timp exist─â c─ârucioare, sc─âunele, p─âtu┼úuri menite s─â îndep─ârteze puiul de mam─â, ┼či dac─â aceast─â perioad─â de timp i-a dat ┼čansa puiului de om modern s─â se adapteze noilor conjuncturi (care, din fericire, se pare c─â au fost adaptate doar în lumea occidental─â, restul popula┼úiilor p─âmântului continuând s─â-┼či ┼úin─â puii aproape de corpul mamei).

Attachment parenting este un concept simplu, evident din punctul de vedere biologic al fiec─ârui mecanism de supravie┼úuire a speciei ┼či totu┼či unul foarte îndep─ârtat de mentalitatea societ─â┼úii noastre. În foarte multe situa┼úii când p─ârin┼úii aleg s─â adopte calea cea mai armonioas─â în raport cu necesit─â┼úile fiilor lor, se trezesc în situa┼úia de a fi "criza┼úi"sau cataloga┼úi ca fiind "criza┼úi". Ace┼čti p─ârin┼úi, în majoritatea cazurilor, apar excesiv de protectori în raport cu propriii copii, dispera┼úi, incapabili s─â disting─â între satisfacerea propriei nevoi de a r─âspunde chiar ┼či falselor nevoi ale copiilor ┼či satisfacerea unor nevoi reale ┼či imperioase ale acestora.

Întregi genera┼úii crescute în ultima sut─â de ani au crescut în baza unor teorii ┼či practici în care se încuraja plânsul (v─âzut adesea ca binef─âc─âtor), respectarea programului de somn ┼či mese, dormitul solitar, neluatul în bra┼úe - practici absolut lipsite de sens din punct de vedere biologic ┼či mai ales emo┼úional.

Pentru a în┼úelege mai bine attachment parenting e nevoie s─â cunoa┼čtem ┼či aceast─â cultur─â a desprinderii precoce, fiindc─â, din nefericire, tr─âim într-o cultur─â a desp─âr┼úirii, de rupere prematur─â în suferin┼ú─â, de lips─â de empatie fa┼ú─â de durerea nedisimulat─â a copilului .

Ce propun canoanele societ─â┼úii noastre referitor la educa┼úie? Societatea teoretizeaz─â ┼či apreciaz─â desp─âr┼úirea, separarea. La originea acestei practici st─â, pe de o parte, aspira┼úia spre un model uman bazat pe autodisciplin─â, iar de cealalt─â parte lipsa noastr─â de încredere fa┼ú─â de toate manifest─ârile umane care se sustrag controlului nostru.

Tendin┼úa de a controla merge mân─â în mân─â cu tendin┼úa de a fi controla┼úi: adul┼úii crescu┼úi în acest─â filosofie educa┼úional─â sunt mult mai predispu┼či la a se conforma normelor dictate de societate, de a accepta tacit, f─âr─â revolt─â, defini┼úii ale realit─â┼úii impuse de cei care sunt în pozi┼úie de autoritate; ace┼čti adul┼úi se sim┼ú amenin┼úa┼úi de comportamente "în afara normelor" ┼či simt nevoia de a pune totul într-o schem─â dat─â, care s─â le ofere siguran┼ú─â. Ace┼čti adul┼úi care au suferit copii fiind, vor ac┼úiona contrar instinctului, ┼či odat─â ajun┼či adul┼úi vor nega suferin┼úa tr─âit─â, reafirmând necesitatea metodelor coercitive, perpetuând acest model educativ pe care l-au sim┼úit de foarte multe ori în copil─ârie ca fiind eronat, nenatural.

Abordarea rolului genitorial se desprinde din acest─â cultur─â a separ─ârii ┼či se bazeaz─â pe o serie de premise negative. Atunci când gândesc ceea ce e bine sau r─âu pentru copilul lor, p─ârin┼úii se bazeaz─â rareori pe propriile percep┼úii ┼či intui┼úii, pe observarea atent─â a copilului, ci mai degrab─â pe norme exterioare familiei, un sistem de norme care vor fi aplicate rigid, f─âr─â varia┼úii ┼či excep┼úii, f─âr─â situa┼úii adaptative, cu un accent deosebit pe repetare ca mod de fixare a unui comportament acceptat, dorit de c─âtre p─ârin┼úi.

Alte idei preconcepute sunt acelea c─â to┼úi copiii tind instinctiv s─â fac─â gre┼čeli, sunt r─âi ┼či s─âlbatici în mod natural, nevoile unui nou-n─âscut sunt capricii, comportamentul s─âu îi este periculos lui însu┼či, fiind deci respins de societate. A cre┼čte un copil în aceast─â viziune înseamn─â a obstacula, a devia, a corecta tipuri comportamentale spontane pân─â în momentul în care copilul se adapteaz─â unui stil ┼či unor obi┼čnuin┼úe considerate normale. E o metod─â pedagogic─â liniar─â, un parcurs în sens unic, de la adult la copil.

Acest parcurs este definit de c─âtre unii psihologi ┼či pediatri drept regularizarea copilului, dar adev─ârul crud e c─â vorbim de fapt despre o modalitate de condi┼úionare dur─â, de modelare a copilului pentru a fi conform normelor societ─â┼úii.

Există norme ale societăţii general acceptate?

Cu siguran┼ú─â, iar una dintre aceste norme duce ┼či la stabilirea nivelurilor de trai. Ce s-ar putea înscrie în norm─â atunci când vrem s─â stabilim un nivel de trai minim general acceptat de societatea industrial─â?

Alegerea unui produs ar putea reprezenta un exemplu în acest sens. Adic─â începem s─â alegem, s─â ne hot─ârâm între un telefon marca Samsung ┼či un altul Nokia, s─â alegem între o fust─â ro┼čie creat─â de un designer celebru sau o alta alb─â, a altui designer, între o varz─â ┼či o alta.

┼×i suntem mul┼úumi┼úi, satisf─âcu┼úi c─â putem alege, c─â ne-am exercitat ┼či continu─âm s─â exercit─âm un drept democratic, acela de a fi diferi┼úi.

Dar oare ne exercit─âm noi acest drept? Unii vor fi convin┼či c─â da, pentru c─â nu i-a impiedicat nimeni s─â-┼či cumpere ultimul GPS pentru ma┼čin─â, cu toate c─â dup─â 2 luni de la achizi┼úionarea mult visatului obiect ┼čtiu s─â-i folosesca numai 2, 3 func┼úii, descurcându-se în continuare mai bine cu o hart─â stradal─â. Da, dar pentru ei a fost o necesitate. ┼×i-au dorit mult acest telefon, aceast─â fust─â etc .

Reîntorcându-ne la regularizarea copilului ┼či implicit a adultului în devenire, proces care se refer─â la acea munc─â de condi┼úionare dur─â (e dificil s─â modelezi adev─ârata natur─â a omului pentru a se conforma normelor societ─â┼úii, pentru a-┼či putea exercita mai târziu dreptul de-a fi diferit, pentru a putea alege între un telefon ro┼ču sau un altul bleu), putem în┼úelege de aici ┼či multitudinea subiectelor de tipul “Ce s─â m─â mai fac cu el, nu vrea s─â ...” (se poate alc─âtui o list─â infinit─â de ac┼úiuni pe care un copil va refuza s─â le fac─â, dar mama, beneficiind ┼či de suportul altor mame aflate în acea┼či situa┼úie ┼či de sprijinul a┼ča-zi┼čilor speciali┼čti, psihologi de serviciu, va g─âsi solu┼úia pentru a nu se pune într-o situa┼úie ridicol─â atunci când copilul se afl─â într-o situa┼úia de criz─â. ┼×i astfel apar regulile de comportament (pentru a evita situa┼úiile jenante în ochii celorlal┼úi) atât în cas─â cât ┼či pe strad─â. Este îns─â posibil─â impunerea unor reguli de comportament atunci când vorbim despre fiin┼úe abia aflate la începutul procesului de cre┼čtere?

Cât de importante sunt regulile?

Diverse articole ┼či c─âr┼úi predic─â ideea c─â un p─ârinte trebuie s─â fie constant, c─â o regul─â, odat─â creat─â, trebuie aplicat─â constant, indiferent de circumstan┼úe, pentru a o fixa, pentru a nu crea confuzie în mintea copilului.

Problema apare în momentul în care m─â interoghez în leg─âtur─â cu constan┼úa mea ca p─ârinte în a aplica aceast─â regul─â. Regulile se stabilesc ini┼úial pentru c─â pruncul a trecut peste un anumit prag de toleran┼ú─â, dar dac─â în situa┼úia similar─â (a doua zi s─â presupunem) gradul nostru de toleran┼ú─â e ceva mai mare (pentru c─â, de exemplu, suntem vulnerabili, sensibili la prim─âvara instalat─â afar─â, dar regula fusese stabilit─â într-un moment deprimant, de iarn─â prelungit─â)? Ce facem? Adopt─âm o atitudine rigid─â, care nu ne oglinde┼čte fidel starea de spirit, atitudinea fa┼ú─â de ac┼úiunea respectiv─â, fa┼ú─â de copil? Devenim fal┼či?

Cred c─â aceast─â dilem─â înceteaz─â s─â mai fie o problem─â atunci când accept─âm c─â regulile pot s─â fie mai mult s─âu mai pu┼úin flexibile, adaptabile diferitelor situa┼úii. S-ar putea spune c─â e o condi┼úie pentru a conserva armonia în familie. A fi fluctuant în privin┼úa regulilor nu are nimic de a face cu capacitatea copilului de a o percepe o regul─â ca atare adaptabil─â contextului.

Behaviori┼čtii ┼či speciali┼čtii în comportamentul infantil par s─â fi ignorat total aceast─â situa┼úie, l─âsând în afara discursului problema unei posibile adaptar─âri în func┼úie de situa┼úie.

Fiin┼úele umane nu înva┼ú─â prin repeti┼úie ┼či pedepse, a┼ča cum vor s─â lase s─â se cread─â behaviori┼čtii, ci prin intermediul medierii pe care o realizeaz─â cel care acompaniaz─â copilul în parcursul descoperirii lumii. Acesta e un fapt observat în cadrul celor mai recente studii utilizând tehnica neuroimaginilor pentru "a vedea" în creierul celui care gânde┼čte.

Când copilul este pus în fa┼úa unui obiect nou, a unei situa┼úii noi, el nu prive┼čte obiectul, nu studiaz─â situa┼úia, ci î┼či prive┼čte mama (figura de referin┼ú─â), care la rândul ei prive┼čte, studiaz─â acea situa┼úie. Copilul î┼či regleaz─â propriile reac┼úii în func┼úie de rec┼úiile mamei cu privire la acel obiect ori situa┼úie.

Copilul sintetizeaz─â reac┼úiile adultului cu privire la elementele mediului exterior, asimilând treptat experien┼úa. Copiii auti┼čti au tocmai aceast─â disfunc┼úie, nu reu┼česc s─â înve┼úe prin intermediul persoanei aflate în imediata lor vecin─âtate.

Cu cât sunt mai naturale ┼či conectate cu adev─ârat la realele nevoi ale mamei, tat─âlui, familiei în complexul s─âu, cu atât sunt regulile mai u┼čoare de însu┼čit pentru copil. În cazul unor reguli rigide, imuabile, copilul ┼či le va însu┼či, va fi capabil s─â devin─â ascult─âtor, dar niciodat─â capabil s─â transfere regulile în situa┼úii similare, s─â le amplifice contextul, s─â în┼úeleag─â c─â este necesar─â o derogare de la regul─â atunci când situa┼úia o impune; aceste reguli pot fi chiar distructive în timp.

Ideologia care sus┼úine aceast─â abordare a cre┼čterii ┼či educ─ârii unui copil se exprim─â printr-o serie de afirma┼úii categorice pe care p─ârin┼úii, mamele în particular, le aud repetate din diferite surse mai mult s─âu mai pu┼úin demne de încredere:

  • copilul are nevoie s─â fie obi┼čnuit, s─â i se regularizeze func┼úiile fiziologice (a mânca, a dormi, a elimina);
  • copilul nu ┼čtie de ce are nevoie cu adev─ârat pentru a-┼či men┼úine bun─âstarea fizic─â ┼či mental─â, motiv pentru care va fi înv─â┼úat s─â suporte o stare de non-satisfacere a realelor sale nevoi; acest copil va fi “ajutat” s─â accepte îngrijirile fizice ┼či fiziologice care-l vor determina s─â creasc─â s─ân─âtos ┼či fericit;
  • copilul tinde s─â opun─â rezisten┼ú─â fiec─ârei etape de cre┼čtere (a mânca, a sta singur, a-┼či însu┼či no┼úiuni) ┼či deci este indicat─â exercitarea unei presiuni asupra acestuia pentru a-l determina s─â progreseze; copilul devine matur, autonom, pentru c─â este constrâns s─â o fac─â;
  • lumea e periculoas─â ┼či dificil─â, via┼úa e o continu─â lupt─â pentru existen┼ú─â, deci copilul trebuie implicat în aceast─â lupt─â, altfel nu v─â înv─â┼úa s─â se apere, s─â se protejeze în fa┼úa vicisitudinilor;
  • copilul trebuie s─â în┼úeleag─â, din p─âcate, un lucru dureros: cine nu sufer─â nu cre┼čte.

Ce este adev─ârat din toate aceste asump┼úii? Dac─â trecem la o analiz─â profund─â a acestor premise, realiz─âm c─â absolut nimic din cele expuse nu este adev─ârat. În culturile în care copiii sunt trata┼úi drept ceea ce sunt - fiin┼úe dependente de adul┼úi, care au nevoie de prezen┼úa constant─â ┼či afectuoas─â a adul┼úilor, de îngrijirile pline de devo┼úiune ale acestora, fiin┼úe care sunt tratate cu tandre┼úe ┼či într-un profund respect fa┼ú─â de ritmurile lor naturale, adul┼úii rezulta┼úi sunt cel pu┼úin la fel de maturi ┼či autonomi, dac─â nu mai maturi ┼či autonomi, fa┼ú─â de popula┼úiile în care se teoretizeaz─â aplicarea cu stricte┼úe a regulilor fixe. Modelul genitorial bazat pe o separare precoce a nou-n─âscutului de mam─â, al─âptarea dup─â program, în┼ú─ârcarea precoce (s─âpt─âmâni, luni, în loc de ani), dormitul în p─âtu┼úuri ┼či în camere separate, ignorarea plânsului copilului ┼či a nevoii sale imperioase de contact fizic în afara unor orarii prestabilite (la ora mesei, în momentul schimb─ârii scutecului, în momentul b─âi┼úei, al masajului, în caz de boal─â) constituie un model genitorial specific doar unor ┼ú─âri industrializate. Acest model parental este relativ recent în istoria umanit─â┼úii. Atunci de unde provin toate aceste teorii de regularizare a nou-n─âscutului, de unde prind for┼úa de a se declara legitime, utile?

La sfâr┼čitul secolului al XIX-lea (în mod particular în Europa continental─â, datorit─â pedagogului Schroeber, iar în Statele Unite datorit─â pediatrului H. Holt) s-a n─âscut în rândul medicilor ┼či a puericultorilor ideea c─â excesivele îngrijiri acordate copilului sunt inutile ┼či periculoase, c─â toate aceste îngrijiri ar induce o stare de sl─âbiciune care ar “fura” din for┼úa de caracter a copilului, încurajându-l în a-┼či p─âstra anumite sl─âbiciuni dificil de îndep─ârtat ulterior. Aceste idei au fost o dat─â în plus fixate de o alt─â teorie care s-a n─âscut la începutul secolului al XIX-lea: behaviorismul sau teoria comportamental─â. Beheviori┼čtii au adoptat-o ca punct de plecare în educa┼úie, propunând modelul mecanic al individului, v─âzut ca o cutie neagr─â în care este indus un stimul pentru a na┼čte un r─âspuns. Deoarece doar comportamentul e direct observabil, ceea ce nu putea fi observat în mod obiectiv - dorin┼úele, sentimentele - nu constituiau obiect de interes, nu existau în mod substan┼úial. Potrivit acestei teorii, un stimul de un anumit tip, repetat sistematic, duce la o obi┼čnuin┼ú─â numit─â reflex condi┼úionat. Dozând cu m─âiestrie artistic─â stimulii pl─âcu┼úi ┼či nepl─âcu┼úi, comportamentali┼čtii considerau c─â orice comportament poate fi modelat în modul cel mai avantajos.

Pe baza acestor teorii au ap─ârut metode pedagogice în care se sublinia nocivitatea lu─ârii în bra┼úe a copilului când acesta plânge (încurajare pozitiv─â), deoarece acest lucru l-ar încuraja s─â plâng─â din nou. În aceea┼či perspectiv─â, se recomand─â p─ârin┼úilor cu c─âldur─â ca nou-n─âscu┼úii s─â fie obi┼čnui┼úi cu situa┼úiile nepl─âcute, cum ar fi s─â stea singuri, s─â nu reclame prezen┼úa p─ârin┼úilor, s─â r─âmân─â noaptea în camere întunecate etc.

Mass-media, care în general se face purt─âtoarea de cuvânt a culturii dominante, reafirm─â aceste teorii comportamentaliste absolutizând în fraze tipice gen: “Psihologia a demonstrat c─â ...”, “Psihologii afirm─â: ...” astfel încât toate acestea par teorii universal acceptate ┼či nu teorii care nu sunt altceva decât rezultatul unui curent de gândire particular. Trebuie s─â con┼čtientiz─âm c─â nu exist─â o singur─â teorie pedagogic─â, a┼ča cum nu exist─â o singur─â ┼čcoal─â psihologic─â. Exist─â foarte multe ┼čcoli ┼či teorii care abordeaz─â diferit educa┼úia, în cadrul fiec─ârui curent pedagogic exist─â diver┼či speciali┼čti care pot propune teorii diverse referitoare la ceea ce înseamn─â “a fi buni p─ârin┼úi”.

Oricum, exist─â numero┼či autori care au afirmat în mod explicit dreptul ┼či necesitatea ca mamele ┼či copiii s─â-┼či rezerve propriile spa┼úii, timpul necesar amândurora. Doar gândindu-ne la Freud, autorul conceptului psihoanalitic referitor la frustrare ca stimul al dezvolt─ârii personalit─â┼úii, constat─âm c─â teoria sa este în mod constant adus─â în fa┼ú─â pentru a se legitima orice gen de constrângere, de lips─â de aten┼úie fa┼ú─â de nevoile primare ale individului. Cu toate acestea, Freud nu a afirmat niciodat─â c─â frustrarea e singurul mod de cre┼čtere interioar─â, de maturizare, c─â procesul de cre┼čtere trebuie for┼úat. Al┼úi psihoanali┼čti ca Stern sau Winnicot vin cu o perspectiv─â nou─â. Amândoi au individualizat importan┼úa raportului special care se stabile┼čte între mam─â ┼či copilul s─âu, cum acea leg─âtur─â intim─â stabilit─â între ei e perfect─â pentru a satisface nevoile vitale ale amândurora. Amândoi au afirmat func┼úia mamei de a media leg─âtura dintre lumea exterioar─â ┼či universul interior al copilului.

Winnicot subliniaz─â faptul c─â un copil are nevoie de timp pentru a se maturiza; la începutul vie┼úii copilului necesit─â┼úile, cererile acestuia sunt urgen┼úe, iar nou-n─âscutul nu este în m─âsur─â s─â suporte (nici biologic, nici emotiv) întârzierea satisfacerii nevoilor; dac─â ele nu sunt satisf─âcute prompt, nou-n─âscutul tr─âie┼čte o dezn─âdejde, o team─â terifiant─â, pierde controlul emo┼úiilor sale, al percep┼úiei realit─â┼úii, Eul s─âu se dezintegreaz─â ┼či poate tr─âi o panic─â adânc─â. Repetarea acestei experien┼úe negative poate obstacula o structurare normal─â a Eului, l─âsând psihicul copilului fragil, întârziindu-i adaptarea la realitate, determinându-l s─â-┼či creeze un ata┼čament angoasant, deci implicit s─â-┼či continue permanen┼úa lâng─â mam─â. La polul opus st─â ata┼čamentul securizant, cel care nu-i rezerv─â copilului temeri de neimaginat (una dintre cele mai mari temeri e cea de separare), ata┼čament care îi permite copilului s─â-┼či construiasca un echilibru solid al Eului, ceea ce va pune bazele s─ân─ât─â┼úii mintale.

O alt─â teorie psihologic─â este propus─â de c─âtre Carl Rogers (1), unul dintre p─ârin┼úii psihologiei umaniste. Abordarea rogersian─â se situeaz─â la polul opus abord─ârii behavioriste, persoana fiind respectat─â ca fiind individ unic, cu propria istorie, cu propriul parcurs, individul fiind considerant competent în tot ceea ce-l prive┼čte, capabil s─â-┼či actualizeze tendin┼úa (s─â-┼či dezvolte propriul poten┼úial).

Încercând o aprofundare a celor dou─â teorii educa┼úionale observ─âm c─â sunt pe pozi┼úii opuse, c─â suntem în fa┼úa a dou─â modele pedagogice diferite, dar ┼či în fa┼úa a dou─â perspective diferite asupra vie┼úii, asupra rela┼úiilor cu al┼úii, asupra raporturilor cu societatea. O cheie pentru a în┼úelege aceste dou─â viziuni de via┼ú─â opuse o d─â un alt psiholog ┼či filosof , Erich Fromm (2). Într-una din cele mai cunoscute c─âr┼úi ale sale descrie cum pot s─â fie opuse cele dou─â modalit─â┼úi existen┼úiale ale omului: a fi ┼či a avea (the being mode, the having mode). În modul “a fi” individul este concentrat asupra lui însu┼či, asupra a ceea ce este, ceea ce-l define┼čte în procesul dinamic de interac┼úiune cu mediul înconjur─âtor, asupra a ceea ce-l determin─â s─â se maturizeze, s─â se formeze ca persoan─â con┼čtient─â de ea îns─â┼či. În modul “a avea” individul se valorizeaz─â în func┼úie de ceea ce posed─â. Se verific─â astfel fenomenul deterior─ârii psihicului individului, al transform─ârii unor p─âr┼úi din Sine în obiecte. Astfel, nu mai suntem tri┼čti, bolnavi, îndr─âgosti┼úi, ci avem o sup─ârare, o depresie, o boal─â, o iubire. Aceste sentimente sunt identificate ca obiecte ┼či proiectate în afara Eului. Prin intermediul posesiunii tuturor acestor depresii, iubiri, bog─â┼úii putem s─â control─âm acele p─âr┼úi ale Eului care ne inoportuneaz─â. Pierderea tuturor aceste obiecte poate s─â-l fac─â vulnerabil pe individul care este în modalitate de “a avea”, poate s─â duc─â la îns─â┼či pierderea sensului identit─â┼úii, c─âci “cu cât posed mai pu┼úin, cu atât exist mai pu┼úin”. Obiectele, prin îns─â┼či natura lor, se pot distruge, fura, pierde, ceea ce duce la un stadiu constant de vulnerabilitate. Pentru a face fa┼ú─â marii temeri de a pierde se încearc─â în permanen┼ú─â exercitarea unui control asupra acestora (c─â este vorba de obiecte, persoane sau procese) prin intermediul obstacul─ârii, a regulilor, schemelor rigide, diverselor defini┼úii etc. Cu cât o persoan─â este mai mult în modalitatea “a avea”, risc─â s─â-┼či coboare standardele nivelului de trai (date de o societate de consum) atunci când este constrâns─â s─â r─âmân─â acas─â pentru a seconda, a-┼či împlini rolul de mediator al copilului cu mediul exterior.Cu cât cineva este într-o mai mare m─âsur─â în modalitate de “a fi”, cu atât va percepe mai pu┼úin, va tr─âi într-o mai mic─â m─âsur─â sentimente de frustrare interioar─â ori suferin┼ú─â legat─â de lipsa obiectelor în momentul în care va alege s─â secondeze copilul pe tot parcursul maturiz─ârii acestuia.

În baza acestei chei de în┼úelegere putem redefini modelul genitorial deta┼čat corelându-l modalit─â┼úii “a avea”, în vreme ce modelul attachment-ului e corelat modalit─â┼úii “a fi”; mai precis, putem s─â definim primul model drept modelul controlului, iar al doilea model - modelul empatic.

Modelul genitorial specific controlului vs. Modelul genitorial specific empatiei
acordă importanţă standardului normalităţii acordă importanţă unei abordări individualizate
rigiditate dată de schemele de referinţă flexibilitate bazată pe context
criterii heterocentrale menite s─â delege criterii autocentrale ┼či de autoregularizare
intervenţii pedagogice de tip corector, coercitiv intervenţii pedagogice bazate pe empatie
teoria tendin┼úei înspre eroare teoria tendin┼úei actualizante

┼×i totu┼či, proastele obiceiuri?

Copiii care au primit r─âspunsuri pozitive în momentul în care au lansat necesit─â┼úi de natur─â biologic─â, emo┼úional─â sau de orice alt─â natur─â sunt capabili s─â abandoneze f─âr─â mari dificult─â┼úi vechile obiceiuri. Tocmai pentru faptul c─â nu au experimentat niciodat─â temeri ┼či priv─âri, devin autonomi, dornici de a se al─âtura restului familiei în obiceiurile sale cotidiene. E foarte posibil ca ace┼čti copii care au fost în contact permanent cu instinctele lor cele mai profunde ┼či care se a┼čteapt─â la respect ┼či disponibilitate din partea societ─â┼úii vor suferi nu de pu┼úine ori atunci când vor fi pu┼či în situa┼úii umilitoare, când vor fi ignora┼úi, ridiculiza┼úi, constrân┼či s─â îndeplineasc─â diferite ordine.

Menirea unui p─ârinte care a adoptat filosofia attachment parenting nu e s─â r─âspund─â nevoilor imaginare pe care le atribuie copilului, ci doar nevoilor reale pe care acesta le reclam─â. Aici îns─â se na┼čte întrebarea: care sunt nevoile copiilor? Faptul c─â un copil nu vrea s─â stea în sc─âunel la o vârsta fraged─â e un moft sau reprezint─â o reclamare imperioas─â de satisfacere a unei nevoi?

S─â pornim de la luatul în bra┼úe, atât de condamnat în societatea noastr─â. Majoritatea consider─â c─â dac─â un nou-n─âscut va fi luat în bra┼úe la fiecare reclamare a acestei nevoi, acesta se alint─â, se viciaz─â, iar noi contribuim la a-l face s─â devin─â un capricios; e bine s─â înfrân─âm înc─â din fa┼č─â aceste comportamente negative. Aceasta este mentalitatea comun─â referitoare la ┼úinutul în bra┼úe.

Pentru a clarifica oarecum acest aspect, e bine s─â deosebim între viciu ┼či prost obicei.Viciul se refer─â la ceva dorit de noi, dar care ne poate provoca r─âu (ex. a fuma e un viciu), prostul obicei nu ajunge s─â fie atât de periculos ca viciul ┼či nici nu ajunge s─â creeze dependen┼ú─â.

Spre deosebire de adult, un nou-n─âscut nu poate s─â-┼či doreasc─â ceva d─âun─âtor s─ân─ât─â┼úii sale, deoarece existen┼úa sa e deocamdat─â condus─â de instinct. La fel ca oricare alt mamifer, puiul de om poate s─â doreasc─â doar de ce are nevoie: s─â m─ânânce când îi este foame ┼či nu când e în fa┼úa unei vitrine cu covrigi, s─â ias─â din cas─â când a obosit s─â priveasc─â în gol tavanul camerei, nu când limbile ceasului arat─â c─â e deja ora 5, adic─â ora stabilit─â pentru a ie┼či la plimbare. Tocmai datorit─â faptului c─â universul interior al nou-n─âscutului este controlat înc─â doar de instinct, micul pui de om nu poate s─â vad─â lumea cu ochii no┼čtri, ai p─ârin┼úilor, nu este în pozi┼úia de a în┼úelege când este oportun sau nu s─â cear─â ceva; el î┼či va manifesta o nevoie stringent─â pentru el în momentul imediat individualiz─ârii acesteia (ex. nu va a┼čtepta ca mama s─â-┼či termine convorbirea la telefon sau du┼čul, ci va reclama imperios satisfacerea acelei necesit─â┼úi, sperând ca cineva s─â apar─â, s─â r─âspund─â plânsului s─âu, agita┼úiei sale).

În concep┼úia teoriei comportamentaliste, se considera (┼či înc─â se consider─â) c─â un nou-n─âscut nu are competen┼úe specifice pentru a-┼či individualiza nevoile, în timp ce adul┼úii instrui┼úi de speciali┼čti ┼čtiau/┼čtiu când îi este foame copilului, când trebuie ┼úinut în bra┼úe ┼či cât trebuie ┼úinut în bra┼úe. Tot ace┼čti speciali┼čti ┼čtiau/┼čtiu ┼či de cât lapte are nevoie un copil ┼či de ce feluri de juc─ârii ...

Începând cu anii 60 s-a descoperit c─â nou-n─âscu┼úii, înc─â din primele zile, chiar nefiind capabili s─â-┼či procure mâncarea în mod autonom, ┼čtiu cu exactitate de ce au nevoie pentru a li se asigura supravie┼úuirea ┼či pentru a fi ferici┼úi, a continua s─â existe în bun─âstare (stare care are o contribu┼úie covâr┼čitoare în chiar construirea sistemului imunitar!). În timp, s-a ajuns la în┼úelegerea c─â a da credit necesit─â┼úilor nou-n─âscutului nu poate s─â duc─â decât la bun─âstarea acestuia; a decide în locul lui poate s─â devin─â în schimb extrem de periculos, riscându-se chiar dezvoltarea armonioas─â a nou-n─âscutului în plan fizic, emo┼úional ┼či psihologic.

Psihologi aten┼úi precum Piaget au în┼úeles c─â în primele luni sugarii nu sunt capabili s─â se în┼úeleag─â pe ei în┼či┼či separa┼úi de lumea extern─â, ei ┼či lumea extern─â sunt una, sugarii î┼či percep propriul corp împreun─â cu cel al mamei, ca entitate unic─â. În primele luni de via┼úa, sugarul e incapabil s─â con┼čtientizeze no┼úiunile de timp a┼ča cum le percepem noi, pentru el existând doar prezentul, nedistingînd între înainte ┼či dup─â, neîn┼úelegând c─â exist─â raporturi de cauz─â ┼či efect, el reu┼če┼čte doar s─â în┼úeleag─â c─â exist─â aici ┼či acum.

Atunci când un sugar manifest─â o nevoie fizic─â sau mental─â, creierul s─âu pune în ac┼úiune o serie de mecanisme menite s─â atrag─â aten┼úia adultului pentru a-i satisface nevoia ┼či pentru a restabili echilibrul psihofizic al bun─âst─ârii. Atunci noi, cele care reprezent─âm pentru copil figura matern─â, suntem extensia lui, suntem menite s─â fim prezen┼úe constante, prompte în a-i ajuta s─â tr─âiasc─â într-o continu─â bun─âstare, pentru a-i face ferici┼úi. Trebuie s─â ne aducem aminte c─â un nou-n─âscut, biologic vorbind, apare atunci când este capabil s─â tr─âiasc─â autonom în afara uterului mamei sale, dar se va na┼čte în mod concret, real, doar atunci când va fi con┼čtient de faptul c─â este pe lume. Pân─â în acel moment va dori s─â fie luat în bra┼úe, va vrea s─â fie alimentat la cerere, va vrea s─â i se satisfac─â toate nevoile biologice ┼či emo┼úionale.

┼×i auzim atât de des …

"Eu îi dau c─âldur─â sufleteasc─â, mângâieri, atingeri, îl iubesc ┼či fac totul pentru el" , iar în succesiunea discu┼úiei: "Eu l-am l─âsat 5 minute s─â plâng─â, pentru c─â trebuie s─â în┼úeleag─â c─â nu-i doar el, mai este so┼úul, mai sunt ┼či eu ..."

S─â în┼úeleag─â?! De ce instrumente, de ce mecanisme are nevoie un nou-n─âscut pentru a în┼úelege? De ra┼úiune, fire┼čte, c─âci în afara ra┼úiunii nu se poate în┼úelege nici un concept. Dar este nou-n─âscutul dotat cu ra┼úiune? Nu suntem noi cele care nu ra┼úion─âm sau ra┼úion─âm gre┼čit atunci când ne a┼čtept─âm ca un nou-n─âscut de numai câteva luni s─â în┼úeleag─â c─â mama îi va r─âspunde peste 5 minute, când va fi liber─â? Este îns─â sugarul capabil s─â în┼úeleag─â acest “peste 5 minute”?

┼×i totu┼či, exist─â copii care în timp au "în┼úeles" c─â mama nu vine, mama nu r─âspunde nevoilor lor, copii care adorm ┼či dorm singuri. De fapt, ace┼čti nou-n─âscuti n-au în┼úeles nimic, s-au resemnat doar, li s-au creat condi┼úion─âri.

Surse:

  1. Carl Rogers
  2. Eric Fromm

Comentarii/discuţii pe marginea subiectului


┬ę attachmentparenting.ro



  1 vizitator este online
  6 afisari ├«n luna aceasta
  16 afisari ├«n luna trecuta
  3895 afisari din 17.01.2008.