Suficientă dragoste pentru doi

Autoare: Pam Leo

Tradus de Anamaria Costache

"Ştim că ne-am iubit aşa cum trebuie copiii atunci când fiecare dintre ei simte că este cel pe care l-am iubit cel mai mult." - Autor necunoscut

Indiferent că doar vă gândiţi la a avea un al doilea copil, îi aşteptaţi naşterea sau tocmai s-a născut, probabil că v-aţi făcut griji cu privire la capacitatea dumneavoastră de a răspunde nevoilor a doi copii. Când ascult discuţiile părinţilor referitoare la venirea pe lume a celui de-al doilea copil, întotdeauna aceştia povestesc cât de mare este provocarea de a răspunde nevoilor fiecăruia, acum când sunt doi copii. Chiar şi părinţii care au acum trei sau mai mulţi copii afirmă că schimbarea majoră a avut loc o dată cu trecerea de la un singur copil la doi.

Mulţi părinţi spun că-şi amintesc cum îşi făceau griji întrebându-se dacă vor putea vreodată să-şi iubească al doilea copil la fel de mult cum l-au iubit pe primul. Apoi, la naşterea celui de-al doilea copil, şi-au iubit bebeluşul atât de mult încât s-au îngrijorat că-şi trădează primul născut. Deşi au înţeles curând că au suficientă dragoste pentru amândoi, au înţeles şi că atunci când raportul de doi la unu în relaţia părinte/copil devine un raport de doi la doi, există mai puţin timp pentru fiecare. Să răspunzi şi nevoilor unui nou-născut şi nevoilor unui copilaş este o provocare, indiferent cât de mult îi iubeşti.

În vreme ce majoritatea părinţilor se simt mai pregătiţi să-şi îngrijească cel de-al doilea copil, să satisfacă nevoile a doi copii e o experienţă nouă. Acele prime zile şi săptămâni în care trebuie să îngrijeşti doi copii pot fi copleşitoare. "Dormi atunci când doarme copilul " funcţionează când ai un copil, dar când sunt doi, mama are un alt copil de îngrijit atunci când cel mic doarme. Totul e diferit atunci când sunt doi. Deşi afli repede că e prea stresant să încerci să-l hrăneşti pe cel mic, să pregăteşti cina ŞI să faci construcţii Lego, toate deodata, îţi ia ceva vreme să-ţi dai seama cum şi când să faci toate lucrurile care trebuie făcute. Mulţi tătici spun că o dată cu naşterea celui de-al doilea copil au devenit mult mai implicaţi în îngrijirea copiilor, gătit şi curăţenie.

Cea mai stresantă parte în ceea ce priveşte îngrijirea a doi copii este atunci când doar un părinte e disponibil şi ambii copii au nevoie de el în acelaşi timp. Când sunt de vârste apropiate e posibil ca amândoi să aibă nevoie de acelaşi lucru în acelaşi timp. Când există o diferenţă mare de vârstă, e posibil să aibă nevoie în acelaşi timp de lucruri foarte diferite. Oricare dintre variantele referitoare la diferenţa de vârstă are provocările ei.

Chiar dacă cel de-al doilea copil a fost planificat şi s-au făcut eforturi considerabile pentru a-l pregăti pe primul născut cu privire la un frăţior sau o surioară, acesta va simţi că pierde ceva atunci când bebeluşul intră în familie. Odată cu aparţia bebeluşului, viaţa se schimbă pentru totdeauna. Următorul citat reprezintă cea mai bună descriere pe care am auzit-o cu privire la ceea ce simte primul copil.

"Imaginaţi-vă cum v-aţi simţi dacă soţul (sau soţia) dumneavoastră v-ar spune că i-a plăcut atât de mult să aibă o soţie (un soţ) încât urmează să-şi mai ia una (unul), iar dumneavoastră urmează sa-l împărţiţi cu aceasta (acesta)!” Doar pentru că părinţii sunt îndrăgostiţi de noul bebeluş nu înseamnă să ne aşteptăm ca şi copilul să simtă acelaşi lucru imediat. Cu cât primul copil este mai mic atunci când apare bebeluşul, cu atât mai mult timp îi va fi necesar pentru a stabili o legătură cu acest nou membru al familiei.

De obicei copiii cu vârste de până în trei ani întâmpină cele mai mari dificultăţi în a-şi împărţi părinţii cu noul bebeluş. Mulţi copilaşi le spun părinţilor că vor să-l trimită pe bebeluş înapoi. Copiii mai mici de trei ani sunt încă foarte centraţi pe părinţii lor şi încă au nevoie de foarte multă atenţie. Când copiii de vârste foarte mici nu pot obţine ceea ce le trebuie, exact atunci când le trebuie, devin foarte frustraţi şi unii îşi pot exprima frustrarea încercând să rănească bebeluşul. Deşi părinţii trebuie să protejeze bebeluşul şi să exprime clar că nu vor permite lovirea acestuia, ei trebuie de asemenea să recunoască acest comportament ca pe o expresie a nevoii copilului de a primi mai multă atenţie. Pedepsirea copilului sau „retragerea” iubirii şi atenţiei nu vor duce decât la şi mai multe resentimente ale primului copil faţă de nou-născut. Este important să spunem copilului că înţelegem cât de greu este să aştepte atunci când bebeluşul solicită atenţie, iar apoi să-i oferim dragoste şi atenţie cât mai curând posibil.

Cel mai important lucru pe care îl pot face părinţii pentru a-şi uşura viaţa cu al doilea copil este să se asigure că nevoile primului sunt în continuare bine satisfăcute. Când copiii se simt iubiţi şi nevoile lor sunt satisfăcute, nu au nici un motiv să poarte pică bebeluşului sau să aibă comportamente care îi irită şi extenuează pe părinţi. Provocarea este să se găsească modalităţi de a iubi şi îngriji bebeluşii astfel încât părinţii să poată răspunde în continuare nevoilor celuilalt copil.

Purtarea copilului într-un sling este o modalitate minunată de a răspunde nevoilor bebeluşului şi copilului mai mare deopotrivă. Când bebeluşul e în sling, e satisfăcută nevoia acestuia de atingere şi mişcare şi ai ambele mâini libere pentru a face mai multe împreună cu celălalt copil. Văzându-l pe cel mic cum e purtat e posibil ca această nevoie să apară şi la fratele (sora) de vârstă mică, mai ales dacă n-a fost purtat prea mult atunci când a fost bebeluş. Mulţi copii de vârstă mică cer să fie trataţi ca nişte bebeluşi atunci când apare cel mic. Permisiunea şi satisfacerea acestor nevoi temporare îi ajută să depăşească momentul mult mai repede decât dacă li se explică faptul că sunt „prea mari” pentru a avea astfel de nevoi.

"Mini-întâlnirile" satisfac nevoia copilului mai mare de a i se acorda în mod exclusiv timp şi atenţie. Indiferent dacă cel mare are doi ani sau zece, există lucruri pe care le poţi face cu un copil de vârsta respectivă şi care nu pot fi făcute cu un bebeluş. Întrucât bebeluşii au nevoie să fie cu mamele lor majoritatea timpului, copilul cel mare merge de obicei cu celălalt părinte să facă „lucruri de copii mari”. Deşi acesta e un lucru bun pentru interacţiunea cu tatăl şi le întăreşte relaţia, mama şi copilul cel mare au de asemenea nevoie de timp „în doi”. Majoritatea bebeluşilor pot petrece o oră fără mama, iar pentru copilul cel mare acea oră specială petrecută cu ea ajută la păstrarea unei relaţii puternice.

Păstrarea unor relaţii strânse cu bunicii, mătuşile, unchii şi prietenii buni ajută părinţii să răspundă nevoilor copiilor lor. Părinţii care trebuie să aibă singuri grijă de copiii lor au foarte puţin timp pentru ei şi încă şi mai puţin timp pentru ei ca şi cuplu. Ori de câte ori membrii familiei sunt disponibili şi doresc să petreacă timp cu copiii, părinţii au ocazia să-şi satisfacă propriile nevoi. Când nevoile părinţilor sunt satisfăcute, aceştia sunt mai capabili să răspundă nevoilor copiilor lor.

Angajarea unui "ajutor" este unul dintre cele mai bune lucruri pe care părinţii le pot face pentru ei înşişi şi pentru copiii lor. Un „ajutor” este o persoană tânără, de obicei cu vârsta între zece şi paisprezece ani, pe care părintele o plăteşte şă vină şi să se joace cu copiii în timp ce el pregăteşte cina, face curăţenie, pregăteşte un proiect sau petrece mai mult timp exclusiv cu unul dintre copii.

A avea un „ajutor” reprezintă o soluţie cu multiple avantaje. Tânărul angajat câstigă bani înainte de a avea vârsta necesară pentru a presta oficial servicii de baby-sitting. Copiii au ocazia de a sta cu cineva a cărui atenţie le este dedicată exclusiv. Părinţii au ocazia de a face lucruri pe care n-ar putea să le facă dacă ar fi singuri acasă cu copiii.

Cu cât părinţii dispun de mai multe resurse, cu atât reuşesc să recunoască, să accepte şi să aprecieze mai bine temperamentul şi personalitatea unică a fiecărui copil. Fraţii pot fi (şi adeseori sunt) foarte diferiţi unul de celălalt. Doar pentru că au aceiaşi părinţi nu înseamnă că au nevoie de acelaşi stil de îndrumare părintească (parenting). Cu cât recunoaştem că fiecare dintre ei are propriile nevoi şi binecuvântări, cu atât mai bine le putem satisface nevoile şi aprecia binecuvântările. Fiecare copil are nevoie de lucruri diferite de la noi. Fiecare copil are să ne înveţe lucruri diferite. Cu cât petrecem mai mult timp alături de copiii noştri, cu atât îi cunoaştem mai bine. Cu cât îi cunoaştem mai bine, cu atât mai bine îi putem iubi.

Resurse:
• "From One Child to Two" de Judy Dunn
• "Welcoming Your Second Baby" de Vicki Lansky

Textul în original

Comentarii/discuţii pe marginea articolului


© attachmentparenting.ro



  1 vizitator este online
  5 afisari în luna aceasta
  8 afisari în luna trecuta
  3421 afisari din 17.01.2008.