"Copiii nu au excelat niciodată în a asculta ce le spun adulÅ£ii, dar nu pierd nicio ocazie de a-i imita." - James Baldwin
Copii sunt asemeni unor oglinzi: reflectă tot ceea ce spunem ÅŸi ce facem. Se ÅŸtie că 95% din ceea ce învaţă un copil provine din ceea ce vede. Doar 5% provine din instruirea directă. FiinÅ£ele umane sunt asemeni unor dispozitive de înregistrat. Orice cuvânt auzit, orice experienţă trăită se înregistrează pentru totdeauna în subconÅŸtientul nostru. Ori de câte ori noi, adulÅ£ii, vorbim, suntem modele pentru copiii prezenÅ£i. Noi vorbim ÅŸi ei învaţă. Copiii înregistrează fiecare cuvânt adresat lor sau rostit în prezenÅ£a lor. Limbajul pe care îl aud în copilărie va fi limbajul pe care îl vor folosi.
Adesea facem greÅŸeala de a crede că din moment ce sunt mai mici decât noi ÅŸi au mai puÅ£ine informaÅ£ii ÅŸi experienÅ£e comparativ cu noi, copiii nu au aceleaÅŸi sentimente. Dar nu este adevărat. AcelaÅŸi comportament care ne-ar jena, umili sau răni pe noi, jenează, umileÅŸte ÅŸi răneÅŸte un copil. Când suntem răniÅ£i din punct de vedere emoÅ£ional, nu mai putem gândi. Când nu mai putem gândi, nu putem învăţa, putem doar să înregistrăm. Atunci când adulÅ£ii încearcă să „educe” copiii făcând apel la critică, predici moralizatoare, punerea în situaÅ£ii jenante, ridiculizare, directive, Å£ipete, ameninţări ÅŸi lovituri, copiii nu mai pot gândi ÅŸi deci nu mai pot asimila ceea ce adultul dorea să-i înveÅ£e să facă sa să nu facă; pot doar să înregistreze modelul care li se prezintă.
Critica cea mai des auzită în ultimul timp referitor la generaÅ£ia tânără este că "nu mai respectă pe nimeni ÅŸi nimic." În mod ironic, adulÅ£ii încearcă deseori sa-i înveÅ£e pe copii ce este respectul tratându-i în mod nerespectuos. Copiii învaţă respectul sau lipsa de respect din felul în care îi tratăm ÅŸi în care ne purtăm unii cu alÅ£ii. Când copiii trăiesc într-un mediu în care respectul lipseÅŸte, învaţă să fie lipsiÅ£i de respect. Îi putem învăţa ce este respectul doar prin exemplificarea unei atitudini respectuoase faţă de ceilalÅ£i ÅŸi prin tratarea copiilor cu acelaÅŸi respect pe care îl aÅŸteptăm la rândul nostru.
Întrucât copiii au fost multă vreme trataÅ£i drept cetăţeni de mâna a doua, "mai mici”, majoritatea adulÅ£ilor poartă "înregistrări” ale lipsei de respect memorate în copilărie. Atunci când comportamentul copiilor ne pune la încercare, se activează butonul "pornire” al înregistrărilor noastre ÅŸi ne trezim spunând aceleaÅŸi lucruri care ne-au fost spuse pe vremea când eram copii. Oare n-am trăit fiecare experienÅ£a de a ne auzi repetând cuvintele părinÅ£ilor noÅŸtri, acum când am devenit noi înÅŸine părinÅ£i? Majoritatea răspunsurilor lipsite de respect sunt atât de automatizate încât sunt rostite deja înainte să ne dăm seama ce-am spus.
Să învăţăm să ne tratăm copiii cu respect necesită o schimbare în atitudine ce poate veni doar odată cu o transformare conÅŸtientă majoră cu privire la modul în care abordăm copiii ÅŸi definim respectul. Copiii se nasc ca fiinÅ£e umane înzestrate cu demnitate. A trata cu respect o persoană înseamnă să-i recunoÅŸti ÅŸi să-I păstrezi neîntinată demnitatea. A trata nerespectuos o persoană înseamnă să-i ataci demnitatea.
Lipsa de respect în abordarea faţă de un copil e acelaÅŸi lucru ca folosirea pedepsei fizice pentru disciplinare; "funcÅ£ionează” doar atâta vreme cât suntem mai mari decât ei. Se cuvine ca fiecare adult care doreÅŸte să fie tratat cu respect sa respecte copiii. Indiferent dacă copiii trăiesc sau nu sub acelaÅŸi acoperiÅŸ cu noi, ei trăiesc în aceeaÅŸi lume ca ÅŸi noi, iar comportamentul lor ne poate influenÅ£a ÅŸi ne influenÅ£ează viaÅ£a. Copilul va trata lumea aÅŸa cum noi tratăm copilul.
Cum ne putem aÅŸtepta ca fiii ÅŸi fiicele noastre să înÅ£eleagă ÅŸi să aplice Regula de Aur dacă îi tratăm cu mai puÅ£in respect decât pe egalii noÅŸtri? Atunci când afirm că ÅŸi copiii merită acelaÅŸi respect ca prietenii noÅŸtri nu spun că ar trebui să tratăm copiii ca pe adulÅ£i sau că n-ar trebui să ne enervăm niciodată. Spun doar că nu există nimic din ce ar trebui să spunem unui copil ÅŸi care să nu poată fi spus în mod respectuos.
Să rosteÅŸti apăsat "sunt supărat/ă, nu-mi place acest comportament” nu înseamnă lipsă de respect; Å£ipetele, manifestarea dispreÅ£ului, punerea în situaÅ£ii jenante ÅŸi umilirea copilului înseamnă lipsă de respect. În cazul în care nu ÅŸtim dacă ceva ce am spus copilului este sau nu lipsit de respect, ne putem întreba "aÅŸ spune acele cuvinte, cu acel ton, prietenului meu?” Dacă răspunsul este nu, atunci probabil că am fost lipsiÅ£i de respect. Atunci când dăm exemplu de lipsă de respect trebuie să exemplificăm ÅŸi modul în care ne cerem scuze.
Dacă suntem sinceri în dorinÅ£a noastră de a-i învăţa pe copii ce este respectul, trebuie să expunem, să conÅŸtientizăm ÅŸi să lucrăm la eliminarea tuturor modalităţilor în care exemplificăm lipsa de respect. Chiar dacă nu prezentăm exemple de comportamente lipsite de respect în mod flagrant, cum ar fi critica, predicile moralizatoare, punerea în situaÅ£ii jenante, ridiculizarea, directivele, Å£ipetele, ameninţările ÅŸi loviturile, există multe lucruri pe care le facem ÅŸi spunem copiilor ÅŸi care sunt practicate de atâta timp încât nici măcar nu ne dăm seama că sunt lipsite de respect. Åži totuÅŸi, dacă aceleaÅŸi lucruri ne-ar fi spuse sau făcute nouă, le-am eticheta ca fiind lipsite de respect.
La cursul meu de educaÅ£ie parentală referitor la tratarea copiilor cu respect, am citit un fragment genial al autoarei Erma Bombeck, intitulat "Tratează-Å£i prietenii ÅŸi copiii la fel” ("Treat Friends, Kids The Same”). Autoarea îÅŸi imaginează că are prieteni invitaÅ£i la cină ÅŸi că le spune acestora toate acele lucruri pe care majoritatea dintre noi le-au auzit în copilărie ÅŸi drept urmare le spunem copiilor. "Închide uÅŸa. N-ai uşă la casă?” "N-am muncit toată ziua la cratiţă ca sa vii ÅŸi doar să ciuguleÅŸti mâncarea”. "Å¢ine spatele drept sau o să rămâi strâmb". Majoritatea părinÅ£ilor râd în hohote la gândul că le-ar putea vorbi astfel prietenilor, apoi îÅŸi dau seama că este la fel de lipsit de respect să spui aceste lucruri copiilor.
Nu spunem, "Ce zici?" sau "Care e cuvântul magic?" prietenilor noÅŸtri, dar copiii aud aceste fraze mereu. Dacă ne aÅŸteptăm ca ÅŸi copiii să spună mereu "te rog frumos" ÅŸi "mulÅ£umesc", trebuie ca noi să le spunem ÅŸi să ne spunem mereu unul altuia "te rog frumos" ÅŸi "mulÅ£umesc", altminteri transmitem prin exemplul nostru că uneori se folosesc aceste formule, alteori nu. Copiii imită ceea ce facem noi. Dacă ne aÅŸteptăm ca ei să se poarte frumos, să împartă cu alÅ£ii, să fie cinstiÅ£i, buni, respectuoÅŸi ÅŸi iubitori, trebuie ca noi să facem ÅŸi să fim toate aceste lucruri pentru ca ei să aibă un model pe care să-l imite.
Copiii îÅŸi imită părinÅ£ii, membrii familiei, prietenii, pe cei care au grijă de ei, profesorii ÅŸi ceea ce văd la TV. Cu cât copiii intră mai mult în contact cu lumea, cu atât vor fi expuÅŸi la mai multe modele. Nu putem împiedica în permanenţă contactul copiilor cu modele de comportament pe care nu dorim ca ei să le imite, însă putem fi mai selectivi în ceea ce priveÅŸte modelele la care îi expunem, mai ales prin intermediul televiziunii. Întrucât în primii ani de viaţă părinÅ£ii sunt principalele modele, trebuie să lucrăm la a reprezenta modele pentru comportamentul pe care îl aÅŸteptăm ÅŸi la a nu înfăţiÅŸa comportamente pe care nu le dorim la copiii noÅŸtri.
Zicalele din bătrâni "cum îÅ£i aÅŸterni, aÅŸa dormi" ÅŸi "cine seamănă vânt, culege furtună" se aplică modului în care ne educăm copiii. Pentru a face trecerea de la modul de educare lipsit de respect ÅŸi care se bazează pe critică, predici moralizatoare ÅŸi directive la educarea prin puterea exemplului conÅŸtient ÅŸi intenÅ£ional este nevoie de timp, exerciÅ£iu ÅŸi disponibilitate pentru a ne analiza ÅŸi uneori a ne schimba comportamentul. Gandhi a spus "Trebuie să devenim schimbarea pe care dorim s-o vedem în lume". Joseph Chilton Pearce spune "Trebuie să devenim oamenii în care dorim să se transforme copiii noÅŸtri."
Majoritatea lucrurilor lipsite de respect pe care le spunem ÅŸi le facem copiilor nici măcar nu sunt intenÅ£ionate. Vechile noastre "înregistrări" se declanÅŸează pur ÅŸi simplu automat atunci când ni se ating punctele sensibile. Este simplu să învăţăm cum să vorbim despre respect prin intermediul exemplului personal intenÅ£ional; dificil este să ne dezvăţăm de vechile modalităţi de abordare. Atunci când un copil nu se comportă în felul în care ne-am aÅŸtepta, trebuie să ne întrebăm "Ofer un model al comportamentului pe care îl aÅŸtept din partea copilului meu?" Când un copil se comportă într-un mod care nu ne place, trebuie să ne întrebăm "Mă comport eu astfel?" Dacă putem răspunde cu sinceritate "Nu," atunci alta este cauza acelui comportament.
Ne putem educa să ne oprim ÅŸi să gândim înainte de a vorbi, amintindu-ne că tot ceea ce spunem va fi înregistrat ÅŸi imitat. Putem opri sau măcar întrerupe acele vechi înregistrări ÅŸi putem prezenta în mod intenÅ£ionat acel tip de comportament aÅŸteptat ÅŸi acceptabil din partea copiilor noÅŸtri. Când acordăm copiilor acelaÅŸi respect pe care îl aÅŸteptăm la rândul nostru, ne învăţăm copiii ce este respectul. Copiii învaţă din modul în care ne comportăm cu ei.