Cum învaţă copiii respectul

Autoare: Pam Leo

Tradus de Anamaria Costache

"Copiii nu au excelat niciodată în a asculta ce le spun adulţii, dar nu pierd nicio ocazie de a-i imita." - James Baldwin

Copii sunt asemeni unor oglinzi: reflectă tot ceea ce spunem şi ce facem. Se ştie că 95% din ceea ce învaţă un copil provine din ceea ce vede. Doar 5% provine din instruirea directă. Fiinţele umane sunt asemeni unor dispozitive de înregistrat. Orice cuvânt auzit, orice experienţă trăită se înregistrează pentru totdeauna în subconştientul nostru. Ori de câte ori noi, adulţii, vorbim, suntem modele pentru copiii prezenţi. Noi vorbim şi ei învaţă. Copiii înregistrează fiecare cuvânt adresat lor sau rostit în prezenţa lor. Limbajul pe care îl aud în copilărie va fi limbajul pe care îl vor folosi.

Adesea facem greşeala de a crede că din moment ce sunt mai mici decât noi şi au mai puţine informaţii şi experienţe comparativ cu noi, copiii nu au aceleaşi sentimente. Dar nu este adevărat. Acelaşi comportament care ne-ar jena, umili sau răni pe noi, jenează, umileşte şi răneşte un copil. Când suntem răniţi din punct de vedere emoţional, nu mai putem gândi. Când nu mai putem gândi, nu putem învăţa, putem doar să înregistrăm. Atunci când adulţii încearcă să „educe” copiii făcând apel la critică, predici moralizatoare, punerea în situaţii jenante, ridiculizare, directive, ţipete, ameninţări şi lovituri, copiii nu mai pot gândi şi deci nu mai pot asimila ceea ce adultul dorea să-i înveţe să facă sa să nu facă; pot doar să înregistreze modelul care li se prezintă.

Critica cea mai des auzită în ultimul timp referitor la generaţia tânără este că "nu mai respectă pe nimeni şi nimic." În mod ironic, adulţii încearcă deseori sa-i înveţe pe copii ce este respectul tratându-i în mod nerespectuos. Copiii învaţă respectul sau lipsa de respect din felul în care îi tratăm şi în care ne purtăm unii cu alţii. Când copiii trăiesc într-un mediu în care respectul lipseşte, învaţă să fie lipsiţi de respect. Îi putem învăţa ce este respectul doar prin exemplificarea unei atitudini respectuoase faţă de ceilalţi şi prin tratarea copiilor cu acelaşi respect pe care îl aşteptăm la rândul nostru.

Întrucât copiii au fost multă vreme trataţi drept cetăţeni de mâna a doua, "mai mici”, majoritatea adulţilor poartă "înregistrări” ale lipsei de respect memorate în copilărie. Atunci când comportamentul copiilor ne pune la încercare, se activează butonul "pornire” al înregistrărilor noastre şi ne trezim spunând aceleaşi lucruri care ne-au fost spuse pe vremea când eram copii. Oare n-am trăit fiecare experienţa de a ne auzi repetând cuvintele părinţilor noştri, acum când am devenit noi înşine părinţi? Majoritatea răspunsurilor lipsite de respect sunt atât de automatizate încât sunt rostite deja înainte să ne dăm seama ce-am spus.

Să învăţăm să ne tratăm copiii cu respect necesită o schimbare în atitudine ce poate veni doar odată cu o transformare conştientă majoră cu privire la modul în care abordăm copiii şi definim respectul. Copiii se nasc ca fiinţe umane înzestrate cu demnitate. A trata cu respect o persoană înseamnă să-i recunoşti şi să-I păstrezi neîntinată demnitatea. A trata nerespectuos o persoană înseamnă să-i ataci demnitatea.

Lipsa de respect în abordarea faţă de un copil e acelaşi lucru ca folosirea pedepsei fizice pentru disciplinare; "funcţionează” doar atâta vreme cât suntem mai mari decât ei. Se cuvine ca fiecare adult care doreşte să fie tratat cu respect sa respecte copiii. Indiferent dacă copiii trăiesc sau nu sub acelaşi acoperiş cu noi, ei trăiesc în aceeaşi lume ca şi noi, iar comportamentul lor ne poate influenţa şi ne influenţează viaţa. Copilul va trata lumea aşa cum noi tratăm copilul.

Cum ne putem aştepta ca fiii şi fiicele noastre să înţeleagă şi să aplice Regula de Aur dacă îi tratăm cu mai puţin respect decât pe egalii noştri? Atunci când afirm că şi copiii merită acelaşi respect ca prietenii noştri nu spun că ar trebui să tratăm copiii ca pe adulţi sau că n-ar trebui să ne enervăm niciodată. Spun doar că nu există nimic din ce ar trebui să spunem unui copil şi care să nu poată fi spus în mod respectuos.

Să rosteşti apăsat "sunt supărat/ă, nu-mi place acest comportament” nu înseamnă lipsă de respect; ţipetele, manifestarea dispreţului, punerea în situaţii jenante şi umilirea copilului înseamnă lipsă de respect. În cazul în care nu ştim dacă ceva ce am spus copilului este sau nu lipsit de respect, ne putem întreba "aş spune acele cuvinte, cu acel ton, prietenului meu?” Dacă răspunsul este nu, atunci probabil că am fost lipsiţi de respect. Atunci când dăm exemplu de lipsă de respect trebuie să exemplificăm şi modul în care ne cerem scuze.

Dacă suntem sinceri în dorinţa noastră de a-i învăţa pe copii ce este respectul, trebuie să expunem, să conştientizăm şi să lucrăm la eliminarea tuturor modalităţilor în care exemplificăm lipsa de respect. Chiar dacă nu prezentăm exemple de comportamente lipsite de respect în mod flagrant, cum ar fi critica, predicile moralizatoare, punerea în situaţii jenante, ridiculizarea, directivele, ţipetele, ameninţările şi loviturile, există multe lucruri pe care le facem şi spunem copiilor şi care sunt practicate de atâta timp încât nici măcar nu ne dăm seama că sunt lipsite de respect. Şi totuşi, dacă aceleaşi lucruri ne-ar fi spuse sau făcute nouă, le-am eticheta ca fiind lipsite de respect.

La cursul meu de educaţie parentală referitor la tratarea copiilor cu respect, am citit un fragment genial al autoarei Erma Bombeck, intitulat "Tratează-ţi prietenii şi copiii la fel” ("Treat Friends, Kids The Same”). Autoarea îşi imaginează că are prieteni invitaţi la cină şi că le spune acestora toate acele lucruri pe care majoritatea dintre noi le-au auzit în copilărie şi drept urmare le spunem copiilor. "Închide uşa. N-ai uşă la casă?” "N-am muncit toată ziua la cratiţă ca sa vii şi doar să ciuguleşti mâncarea”. "Ţine spatele drept sau o să rămâi strâmb". Majoritatea părinţilor râd în hohote la gândul că le-ar putea vorbi astfel prietenilor, apoi îşi dau seama că este la fel de lipsit de respect să spui aceste lucruri copiilor.

Nu spunem, "Ce zici?" sau "Care e cuvântul magic?" prietenilor noştri, dar copiii aud aceste fraze mereu. Dacă ne aşteptăm ca şi copiii să spună mereu "te rog frumos" şi "mulţumesc", trebuie ca noi să le spunem şi să ne spunem mereu unul altuia "te rog frumos" şi "mulţumesc", altminteri transmitem prin exemplul nostru că uneori se folosesc aceste formule, alteori nu. Copiii imită ceea ce facem noi. Dacă ne aşteptăm ca ei să se poarte frumos, să împartă cu alţii, să fie cinstiţi, buni, respectuoşi şi iubitori, trebuie ca noi să facem şi să fim toate aceste lucruri pentru ca ei să aibă un model pe care să-l imite.

Copiii îşi imită părinţii, membrii familiei, prietenii, pe cei care au grijă de ei, profesorii şi ceea ce văd la TV. Cu cât copiii intră mai mult în contact cu lumea, cu atât vor fi expuşi la mai multe modele. Nu putem împiedica în permanenţă contactul copiilor cu modele de comportament pe care nu dorim ca ei să le imite, însă putem fi mai selectivi în ceea ce priveşte modelele la care îi expunem, mai ales prin intermediul televiziunii. Întrucât în primii ani de viaţă părinţii sunt principalele modele, trebuie să lucrăm la a reprezenta modele pentru comportamentul pe care îl aşteptăm şi la a nu înfăţişa comportamente pe care nu le dorim la copiii noştri.

Zicalele din bătrâni "cum îţi aşterni, aşa dormi" şi "cine seamănă vânt, culege furtună" se aplică modului în care ne educăm copiii. Pentru a face trecerea de la modul de educare lipsit de respect şi care se bazează pe critică, predici moralizatoare şi directive la educarea prin puterea exemplului conştient şi intenţional este nevoie de timp, exerciţiu şi disponibilitate pentru a ne analiza şi uneori a ne schimba comportamentul. Gandhi a spus "Trebuie să devenim schimbarea pe care dorim s-o vedem în lume". Joseph Chilton Pearce spune "Trebuie să devenim oamenii în care dorim să se transforme copiii noştri."

Majoritatea lucrurilor lipsite de respect pe care le spunem şi le facem copiilor nici măcar nu sunt intenţionate. Vechile noastre "înregistrări" se declanşează pur şi simplu automat atunci când ni se ating punctele sensibile. Este simplu să învăţăm cum să vorbim despre respect prin intermediul exemplului personal intenţional; dificil este să ne dezvăţăm de vechile modalităţi de abordare. Atunci când un copil nu se comportă în felul în care ne-am aştepta, trebuie să ne întrebăm "Ofer un model al comportamentului pe care îl aştept din partea copilului meu?" Când un copil se comportă într-un mod care nu ne place, trebuie să ne întrebăm "Mă comport eu astfel?" Dacă putem răspunde cu sinceritate "Nu," atunci alta este cauza acelui comportament.

Ne putem educa să ne oprim şi să gândim înainte de a vorbi, amintindu-ne că tot ceea ce spunem va fi înregistrat şi imitat. Putem opri sau măcar întrerupe acele vechi înregistrări şi putem prezenta în mod intenţionat acel tip de comportament aşteptat şi acceptabil din partea copiilor noştri. Când acordăm copiilor acelaşi respect pe care îl aşteptăm la rândul nostru, ne învăţăm copiii ce este respectul. Copiii învaţă din modul în care ne comportăm cu ei.

Textul în original

Comentarii/discuţii pe marginea articolului


© attachmentparenting.ro



  1 vizitator este online
  10 afisari în luna aceasta
  22 afisari în luna trecuta
  8059 afisari din 17.01.2008.