Următorul articol constituie partea a doua dintr-o serie de trei, privind etapele de dezvoltare a inteligenÅ£ei emoÅ£ionale a copilului. Se bazează pe o serie îndelungată de cercetări ÅŸi observaÅ£ii clinice făcute de psihologi ÅŸi psihiatri (din discipline psihoanalitice ÅŸi psihoterapie centrată pe corp) cum ar fi Wilhelm Reich, Alexander Lowen, Chris Campbell, Stanley Keleman, Margaret Mahler, Louise Kaplan ÅŸi alÅ£ii.
Al doilea rit de trecere: Dreptul de a avea nevoi
Ce se întâmplă: Imediat după naÅŸtere până la aproximativ 18 luni, atenÅ£ia copilului se dirijează în direcÅ£ia satisfacerii nevoilor ÅŸi conÅŸtientizării de sine ÅŸi este concentrată în jurul ÅŸi în interiorul gurii. BraÅ£ele ÅŸi mâinile copilului, pielea lui ÅŸi, în special, gura lui, sunt centre fine de conÅŸtiinţă, care îl leagă într-un mod plăcut de o lume hrănitoare. Multe culturi pledează pentru alăptarea la cerere ÅŸi co-sleeping, cât timp copilul este atât de vulnerabil ÅŸi dependent. BebeluÅŸul este arareori lăsat jos ÅŸi rămâne aproape permanent în contact fizic cu un părinte iubitor sau cu un frate mai mare, cel puÅ£in până în momentul în care semnalează dorinÅ£a de a se târî sau de a merge.
Mai importante decât avantajele nutriÅ£ionale ÅŸi fizice ale alăptării sunt beneficiile psihologice ÅŸi emoÅ£ionale, precum ÅŸi hrana spirituală ce vine dintr-o atingere caldă, iubitoare, dintre sân ÅŸi gura copilului. Din păcate, biberonul nu poate reproduce liniÅŸtea, atenuarea graniÅ£ei fizice mamă-copil, ce vine din atingerea directă, intimă a pielii.
În condiÅ£ii normale, alăptarea inundă copilaÅŸul cu un extraordinar sentiment de plenitudine ÅŸi suficienţă. Un izvor de senzaÅ£ii plăcute îi străbate corpul atunci când i se oferă ce îÅŸi doreÅŸte natural, stimulat de reflexul puternic de a suge. Un depozit de serenitate ÅŸi mulÅ£umire se întipăreÅŸte astfel adânc în mintea ÅŸi corpul copilului, disponibil ulterior în viaţă. Dacă această legătură unică mamă-copil se stabileÅŸte conform nevoilor semnalate de copil ÅŸi nu de exigenÅ£ele robotice ale programelor moderne, o pătură de securitate emoÅ£ională ÅŸi mulÅ£umire se aÅŸează, creând copilului convingerea că lumea este un loc prietenos, iubitor.
OrganizaÅ£ia Mondială a Sănătăţii raportează că, la nivel mondial, vârsta medie a înţărcării totale (definită ca încetarea completă a alăptării) depăşeÅŸte 4 ani! În cartea sa “Alăptarea, un ghid pentru cadrele medicale” (1985), Ruth A. Lawrence situează această cifră la 4.2 ani. Este evident faptul că alăptarea favorizează un suport psihologic vital, care se continuă mult după ce nu mai este esenÅ£ial din punct de vedere nutriÅ£ional. Practica standard de înţărcare, surprinzător de precoce în cultura noastră necesită, cu siguranţă, revizuire. PredilecÅ£ia în culturile occidentale pentru o rupere prematură a legăturii orale mamă-copil a introdus un element ne-necesar ÅŸi adesea traumatic în procesul de înţărcare. Din fericire, am început, măcar, să ne miÅŸcăm în direcÅ£ia bună. Constatăm că este acceptată din ce în ce mai mult ideea de alăptare la cerere, înţărcare târzie (OMS, experÅ£i în alăptare ÅŸi pediatri recomandă acum înţărcarea la doi ani sau chiar, preferabil, mai târziu. Nevoile în schimbare ale copilului reprezintă cel mai de încredere ghidaj) ÅŸi un suport sporit din partea consultanÅ£ilor în lactaÅ£ie ÅŸi a consilierilor.
Dezvoltarea optimă: În acest moment, părinÅ£ii (în special mama) care simt, în general, că au pe cine se baza în viaţă ÅŸi care au fost crescuÅ£i adecvat ei înÅŸiÅŸi, vor fi capabili să răspundă empatic ÅŸi spontan nevoilor fizice, emoÅ£ionale ÅŸi spirituale ale copilului lor. Ideal, copilul este alăptat la cerere, cu atenÅ£ia concentrată atât pe legătura spirituală ÅŸi emoÅ£ională mamă-copil, cât ÅŸi pe hrana fizică. Aceasta include ÅŸi tandreÅ£ea emanată din Å£inerea la piept a copilului ÅŸi contactul vizual ce comunică plăcerea maternităţii. Contrar tendinÅ£elor accelerate ale îngrijirii moderne a copilului din Occident, acesta nu este un moment potrivit de a învăţa copilul să fie independent. În această etapă copilul ar trebui să doarmă foarte aproape de părinÅ£i sau chiar în pat cu aceÅŸtia, rămânând legat de ei prin miros, sunet ÅŸi atingere.
Dacă sunt ascultaÅ£i, copiii transmit foarte clar semnale atunci când sunt gata să experimenteze independenÅ£a. Ei se întind spre sol pentru a se putea simÅ£i pe ei în raport cu acesta. ÎÅŸi mută privirea dinspre chipul mamei spre misterul ÅŸi fascinaÅ£ia obiectelor din depărtare. ÎÅŸi miÅŸcă membrele, în încercări timpurii de a se auto-deplasa ÅŸi, apoi, de a se târî ÅŸi merge. Însă, în cea mai mare parte a timpului, doresc să se afle, încă, în apropierea mamei. Sarcina noastră, ca ÅŸi părinÅ£i, este de a da libertate copiilor, în funcÅ£ie de necesităţile lor, în loc să îi forţăm să crească după ale noastre. Între timp, atingerile, Å£inutul în braÅ£e ÅŸi contactul corporal sunt necesare, frecvent ÅŸi constant, copiii beneficiind de pe urma purtatului în sling sau în alt fel, în contact direct. De obicei, copiii cărora li se oferă un astfel de mediu tind să fie mai calmi ÅŸi mulÅ£umiÅ£i, cât timp părinÅ£ii sunt relativ împăcaÅ£i în a se dărui.
Dacă bebeluÅŸului aflat în etapa orală a dezvoltării i se permite suptul ocazional de liniÅŸtire, până se autoînÅ£arcă (de obicei mult mai târziu decât o cer obiceiurile occidentale), următorul nivel de independenţă psihologică se dezvoltă natural, dintr-o bază puternică de echilibru emoÅ£ional.
Sarcina de dezvoltare: În această etapă, copilul încearcă să înveÅ£e că este OK să aibă nevoi, să se îndrepte spre ceilalÅ£i ÅŸi să ceară ceea ce vrea. La un nivel de bază, el învaţă că este îndreptăţit să ceară ÅŸi învaţă despre bucuria de a primi. Ceea ce se memorează în acest fel este că satisfacÅ£ia ÅŸi împlinirea sunt drepturi din naÅŸtere, pe care merită să le urmăreÅŸti viguros ÅŸi asertiv. Capacitatea noastră de a ne păsa de ceilalÅ£i, de a dărui, generozitatea, sunt autentice în măsura în care noi am beneficiat de o eperienţă favorabilă în această etapă. IndependenÅ£a reală, în opoziÅ£ie cu atitudinea defensivă de a te baza doar pe tine, poate răsări doar din saturarea nevoilor de dependenţă.
Principalele experienÅ£e dureroase: A lăsa singur un copil la această vârstă, plângând pentru perioade lungi ÅŸi refuzându-i atenÅ£ia ÅŸi contactul pe care el le solicită au un impact profund ÅŸi consecinÅ£e pe termen lung asupra dezvoltării lui emoÅ£ionale. El absoarbe profund mesajul că nu trebuie să îÅŸi manifeste dorinÅ£ele sau nevoile; instinctele lui de a se exterioriza se prăbuÅŸesc ÅŸi se resemnează. Încă nu este înzestrat să se descurce cu gratificările ulterioare, de aceea programul de masă rigid, înţărcarea precoce ÅŸi “plânsul controlat” sunt percepute ca abandon ÅŸi neglijare. La cealaltă extremă, părinÅ£ii exagerat de anxioÅŸi ÅŸi indulgenÅ£i îl fac să tresară ÅŸi îi tulbură liniÅŸtea naturală, întrerupându-i necesitatea de a-ÅŸi exprima stresul emoÅ£ional acumulat. Calea de mijoc constă în a urma semnalele copilului, lăsându-l pe el să preia controlul.
FuncÅ£ionarea emoÅ£ională ÅŸi convingerile fundamentale: Printre convingerile întipărite în urma unor experienÅ£e dureroase suferite în această perioadă se includ: Trebuie să fac lucrul acesta singur. Trebuie să demonstrez că nu am nevoie de nimeni ÅŸi de nimic. Nu merit dragostea. Nu pot fi iubit. Pot fi iubit numai dacă nu am nevoi emoÅ£ionale. Pot fi iubit numai atunci când ofer. Necesităţile altora sunt mai importante decât ale mele. Fericirea mea depinde de a fi plăcut de alÅ£ii.
Printre convingerile intime care apar în urma unor experienÅ£e pozitive din această perioadă se includ: Am dreptul să am ÅŸi să îmi verbalizez necesităţile ÅŸi dorinÅ£ele. ViaÅ£a mă hrăneÅŸte. ViaÅ£a oferă din abundenţă ÅŸi eu merit generozitatea acesteia. Sunt liber ÅŸi împlinit suficient cât să îmi pese de alÅ£ii. AlÅ£ii au dreptul, de asemenea, să aibă nevoi. Acestea sunt temelia emoÅ£ională care stă la baza capacităţii de a-ÅŸi susÅ£ine corespunzător convingerile ÅŸi de a fi o persoană directă, nu manipulativă sau vicleană.
Împlinirea acestor necesităţi esenÅ£iale în dezvoltare reprezintă fântâna din care mai târziu vom putea scoate o generozitate naturală a spiritului. Satisfacerea deplină a necesităţilor din copilărie este, de asemenea, ceea ce ne oferă capacitatea de a respecta în mod sincer nevoile ÅŸi limitările celorlalÅ£i, de a renunÅ£a cu graÅ£ie atunci când suntem refuzaÅ£i. ForÅ£a organică ce ne permite să facem faţă dezamăgirilor ÅŸi să acceptăm faptul că nu obÅ£inem întotdeauna ceea ce vrem, izvorăşte din satisfacÅ£iile din prima copilărie ÅŸi nu din “independenÅ£a” prematură, obÅ£inută forÅ£at.
IniÅ£iativa, auto-motivaÅ£ia, robusteÅ£ea emoÅ£ională, răbdarea - toate aceste calităţi sunt cultivate atunci când se întrunesc condiÅ£iile optime în această a doua etapă de dezvoltare. Adevărata independenţă, în contradicÅ£ie cu defensivul “mă bazez doar pe mine” (“nu am nevoie de nimeni”), este, paradoxal, produsul acceptării dependenÅ£ei. IndependenÅ£a emoÅ£ională ne permite să ne pese cu adevărat de noi înÅŸine, ne dă puterea de a ne deschide către ceilalÅ£i pentru o legătură intimă, însă ÅŸi puterea de a le da drumul.
PotenÅ£iale manifestări ulterioare ale traumelor: Când necesităţilor noastre nu li se răspunde în această etapă orală de dezvoltare, rămânem ancoraÅ£i într-o stare de dependenţă, trăind ca ÅŸi când încă am aÅŸtepta-o pe mama să apară, dorind în subconÅŸtient fericirea de a fi unul, la sân. “Sugem” ÅŸi ne agăţăm de relaÅ£ii, mâncare, alcool, droguri, tutun, jocuri de noroc sau bunuri materiale. Avem impresia că viaÅ£a ne este datoare, aÅŸteptând pasiv ca lucrurile să se schimbe sau acaparând nerăbdători viaÅ£a. NeîmpliniÅ£i în profunzime, rămânem la stadiul de “sugari”, uÅŸor de înÅŸelat de către maÅŸinaÅ£iunile PR, campaniile de marketing ÅŸi indivizi “carismatici”. Un individ sănătos, la ale cărui necesităţi emoÅ£ionale li s-a răspuns în esenţă, este mai puÅ£in predispus mai târziu în viaţă la relaÅ£ii co-dependente, idolatrie ÅŸi dependenÅ£e. O traversare sănătoasă a acestei etape contribuie la dezvoltarea unui scepticism sănătos mai târziu. O asemenea persoană nu este uÅŸor de păcălit, va fi mai perspicace în cadrul relaÅ£iilor sale.
A ne agăţa de astfel de relaÅ£ii co-dependente nu aduce mulÅ£umire, aÅŸa că dăm vina unii pe ceilalÅ£i pentru insatisfacÅ£iile personale. Ne imaginăm poveÅŸti romantice despre “dragostea adevărată” care durează o veÅŸnicie, o uniune ireală ÅŸi simbiotică ce va împlini toate nevoile noastre de dragoste ÅŸi înÅ£elegere; ÅŸi astfel nutrim aÅŸteptări nerealiste unul de la celălalt. Într-o altă variantă, ne convingem singuri că nu avem nevoie de nimeni, dar ne prăbuÅŸim de epuizare ÅŸi amărăciune. Cel nesatisfăcut creÅŸte pentru a deveni de nesăturat. Lăcomia acaparantă ce ne afectează civilizaÅ£ia nu este altceva decât strigătul copilului subnutrit emoÅ£ional, deghizat într-un veÅŸmânt de adult .
Al treilea rit de trecere: Dreptul de a fi susţinut
Ce se întâmplă: Această etapă se întinde de la 6 luni până la 2 ani. Această etapă este cea în care copilul începe să facă primi paÅŸi, fragili ÅŸi nesiguri, de la simbioză către autonomie. Până către aproximativ 18 luni, copilul nu a învăţat complet să facă distincÅ£ia între mamă ÅŸi el însuÅŸi ÅŸi se percepe pe sine ÅŸi pe mama ca parte dintr-un continuum. MiÅŸcarea incipientă către diferenÅ£iere este, de nevoie, fragilă ÅŸi experimentală la început. Apar frecvente regrese către mamă (ÅŸi, tot mai des, către tată). DiferenÅ£ele încep să devină reale copilului pe măsură ce el îÅŸi descoperă treptat ÅŸi îÅŸi stăpâneÅŸte puterea motrice de a-ÅŸi stabili singur obiectivul, prin mersul de-a buÅŸilea, ridicarea în picioare ÅŸi mers. Tipare primitive ale vorbirii erup acum ÅŸi toate aceste schimbări încep să îi dea copilului, pentru prima oară, sentimentul că el are ceva putere asupra lui însuÅŸi, asupra mediului său, poate începe să îÅŸi exprime alegerile. Poate articula anumite nevoi de bază, cu tot mai multă precizie, poate să se exteriorizeze ÅŸi să exploreze independent lumea, dincolo de mama. Are loc o veritabilă revoluÅ£ie, o schimbare radicală ÅŸi memorabilă în felul în care copilaÅŸul se percepe pe sine în relaÅ£ie cu lumea. Această transformare este, în acelaÅŸi timp, îmbucurătoare ÅŸi înfricoşătoare.
Această a treia etapă constituie o linie fină de demarcaÅ£ie în procesul de tranziÅ£ie de la bebeluÅŸ la copil, de la starea neajutorată de culcat pe spate la curajul de a sta în picioare. Dezvoltarea dramatică ce se desfăşoară în această perioda se referă la puterea personală, puterea de a exercita control asupra mediului, pe măsură ce copilul învaţă să stea în picioare, să facă primii paÅŸi ÅŸi să rostească primele sale cuvinte.
ExperienÅ£a dezvoltării optime: este nevoie de foarte mult sprijin oferit în această perioadă. Acesta este oferit cu adevărat numai dacă îndeplineÅŸte nevoile copilului, pe măsură ce acestea apar. Cu alte cuvinte, suport de dragul copilului, pe măsură ce copilul are nevoie de el, nu “încurajări” să progreseze în ritmul aÅŸteptat de părinÅ£i sau de alte persoane. Copilul are nevoie de părinÅ£i alături de el, în încercările lui de a explora. El vrea ca noi să îi împărtăşim uimirea, pe măsură ce devine tot mai agil, să îl îmbrăţişăm când se împiedică, să fim plasa lui de siguranţă când i se face teamă. Nu îÅŸi doreÅŸte ca noi să îl linguÅŸim sau să îl presăm să ”progreseze”. Ritmul înnăscut al copilului stabileÅŸte măsura; dacă i se permite, va ajunge să meargă ÅŸi să vorbească fără a fi grăbit sau forÅ£at. Suportul adecvat este, deci, cel care îl acceptă ÅŸi atunci când este puternic dar ÅŸi când este fragil.
Acum când copilul a devenit mobil, trasarea limitelor devine un aspect important. Pot fi definite limite realiste pentru siguranţă, într-o manieră plină de compasiune, respect ÅŸi claritate, fără a recurge la pedepse sau ruÅŸine.
Sarcina de dezvoltare: În această etapă, copilul învaţă dacă poate să aibă încredere în sprijinul celorlalÅ£i. El trebuie să afle că este OK să ceară ÅŸi să primească suport, la fel de mult ca ÅŸi să se bazeze pe forÅ£ele proprii; că este omeneÅŸte ÅŸi să fie vulnerabil dar ÅŸi puternic. Acest lucru include încrederea că propria vulnerabilitate va genera grijă, nu manipulare, seducÅ£ie sau ruÅŸinare. De asemenea, include convingea din experienţă că forÅ£a lui va fi respectată, nu exploatată de alÅ£ii. El trebuie să distingă între ajutorul adevărat ÅŸi ajutorul care este manipulativ sau momeala într-un cârlig. Autonomia ÅŸi puterea personală sunt acolo să-i servească dezvoltării proprii ÅŸi nu aÅŸteptării altora. Să sperăm că el va învăţa, prin exemplu, că adevărata putere personală vine din onestitate, nu prin dominare. În sfârÅŸit, copilul trebuie să înveÅ£e că dragostea reală este aceea în care este iubit pentru că este el însuÅŸi, nu pentru că este ceea ce îÅŸi doresc alÅ£ii.
Principala experienţă traumatică: creÅŸterea puterii personale este o temă centrală a acestei perioade. Există o serie de moduri în care un sprijin greÅŸit poate denatura puterea personală, astfel încât, în loc să se bazeze pe onestitate, se bazează pe manipulare, seducÅ£ie sau uz de forţă. Iată câteva variante în care acest lucru poate să se întâmple:
PărinÅ£ii neîmpliniÅ£i sau care se simt singuri caută adesea confort în copilul lor, exploatând dorinÅ£a acestuia de a fi acolo pentru nevoile părintelui. Părintele poate să nu fie conÅŸtient că îÅŸi încarcă copilul cu propriile lui nevoi emoÅ£ionale neîmplinite, agăţându-se neadecvat de copil, care este nevoit să se maturizeze prea repede. Răsplata pentru copil este faptul de a se simÅ£i special.
Este foarte tentant în această etapă să manipulezi copilul, în sensul de a-ÅŸi depăşi propria nevoie pentru creÅŸtere susÅ£inută. Capcana constă în tentaÅ£ia de a face copilul special pentru a fi “un campion'' sau presându-l pentru a-i face pe mama ÅŸi pe tata mândri de el. Această atitudine orientează copilul către prefăcătorie sau actorie: adulÅ£ii devin audienÅ£a lor încântată, iar copilul se îndepărtează de adevăratul “eu” pentru a proiecta o imagine, un rol, pregătit pentru a primi aplauze. În încercarea de a avea “copilul minunat” cu care se pot lăuda, “suportul” devine manipulativ ÅŸi exploatativ. Încurajarea copilului de a performa mai competent (de a merge, a vorbi, de a fi “drăguÅ£”) riscă să fie seducătoare pentru copil, care încearcă de bună voie să satisfacă aÅŸteptările părinÅ£ilor. El schimbă plăcerea intrinsecă de a realiza ceva cu putera de a distra, de a face pe plac ÅŸi, astfel, de a-i controla pe ceilalÅ£i. Ca atare, încurajarea seductivă se află în contrast cu împărtăşirea ÅŸi sărbătorirea plăcerii copilului, câÅŸtigata din realizările sale.
Unii copii sunt determinaÅ£i de unul dintre părinÅ£i să umple golul unui partener absent, care nu se comportă adecvat sau este alcoolic. Răspunzând la semnalele părintelui ÅŸi simÅ£ind durerea acestuia, copilul se maturizează prematur ÅŸi devine “bărbăţelul mamei” sau “fetiÅ£a tatei”. Pentru a împlini nevoile emoÅ£ionale ale adultului, copilul trebuie să înveÅ£e să îÅŸi nege propria fragilitate, propria nevoie pentru suport. El învaţă rapid să îÅŸi abandoneze “eul” propriu, copilăresc ÅŸi să prezinte o imagine falsă, proiectată să îÅŸi încânte părinÅ£ii. În sinea sa, el se simte profund trădat ÅŸi devine suspicios ÅŸi neîncrezător; totuÅŸi se adaptează: câÅŸtiga controlul asupra părinÅ£ilor prin satisfacerea acestora, prin ascunderea vulnerabilităţii sale ÅŸi prin a deveni indispensabil. Este alarmant cum un copil mic poate să se muleze pentru rolul de protector, vindecător sau confident. Acest copil, prematur dezvoltat, devine abil în a detecta nevoile nespuse ale altora ÅŸi câÅŸtigă control prin promisiunea de a împlini aceste nevoi. Abuzul, de data aceasta, constă în a oferi prea multă putere copilului, căruia i se transmite mesajul (sau îl prinde, intuitiv) că părintele depinde de el.
Pe măsură ce stabilirea limitelor devine din ce în ce mai importantă, pedeapsa, umilirea, ruÅŸinarea îÅŸi scot la iveală capetele în familiile autoritare. BuimăciÅ£i de noua ÅŸi exuberanta mobilitate a copilaÅŸului, părinÅ£ii încearcă să câÅŸtige control prin dominarea sau oferirea de prea multă putere copilului. Copiii răspund părinÅ£ilor dominatori prin alternarea de “comportamente bune” cu acte de rebeliune. Curând, vor avea impresia că relaÅ£iile se bazează pe control, manipulare, “cel mai mare are întotdeauna dreptate” ÅŸi se comportă ca atare. În special băieÅ£ii, pe măsură ce cresc, sunt umiliÅ£i dacă îÅŸi arată vulnerabilitatea, cu mesaje precum “băieÅ£ii nu plâng”, “fii bărbat” etc. Curând băiatul învaţă să tragă aer în piept ÅŸi să fie “dur” pentru tăticul lui.
Cu cât se străduieÅŸte mai mult să mimeze calităţile care sunt aÅŸteptate de la el, cu atât mai mult copilul pierde legătura cu natura sa reală. Copilul se metamorfozează în valorosul mic adult deÅŸtept, care are grijă de părinÅ£ii lui sau care îi impresionează pe prietenii acestora. Este copilul rezistent, actorul sau seducătorul care, prin depăşirea inocenÅ£ei ÅŸi vulnerabilităţii copilăriei, câÅŸtigă mândria părinteasca ÅŸi mângâierile recompensatoare.
FuncÅ£ionarea emoÅ£ională ÅŸi convingerile fundamentale: suportul optim oferit în această perioadă duce la convingeri intime precum: Am dreptul de a fi sprijinit. Pot cere sprijinul celorlalÅ£i fără ruÅŸine ÅŸi fără teama de a fi folosit, exploatat, manipulat. Am dreptul să îmi fie frică, să fiu vulnerabil, să mă simt slab. Este ok ÅŸi nu este ruÅŸinos să cer ajutorul. A fi cinstit ÅŸi direct funcÅ£ionează mai bine decât manipularea, uneltirea sau prefăcătoria. Sunt demn de iubire pentru cine sunt eu, nu pentru imaginea pe care o afiÅŸez.
Convingeri fundamentale care apar din experienÅ£e dăunătoare în această perioadă: niciodată să nu ai încredere în nimeni. Întotdeauna să fii circumspect la motivele celorlalÅ£i. Întotdeauna să ai controlul, să fii primul, de preferat să ai autoritate. Nu sunt o persoană valoroasă decât dacă sunt “un câÅŸtigător”. Dacă pierd, nu am nici o valoare, sunt un “ratat”. Dacă permit oamenilor să se apropie de mine, o să îmi vadă slăbiciunile ÅŸi se vor folosi de mine. Vulnerabilitatea este ruÅŸinoasă. Dacă sunt cu adevărat cinstit, voi fi manipulat. Oamenii mă iubesc numai pentru ceea ce le pot oferi. Sunt în siguranţă cât timp îi pot manipula pe ceilalÅ£i. Oamenii pot fi cu uÅŸurinţă manipulaÅ£i dacă le cunoÅŸti nevoile.
PotenÅ£iale manifestări ulterioare ale traumelor: odată ce copilul realizează, în prima copilărie, că are puterea de a-ÅŸi gratifica părinÅ£ii, el va suferi de o creÅŸtere a egoului. Introducerea “disciplinei” aspre sau a controlului în această perioadă aduce o înăsprire a personalităţii. Rezultatele sunt fie o personalitate exagerat de dominantă, fie un individ care a învăţat să controleze prin promisiuni, pretexte sau seducÅ£ie. Puterea personală este distorsionată în semnificaÅ£ie ÅŸi este exercitată prin dominare, ameninÅ£are sau promisiune amăgitoare. O înclinaÅ£ie de a nu avea încredere în ceilalÅ£i inhibă orice manifestare de slăbiciune, de aceea el îÅŸi menÅ£ine controlul prin negarea propriei vulnerabilităţi umane ÅŸi a neajunsurilor. Personajul afiÅŸat lumii poate fi fermecător, carismatic, intimidant, chiar extraordinar. TotuÅŸi va părea fals, neautentic acelora care vor căuta la el umanitatea ÅŸi concretul. Tipologiile personalităţii variază de la tipul dur la cuceritor, de la actor, vedetă rock, vânzătorul viclean, la dictator.
Sistemul nostru comercial se bazează pe întrepătrunderea dintre tentaÅ£ie ÅŸi naivitate, o potrivire a disfuncÅ£iilor ce decurg din al doilea ÅŸi al treilea rit de trecere. Atitudinea credulă faţă de “imagine” ÅŸi PR derivă din neîmplinirile din etapa a doua ÅŸi furnizează un teren fertil pentru munca amăgitorilor agenÅ£i de publicitate, marketing ÅŸi a iluzioniÅŸtilor de PR. Modelul nostru de autoritate “solidă”, implacabilă, creează supunere ÅŸi un cult al eroului ÅŸi se datorează unor situaÅ£ii nerezolvate din a treia etapă al acestui rit de trecere al primei copilării. Acum se stabilesc mentalităţile de “câÅŸtigători ÅŸi învinÅŸi” ÅŸi o atitudine de dominare exploatatoare faţă de lume ÅŸi resursele ei.
Robin Grille este psiholog in Sydney, Australia. Este autorul cărÅ£ilor "Parenting for a Peaceful World" ÅŸi "Heart to Heart Parenting". Îi puteÅ£i citi lucrările pe adresa www.our-emotional-health.com.
Comentarii/discuţii pe marginea subiectului