Multe mâini de ajutor

Autor: Robin Grille

Tradus de Ralu' Conţiu

N-am fost programaţi să ne descurcăm singuri, scrie Robin Grille în cartea sa recent lansată, Heart to Heart Parenting.

Gândindu-mă la toată literatura despre stilurile parentale, atât de abundentă astăzi, s-a născut o întrebare: de ce, în cele mai multe cazuri, sunt menţionate doar două persoane – părintele şi copilul? Citind toate aceste scrieri, îmi vine să întreb: „Hei, unde-i restul lumii? Unde-s ajutorul şi suportul? Unde sunt bunicii? Unde sunt unchii şi mătuşile? Unde sunt prietenii, vecinii, comunitatea? Mama şi Tata trebuie să se descurce singuri?”

Aproape toată literatura de specialitate despre parenting a fost produsă în ultimii 20 de ani, în societăţi industrializate; este deci supusă biasurilor culturale. Familiile extinse şi comunitatea au devenit atât de fragmentate, viaţa de familie atât de privată, încât nici nu ne mai trece prin minte să ne uităm în jur şi să ne întrebăm unde au dispărut ceilalţi. Când ne simţim obosiţi, confuzi sau nemulţumiţi, ne gândim că problema ţine de noi ca părinţi sau de copil („trebuie să înveţe să se poarte”). E normal acest lucru?

Dacă vorbim despre percepţia noastră asupra a ceea ce ţine de parenting, trebuie s-o luăm de la zero din cauza următorului fenomen: felul în care ne percepem copiii se schimbă cu totul atunci când avem parte de sprijin emoţional. Aţi simţit asta? Verificaţi! Când ne simţim senini, iubiţi, sprijiniţi şi împliniţi, perspectiva asupra copilului se modifică: copilul pe care-l vedem este foarte diferit. Când suntem stresaţi, copilul pare iritant şi ne depăşeşte limitele, iar bebeluşul pare strident, dificil. Când ne simţim conectaţi cu ceilalţi, sprijiniţi, când avem timp să respirăm, acelaşi copil pare jucăuş şi exuberant, acelaşi bebeluş pare sănătos, meritând dragoste şi apropiere. Alegerile şi răspunsurile noastre sunt foarte diferite, în funcţie de cât de sprijiniţi şi împliniţi suntem noi. A fi părinte este o plăcere iar copiii noştri sunt mai fericiţi şi mai calmi atunci când noi, părinţii, avem destul sprijin.

Ştiaţi?

Antropologii ştiu deja de ceva vreme că acei copii crescuţi în grupuri parentale comunitare/comunale se descurcă mult mai bine. În secolul nouăsprezece (perioadă cu rate uriaşe ale abandonului copiilor în toată Europa), insula Sardinia s-a bucurat de una dintre cele mai mari rate ale supravieţuirii copiilor, în ciuda faptului că era foarte puţin dezvoltată din punct de vedere economic. Spre deosebire de alte mame europene, femeile din Sardinia au format grupuri de suport. Mamele care nu-şi cresc singure copiii sunt în general mai fericite.

Depresia post-natală (DPN) este aproape absentă în societăţile în care femeile îşi cresc împreună copiii, în grupuri de cooperare (de exemplu, populaţia Kipsigi, din Kenia). În lumea occidentală, mamele petrec mult prea mult timp singure cu bebeluşii şi copiii lor, reţetă sigură pentru depresie şi epuizare. Este necesar doar un mic efort pentru a pune în echilibru viaţa în comunitate şi viaţa personală, de care ne bucurăm acasă. Dacă am fi mai atenţi la nevoia noastră naturală de a fi într-o comunitate – mai ales atunci când vine vorba de a ne creşte copiii – rata DPN ar scădea în mod simţitor.

Atunci când sunteţi obosiţi, frustraţi sau epuizaţi, ar trebui să existe cineva care să vă poată prelua îndatoririle, să se poată juca cu copilul, să ţină bebeluşul în braţe în timp ce vă reveniţi. Odată ce vă simţiţi refăcuţi, inimile vi se deschid din nou. Colaborarea în a creşte copiii este ceva natural; cele mai multe probleme cu copiii noştri apar atunci când ne distanţăm de acest stil. Această colaborare reprezintă un fel de vaccinare naturală împotriva depresiei, depresiei post-natale, anxietăţii, tulburărilor de atenţie sau de comportament şi multor alte disfuncţii sociale.

Probabil că bebeluşul sau copilul dvs. vă preferă oricui altcuiva; asta este normal, de vreme ce sunteţi părinţii săi. Dar atunci când deveniţi obosiţi, iritaţi, iar plăcerea de a fi părinte dispare, copilului îi este mai bine, pentru un timp, cu o altă persoană, a doua sau a treia în topul preferinţelor sale. Trebuie să încercaţi să puneţi în echilibru două nevoi: nevoia copilului de a fi cu dvs. şi nevoia copilului de a fi cu cineva plin de energie, disponibil din punct de vedere emoţional în a crea o legătură cu el. De îndată ce este capabil, copilul dvs. ar trebui să aibă posibilitatea de a se relaţiona cu mai mult de una sau două persoane responsabile şi iubitoare. Mă gândesc aici şi la dvs.: meritaţi ca „meseria” de părinte să fie cât se poate de plăcută şi distractivă.

Aţi putea lua în derâdere cele de mai sus, spunând că nu sună realist. Toţi suntem foarte ocupaţi, fiecare are propriile sale probleme, proprii noştri părinţi trăiesc la mulţi kilometri depărtare. În plus, cine-şi permite o mână de ajutor în plus?

Mătuşi, unchi, bunici ...

Antropologii ştiu de mult că buncii şi alte persoane semnificative au un rol esenţial în bunăstarea familiei şi sănătatea copiilor.

Doar în cazul a trei specii de mamifere femelele devin sterile odată cu menopauza: balena pilot, elefanţii şi ... oamenii.

Există un bun motiv pentru asta, din punct de vedere evoluţionist. În cazul primatelor, rata supravieţuirii este mult mai mare în cadrul grupurilor în care bunicile ajută la îngrijirea celor mici. Copiii par să se descurce mai bine în societăţile în care părinţii sunt înconjuraţi de vîrstnici care le oferă sprijin. A fi părinte în cadrul unei familii nucleare izolate este problematic: nu suntem construiţi pentru a ne descurca bine într-o asemenea situaţie. La un moment dat am luat-o pe o cale greşită, iar acum trebuie să ne întoarcem la stilul parental cooperativ.

Cred că este nerealist să credem că ne putem descurca singuri, iar în societatea noastră, mulţi au făcut acest lucru nerealist pentru o vreme. Ca şi părinţi, am fost privaţi de susţinerea pe care trebuia să o primim, aşa că obosim, devenim furioşi şi depresivi. Ne încredinţăm copiii unor străini timp de câteva ore în fiecare zi, străini care nu sunt legaţi emoţional de copiii noştri, cu care copiii noştri nu vor forma legături puternice. Acasă, încredinţăm sarcina aceasta televizorului, poate pentru câteva ore săptămânal, pentru a avea timp să ne ocupăm de treburile casnice. Comunităţile se dezintegrează, dispar. Nevoia de a petrece timp legând relaţii este rapid înlocuită de cheltuitul banilor pentru diverse lucruri. Rata depresiei creşte ameţitor, rezultat recunoscut al deprioritizării relaţiilor interumane. Această tendinţă este alarmantă, dar decelerarea sau chiar stoparea ei depinde şi de dvs.

A fi părinte „pe fugă” – cât ne costă?

Cu cât vă ascultaţi mai mult inima şi instinctele de părinţi, cu atât realizaţi mai bine cât de multe din strategiile parentale de astăzi sunt scurtături pe care nu le mai puteţi accepta; realizarea acestui fapt poate da naştere unor conflicte. Aceste scurtături vă pot răni pe dvs. şi pe copiii dvs., vă pot submina relaţia şi pot duce la probleme comportamentale. Aceste scurtături, precum înţărcatul precoce, antrenamentul pentru somn, televizorul pe post de bonă sau trimiterea copilului la creşă de foarte mic, vă pot oferi libertate şi ajutor pe termen scurt, dar pot cântări greu atunci când vine vorba de sănătatea emoţională a copilului pe termen lung sau de calitatea relaţiilor din familia dvs. Oamenii şi în mod special copiii, nu funcţionează bine fără „doze” regulate de relaţii susţinute şi drăgăstoase. Sala de clasă, strada sau supermarketul devin scenele pe care se manifestă, distructiv, rănile emoţionale date de ataşamentul distrus şi lipsa conexiunilor sociale.

Ce facem deci pentru a rezista presiunilor financiare şi culturale care ne ţin departe de copiii noştri? În unele ţări, precum SUA sau Australia, problema este şi mai dificilă din cauza suportului financiar şi social mult mai scăzut decât în alte ţări. Chiar şi ţări mai puţin dezvoltate şi privilegiate, ca de exemplu Bulgaria, oferă mai mult sprijin părinţilor decât o facem noi (n.t. australienii). Europenii au înţeles care le sunt priorităţile în acest domeniu, în vreme ce noi (n.t. australienii) încă ne familiarizăm cu subiectul.

Aici, în Australia, daca avem nevoie de sprijin, trebuie să facem singuri rost de el.

E timpul să ne recuperăm copiii

Copiii şi părinţii petrec din ce în ce mai puţin timp împreună. În medie, un copil petrece mai mult timp în faţa televizorului decât cu părinţii săi. Mai mult, chiar bebeluşii de doar câteva săptămâni petrec săptămânal mai multe ore la creşă, sub îngrijirea binevoitoare a unor străini, decât creându-şi legăturile vitale cu părinţii. Peste tot aud părinţi care-şi manifestă uimirea faţă de numărul mare de teme pentru acasă pe care le primesc copiii, în vreme ce aceştia sunt, de multe ori, pe punctul de a ceda sub povara lor. Ne luăm la revedere de la copilărie?

În Australia, părinţii lucrează mai mult decât niciodată, sunt mai prosperi ca niciodată şi mai depresivi. Guvernul şi industria acuză: „socialist!” atunci când cineva solicită mai mult timp pentru părinţi şi copii. În câte familii se ia cina , în fiecare seară, cu toţi membri prezenţi, conversând, râzând şi spunând poveşti – la masă, nu în faţa televizorului? Dacă părinţii australieni nu ar fi atât de porniţi în a-şi duce copiii la diverse activităţi sportive în weekend şi la tenis, balet, lecţii de pian etc. după orele de şcoală, aş putea afirma că astăzi aproape nu ne mai vedem copiii crescând. Cât timp petrecem în fiecare zi cu copiii noştri, povestind cu ei şi ascultându-i?

Zidurile ridicate între membri familiilor, sub presiunea culturii noastre orientate spre productivitate, sunt ridicate nu din necesitate, ci în urma alegerilor noastre. Dacă ignorăm nivelurile uriaşe de îndatorare, se pare că stăm destul de bine, din punct de vedere financiar; dar atunci când vine vorba de relaţii, comunitate şi timp, suntem săraci.

E timpul să luptăm pentru elementele de bază ale vieţii de familie (pentru toate tipurile de familii existente): cină şi conversaţie, părintele legănându-şi copilul, zgomotul copiilor jucându-se în stradă; e timpul să ne luăm copiii înapoi. E timpul să revizuim perspectiva noastră superficială asupra problemelor economice şi să introducem relaţiile în ecuaţie. Bunurile pe care le posedăm sunt minunate, dar nu sunt mai importante decât copiii noştri, nu sunt mai importante decât timpul petrecut cu noi înşine, nu sunt mai importante decât nevoia noastră de relaţii şi de timp petrecut împreună.

Instituţiile care îngrijesc copiii nu vor putea lua niciodată locul Mamei şi al Tatălui; nu pot înlocui dragostea părinţilor, indiferent de profesionalism. În ceea ce-l priveşte pe copilul dvs., nimeni nu se poate descurca la fel de bine ca dvs. Dumneavostră sunteţi eroii copiilor dvs. Şi toţi eroii au nevoie de o echipă.

Să construim suportul de care avem nevoie

Contează foarte mult să nu fim singuri, să avem un grup de persoane familiare în jur. Cei dintre noi îndeajuns de norocoşi să aibă aproape o familie extinsă, iubitoare, cu care se pot înţelege, sunt cu advărat binecuvântaţi. Dar noi, ceilalţi, trebuie să ne gândim cum ne putem alătura unui grup de suport pentru părinţi sau cum putem construi unul în vecinătatea noastră.

Puneţi pe picioare propriul grup de suport

Dacă nu găsiţi în apropiere un grup de suport convenabil, de ce să nu construiţi unul propriu? Numiţi-l cum vreţi – „grup de suport pentru părinţi” merge de minune. Sau puteţi găsi un nume care să reflecte valorile dvs. ca părinte. Grupurile de mame şi taţi care se întâlnesc în mod regulat reprezintă o invenţie minunată a prezentului, dar multe persoane ajung să frecventeze acest fel de grupuri doar pe baza disponibilităţii celor pe care-i întâlnesc la centrele comunitare, cursuri pentru părinţi sau spitale. Nu au astfel ocazia să verifice cât de compatibili sunt cu ceilalţi membri ai grupului; drept consecinţă, unele grupuri ajung să funcţioneze bine, altele nu.

Când atitudinile şi abordările participanţilor diferă în mod fundamental, pot apărea disensiuni, iar oamenii părăsesc grupul. Ne aflăm acum în centrul unei schimbări sociale majore în privinţa atitudinilor faţă de creşterea copiilor, astfel încât disensiunile sunt un dat comun. Dacă grupul dvs. de suport este construit în jurul unor valori comune membrilor, este probabil că veţi aştepta cu nerăbdare întâlnirile, că vă veţi simţi bine, împlinit.

Persoanele cu care împărtăşiţi dorinţa de a crea o lume mai bună pentru copii vă vor deveni prieteni. Nu fiţi surprinşi dacă în urma acestui gen de întâlniri veţi câştiga prieteni buni, pe viaţă.

Cât de dese ar trebui să fie întâlnirile grupului dvs. de suport? Atât cât vă place! Cum ar fi să vă întâlniţi cu câte un părinte în fiecare zi? Cel puţin pentru o vreme? Vă puteţi închipui cum ar fi să nu mai fiţi niciodată singur? Vă imaginaţi că puteţi fi singur, sau singur cu copiii dvs. doar atunci când veţi dori acest lucru? Cum ar fi ca timpul petrecut ca părinte în primii ani să fie cel mai frumos din viaţa dvs.?

Cum să adunaţi la un loc părinţi aflaţi pe aceeaşi lungime de undă

În primul rând vedeţi dacă aveţi prieteni sau rude care vă împărtăşesc valorile privitoare la creşterea copiilor şi vorbiţi-le despre cum aţi putea să vă ajutaţi reciproc, petrecând cât mai mult timp împreună. S-ar putea ca oamenii potriviţi pentru grupul dvs. să se afle în vecinătate, printre cunoscuţi. Gândiţi-vă la cercul dvs. de prieteni şi cunoştinţe, la clubul de sport, la biserică, ora de yoga sau clubul de lectură – există acolo părinţi al căror stil ar putea fi compatibil cu al dvs.?

Dacă nu aveţi în preajmă persoane care să vă împărtăşească valorile, trebuie să le căutaţi. Aţi putea posta anunţuri în ziarul local sau în afişierele din vecinătate, la centrul comunitar, la centrul comercial sau la policlinică. Oamenii nu citesc întotdeauna anunţurile, aşa că ar trebui să le faceţi cât mai atrăgătoare şi mai uşor de citit. Folosiţi un ton prietenos, cald şi personal. Aţi putea chiar include o fotografie a dvs.

Unii dintre dvs. ar putea da înapoi. Dacă, de exemplu, ar trebui să refuzaţi ocazional pe cineva, dacă simţiţi că nu vă înţelegeţi? În acest caz, este preferabil să porniţi la treabă cu un alt părinte, pe care deja-l cunoaşteţi, împărţind sarcina de a mări grupul. O altă alternativă ar fi să căutaţi un grup deja existent care are valori comune cu ale dvs.

Grupuri deja formate

A construi un grup de suport poate fi descurajant pentru mulţi dintre noi, obişnuiţi cu viaţa privată. În acest caz poate fi de ajutor să găsiţi un grup deja format. Consiliile locale, centrele comunitare şi maternităţile devin din ce în ce mai potrivite pentru a forma un grup de suport pentru părinţi. Această tendinţă este una pozitivă, deşi în grupurile formate în jurul unei anumite locaţii nu se poate garanta compatibilitatea din punctul de vedere al valorilor, al atitudinilor.

În lume, mii de părinţi s-au afiliat grupurilor de suport care îi ajută să abordeze stiluri parentale mai noi şi mai naturale. Aceste grupuri au adoptat o serie de nume precum attachment parenting, natural parenting sau continuum parenting. Etichetele nu conteaza mult; ceea ce contează este construirea de relaţii cu cei care au vederi similare. Există o serie de modalităţi prin care puteţi pătrunde într-o comunitate mai largă de părinţi care vă împărtăşesc valorile.

Textul în original

Comentarii/discuţii pe marginea subiectului


© attachmentparenting.ro



  2 vizitatori sunt online
  4 afisari în luna aceasta
  8 afisari în luna trecuta
  2468 afisari din 17.01.2008.