În cei doi ani ÅŸi jumătate în care am trăit printre indienii Stone Age din jungla sud-americană (nu continuu, ci în cinci expediÅ£ii diferite, cu destul timp pentru reflecÅ£ie intercalat), am ajuns să înÅ£eleg că natura noastră umană este cu totul altceva decât am fost crescuÅ£i să credem. BebeluÅŸii tribului Yequana, în loc să aibă nevoie de pace ÅŸi liniÅŸte ca să adoarmă, sforăie liniÅŸtiÅ£i de câte ori sunt obosiÅ£i, în timp ce bărbaÅ£ii, femeile sau copiii care-i poartă dansează, aleargă, merg, strigă sau vâslesc la canoe. Prichindeii se joacă împreună fără să se bată sau să se certe ÅŸi-i asculta pe cei mai măriÅŸori pe loc ÅŸi de bunăvoie.
Ideea de a-ÅŸi pedepsi copiii se pare că nu le-a venit niciodată oamenilor ăstora, dar nu aveau nici pe departe un comportament permisiv. Nici un copil nu-ÅŸi imagina să deranjeze, să întrerupă sau să fie servit de către un adult. Åži către vârsta de patru ani, copiii contribuiau la forÅ£a de muncă mai mult decât consumau din ceea ce produceau alÅ£ii.
BebeluÅŸii din braÅ£e nu plângeau aproape niciodată ÅŸi, fascinant, nu dădeau din mâini, nu loveau, nici vorbă să-ÅŸi arcuiască spatele sau să-ÅŸi flexeze mâinile ÅŸi picioarele. Stăteau liniÅŸtiÅ£i în legănelele lor sau dormeau pe ÅŸoldul cuiva - distrugând mitul potrivit căruia bebeluÅŸii trebuie să se agite ca să “exerseze". De asemenea, nu vomau decât dacă erau foarte bolnavi ÅŸi nu sufereau deloc de colici. Când se împiedicau în primele luni de mers de-a buÅŸilea sau în picioare, nu se aÅŸteptau să meargă cineva la ei, ci mergeau singuri la mama lor sau o altă persoană care le purta de grijă, pentru a primi porÅ£ia de reasigurare necesară înainte de a-ÅŸi continua explorările. Fără supraveghere, până ÅŸi cei mai mici prichindei se răneau extrem de rar.
Această "natură umană" este diferită de a noastră? Unele persoane chiar cred că este, dar există, totuÅŸi, o singură specie umană. Ce putem învăţa de la tribul Yequana?
AÅŸteptările noastre înnăscute
Mai întâi, încercam să înÅ£elegem pe deplin puterea formatoare a fazei “În-braÅ£e”, cum o numesc eu. Începe la naÅŸtere ÅŸi se termină odată cu debutul târâtului, când bebeluÅŸul poate pleca ÅŸi se poate întoarce după dorinţă la genunchiul persoanei care-l îngrijeÅŸte. Constă, pur ÅŸi simplu, în faptul că bebeluÅŸul are contact 24 de ore cu un adult sau cu un copil mai mare.
La început, am observat doar că această experienţă În-braÅ£e are un efect impresionant de sănătos asupra bebeluÅŸilor ÅŸi că îngrijirea lor nu mai pune "probleme". Corpul lor era moale ÅŸi se conforma oricărei poziÅ£ii care convenea purtătorului - dintre care unii chiar îÅŸi atârnau bebeluÅŸii pe spate, Å£inându-i de încheietura mâinii. Nu vreau să recomand această poziÅ£ie, dar faptul că e posibilă arată ce poate însemna confort pentru un bebeluÅŸ. La polul opus se afla disconfortul disperat al bebeluÅŸilor plasaÅ£i cu grijă în pătuÅ£ sau cărucior, acoperiÅ£i cu grijă ÅŸi lăsaÅ£i să înÅ£epenească de dorul unui corp viu, unde le este, prin natura lor, locul de drept - un corp aparÅ£inând cuiva care le "crede" plânsetele ÅŸi le alină dorul cu niste braÅ£e primitoare.
De ce incompetenÅ£a societăţii noastre? Din copilărie suntem învăţaÅ£i să nu ne încredem în cunoaÅŸterea instinctivă. Ni se spune că părinÅ£ii ÅŸi profesorii ÅŸtiu mai bine ÅŸi când sentimentele noastre nu se circumscriu ideilor lor, trebuie că greÅŸim. CondiÅ£ionaÅ£i deja să nu ne încredem în ceea ce simÅ£im ÅŸi să ne desconsiderăm explicit sentimentele, suntem uÅŸor de convins să nu credem bebeluÅŸul al cărui plâns spune "Ia-mă în braÅ£e!", "Ar trebui să fiu lipit de corpul tău!", "Nu mă lăsa!". Ne anulăm răspunsul natural ÅŸi urmăm modelul prezentat de "experÅ£ii" în creÅŸterea copilului. Pierderea încrederii în expertiza noastră înnăscută ne face să bâjbâim de la o carte la alta pe măsură ce fiecare modă trece.
Este importat să înÅ£elegem cine sunt adevăraÅ£ii experÅ£i. Al doilea mare expert în îngrijirea copilului se află înlăuntrul nostru, la fel de sigur cum caracterizează fiecare specie supravieÅ£uitoare, specie care, prin definiÅ£ie, ÅŸtie cum să aibă grijă de puii ei. Cel mai mare expert dintre toÅ£i este, desigur, bebeluÅŸul - programat, în milioane de ani de evoluÅ£ie, să semnaleze celor de neamul său, prin sunet ÅŸi acÅ£iune, când îngrijirea este incorectă. EvoluÅ£ia este procesul rafinat care a cizelat comportamentul nostru înnăscut cu o precizie magnifică. Semnalul bebeluÅŸului, înÅ£elegerea acestui semnal de către ai săi, impulsul de a-l asculta - toate fac parte din caracterul speciei noastre.
Îngâmfatul intelect s-a dovedit sub-calificat să ghicească cerinÅ£ele autentice ale puilor de om. Se pune des întrebarea: Trebuie să-l ridic pe bebeluÅŸ când plânge? Sau să-l las puÅ£in să plângă mai întâi? Sau să las bebeluÅŸul să plângă până înÅ£elege cine-i ÅŸeful, să nu cumva să ajungă un "tiran"?
Nici un bebeluÅŸ nu ar fi de acord cu vreuna din aceste situaÅ£ii. În unanimitate, ei ne spun în modul cel mai clar că nu ar trebui să fie puÅŸi jos deloc. Cum această opÅ£iune nu a mai fost luată în calcul la scară largă în societatea occidentală contemporană, relaÅ£ia dintre părinte ÅŸi copil a ajuns rapid una de adversitate. Problema care s-a pus a fost cum să faci copilul să doarmă în pătuÅ£, nici nu s-a mai luat în calcul dacă acest fapt se opune sau nu plânsetelor copilului. DeÅŸi cartea lui Tine Thevenin, “Patul Familial” ÅŸi altele au deschis ceva drumuri înspre obiceiul de a culca copiii împreună cu părinÅ£ii, principiul cel mai important nu a fost discutat explicit: să acÅ£ionezi împotriva naturii noastre ca specie înseamnă, inevitabil, să pierzi din starea de bine.
Odată ce am înÅ£eles ÅŸi acceptat principiul de a respecta aÅŸteptările noastre înnăscute, vom putea descoperi cu precizie care sunt aceste aÅŸteptări - în alte cuvinte, ce ne-a obiÅŸnuit evoluÅ£ia să experimentăm.
Rolul formator al etapei În-BraÅ£e
Cum am ajuns să consider etapa În-BraÅ£e crucială în dezvoltarea unei persoane? Mai întâi, am văzut oamenii relaxaÅ£i ÅŸi fericiÅ£i din pădurea sud-americană cărându-ÅŸi încolo ÅŸi-ncoace bebeluÅŸii, fără să-i pună jos deloc. Încet-încet am reuÅŸit să văd o legătură între acest fapt simplu ÅŸi calitatea vieÅ£ii lor. Abia mai apoi am ajuns la anumite concluzii despre felul în care situaÅ£ia de a fi în contact constant cu un îngrijitor activ este esenÅ£ială pentru dezvoltarea din etapa postnatală iniÅ£ială.
Pe de o parte, se pare că persoana care poartă bebeluÅŸul (de obicei mama în primele luni, apoi deseori un copil între 4 ÅŸi 12 ani, care-l aduce la mamă pentru hrănire) aÅŸază fundaÅ£ia pentru experienÅ£a ulterioară. BebeluÅŸul ia parte în mod pasiv la alergarea, mersul, râsul, vorbitul, munca sau joaca purtătorului. Activităţile specifice, ritmul, inflexiunile limbajului, diversitatea peisajelor, noaptea ÅŸi ziua, variaÅ£iile de temperatură, umiditatea ÅŸi uscăciunea, precum ÅŸi sunetele vieÅ£ii în comunitate formează o bază pentru participarea activă ce va începe la vârsta de ÅŸase sau opt luni cu târâtul, mersul de-a buÅŸilea ÅŸi mersul în picioare. Un bebeluÅŸ care a petrecut acest răstimp întins într-un pătuÅ£, liniÅŸtit, ori uitându-se la acoperiÅŸul unui cărucior sau la cer, va fi pierdut cea mai mare parte a acestei experienÅ£e esenÅ£iale.
Datorită nevoii copilului de a participa, mai este important ca îngrijitorii să nu stea pur ÅŸi simplu ÅŸi să se uite la bebeluÅŸ sau să întrebe încontinuu ce vrea bebeluÅŸul, ci să ducă o viaţă activă ei înÅŸiÅŸi. Ocazional, nu te poÅ£i abÅ£ine să-i dai bebeluÅŸului un ÅŸir de pupici; totuÅŸi, un bebeluÅŸ care este programat să te urmărească trăindu-Å£i viaÅ£a ta ocupată, este confuz ÅŸi frustrat când îÅ£i petreci timpul uitându-te la el cum ÅŸi-o trăieÅŸte pe-a lui. Un bebeluÅŸ preocupat să absoarbă tot ce înseamnă viaţă trăită de tine, este confuzionat total când îi ceri s-o dirijeze el.
A doua funcÅ£ie esenÅ£ială a etapei În-braÅ£e pare să fi scăpat atenÅ£iei tuturor (inclusiv a mea, până la mijlocul anilor '60). Aceasta este de a oferi bebeluÅŸilor mijlocul de a descărca energia în exces până când sunt capabili să o descarce singuri. În lunile de dinainte de a fi mobili cu propriile puteri, bebeluÅŸii acumulează energie din hrană ÅŸi de la soare. AÅŸadar, un bebeluÅŸ are nevoie să fie în contact permanent cu un câmp energetic al unei persoane active, care să descarce excesul nefolosit de către fiecare dintre ei. Aceasta explică de ce bebeluÅŸii Yequana erau atât de relaxaÅ£i - pentru că nu se înÅ£epeneau, nu loveau, nu se arcuiau sau flexau pentru a se elibera de o acumulare inconfortabilă de energie.
Pentru a oferi experienÅ£a optimă În-braÅ£e, trebuie să ne descărcăm energia proprie în mod eficient. Cineva poate să liniÅŸtească rapid un bebeluÅŸ agitat alergând sau sărind cu copilul, dansând sau făcând orice altceva ce elimina excesul propriu de energie. O mamă sau un tată care trebuie brusc să meargă până afară să ia ceva, nu are nevoie să spună "Å¢ine copilul. Eu mă duc până jos la magazin." Cel care se duce poate lua cu el copilul, într-o plimbare. Cu cât mai multă acÅ£iune, cu atât mai bine.
BebeluÅŸii - ca ÅŸi adulÅ£ii - simt o tensiune când circulaÅ£ia energiei prin muÅŸchi este stânjenită. Un bebeluÅŸ care fierbe de prea multă energie cere acÅ£iune: să meargă sărind prin cameră sau să fie legănat de mâini sau de picioare. Câmpul energetic al copilului va profita imediat de cel al adultului care tocmai se descarcă. BebeluÅŸii nu sunt obiecte fragile pe care să le manevrăm cu mănuÅŸi. De fapt, un bebeluÅŸ tratat drept fragil în această fază formatoare poate fi convins că, de fapt, este fragil.
Ca părinÅ£i, puteÅ£i să vă însuÅŸiÅ£i uÅŸor măiestria care vine odată cu înÅ£elegerea fluxului de energie. În acest proces veÅ£i descoperi multe feluri în care să vă ajutaÅ£i bebeluÅŸul să-ÅŸi păstreze tonusul muscular relaxat al stării de bine ancestrale ÅŸi să-i daÅ£i o parte din calmul ÅŸi confortul de care are nevoie ca să se simtă acasă în această lume.
Copyright ©1991 by Jean Liedloff, apărut pentru prima oară în revista "Mothering", iarna 1989
Tradus cu acordul Liedloff Continuum Network