Călirea organismului creşte rezistenţa acestuia în faţa acţiunii nefavorabile a unor factori din mediul înconjurător (temperatura prea ridicată sau prea scăzută a aerului, a apei, etc.) prin intermediul acţionării dozate a acestor factori.
Este evident faptul că mulţi factori externi pot provoca boli denumite “răceli”. Cele mai dese cauze invocate în cazul “răcelilor” ţin de regulă de răcirea organismului (îmbrăcăminte sumară, temperatura scăzută, scăldatul în apa rece, picioarele ude). Pe de o parte legătura între frig-boală este evidentă, pe de altă parte este total neclară.
Dacă privim în jur, urmărind animalele - câinii care umblă prin bălţi în noiembrie, ciorile care stau pe crengile copacilor acoperiţi de zăpadă în ianuarie – ne simţim, involuntar, oarecum inferiori, excluşi din sânul naturii. Oare pentru un creier mai dezvoltat a trebuit să plătim preţul incapacităţii de a trăi după legile Naturii? De ce ne putem îmbolnăvi doar din cauza curentului venit de la un geam deschis, a zăpezii ajunse în bocanci, a căciulii nepurtate?
Răspunsul la aceste întrebări trebuie căutat încă din fragedă pruncie. Un copil nou-născut posedă o capacitate înnăscută de a se adapta la condiţiile mediului înconjurător. Stabilitatea acestor condiţii, de exemplu temperatura aerului ridicată în permanenţă, apa caldă, mâncarea sterilă, evitarea permanentă a contactului cu vântul, curentul etc. duce la “dezactivarea” mecanismelor înnăscute de adaptare din cauza inutilităţii lor în astfel de condiţii. Care sunt consecinţele? Factorii externi care n-ar trebui să fie consideraţi extremi - curentul, temperatura de 17-18 grade în casă, devin surse importante de pericol. Acestea fiind spuse, ajungem la concluzia că un nou-născut nu are nevoie de călire. El este calit de însăşi Natura, în decursul miilor de ani de selecţie naturală. Rămâne doar să îngrijim sugarul în aşa fel încât să nu îşi piardă mecanismele naturale de adaptare. Nu trebuie să evităm, ci, dimpotrivă, chiar să creem intenţionat contraste ale temperaturii aerului şi apei, să utilizăm toate posibilităţile de a intra în contact cu factorii naturali, adică plimbări multe şi în orice condiţii meteo. Totuşi, nu este nevoie de extreme!!! Copiii nu trebuie băgaţi în copcă, nu trebuie ţinuţi ore în şir în soare, iar mersul desculţ prin zăpadă este lipsit de orice necesitate.
Totuşi, îngrijirea naturală a sugarului, bazată pe menţinerea capacităţii naturale de adaptare, este în totală contradicţie atât cu mentalitatea cât şi cu pediatria tradiţională. Mai mult, majoritatea adulţilor răcesc din cauza curentului sau a picioarelor ude. Este evident de ce aceşti factori sunt consideraţi ca fiind periculoşi, iar copiii trebuie feriţi de astfel de “pericole”.
Problema călirii apare, de regulă, în acele familii în care copiii sunt doriţi şi iubiţi, în care părinţii sunt gata să facă sacrificii şi să-şi impună restricţii, doar să-i fie bine copilului. Călirea trebuie privită doar ca o încercare de întoarce către ceva pierdut, o încercare de a revizui atitudinea tradiţionalistă referitoare la ce este bine şi ce nu este bine pentru copil. Toate cele prezentate mai sus trebuie văzute ca o bază teoretică, care ne permite să înţelegem că principala sarcină a părinţilor nu este aceea de a-l căli. Important este să ai grijă ca acel copil să nu aibă nevoie de călire. Dar, asta este teoria. Să luăm faptele: avem un copil care răceşte des. Recunoaştem: n-am avut dreptate. Suntem pregătiţi să corectăm.
Cu ce începem?
Asupra oricărei persoane, fie adult, fie copil, acţionează în permanenţă o serie de factori externi. Aceştia pot fi împărţiţi în două grupe: factori naturali - soare, aer, apa, şi factorii civilizaţiei - locul de trai, substanţele chimice folosite în casă, şcoala, televizorul, îmbrăcămintea, modul de transport etc.
Diminuarea rezistenţei înnăscute faţă de factorii absolut normali, naturali, ca urmare a îngrijirii neadecvate poate fi pe deplin corectată. Pentru a face acest lucru nu e nevoie de multe, doar de o schimbare de principiu a modului de viaţă, care trebuie să devină cât mai natural. Modul natural de viaţă presupune un contact prioritar cu factorii naturali enumeraţi mai sus, precum şi limitarea la maximum a contactului cu “nocivitatea civilizaţiei”. Acesta este modul de trai care trezeşte la viaţă mecanismele de adaptare. Consecinţele logice ale unui astfel de mod de viaţă sunt creşterea rezistenţei organismului şi reducerea atât a frecvenţei, cât şi a gravităţii bolilor.
Modul de viaţă al copiilor nostri, mai ales pentru cei care locuiesc în oraşe, este, în cele mai multe cazuri, departe de a fi unul natural: activitatea fizică este redusă; majoritatea timpului este petrecută în interior - şcoală, teme, televizor, camera copilului dotată cu multe jucării; alimentaţia nu corespunde, de cele mai multe ori, pierderilor energetice; chimicalele de menaj sunt folosite în exces.
Desigur aţi putea să mă contraziceţi şi să-mi spuneţi că nu orice copil are camera lui cu multe jucării, nu toţi părinţii îşi pot permite mâncare în exces şi nu toţi copiii fac teme ore în şir. Aşa este. Dar paradoxal este faptul că elevii corigenţi, care nu au tendinţa spre obezitate şi care provin din familii nevoiaşe de regulă nici nu au nevoie de călire!
Să analizăm principalele componente ale modului natural de viaţă, de preferat în cazul adulţilor şi obligatorii în cazul copiilor, mai ales în cazul în care consiliul familiei a hotărât că trebuie începută călirea acestora.
1. Mişcarea. Mersul la şcoală pe jos sau cu autobuzul? Film sau fotbal? Şah sau tenis? Sâmbăta sau duminica toată lumea face curăţenie generală sau iese în afara oraşului, la pădure, iar curăţenia generală va fi făcută în decursul a două seri din cursul săptămânii? Cred că nu mai trebuie spus că activitatea fizică e mai bine să fie făcută în aer liber decât în interior.
2. Îmbrăcămintea. Nu trebuie să ducă la dificultăţi de mişcare. Cantitatea - moderată, pentru că transpiraţia provoacă răceli mai des decât frigul.
3. Alimentaţia. Pofta de mâncare ar trebui să fie principalul criteriu în alimentaţie şi echivalentul pierderilor energetice în particular. Dacă nu vrea să mănânce înseamnă că nu a consumat energia necesară.
Să luăm un caz clasic: fetiţa Oana, o fetiţă exemplară, învaţă bine, citeşte mult şi-i plac desenele animate, o ajută pe mămica ei în bucătărie, face şi engleză suplimentar după ore, iar duminicile şi le petrece studiind pianul. Oana are multe jucării, cărţi, amigdalită cronică, anemie, e alergică la portocale şi ciocolată. A avut 5 viroze respiratorii iarna trecută şi o bronşită. Tatăl Oanei a fost primul care a tras concluzia că fetiţa trebuie călită şi a avut susţinerea celorlalţi membri ai familiei. Au hotărât să înceapă cu duşurile. Primele şedinţe de duş le-au făcut la temperatura de 34 °С şi în fiecare săptămână au tot scăzut temperatura cu 1 °C, ajungând la 30 °C. Însă, în acea perioadă toţi copiii din clasa Oanei au făcut gripă, iar în cartea pe care o aveau părinţii despre călire scria că în cazul îmbolnăvirii temperatura va fi crescută. Aşa că s-au întors la duşurile la 34 °C …
Varianta descrisă mai sus este tipică şi pe de o parte absolut nedăunătoare pentru copil, iar pe de altă parte foarte comodă pentru părinţi. Nu sunt nevoiţi să schimbe absolut nimic; iar adulţii, la prima vedere nişte persoane raţionale, rămân convinşi că şi-au călit copilul prin cele 15-20 de minute suplimentare de duş.
Să ne întoarcem la baza teoretică a călirii. Un oarecare factor natural, de exemplu curentul, provoacă răceli. Dacă însă acest factor va fi permanent, la început cu acţiune de scurtă durată (dozat) iar după aceea tot mai prelungită, organismul se va obişnui cu acesta şi nu va mai reacţiona îmbolnăvindu-se. În practică - astăzi vom sta 20 de secunde lângă geamul deschis, mâine un minut, poimâine 2 minute, în cazul ideal peste 3 luni ar trebui să dormim cu geamul deschis. Picioarele ude (din cauza ploii, zăpezii) = îmbolnăvire. Punem în cadă apă puţin călduţă şi stăm acolo vreo 2-3 minute înainte de culcare. Ziua următoare punem apă puţin mai rece şi stăm cu picioarele în cadă un pic mai mult decât în ziua precedentă. Rezultatul ideal - peste o jumătate de an o să putem fugi prin bălţi în papuci de pânză.
Alt caz - copilul nu iese la plimbare săptămâni întregi, nu-şi scoate căciuliţa şi ciorapii groşi, mănâncă doar după multe rugăminţi ale părinţilor, stă ore în şir la televizor, dar înainte de somn părinţii acestuia îi fac duşuri puţin mai reci şi, cu o mare satisfacţie morală, îl trimit la culcare. Din păcate mulţi practică acest mod de călire. Iar în majoritatea cazurilor “procedeele de călire” nu aduc nici o daună, dar nici un folos copilului, însă au un mare folos pentru sistemul nervos al părinţilor. În sensul că pot şi ei spune că au făcut tot ce au putut.
Şi ce să facem? Să nu călim copilul? Ba, să-l călim, dar să-l călim corect şi să realizăm că prin călire nu se înţelege doar dozarea de scurtă durată a soarelui, aerului şi apei, ci o corectare de principiu a modului de viaţă! Să nu începem cu duşurile reci şi deschiderea geamului pentru 20 de secunde. Să începem cu soluţionarea problemelor principale: agenda zilnică, intensitatea studiilor, somn, mâncare, camera copilului, îmbrăcăminte, sport.
Să stabilim o dată şi pentru totdeauna anumite reguli obligatorii: plimbările zilnice pe orice vreme; stimularea activităţii fizice în aer liber; nu vom obliga copilul să mănânce atunci când acesta nu vrea; contactele cu soluţiile chimice casnice vor fi reduse până la minimum; copilului i se oferă posibilitatea de a-şi alege singur ce şi câtă îmbrăcăminte să poarte. Dacă copilul este permanent bolnav, trebuie să luăm o hotărâre privind activităţile extra-scolare (muzică, cursuri de limbi străine). Cunoştinţele în plus, în contextul unui deficit de sănătate, nu vor face copilul fericit. Aranjarea camerei copilului: aruncăm acumulatorii de praf (covoare, cărţi, jucării de pluş în exces, mobilier în exces), şi curăţăm zilnic camera. Nu dozăm ieşirile la aer liber, ci dozăm televizorul, temele, calculatorul. Facem cadou nu jucării şi ciocolată ci aerul curat, şi nu aerul venit prin geamul deschis, ci aerul de pădure; florile nu se admiră în vază ci în câmp, apa în râu, nu la robinet. Un astfel de mod de viaţă vă poate face copilul fericit. Din păcate, pentru realizarea practică a acestor lucruri e nevoie nu doar de dorinţa părinţilor, ci şi de timpul liber. Pentru că e nevoie de mai mult timp decât pentru duşurile mai reci de câte 10-15 minute.
Este evident raportul între sănătatea copilului şi posibilitatea părinţilor de a găsi timpul necesar fortifierii sănătăţii. E uşor să spui “plimbări în timpul liber”, dar trebuie găsit acest timp liber … Uşor de spus “aer curat” dar trebuie găsit acel aer curat … Există o multitudine de cauze care fac dificilă călirea, dar dorinţa de a face măcar ceva creşte pe zi ce trece. Cel mai important argument pentru a acţiona - îmbolnăvirea copilului, necesită atât timp, cât şi mijloace financiare (medicamente, dietă, pierderi financiare din cauza absenţelor de la serviciu). Aşadar, urmează recomandările concrete. Ce-i de făcut? În primul rând să înţelegem că există 2 moduri de acţionare. Primul mod e relativ pasiv - corectarea modului de viaţă. Am arătat mai sus cum se face acest lucru. Trebuie menţionat că schimbările acestea ar trebui să fie suficiente pentru recuperarea sănătăţii pierdute. Cel de-al doilea mod este cel activ. Acesta, pe lângă schimbarea modului de viaţă, presupune şi anumite măsuri suplimentare, acele procedee de călire care vor permite recuperarea mai rapidă a sănătăţii pierdute. Schema recomandată pentru modul activ de călire arată aproximativ în felul următor:
Se va începe cu activitatea fizică. Trezirea cu o oră mai devreme pentru alergare, pe orice vreme. Nu mersul pe loc în cameră, ci alergare în aer liber. Alergăm 5-10 minute (fără grabă, nu vom încerca să doborâm recordul la alergări), ne mai oprim pentru 5-10 minute, timp în care facem nişte exerciţii elementare (ridicări de braţe, sărituri, aşezări, etc). Ajungem acasă - duş cu apă călduţă, mâncăm, mergem la şcoală (grădiniţă). Treptat, creştem distanţa şi durata alergării, introducem exerciţii mai complexe, reducem cantitatea îmbrăcăminţii. Singurul lucru care poate opri cele de mai sus este lenea. Nici un alt motiv nu poate exista. Putem să admitem că părinţii nu-şi pot permite un weekend în natură şi plimbările cu copilul după serviciu. Dar dimineaţa se poate/trebuie oricând lua o oră pentru a face cele de mai sus. În decursul acestei ore copilul va primi o serie de activităţi excelente - activitatea fizică +aer + apă + comunicarea cu părintele iubit. Autorul vă garantează că, odată ce veţi găsi voinţa necesară pentru a vă trezi zilnic cu o oră mai devreme, nu va trece mai mult de o lună până veţi simţi schimbarea în bine, nu doar în ceea ce priveşte sănătatea copilului, ci şi sănătatea proprie!
În timpul călirii trebuie să respectaţi trei principii importante:
1. Constanţa - odată început, nu renunţaţi şi nu căutaţi motive să “trageţi chiulul”, nici măcar o dată.
2. Dozarea treptată - creşterea intensităţii şi duratei treptat şi cu moderaţie.
3. Ţineţi cont de particularităţile individuale - vârsta, dorinţa copilului, bolile ce intervin, alţi factori de mediu.
Procedeele de călire trebuie să aducă satisfacţie copilului. Pentru aceasta este necesar să vă concentraţi pe acele activităţi care îi fac plăcere. De exemplu, îi place să umble desculţ. Este şi asta o modalitate bună de călire. Părinţilor le rămâne doar să nu uite despre constanţă şi dozarea treptată.
Vă atrag totuşi atenţia: călirea ajută la prevenirea acelor boli care apar ca urmare a acţionării factorilor naturali nefavorabili. Călirea nu va reduce nici într-un caz frecvenţa bolilor infecţioase - dacă la grădiniţă e epidemie de varicelă sau gripă, copilul călit se va îmbolnăvi deopotrivă cu cel “necalit”, dar călirea va permite o reducere semnificativă a gravităţii şi duratei bolii, posibilitatea apariţiei şi frecvenţa complicaţiilor.
Ţin să subliniez încă o dată un lucru important! COPILUL NU ARE NEVOIE DE CĂLIRE. COPILUL ARE NEVOIE DE UN MOD DE VIAŢĂ NATURAL, ECHILIBRAT.
Activitatea fizică cât mai multă, în aer liber cât de mult posibil, un minim necesar de îmbrăcăminte, o cameră de copil curată, răcoroasă – toate sunt cu mult mai importante decât orice gimnastică ori duşuri reci. Acest adevăr este recunoscut de părinţi din păcate prea târziu, când acea aşa-numită dragoste, aşa-numita îngrijire, aşa-numita grijă duc la un mix de boli de tot felul.