De ce contactul piele pe piele?

Autor: Alessandro Volta

Tradus de Anca Gembăşel

V-aţi putea întreba, desigur, de unde ia naştere această modă a contactului piele pe piele între nou-născut şi mamă. De ce nu este suficient ca mama să-şi ia în braţe copilul spălat, curat şi îmbrăcat? Răspunsul se găseşte în magia şi misterul primelor minute de viaţă. Proaspăt născut, copilul începe să-şi seducă mama, iar mama începe să se îndrăgostească de copilul său, nu de copilul imaginat cât timp era însărcinată, ci de cel real, pe care îl vede pentru prima dată, pe care îl simte şi îl atinge pentru prima dată.

Să iei în braţe un copil curat, parfumat şi îmbrăcat e ca şi cum ai lua în braţe o păpuşă sau un copil oarecare. Nou-născutul încă nespălat, în contactul direct, piele pe piele cu mama, determină o reacţie puternică şi intimă care le permite să-şi simtă reciproc mirosul şi căldura.

Mama, chiar dacă nu este conştientă, trebuie să se obişnuiască cu faptul de a se găsi dintr-o dată fără burtă, iar nou-născutul trebuie să regăsească uterul care l-a hrănit şi protejat până în momentul acela.

În timpul sarcinii, simţind mişcările copilului, femeia îl simte ca făcând parte din ea; după ce naşte, trebuie să îl accepte ca pe o persoană separată de ea.

E posibil ca percepţia pe care mama o are despre copilul ei, în primele minute de viaţă, să condiţioneze raportul lor pentru anii care vor veni sau chiar pentru toată viaţa; de fapt, multe femei deja bătrâne îşi amintesc şi povestesc naşterea de parcă s-ar fi întâmplat cu câteva ore în urmă. Naşterea e ceva ce se poate întâmpla uneori prea repede, este deci necesar ca în minutele imediat următoare să încerci să-ţi revii, iar contactul direct, piele pe piele, induce ritmul necesar.

Încercând să vedem naşterea prin ochii nou-născutului, realizăm că e natural ca după ce începe să respire singur, el să încerce să se întoarcă la starea de siguranţă de dinaintea naşterii, caută aşa-numita ”îmbrăţişarea pulsantă” a uterului; contactul direct, piele pe piele, este un mod prin care nou-născuţilor le este permis să regăsească acea îmbrăţişare pierdută brusc.

După naştere, nou-născutul este izbit de frig, de lumină şi de zgomote, dar în special de senzaţia de gol; trăind în lichid până în momentul acela, el experimentează pentru prima dată forţa de gravitaţie şi e terorizat de senzaţia de cădere; burta caldă a mamei este cuibul lui natural, este locul pe care l-a lăsat liber şi unde îi este imposibil să se întoarcă.

A fost demonstrat că, dacă în prima oră după naştere nou-născutul vine în contact direct, piele pe piele cu mama sa, cunoştinţa amândurora este înlesnită: mama va fi uşurată să nu mai simtă durerea şi oboseala, nou-născutul va fi destul de liniştit să deschidă ochii şi să caute sânul. Tot ce se petrece în zilele şi săptămânile următoare va fi mai simplu şi natural, o trecere mai puţin violentă şi complicată de la uterul mamei la lume.

Cu excepţia mamei şi nou-născutului, nici un alt adult nu ar trebui să participe fizic şi emotiv la relaţia creată direct între ei; persoanele care asigură asistenţa în timpul naşterii ar trebui să fie atente să nu împiedice crearea acestei relaţii. Începutul comunicării între nou-născut şi mamă ar trebui să se petreacă într-un mod intim, ca şi când în acel moment doar ei ar fi pe lume, sau ca şi când în acel moment lumea întreagă ar fi al lor.

Textul în original

Comentarii/discuţii pe marginea subiectului


© attachmentparenting.ro



  1 vizitator este online
  7 afisari în luna aceasta
  11 afisari în luna trecuta
  3197 afisari din 17.01.2008.