Depresia post-natală - afecţiune psihologică sau reacţie naturală?

Autor: Robin Grille

Tradus de Raluca Nanu

Depresia post-natală (DPN) afectează cel puÅ£in una din zece mame în lume. DeÅŸi această afecÅ£iune dureroasă ÅŸi epuizantă afectează mamele - în primele patru săptămâni de la naÅŸtere – ea pune în acelaÅŸi timp presiune asupra relaÅ£iilor de familie ÅŸi este în detrimentul legăturii mamă-bebeluÅŸ.

În ultima vreme, este la modă de a pune DPN pe seama dereglării hormonilor feminini, deÅŸi sunt puÅ£ine dovezi în acest sens. Avem la dispoziÅ£ie o mulÅ£ime de preparate farmaceutice ÅŸi, desigur, acestea pot de folos. Dar încrederea noastră exagerată în acest tipar al “bolii” hormonale prezintă o capcană primejdioasă. Dacă tot ce facem este să ne bazăm pe abordarea alopată, riscăm să ignorăm unii factori situaÅ£ionali cât se poate de reali, care cauzează depresie. Cred că subevaluăm serios profunzimea nevoilor emoÅ£ionale ale mamelor, reducând însemnătatea lucrurilor care le rănesc ÅŸi neglijând paÅŸi critici în restaurarea stării lor de bine.

Dacă DPN ar fi cauzată biologic, ar fi de aÅŸteptat ca aceasta să apară în orice cultură. Dar nu se întâmplă aÅŸa. Printre cei din tribul Kipsigis din Kenya, de pildă, nu s-a auzit de DPN. De ce? Ce fac ei diferit pentru mame? În cultura noastră, acÅ£ionăm suficient pentru a recunoaÅŸte circumstanÅ£ele care declanÅŸează DPN? Facem destule pentru a proteja mamele de aceste dificultăţi ÅŸi pentru a le ajuta să le depăşească?

PredispoziÅ£ia genetică spre DPN este doar o părticică mică din întregul tablou ÅŸi vulnerabilitatea genetică nu poate declanÅŸa singură această tulburare. Când o mamă traversează o perioadă de DPN, ceva foarte real o răneÅŸte, deÅŸi cel mai adesea nici ea nu poate preciza exact ce anume. Cercetările moderne, însă, au aruncat o altă lumină asupra acestui subiect.

DeclanÅŸatori din prezent 

Orice mamă este programată biologic să aÅŸtepte un suport emoÅ£ional sporit atunci când apare bebeluÅŸul ei; are nevoie să fie Å£inută în braÅ£e, să se simtă în siguranţă, ascultată de partener, de prieteni, de propria ei mamă sau familie. În timpul sarcinii, la naÅŸtere ÅŸi în lunile care urmează, mamele sunt mai fragile din punct de vedere emoÅ£ional ÅŸi au nevoie de mai multă înÅ£elegere. Este un fapt normal.

TaÅ£ii sunt protectorii principali ai bunăstării emoÅ£ionale a familiei iar lipsa de suport emoÅ£ional din partea lor poate costa mult. Unele femei care suferă de DPN relatează că partenerii lor fie nu le sprijină, fie sunt prea dominatori. Dar ÅŸi cu cei mai înÅ£elegători parteneri uneori nu este suficient, în fapt ambii părinÅ£i au nevoie de sprijinul susÅ£inut al întregii familii, al prietenilor ÅŸi comunităţii.

Ca în toate etapele maternităţii, un suport emoÅ£ional crescut este esenÅ£ial ÅŸi în timpul naÅŸterii. Suportul emoÅ£ional plin de atenÅ£ie al unui companion are un impact atât de profund încât reduce semnificativ apariÅ£ia complicaÅ£iilor medicale. Mamele care sunt acompaniate de o persoană apropiată de sex feminin, dar ÅŸi de partenerul lor, au un travaliu mai scurt, o incidenţă redusă de operaÅ£ii cezariene, iar bebeluÅŸii lor necesită mai rar terapie neonatală intensivă.

O parte din stările emoÅ£ionale contradictorii pe care le încearcă tinerele mame pot fi, de fapt, normale ÅŸi sănătoase. Ca proverbiala “mamă-urs”, este firesc ca unele mame să devină mai sensibile decât de obicei. Acest val trecător de instincte protectoare se numeÅŸte “agresiune de lactaÅ£ie”. Întrucât nu primesc confirmări legate de motivaÅ£ia acestor sentimente, mamele se simt ruÅŸinate ÅŸi vinovate. În plus, le este teamă de propria lor iritabilitate, teamă de felul în care aceasta ar putea să se răsfrângă asupra copilului, dar prea stânjenite pentru a putea fi alinate discutând doar despre aceste sentimente.

Nu este neobiÅŸnuit ca mamele să se simtă împovărate ÅŸi indignate, sau chiar să manifeste ieÅŸiri de-a dreptul ostile faţă de bebeluÅŸi. Este nerealist ÅŸi nedrept să ne aÅŸteptăm ca toate proaspetele mămici să se simtă pline de bucurie. Schimbările pe care un bebeluÅŸ le aduce în viaÅ£a lor pot fi percepute ca un ÅŸoc pentru care nimeni nu le-a pregătit. Odată cu sosirea copilaÅŸului iubit, pierdem mult din libertatea noastră, din spaÅ£iul personal, din timpul petrecut cu noi înÅŸine sau cu partenerul. Unele mame simt că statutul lor a dispărut, că nu mai sunt importante ÅŸi valoroase. Dacă ÅŸi-au întrerupt o carieră, ele experimentează o înfricoşătoare pierdere de identitate. AÅŸa că este necesar un proces de plângere, prin care să se poată detaÅŸa cu eleganţă de stilul de viaţă aÅŸa cum era el înainte de bebeluÅŸ. Pentru că nu anticipase vreun sentiment negativ ÅŸi se aÅŸteptase să simtă euforie ÅŸi dragoste faţă de bebeluÅŸ, mama este dezamăgită de ea însăşi. Simte că a eÅŸuat, iar asta îi intensifică depresia. De aceea, orice mamă are nevoie de suport empatic continuu din partea familiei ÅŸi a prietenilor, a celor care au fost deja în aceeaÅŸi situaÅ£ie ÅŸi o pot ghida pentru a o depăşi. Are nevoie de prieteni care o pot lua în braÅ£e, îi pot împărtăşi propriile lor experienÅ£e ÅŸi o pot reasigura că stările ei emoÅ£ionale schimbătoare sunt OK.

Dacă o mamă se simte tristă ÅŸi plânge, asta nu indică neapărat o depresie. Plânsul este modul natural al organismului de a se elibera de suferinÅ£a emoÅ£ională. Dacă o mamă plânge, în loc să i se spună că are o problemă psihologică ar trebui să fie ascultată, Å£inută în braÅ£e, iubită.

DeclanÅŸatori din trecut 

Câteodată, indicii ale unei DPN pot fi ascunse în copilăria mamei. Unele mame, care au fost private emoÅ£ional în primii ani, găsesc solicitările unui bebeluÅŸ deosebit de agasante, iar acest lucru le sporeÅŸte riscul de DPN.

Un bebeluÅŸ ne evocă o pleiadă de sentimente din memoria subconÅŸtientă, deopotrivă pozitive ÅŸi negative, pe care le-am trăit atunci când, la rândul nostru, eram copii mici. DeÅŸi mama poate să nu îÅŸi dea seama, plânsul bebeluÅŸului ei poate declanÅŸa amintiri dureroase din propria ei copilărie. Dacă mama are încă sentimente nerezolvate de pierdere sau abandon, acea durere poate răzbi la suprafaţă atunci când devine mamă - deÅŸi ea s-ar putea să nu aibă habar de ce plânge. Femeile care au avut dificultăţi în ataÅŸamentul cu propria mamă, care simt că mamele lor nu s-au implicat suficient, sau taÅ£ii lor au fost prea protectori, au mai multe ÅŸanse să sufere de DPN.

Dacă propriile noastre nevoi emoÅ£ionale nu au fost îndeplinite în copilărie, este posibil să găsim dificil de tolerat dependenÅ£a totală de noi a copiilor noÅŸtri. Ne este greu să dăruim ceva ce nu ni s-a dat niciodată, iar plânsul bebeluÅŸilor noÅŸtri ni se pare insuportabil. Cercetătorii au descoperit că femeile care sunt cel mai tare deranjate de plânsul unui bebeluÅŸ sunt cele mai predispuse să sufere de DPN când bebeluÅŸii lor vor apărea pe lume.

Un grup de psihologi americani, care lucrau cu mămici ce aveau dificultăţi în a creea o legătură cu bebeluÅŸii lor, le-au invitat pe acestea să vorbească despre copilăria lor. Le-au ajutat pe mămici să conÅŸtientizeze durerile din copilărie ÅŸi dea frâu liber lacrimilor. Imediat după această eliberare emoÅ£ională, mămicile au început să îÅŸi alinte bebeluÅŸii în mod spontan. Energia lor protectoare, iubitoare, era blocată de un zid de durere îngheÅ£ată, neexprimată. Pentru multe femei afectate de DPN, cheia este o durere încă nerezolvată.

O relaÅ£ie care să ofere suport continuu ÅŸi empatic cu propria mamă poate fi cel mai eficient vaccin împotriva DPN. Dacă acest lucru nu este posibil, este de ajutor - sau chiar necesar - ca femeia să discute deschis ÅŸi să îÅŸi plângă durerile din trecut, în prezenÅ£a celor în care are încredere.

Este vorba de depresie sau de traumă? 

Pentru unele mame, DPN poate fi un diagnostic eronat, ele pot suferi de Sindromul de Stress Post Traumatic (SSPT). Pentru multe femei, experienÅ£a travaliului poate fi deosebit de traumatizantă. În jur de 20% dintre mame îÅŸi pierd cel puÅ£in o parte din amintirile referitoare la experienÅ£a travaliului: tot ce îÅŸi amintesc este “o ceaţă”. Această amnezie parÅ£ială este un fel de disociere ÅŸi un simptom clasic de SSPT. Psihologii britanici au descoperit că 2-5% dintre mame dezvoltă SSPT după o naÅŸtere dificilă. Un procent mult mai mare suferă de alte simptome ale SSPT, precum coÅŸmaruri, gânduri invazive, probleme cu alăptarea, sentimentul de eÅŸec, sentimente de înstrăinare sau dificultăţi în bonding-ul cu bebeluÅŸul.

Atmosfera spitalicească, rece, a sălilor de naÅŸtere ÅŸi procedeele invazive ale obstetricii preventive moderne, toate acestea constituie pentru multe femei o agresiune. De cele mai multe ori, naÅŸterea este resimÅ£ită ca o schimbare înfricoşătoare, un moment în care mamele au o nevoie profundă de legături sufleteÅŸti empatice; au nevoie să li se valideze sentimentele de teamă. Mamele se simt extrem de vulnerabile în aceste momente, iar sălile moderne de obstetrică pun prea puÅ£in accent pe nevoile lor emoÅ£ionale. Multe femei simt că au pierdut controlul, că se execută procedee pe care nu le înÅ£eleg sau cu care nu sunt de acord iar aceste temeri ale lor sunt desconsiderate de echipa medicală. Mai mult, în spitalele care separă proaspetele mămici de bebeluÅŸii lor, nevoia instinctuală copleÅŸitoare de a fi aproape de copil este înlăturată cu brutalitate. Multe mame se simt devastate de această separare, se simt pustiite, jefuite, poate fără să îÅŸi dea seama de ce.

În practica mea, de-a lungul anilor, am auzit foarte multe mame plângându-se cu amărăciune că, atunci când ÅŸi-au exprimat aceste sentimente personalului medical, au fost catalogate drept “iraÅ£ionale” ÅŸi ignorate. O parte din angajaÅ£ii spitalului minimizează ÅŸi banalizează fluctuaÅ£iile emoÅ£ionale ale mamelor care trec prin această perioadă delicată - teama, durerea, sentimentul de neputinţă - ca ÅŸi cum singurul lucru care ar conta ar fi ca mama ÅŸi copilul să supravieÅ£uiască acestui proces nevătămaÅ£i fizic. Depresia începe atunci când, la încercările femeilor de a-ÅŸi verbaliza sentimentele, li se transmite mesajul “nu aveÅ£i de ce să vă plângeÅ£i”. Acest mesaj este pur ÅŸi simplu zdrobitor. Noi toÅ£i închidem ochii în faÅ£a acestor traume ÅŸi a consecinÅ£elor nefaste pentru mame, pentru partenerii ÅŸi copiii lor.

Jean Robinson, cercetător la AsociaÅ£ia pentru îmbunătăţirea Serviciilor Maternale din Marea Britanie spune că incidenÅ£a SSPT în rândul proaspetelor mame a crescut în egală măsură cu sporirea intervenÅ£iilor medicale, precum naÅŸterea indusă ÅŸi operaÅ£ia cezariană. Dar chiar ÅŸi după o naÅŸtere naturală, simptomele de SSPT pot apărea atunci când mamele se simt neputincioase ÅŸi neajutorate ÅŸi când dreptul lor de a lua decizii asupra naÅŸterii le este negat.

Vise sfărâmate

Adesea, factorul care determină ca mama să fie afectate de depresie este reprezentat de nevoi emoÅ£ionale fundamentale, legate de sarcină, naÅŸterea copilului sau de viaÅ£a de zi cu zi de mămică - nevoi ce nu sunt împlinite. S-ar putea ca ea să nu ÅŸtie cum să îÅŸi valideze singură aceste necesităţi. În momentul apariÅ£iei bebeluÅŸului, când nevoia ei de suport este foarte acută, ea se regăseÅŸte singură ore întregi, faţă în faţă cu un bebeluÅŸ care îi solicită permanent atenÅ£ia. Multe mame simt, atunci când rămân singure, că ziua parcă nu se mai temină. Atributele maternităţii, precum ÅŸi solicitările bebeluÅŸului, naturale, puternice, dar nesfârÅŸite, ajung să fie resimÅ£ite ca o povară teribilă. Totul trebuia să fie minunat, în schimb însă totul este obositor ÅŸi plictisitor. Se aÅŸtepta să plutească de fericire, în schimb se regăseÅŸte chinuindu-se. Este ÅŸocată, iluziile ei sunt sfărâmate, iar ea se auto-învinovăţeÅŸte. Nimeni nu i-a spus că o să fie aÅŸa.

Ca să înrăutăţească situaÅ£ia, prietenii ÅŸi familia îi spun mereu cât de norocoasă este ÅŸi cât de fericită trebuie să fie. Asta o face să se simtă ÅŸi mai izolată, mai ruÅŸinată, simte ca sigur ceva este în neregulă cu ea. Cel mai tare se agravează situaÅ£ia unei mame atunci când i se spune că nu este raÅ£ională. Un asemenea comentariu insensibil, într-un asemenea moment de vulnerabilitate emoÅ£ională, poate fi zguduitor.

Nu este nevoie ca lucrurile să se petreacă aÅŸa. Cultura noastră le dezamăgeÅŸte pe mame. În culturile moderne occidentale, puÅ£ini părinÅ£i fac parte dintr-o familie care să îi susÅ£ină, sau dintr-un grup gen trib. Presupunem că mamele sunt înconjurate de ajutor ÅŸi asistenţă, că li se oferă empatie ÅŸi validarea sentimentelor, precum ÅŸi că li se oferă puÅ£in spaÅ£iu doar al lor, din când în când. Dar puÅ£ine se bucură de asemenea condiÅ£ii. Mai mult, în cultura noastră, statutul social al unei mame este catalogat drept cel mai de jos. Femeia se simte neimportantă, pe locul doi, nedorită. Aceste circumstanÅ£e nu sunt motive suficient de intremeiate pentru a cădea în depresie? Sunt exact aspectele care sunt diferite în culturile în care DPN nu există. Mamele din tribul Kipsigi sunt susÅ£inute puternic, în societatea lor, de-a lungul sarcinii ÅŸi post-natal.

Prevenirea DPN 

Pentru a trata DPN trebuie să acÅ£ionăm proactiv, înaintea debutului acesteia. Iată câteva aspecte la care să vă gândiÅ£i de-a lungul sarcinii:
• Spiritualizează perioada sarcinii: meditează, dansează, vorbeÅŸte cu bebeluÅŸul, Å£ine o ceremonie de binecuvântare;
• Alege naÅŸterea naturală dacă acest lucru este posibil; medicaÅ£ia utilizată la naÅŸtere interferează cu eliberarea naturală a hormonilor fericirii ÅŸi iubirii;
• Interesează-te cum a decurs naÅŸterea ta ÅŸi primii ani ai copilăriei; găseÅŸte consiliere dacă este nevoie;
• Asigură-te că vei avea suport emoÅ£ional din plin - din partea partenerului, a prietenilor, sau o doula. Mama sau o altă femeie mai în vârstă sunt, în mod deosebit, importante;
• Implică tatăl cât se poate de mult pe toată durata sarcinii ÅŸi în timpul naÅŸterii, astfel încât el să fie acolo pentru a te susÅ£ine;
• Nu te lupta cu depresia: în schimb, primeÅŸte-o ca pe o invitaÅ£ie la introspecÅ£ie, la încetinirea ritmului, la a simÅ£i ÅŸi a te vindeca. Å¢ine un jurnal, desenează;
• Nu sta singură acasă mai mult decât îÅ£i face plăcere. Petrece timpul în compania altor mame, în grupuri de părinÅ£i;
• Nu înmagazina sentimentele. PoÅ£i plânge, exprimă-Å£i sentimentele, vorbeÅŸte cât mai mult despre ceea ce simÅ£i;
• Înconjoară-te de persoane care ÅŸtiu să asculte;
• Alăptează. Alăptarea eliberează oxitocina, hormonul fericirii ÅŸi iubirii;
• Nu te forÅ£a încercând să duci la capăt diverse responsabilităţi înainte de a fi pregătită. PlănuieÅŸte din timp o “lună a bebeluÅŸului” - prima lună după naÅŸtere - ca pe o perioadă de tranziÅ£ie, de interiorizare a procesului naÅŸterii ÅŸi creerii unei familii. Aranjează dinainte de naÅŸtere să ai ajutor la treburile domestice pentru această primă lună - pregătirea mâncării, spălatul rufelor, alte activităţi domestice. Prietenii ÅŸi familia pot organiza o listă de sarcini - în care fiecare îÅŸi asumă o sarcină - iată un adevărat cadou pentru o mamă.

Robin Grille este psiholog in Sydney, Australia. Este autorul cărÅ£ilor "Parenting for a Peaceful World" ÅŸi "Heart to Heart Parenting". Îi puteÅ£i citi lucrările pe adresa www.our-emotional-health.com.

Textul în original

Comentarii/discuÅ£ii pe marginea subiectului 


© attachmentparenting.ro



  3 vizitatori sunt online
  9 afisari în luna aceasta
  4 afisari în luna trecuta
  4511 afisari din 17.01.2008.