Naşterea unui pui de Om

Autor: Alessandro Volta

Tradus de Andreina Balog

Înainte de toate, putem să ne consolăm: cu cel puţin 100.000 de ani înainte de noi, toate fiinţele din specia noastră s-au născut în acelaşi fel. Aceasta înseamnă că modul nostru de a da viaţa puiului de om e cu siguranţă cel mai bun, căci dacă ar fi fost un altul mai comod şi mai sigur selecţia naturală l-ar fi adoptat cu siguranţă, substituindu-l cu alte metode.

Mamele şi fiii lor au cel puţin 100.000 de ani de experienţă şi ceea ce trebuie să facă a fost cu amploare programat şi experimentat în decursul acestei perioade: nu există aproape nimic nou de inventat în acesat privinţă. În acelaşi timp, este cu siguranţă util să cunoaştem că specia noastră nu se află in posesia celei mai uşoare modalităţi de naştere.

Creierul nostru s-a dezvoltat foarte mult de-a lungul mileniilor (aici e avantajul) şi dimensiunea sa, in special a lobilor frontali, presupune o frunte prea inaltă şi adesea incomodă pentru naştere. Maimuţele, animalele cele mai apropiate nouă pe scară evolutivă, au fruntea mult mai îngustă şi deci trecerea prin canalul vaginal în momentul naşterii se face mult mai uşor. Chiar şi bazinul mamelor noastre nu e foarte comod naşterii, iar natura a trebuit să găsească un compromis pentru o constituţie osoasă cu două funcţiuni contrapuse: procreaţia şi deplasarea pe două picioare (dacă vreţi să naşteţi uşor, aduceţi-vă aminte că ar fi fost mai bine dacă am fi rămas patrupede). Pentru aceste şi alte motive în cazul speciei noastre sarcina nu poate să dureze mai mult de nouă luni, peste acest timp nou-născuţii ar fi prea mari pentru a se putea naşte.

Cu toate acestea, fiii noştri, după nouă luni de gestaţie, nu sunt încă pregătiţi sau mai bine sunt pregătiţi pentru funcţii ce privesc plămânii şi inima, dar nu pentru funcţiuni ce privesc creierul. Astfel, chiar şi nou-născuţii ajunşi la termen sunt consideraţi prematuri în ceea ce priveşte dezvoltarea sistemului nervos. Această imaturitate se datorează marii complexităţi a creierului nostru care are nevoie de câteva luni chiar după naştere pentru a ajunge la maturitate. Aceasta înseamnă că sarcina în cazul speciei noastre nu se termină în momentul naşterii, ci se extinde pentru câteva luni după naştere în afara organismului matern.

Uterul reprezintă numai temporar spaţiul ce asigură etape importante de maturizare a pruncului, dezvoltarea continuându-se extrauterin. Din aceste informaţii putem să desprindem cel puţin două idei importante: prima este că după naştere trebuie să continuăm să primim nutrienţi (in locul sângelui de la placentă primim lapte matern), iar a doua e că nutrientul cel mai important după naştere nu este atât cel care e de folos intestinului, cât cel care e de folos creierului.

Hrana pentru minte nu este vândută la farmacie sau la supermarket, ci e în dotarea fiecărui părinte şi se transmite puiului prin mângâieri, căldură sufletească, privire, cuvinte, joc, ieşiri în aer liber. Nutrientul necesar creierului nou-născuţilor noştri pentru ca acesta să se poată matura nu costă nimic, poate doar puţin timp şi răbdare, dar va fi extrem de important în primul an de viaţă.

Doar în cazul speciei noastre puii au nevoie de tot acest timp pentru a creşte şi a fi autonomi, doar în cazul speciei noastre este necesară o sarcină atât de lungă încât să fie continuată chiar şi după naştere.

Demonstraţia celor afirmate mai sus se face studiind viaţa nou-născuţilor sosiţi cu mult înaintea termenului. Prematurii care se nasc inainte de 6 luni au un creier nedezvoltat, iar maturizarea sistemului nervos continuă in săptămânile şi lunile următoare, ca şi cum naşterea nu ar fi avut loc conform aceluiaşi ritm predeterminat prezent şi la nou-născuţii la termen. Astfel, pentru prematuri se vorbeşte despre vârsta anagrafică (cea indicată de calendar) şi de vârsta corectă (cea dată de stadiul de maturitate al creierului). Deci, pentru un prematur, toate etapele dezvoltării mentale sunt calculate nu atât luând în calcul data sa de naştere, ci data la care ar fi trebuit să se nască.

În cazul omului, in consecinţă, creierul trebuie să crească şi să se matureze foarte lent, având la dispoziţie nişte timpi necesari. Naşterea, pentru un organism complex ca al nostru, e deci un moment necesar, dar, din fericire, reprezintă numai o etapă care nu incheie naşterea puilor noştri din punct de vedere al unei dezvoltări complete.

Textul in limba originală

Comentarii/discuţii pe marginea subiectului


© attachmentparenting.ro



  2 vizitatori sunt online
  6 afisari în luna aceasta
  10 afisari în luna trecuta
  2438 afisari din 17.01.2008.