attachmentparenting.ro

Imaginează-ţi următoarea situaţie. Aveţi o pisică gestantă şi amândouă veţi naşte în aceeaşi perioadă. Tu ai bagajele făcute pentru spital şi aştepţi primele semne ale naşterii cu nerăbdare şi un pic de nervozitate.

În acest timp, pisica ta şi-a căutat un loc ferit, poate coşul de rufe sau sertarul cu şosete- undeva unde este puţin probabil să fie deranjată. Când o observi, îi deschizi uşa de la şifonier, dar ea se mută iar. Intrigată, constaţi că atunci când o găseşti, chiar prezenţa ta pare să o deranjeze în acest proces. Şi, oricât de mult ţi-ai dori să arunci o privire asupra misterelor naşterii înainte să îţi vină şi ţie rândul, te trezeşti a doua zi dimineaţă şi o găseşti spălându-şi cei patru pisicuţi nou-născuţi în dulapul cu lenjerii.

De ce pare naşterea atât de simplă pentru prietenele noastre animale când este atât de dificil pentru noi? O diferenţă evidentă este forma modificată a pelvisului şi a canalului vaginal, datorată poziţiei noastre bipede; copiii noştri trebuie să se răsucească şi să se întoarcă pentru a naviga prin aceste cotituri. Până şi cei mai apropiaţi veri ai noştri, primatele, au un canal vaginal aproape drept.

Totuşi, în orice alt aspect, naşterea umană este ca a oricărui alt mamifer- acele animale care îşi alăptează puii- şi implică aceiaşi hormoni, mesageri chimici ai organismului. Aceşti hormoni, produşi în cea mai adâncă parte a creierului nostru, fac posibil travaliul, apoi naşterea, şi au o influenţă puternică asupra emoţiilor şi comportamentului nostru.

Cercetătorii, precum chirurgul francez şi susţinător al naşterii naturale, Michel Odent, sunt de părere că dacă am ţine mai mult cont de originile noastre şi de hormonii pe care îi împarţim cu mamiferele, atunci am avea şansa unei naşteri mai simple.

Travaliul şi naşterea implică valori crescute de oxitocină, numită câteodată şi hormonul dragostei, şi de prolactină- hormonul matern. Sunt poate cei mai cunoscuţi hormoni pentru rolul lor în alăptare. Alături de aceştia doi mai sunt implicaţi următorii: beta-endorfina, analgezicul natural produs de corp, adrenalina (epinefrina) şi noradrenalina. Pe lângă aceştia deja enumeraţi, mai participă o serie de alte substanţe, al căror rol şi influenţă nu au fost încă exact definite.

Toate mamiferele caută un loc ferit unde să nască. Responsabil de acest sindrom "al cuibului" este un nivel crescut de prolactină, denumită şi "hormonul cuibului". În această fază, găsirea cuibului perfect, sau mai bine zis instalarea sentimentului de siguranţă, va duce la declanşarea travaliului.

Chiar şi după instalarea travaliului există câteva condiţii care pot duce la încetinirea sau chiar oprirea lui. Dacă frica şi sentimentul de pericol activează adrenalina şi noradrenalina, atunci contracţiile se vor încetini. Corpul nostru, precum al oricărui mamifer, este programat să poată da naştere în sălbăticie, caz în care oprirea travaliului în caz de pericol este esenţială.

Multor femei li s-a întâmplat ca travaliul să li se oprească, odată ajunse în mediul nefamiliar al unui spital, şi multe sunt la fel de sensibile precum o pisică, în prezenţa unui observator străin. Naşterea în alt mediu decât cel natural al fiecăruia poate avea acelaşi efect pe care îl are grădina zoologică asupra mamiferelor.

Michel Odent atrage atenţia că foamea poate cauza valori crescute de adrenalină şi noradrenalină blocând travaliul. El sfătuieşte femeile să mănânce- dacă le este foame- în fazele incipiente ale travaliului; multe spitale însă nu dau voie pacientelor în travaliu să mănânce.

Oxitocina este hormonul care face uterul să se contracte în timpul travaliului. Nivelul de oxitocină din sânge creşte treptat pe toată durata travaliului, atingând nivelul maxim chiar în momentul expulziei, contribuind la starea de bine şi acceptare care se instalează. Această creştere este declanşată de întinderea canalului vaginal din momentul naşterii şi nu este prezentă în cazul unei anestezii epidurale. Prezenţa unei anestezii epidurale la oi a demonstrat un nivel scăzut al ataşamentului acestora faţă de mieii nou-născuţi.

În multe cazuri, când contracţiile sunt ineficiente, se administrează oxitocină intravenos. Oxitocina, astfel administrată, ajunge direct în sânge fără să treacă prin creier, putând duce la o perturbare a producţiei naturale de oxitocină, împiedicând astfel apariţia acelei stări de bine post-partum. Masajul mameloanelor, ca şi alăptatul, duce la creşterea nivelului de oxitocină şi este folosit în anumite cazuri pentru a stimula contracţiile.

Oxitocina joacă un alt rol crucial după expulzie. Este vorba despre contracţiile necesare ca placenta să se desprindă de uter şi să se elimine. Când nivelul de oxitocină este crescut, contracţiile puternice duc la desprinderea şi eliminarea placentei, reducând astfel sângerările şi micşorând riscul unor hemoragii post-partum.

Punerea copilului la sân imediat după naştere este cea mai bună metodă de a creşte nivelul de oxitocină, dar Michel Odent spune că un rol la fel de important îl joacă şi legătura imediată dintre mamă şi copil, contactul piele pe piele, şi privirile împărtăşite ducând şi ele la creşterea nivelului de oxitocină.

Oxitocina ne ajută aşadar atât pe plan emoţional, cât şi fizic, în tranziţia de la statutul de femeie la cel de mamă. Din prima săptămână de sarcină ne ajută să fim mai deschişi şi mai dispuşi din punct de vedere emoţional. Ca hormon al orgasmului, naşterii, alăptării, oxitocina ne ajută să uităm de noi înşine, fie din altruism sau dragoste.

Adrenalina şi noradrenalina, numite şi catecolamine sau CAs, pot influenţa producţia de oxitocină în timpul travaliului şi după naştere. Totuşi, ele joacă un rol foare important în partea a doua a travaliului, respectiv în timpul expulziei.

În faza a doua a travaliului când colul este complet şters, dar când dorinţa de a împinge nu este încă puternică, femeia poate simţi dorinţa acută de a se odihni sau faza denumită şi "odihneşte-te şi zi merci". După această pauză, foarte probabil i se va usca gura, pupilele i se vor dilata şi o va cuprinde o energie explozivă, semne ale nivelului crescut de catecolamine.

Acestă creştere a nivelului catecolaminelor dă mamei energie să împingă copilul afară, iar Michel Odent observă că, în cazul naşterilor nemedicalizate, femeile vor să stea în picioare în această fază. În unele culturi tradiţionale, femeile sunt impulsionate în această fază, în timp ce sunt surpinse printr-un ţipăt sau speriate brusc. În acest punct din care nu mai există întoarcere pare o mişcare firească, creşterea nivelului hormonal grăbeşte naşterea, iar mama poate fugi împreună cu nou-născutul la adăpost.

Nivelul cotecolaminelor scade brusc imediat după naştere, provocând frisoane şi tremurături. În acest moment, conform lui Michel Odent, este esenţială păstrarea unui climat cât mai cald, calm şi liniştit, pentru ca nivelul cotecolaminelor să rămână scăzut iar oxitocina să îşi poată face treaba prevenind sângerarea.

Un alt hormon foarte important implicat în naştere este prolactina. Este hormonul care ajută la producerea laptelui matern. Suptul nou-născutului face ca nivelul de prolactină să crească; suptul des şi prelungit din primele zile face ca sânul să răspundă mai bine la creşterea prolactinei, asigurând un alăptat eficient pe termen mai lung.

Precum şi ceilalţi hormoni, şi prolactina are efect asupra emoţiilor şi comportamentului mamei. Prolactina ne face să punem, din momentul naşterii, nevoile bebeluşului pe primul loc, crescându-ne dorinţa de a ne supune nevoilor lui, frica şi vigilenţa pentru bunăstarea lui.

Când prolactina se combină cu oxitocina, aşa cum se întâmplă după naştere şi în timpul alăptării, rezultatul este o mamă mai relaxată şi mai dispusă să se dedice nevoilor bebeluşului, ducând la o împlinire a mamei şi la sănătatea fizică şi psihică a copilului.

Beta-endorfina este un hormon eliberat de creier, în situaţii de stres şi durere, şi este echivalentul natural al petidinei. Pe parcursul travaliului beta-endorfina ajută la diminuarea durerii şi contribuie la experienţa stării de "a fi de pe altă planetă" pe care o trăiesc femeile care au o naştere nemedicalizată. Când se folosesc analgezicele producţia de beta-endorfină scade.

Niveluri foarte crescute de beta-endorfină pot încetini travaliul reducând nivelul de oxitocină, ceea ce duce la temporizarea durerii în funcţie de cât poate fiecare să suporte. Un nivel mediu de beta-endorfină ajută să suportăm mai bine durerea din timpul travaliului şi ne încurajează să ne urmăm instinctul. Ca parte a cocteilului de hormoni, beta-endorfinele joacă un rol important şi după naştere, ajutând la formarea legăturii dintre mamă şi copil, plin şi el la rândul lui de beta-endorfine după naştere.

Beta-endorfinele joacă un rol important în ceea ce priveşte învăţarea şi memoria, fiind poate explicaţia pentru amintirile foarte exacte pe care le avem despre travaliu şi naştere. La fel ca oxitocina, beta-endorfinele pot induce senzaţia de euforie şi sunt eliberate atât în timpul actului sexual cât şi al alăptatului. De fapt, beta-endorfinele sunt prezente în laptele matern, putând explica starea de bine pe care o au bebeluşii după ce sunt alăptaţi. Beta-endorfinele ajută corpul să secrete prolactina, subliniind încă o dată legătura elaborată dintre aceşti hormoni ai travaliului, naşterii şi alăptatului.

Aşadar, iată-te la uşă, cu bagajele în mână şi contracţii puternice. Aminteşte-ţi de oxitocină şi endorfine, pe care, de asemenea, le vei avea cu tine şi cu următoarea răsuflare liniştită, expiră frica şi tensiunea. Ţi-ai împachetat noul sutien pentru alăptare, dar ştii că şi prolactina va veni în ajutorul tău. În timp ce arunci o ultimă privire prin casă, îţi observi pisicuţa.

Stă întinsă şi cu pisoii ataşaţi la mameloane şi în timp ce îi prinzi privirea, îţi face şmechereşte cu ochiul.

Textul in original

Comentarii/discuţii pe marginea articolului

Durerea din timpul naşterii: ajutor din partea hormonilor

Autoare: Dr. Sarah J. Buckley MD 2005

Traducerea şi adaptarea Miruna Jovin