Falsa teorie educaţională a statului

Autor: Ned Vare (N. A.: acest articol a fost scris iniţial de către Bruce Thomas. Au fost făcute mici modificări şi adăugiri cu permisiunea sa.)

Tradus de Diana Voicu

“Şcolile noastre nu ar trebui să rămână locuri unde imensul potenţial al creierului omenesc este în permanenţă erodat şi posibil distrus” - Frank Smith, „Insult to Intelligence”.

Aproape oricine pare să fie de acord că sistemul şcolilor publice face o treabă foarte proastă, cu costuri foarte mari. Aceasta este o problemă foarte mare pentru ţara noastră, iar viitorul de succes al societăţii noastre depinde de rezolvarea ei. Foarte mulţi oameni sunt de asemenea de acord că sistemul foloseşte orice scuză pentru a-şi acoperi incompetenţa, în loc să examineze propriile sale acţiuni, credinţe şi teorii.

De fapt, dacă întrebăm orice departament ministerial sau inspectorat despre teoria lor educaţională, nu vom putea afla mare lucru despre ea. Prin urmare, pentru a descoperi principiile cu care operează şcolile publice, va trebui să examinăm ce fac ele exact şi să presupunem că acţiunile lor îşi au fundamentele într-un set de credinţe care, combinate, vor rezuma Teoria Educaţională a Statului. Aici sunt respectivele credinţe:

1. Copiii trebuie forţaţi să înveţe.
2. Învăţarea necesită predare.
3. Şcolile sunt locul principal pentru învăţare.
4. Învăţarea necesită recompense şi pedepse.
5. Copiii trebuie segregaţi pe vârste.
Sunteţi de acord cu teoria până acum? Mai serviţi câteva asumpţii:
6. Cunoştinţele şi abilităţile pot fi învăţate în afara contextului lor.
7. Munca elevilor trebuie evaluată şi notată de alţii în mod continuu.
8. Cunoştinţele trebuie divizate în subiecte, studiate în capitole, totul într-o succesiune liniară.
9. Durează 12 ani pentru a învăţa cunoştinţele şi abilităţile necesare vieţii adulte.
Credeţi ceva de aici? Ce se întâmplă de fapt? Dar mai sunt câteva:
10. Educaţia începe şi se termină când copilul intră, respectiv părăseşte şcoala.
11. Autorităţile centrale trebuie să decidă când şi ce au nevoie să ştie copiii.
12. Scopul educaţiei este uniformizarea.

Este această teorie validă? În lumina tuturor celor ştiute despre cum învaţă oamenii, fiecare dintre aceste “principii” este parţial sau în totalitate greşit. Prin urmare, Teoria Educaţională a Statului - bază pentru şcolile publice - este greşită în totalitate.

De parcă acest lucru n-ar fi destul de rău, sistemul de învăţământ mai are şi o atitudine superioară. Gândiţi-vă: nici profesorii, nici elevii nu sunt investiţi cu încrederea de a lua decizii importante despre viaţa lor în şcoală; legislativul, sindicatele şi administraţiile şcolare iau aceste decizii pentru ei. Altă parte a acestui complex de superioritate al sistemului este că el nu are încredere nici în părinţi şi de multe ori îi tratează insultător, deşi cei mai mulţi experţi în educaţie consideră părinţii ca având cea mai importantă influenţă asupra copiilor. Rezumând, vedem cum şcolile operează cu o teorie greşită şi cu o atitudine distructivă.

Care este rezultatul celor de mai sus? Astăzi, după ce îşi petrec din ce în ce mai mulţi ani în şcoli, consumând sume din ce în ce mai mari din buzunarele contribuabililor, prea mulţi copii au mai puţine cunoştinţe şi abilităţi decât oricând. Între timp, conform lui John K. Williams, profesor şi scriitor, “s-a întins un adevărat imperiu imens, condus de o preoţime de birocraţi, administratori, creatori de curricule şi personal auxiliar. Ei, nu copiii, sunt beneficiarii şcolarizării obligatorii, controlate de către stat.”

În timp ce unii profesori chiar se străduiesc şi muncesc împotriva teoriei oficiale, pentru a crea un mediu propice învăţării, sistemul susţine profesorii care acţionează ca emisari voluntari ai teoriei sale. El tolerează, ba chiar recompensează incompetenţa, indiferenţa şi lipsa de onestitate.

În ciuda teoriei şi a obiceiurilor proaste, auzim adesea: “Dacă şcolile sunt atât de proaste, cum se face că majoritatea copiilor par în regulă?“ De fapt, adevărul este că milioane de copii nu sunt în regulă. Bruce Thomas, de la Children's Learning Project din Chicago, afirmă: “Una dintre cele mai deranjante trăsături ale sistemului este că face mult mai puţin pentru aceia care au cea mai mare nevoie”.

Copiii învaţă ceea ce li se predă. În locul unor cunoştinţe şi abilităţi folositoare, astăzi li se predă ceea ce Benjamin Bloom numeşte un "curriculum latent de docilitate, competiţie, conformitate şi lipsă de onestitate, într-o izolare pustie faţă de lumea reală". Thomas adaugă “ elevii sunt repartizaţi în rolul de ucenici în cultura negativă a şcolii. Ei sunt atenţi mai degrabă la ceea ce fac adulţii decât la ceea ce spun; şi învaţă repede şi temeinic”. Copiii suferă consecinţele unui sistem care este nu doar total inadecvat, ci şi dăunător.

Notă: acest articol este tradus şi publicat aici cu permisiunea şi susţinerea autorului

Textul în original

Comentarii/discuţii pe marginea articolului


© attachmentparenting.ro



  1 vizitator este online
  4 afisari în luna aceasta
  7 afisari în luna trecuta
  2697 afisari din 17.01.2008.