“Copiii nu au nevoie să fie fortaÅ£i să înveÅ£e. Ei ÅŸtiu să o facă ÅŸi sunt buni la asta.” -- John Holt, “How Children Learn”.
În cartea sa, “Insult to Intelligence”, Frank Smith spune: “Cea mai mare problemă pentru creier nu este învăţarea, ci uitarea. Indiferent cât de mult ne străduim, nu putem uita în mod deliberat ceva ce am învăţat. Este cu adevarat catrastofic când învăţăm că nu putem învăţa”.
Una dintre cele mai puternice idei pe care ÅŸcoala o predă copiilor este : “ Nu ÅŸtii cum să înveÅ£i!” În ciuda faptului că minÅ£ile, creierele copiilor sunt instrumente impecabile de învăţat, ÅŸcolile pretind întotdeauna că “eÅŸecul” este un fel de boală sau, mai grav, “un comportament rău”. Dizabilităţile - reale sau imaginare - au etichete clinice ca “dislexie”, “ADHD” sau altele, pentru a crea impresia că sunt implicate anumite anomalii fizice. Åži la urma urmei, în ce se aÅŸteaptă ÅŸcolile să aibă elevii “succes”? Clasele îi angajează pe copii în tot felul de activităţi plictisitoare, care consumă mult timp, de multe ori stresante ÅŸi fără sens, recompensându-i sau pedepsindu-i între timp prin note, medii ÅŸi evaluări.
Åžcolile fac oamenii dependenÅ£i ÅŸi uÅŸor de controlat – caracteristici care sunt exact opusul educaÅ£iei. Odată ce atitudinea dependentă privind învăţarea este absorbită prin experienÅ£a ÅŸcoalară (incluzând, pentru unii, ÅŸi medicamente*), ea poate dura o viaţă, distrugând dezvoltarea autonomă sau, cum spunea un veteran japonez, profesorul Yoshio Kuryu, “contribuind la suicidul mental al elevului – sfârÅŸitul gândirii, închiderea”. TotuÅŸi, în aceste circumstanÅ£e alienante, în cazul în care un copil nu se conformează unui standard arbitrar, sau dacă interesele sale nu sunt integrate de sistem ÅŸi nu învaţă un anume lucru, “vina” este întotdeauna atribuită copilului, el este blamat, niciodată ÅŸcoala.
Cheia succesului în învăţare este interesul, nu “motivaÅ£ia” indusa de ÅŸcoală. Nu a existat niciodată o legatură între ÅŸcoală ÅŸi ceea ce toÅ£i copiii ar fi interesaÅ£i să înveÅ£e. Dar atunci când copiii sunt neatenÅ£i sau par dezinteresaÅ£i ori nervoÅŸi, ÅŸcoala ÅŸi-a făcut o rutină din a decide că e ceva în neregulă cu creierul copilului, chiar dacă nu există nici o dovadă a acestui fapt.
Putem evita ceva din toată nebunia de mai sus? Poate. Smith a scris un set de condiÅ£ii care trebuie îndeplinite pentru a evita ca lecÅ£ia: “Eu nu pot să învăţ!”, să fie însuÅŸită de către copii. El a scris următorul Manifest al celor care învaţă:
1. Creierul învaţă în mod continuu
Învăţăm exact ceea ce este demonstrat de către cei din jurul nostru. Åžcolile trebuie să se oprească din a mai preda folosind repetiÅ£ii fără sens, “activităţi” ÅŸi teste.
2. Învăţătura nu necesită coerciÅ£ie sau recompense irelevante
EÅŸuăm în a învăţa doar dacă suntem plictisiÅ£i, confuzi sau am fost convinÅŸi că învăţarea este un lucru dificil. Åžcolile trebuie să fie locuri în care învăţatul să aibă loc în mod natural – din dorinÅ£a de a o face, nu prin forţă.
3. Învăţarea trebuie să aibă semnificaÅ£ie
Åžcolile trebuie să se schimbe, nu să încerce să ne schimbe pe noi, pentru a se asigura că înÅ£elegem ceea ce se aÅŸteaptă să învăţăm.
4. Învăţarea este accidentală
Învăţăm în timp ce facem lucruri pe care le considerăm folositoare ÅŸi interesante. Åžcolile trebuie să se oprească din a mai construi medii în care nu ne putem angaja în activtăţti practice.
5. Învăţarea este colaborativă
Învăţăm devenind discipoli ai unor oameni care practică ceea ce predau.
6. ConsecinÅ£ele învăţăturii valoroase sunt evidente (Folosim ceea ce am învăţat)
Åžcolile, profesorii ÅŸi părinÅ£ii nu ar trebui să se bazeze pe note sau rezultate la evaluări pentru a descoperi ce am învăţat.
7. Învăţarea implică întotdeauna sentimente
Ne amintim cum ne-am simÅ£it când am învăţat sau am eÅŸuat în a învăţa. Åžcolile nu ar trebui să trateze copiii ca pe niÅŸte maÅŸini.
8. Învăţarea nu trebuie să fie ameninÅ£ată de riscuri
Dacă suntem ameninÅ£aÅ£i de ÅŸcoală, atunci ea ne va ameninÅ£a întotdeauna. Åžcolile trebuie să recunoască faptul că testarea continuă (ÅŸi multe alte practici ale sale) reprezintă o hărÅ£uire intelectuală.
LecÅ£ia listei lui Smith este că ÅŸcolile nu sunt deloc cele mai potrivite locuri pentru a învăţa, în special ÅŸcolile publice. Ele violează tot timpul ideile de mai sus, cu fiecare copil. Cartea lui Smith descrie ce se întâmplă într-o ÅŸcoală tipică ÅŸi rezumă totul perfect într-un capitol numit “Industria fără sens”.
Nu e deloc surprinzător că din ce în ce mai mulÅ£i oameni aleg ÅŸcoli alternative sau educaÅ£ia în afara ÅŸcolilor, pentru a putea sări peste “lecÅ£ia” care le spune că nu pot învăţa.
Notă : acest articol este tradus şi postat cu permisiunea şi susţinerea autorului.
