Mă asculÅ£i? Nu Å£i-am spus adineauri să îÅ£i iei haina? Alooo? Este rece afară…
AÅŸa se desfăşoară multe din discuÅ£iile între părinte ÅŸi copil. Å¢i se pare că tot ce le spui le intră pe o ureche ÅŸi le iese pe cealaltă. Dar totuÅŸi, nu aÅŸa merg lucrurile.
Copiii ascultă, însă doar înmagazinează informaÅ£ia pentru a o folosi mai târziu, relevă noi studii.
“Am început acest studiu aÅŸteptându-mă la un set de rezultate complet diferit” spune profesorul în psihologie Yoko Munakata de la Universitatea Colorado din Boulder. “Există o mulÅ£ime de lucrări în domeniul dezvoltării cognitive care se centrează pe conceptul că cei mici sunt practic versiuni mai mici ale adulÅ£ilor, care încearcă să facă aceleaÅŸi lucruri pe care le fac ÅŸi adulÅ£ii, dar la care nu sunt încă atât de buni. Ceea ce demonstrăm noi aici este faptul că ei fac ceva cu totul diferit”.
Munakata ÅŸi colegii lui au folosit un joc pe computer ÅŸi un dispozitiv care să măsoare diametrul pupilei pentru a determina efortul mental al copilului, luând în studiu abilităţile cognitive ale copiilor de 3 ani, respectiv 8 ani.
Jocul presupunea învăţarea unor reguli simple despre două personaje animate - Blue ÅŸi Bob PantaloniPătraÅ£i - ÅŸi preferinÅ£ele acestora pentru diverse obiecte. Copiilor li s-a spus că lui Blue îi place pepenele, aÅŸa că trebuiau să apese o faţă veselă pe ecranul calculatorului numai când îl vedeau pe Blue urmat de un pepene. Când apărea Bob, trebuiau să apese pe faÅ£a tristă de pe ecran.
“Copiilor mai mari li s-a părut uÅŸoară această secvenţă, pentru că puteau anticipa răspunsul înainte ca obiectul să apară” spune doctorandul Christopher Chatam, care a participat la acest studiu. “Dar preÅŸcolarii nu au reuÅŸit să anticipeze în acest fel. În schimb, ei încetinesc ÅŸi îÅŸi exercită efortul mental după ce li se prezintă pepenele, ca ÅŸi când s-ar gândi la personajul pe care îl văd numai după ce acest lucru se ÅŸi întâmplă".
Măsurarea pupilei a arătat că preÅŸcolarii de 3 ani nici nu planifică viitorul ÅŸi nici nu trăiesc complet în prezent. În schimb, ei recheamă trecutul pe măsură ce au nevoie.
"De exemplu, să spunem că este rece afară ÅŸi îi spui copilului tău de 3 ani să îÅŸi ia geaca din dormitor ÅŸi să se pregătească să iasă afară" explică Chatham. "Te-ai putea aÅŸtepta ca el să îÅŸi planifice viitorul ÅŸi să se gândească «ok, este frig afară, aÅŸa ca geaca o să îmi Å£ină de cald». Dar noi sugerăm că nu asta se petrece în creierul unui copil de 3 ani. Mai degrabă ei fug afară, descoperă că este frig, îÅŸi amintesc unde este geaca ÅŸi se duc să o ia".
Aceste rezultate sunt detaliate în această săptămână în Descoperiri ale Academiei NaÅ£ionale de ÅžtiinÅ£e. Munakata consideră că rezultatele vor fi folositoare în situaÅ£ii reale.
"Dacă repeÅ£i încontinuu o frază ce solicită copilului tău să se pregătească pentru ceva în avans, nu prea ai ÅŸanse de reuÅŸită", spune Munakata. "Ar fi mai eficient să încerci cumva să declanÅŸezi această funcÅ£ie reactivă. AÅŸa că nu încerca să îi determini să facă ceva ce necesită ca ei să planifice o acÅ£iune în minte, mai degrabă încearcă să subliniezi conflictul pe care îl vor înfrunta. PoÅ£i spune ceva de genul «Åžtiu că nu vrei să îÅ£i iei geaca acum, dar când vei tremura în curte mai târziu, să ÅŸtii că ÅŸi-o poÅ£i lua din dormitor»".