De ce nu faci ce-ţi spun eu să faci?

Tradus de Raluca Nanu

Mă asculţi? Nu ţi-am spus adineauri să îţi iei haina? Alooo? Este rece afară…

Aşa se desfăşoară multe din discuţiile între părinte şi copil. Ţi se pare că tot ce le spui le intră pe o ureche şi le iese pe cealaltă. Dar totuşi, nu aşa merg lucrurile.

Copiii ascultă, însă doar înmagazinează informaţia pentru a o folosi mai târziu, relevă noi studii.

“Am început acest studiu aşteptându-mă la un set de rezultate complet diferit” spune profesorul în psihologie Yoko Munakata de la Universitatea Colorado din Boulder. “Există o mulţime de lucrări în domeniul dezvoltării cognitive care se centrează pe conceptul că cei mici sunt practic versiuni mai mici ale adulţilor, care încearcă să facă aceleaşi lucruri pe care le fac şi adulţii, dar la care nu sunt încă atât de buni. Ceea ce demonstrăm noi aici este faptul că ei fac ceva cu totul diferit”.

Munakata şi colegii lui au folosit un joc pe computer şi un dispozitiv care să măsoare diametrul pupilei pentru a determina efortul mental al copilului, luând în studiu abilităţile cognitive ale copiilor de 3 ani, respectiv 8 ani.

Jocul presupunea învăţarea unor reguli simple despre două personaje animate - Blue şi Bob PantaloniPătraţi - şi preferinţele acestora pentru diverse obiecte. Copiilor li s-a spus că lui Blue îi place pepenele, aşa că trebuiau să apese o faţă veselă pe ecranul calculatorului numai când îl vedeau pe Blue urmat de un pepene. Când apărea Bob, trebuiau să apese pe faţa tristă de pe ecran.

“Copiilor mai mari li s-a părut uşoară această secvenţă, pentru că puteau anticipa răspunsul înainte ca obiectul să apară” spune doctorandul Christopher Chatam, care a participat la acest studiu. “Dar preşcolarii nu au reuşit să anticipeze în acest fel. În schimb, ei încetinesc şi îşi exercită efortul mental după ce li se prezintă pepenele, ca şi când s-ar gândi la personajul pe care îl văd numai după ce acest lucru se şi întâmplă".

Măsurarea pupilei a arătat că preşcolarii de 3 ani nici nu planifică viitorul şi nici nu trăiesc complet în prezent. În schimb, ei recheamă trecutul pe măsură ce au nevoie.

"De exemplu, să spunem că este rece afară şi îi spui copilului tău de 3 ani să îşi ia geaca din dormitor şi să se pregătească să iasă afară" explică Chatham. "Te-ai putea aştepta ca el să îşi planifice viitorul şi să se gândească «ok, este frig afară, aşa ca geaca o să îmi ţină de cald». Dar noi sugerăm că nu asta se petrece în creierul unui copil de 3 ani. Mai degrabă ei fug afară, descoperă că este frig, îşi amintesc unde este geaca şi se duc să o ia".

Aceste rezultate sunt detaliate în această săptămână în Descoperiri ale Academiei Naţionale de Ştiinţe. Munakata consideră că rezultatele vor fi folositoare în situaţii reale.

"Dacă repeţi încontinuu o frază ce solicită copilului tău să se pregătească pentru ceva în avans, nu prea ai şanse de reuşită", spune Munakata. "Ar fi mai eficient să încerci cumva să declanşezi această funcţie reactivă. Aşa că nu încerca să îi determini să facă ceva ce necesită ca ei să planifice o acţiune în minte, mai degrabă încearcă să subliniezi conflictul pe care îl vor înfrunta. Poţi spune ceva de genul «Ştiu că nu vrei să îţi iei geaca acum, dar când vei tremura în curte mai târziu, să ştii că şi-o poţi lua din dormitor»".

Textul în original

Comentarii/discuţii pe marginea articolului


© attachmentparenting.ro



  1 vizitator este online
  9 afisari în luna aceasta
  8 afisari în luna trecuta
  6714 afisari din 17.01.2008.