Apropierea fizică prelungită între îngrijitor ÅŸi copil facilitează ÅŸi o abordare naturală a antrenamentului pentru toaletă, abordare care încă se aplică la scară largă în multe societăţi neindustrializate (Bauer, I., 2001; Boucke, 2002; Rugolotto, Ball, Boucke, Sun, ÅŸi deVries, în presă).
Contrar impresiei generale, s-a descoperit că bebeluÅŸii sunt conÅŸtienÅ£i de funcÅ£iile lor de eliminare încă de la naÅŸtere ÅŸi că au, într-o anume măsură, controlul muÅŸchilor sfincterieni încă de foarte devreme. Majoritatea bebeluÅŸilor semnalizează în vreun fel cu puÅ£in timp înainte, în timpul sau imediat după urinare ÅŸi defecare. Unele semnale sunt foarte evidente, în timp ce altele pot fi mai subtile. Semnalele posibile includ: diferite expresii faciale, clipitul, încordarea muÅŸchilor abdominali, scuturatul, schimbări ale respiraÅ£iei, schimbări comportamentale ca liniÅŸtirea sau agitaÅ£ia de moment, precum ÅŸi sunete de scremut, plâns, scâncit, suspinat sau articularea unui sunet specific pentru toaletă.
Acordând atenÅ£ie semnalelor de eliminare ale copilului ÅŸi devenind conÅŸtient de obiceiurile lui zilnice de eliminare, este posibil ca îngrijitorul să identifice ÅŸi să răspundă nevoilor de eliminare ale copilului. Răspunsul ia forma de a-l sprijini pe copil într-o poziÅ£ie convenabilă deasupra unui recipient, în acelaÅŸi timp putându-se da un semnal vocal sau verbal, ca de exemplu, un sunet cu “ÅŸÅŸÅŸÅŸÅŸÅŸÅŸ” sau o propoziÅ£ie scurtă ca “trebuie să faci piÅŸu?” (vezi Figura 5 cu diferite locaÅ£ii ÅŸi poziÅ£ii de eliminare). În scurt timp, copilul va ajunge să asocieze poziÅ£ia respectivă, locaÅ£ia ÅŸi sunetul cu activitatea la toaletă ÅŸi va începe să elimine la semnal. În timp, copilul va comunica el însuÅŸi către îngrijitor, din ce in ce mai clar, în avans, nevoile sale de a urina ÅŸi defeca.
După ce îngrijitorul ÅŸi copilul au învăţat să se acordeze reciproc referitor la problema toaletei, acest proces reciproc de a percepe ÅŸi răspunde la semnalele celuilalt duce la situaÅ£ia în care majoritatea eliminărilor să aibă loc la locaÅ£ia dorită sau deasupra recipientului stabilit. “Accidentele” pot apărea în prima fază a antrenamentului, dar frecvenÅ£a lor va scădea cu timpul. În acest context, mulÅ£i îngrijitori decid să folosească scutece ca ÅŸi măsură de precauÅ£ie în caz că nu prind semnalele micuÅ£ului în timpul nopÅ£ii sau în situaÅ£iile în care murdărirea sau udarea ar fi deranjante, ca în timpul călătoriilor sau când ÅŸtiu că nu vor putea răspunde nevoilor de eliminare ale bebeluÅŸului. MulÅ£i părinÅ£i care folosesc această metodă lasă totuÅŸi copilul fără scutec cel puÅ£in o parte a zilei.
Copiii cu care s-a procedat astfel încheie antrenamentul pentru toaletă undeva între vârsta de 6 luni ÅŸi cea de 2 ani. PărinÅ£ii occidentali care folosesc comunicarea eliminării raportează în general o continenţă diurnă considerabilă înainte de vârsta de 18 luni (L.Boucke, Personal communication, 2006). În multe societăţi neindustrializate, unde copiii sunt lăsaÅ£i în mod curent cu fundul gol ÅŸi unde locaÅ£iile potrivite pentru evacuare nu sunt delimitate aÅŸa de strict ca în ţările industrializate, multe mame raportează încheierea antrenamentului pentru toaletă la 6-12 luni (vezi ÅŸi deVries, 1977). ContinenÅ£a diurnă este atinsă de obicei înaintea celei nocturne. Chiar după ce s-a ajuns să fie uscaÅ£i în mod considerabil, copiii foarte mici au încă nevoie de ajutorul îngrijitorului cu dezbrăcatul ÅŸi îmbrăcatul, cu dusul la toaletă în timp util ÅŸi cu poziÅ£ionarea în timpul eliminării.
Abordarea în discuÅ£ie poate fi implementată de la naÅŸtere ÅŸi e de dorit să fie începută în primele luni de viaţă pentru a beneficia la maxim de avantajele sale. Când însă bebeluÅŸilor li se permite să elimine în scutec ca regulă, ei pierd treptat simÅ£ul funcÅ£iilor lor de eliminare, antrenamentul convenÅ£ional pentru toaletă de mai târziu, din prima copilărie, fiind mult mai problematic. În orice caz, antrenamentul bebeluÅŸilor pentru toaletă part-time, dar cu o implementare destul de consecventă, este o alternativă posibilă.
Comunicarea eliminării este o modalitate blândă ÅŸi plină de respect de a privi una dintre nevoile fiziologice primare ale bebeluÅŸului ÅŸi se bazează pe un efort comun de încredere reciprocă, intimitate ÅŸi comunicare continuă. Este de dorit un îngrijitor implicat ÅŸi răbdător, cu o atitudine relaxată vis-a-vis de eventualele rateuri, care sunt parte componentă inevitabilă a procesului.
Este important de reÅ£inut că prezenta abordare nu trebuie confundată cu antrenamentul timpuriu dur ÅŸi rigid pentru toaletă, metodă folosită la începutul sec 20 ÅŸi prezentată de psihologia comportamentală (după cum se vede ÅŸi în deVries ÅŸi deVries, 1977). DeÅŸi antrenamentul bebeluÅŸilor pentru toaletă este consumator de timp, trebuie să reÅ£inem că antrenamentul pentru toaletă va lua timp, indiferent de metodă. Un avantaj al începerii devreme este că bebeluÅŸii sunt foarte conÅŸtienÅ£i de nevoile lor de eliminare, cooperanÅ£i ÅŸi dornici să ia parte la proces, pe când prichindeii, de obicei, arată mai puÅ£in interes de a se conforma antrenamentului la oliţă. În plus, antrenamentul convenÅ£ional pentru toaletă poate confuza copilul: ceea ce era comportament acceptabil (murdărirea scutecelor) devine brusc inacceptabil după o anumită vârstă.
În ce măsură antrenamentul precoce pentru toaletă poate fi implementat în contextul societăţilor occidentale industrializate a fost descris în două cărÅ£i recente, foarte cunoscute (Bauer, I.,2001; Boucke, 2002). În literatura de specialitate privind îngrijirea bebeluÅŸilor, antrenamentul bebeluÅŸilor pentru toaletă, spre deosebire de cel al prichindeilor, cu excepÅ£ia unor menÅ£iuni sporadice (e.g., Ainsworth, 1967; deVries and deVries, 1977; Gersh, 1978; Ravindranathan, 1978) nu a fost luat în considerate deloc până destul de recent. În acele momente când a fost abordat subiectul, era vorba despre modalităţi de îngrijire a copiilor din culturi ne-occidentale. Multe din exemplificări au fost doar anecdotice. În orice caz, apar noi ÅŸi noi discuÅ£ii semnificative despre antrenamentul bebeluÅŸilor pentru toaletă ÅŸi în contextul occidental (Rugolotto et al., în press; Sun and Rugolotto, 2004) ÅŸi odata cu apariÅ£ia primului studiu la scară largă asupra antrenamentului precoce pentru toaletă bazat în mod predominant pe subiecÅ£i occidentali (L. Boucke, Personal communication, 2006), a devenit în sfârÅŸit disponibilă informaÅ£ia documentată pentru a confirma multe din supoziÅ£iile ridicate de rapoartele anterioare, mai puÅ£in sistematice. În acelaÅŸi timp, aceste rezultate mai provoacă ÅŸi punctual de vedere pediatric curent, conform căruia bebeluÅŸii nu ar fi pregătiÅ£i pentru toaletă până la vârsta de 18-24 luni (American Academy of Pediatrics, 1998; Stadtler, Gorski, and Brazelton, 1999).
Textul în original, pag 121-128